ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A trecut o lună de când Micușor – un personaj de basm reciclabil, extras din broșurile isterice ale tehnocrației neomarxiste – a fost înscăunat, solemn și gol de conținut, spre beatitudinea lăudătorilor de serviciu și extazul gloatei de visători care confundă muțenia cu profunzimea și absența cu genialitatea.

N-a venit călare pe un cal alb, ci – cel mai probabil – pe trotineta sistemului și a ineficienței. Dar ce mai contează? În zilele premergătoare momentului „istoric”, o liotă de inși cu pretenții de oracole naționale se cățărau pe ecrane, pe paginile ziarelor și prin rețelele sociale, făcând piruete retorice în jurul noului idol de carton.

Cine erau ei? Ah, vechii neobosiți ai pupatului solemn în fund, înveliți în poleiala desuetă a „intelectualității de dreapta”. Prezenți ca la un ritual păgân, băteau din palme și din gură, anunțând cu o exaltare ce friza delirul mistic sosirea Alesului.

Pentru ei, nici nu mai conta dacă era om, robot, marionetă sau doar un algoritm cu funcție executivă. Ar fi lins și o hologramă, atâta vreme cât le garanta accesul la masa festivă a Sistemului. Cei care, ieri, își tăvăleau metaforele prin noroiul encomiastic par să fi intrat, azi, într-o binemeritată vacanță. O vacanță vinovată, puturoasă.

Unde sunt, astăzi, marii vorbitori ai nimicului solemn? Ce mai visează Preșu în memoriile lui, ori în răstălmăciri de idei vândute sub formă de parabole? Mai filozofează ceva sau doarme adânc între două reverii despre o lume care, desigur, n-a fost niciodată vrednică să-i calce gândul?

Licean, recent eliberat dintr-o frică subterană pe care n-ar fi izbutit s-o înțeleagă nici Freud, nici Heidegger, pare să-și fi închis, în sfârșit, dicționarul de concepte – acel abecedar lustruit al ideilor second-hand, uzat până la epuizare. Niciun cuvânt despre Micușor. Niciun „elogiu al lucidității”. Doar o liniște suspectă.

Iar Curtărescu – regele neîncoronat al manelismului literar cu ifose metafizice – ce mai face? După ce s-a repezit la pomana cu sarmalele reci ca la un concert de manele, acum pare că își pregătește noua partitură de ode. Probabil se frământă în chinuri creatoare, căutând rima perfectă pentru „Micușor” – poate „vapor”, poate „monitor”… Cu siguranță însă, însoțită de metafore învolburate și digresiuni prețioase despre viermi, limbrici și mădulare...

Și totuși, de ce această liniște? Unde sunt epistolele lacrimogene, editorialele exaltate, discursurile cu iz de Evanghelie scrise pe genunchiul interesului?

Atmosfera începe să duhnească. Nu așteptăm realizări – am înțeles că sunt o relicvă a secolului trecut – dar măcar ridicolul ar trebui dozat. Până și ridicolul cere un dram de talent, iar slugărnicia intelectuală fără poezie e doar o formă de igienă precară.

Așadar, dragi cântăreți ai nimicului, mai repede cu odele! Nu de alta, dar absența voastră începe să semene a jenă. Și, cum spuneau odinioară bătrânii pamfletari ai neamului: când lăudătorii tac, e semn că mirosul promisiunii s-a transformat în duhoarea eșecului.

( Acesta este un pamflet)