Astăzi, linșajul mediatic a înlocuit jurnalismul autentic. Cei care îndrăznesc să ridice întrebări sau să contrazică narațiunea oficială, sunt imediat catalogați cu etichete infamante: „proruși”, „fasciști”, „extremiști”. Nu există argumente, nu există dovezi – doar o înșiruire mecanică de sloganuri propagandistice. Această strategie nu este nouă; dimpotrivă, provine din manualele de manipulare ale regimurilor totalitare, unde repetiția obsesivă a unei minciuni are scopul de a o face credibilă.

Cazul lui Călin Georgescu este doar un exemplu recent al acestui mecanism pervertit. Demonizat fără o bază reală, redus la o caricatură printr-o campanie de denigrare, el a devenit ținta perfectă pentru presă. Aceeași presă care nu își pune niciodată întrebări despre cei care într-adevăr controlează pârghiile puterii, despre corupția endemică sau despre agenda ascunsă din spatele unor decizii politice catastrofale. În loc de investigație și echilibru, avem un circ mediatic unde marionetele obediente execută ordinele venite din umbră.

Presa mainstream și-a pierdut demult menirea de a informa, transformându-se într-un aparat de propagandă. Limbajul său nu mai servește adevărului, ci manipulării emoționale, panicii și isteriei colective. Adevărul este distorsionat, iar cine îl rostește riscă să fie ars pe rugul corectitudinii politice.

Occidentul, în tot aplombul său de gardian al libertății presei, pare că nu face decât să camufleze o mizerie aproape identică cu aceea pe care o întâlnim în presa românească. Sub dominația aproape absolută a partidelor politice, o mare parte din mass-media românească a fost transformată într-o mașină de propagandă camuflată, plătită generos pentru a îmbrățișa agende străine de etică jurnalistică. E o crimă morală și civică, o trădare a scopului fundamental al presei: căutarea adevărului.

Azi, presa mainstream operează ca un regiment al puterii de influență, o armată bazată pe manipulare lingvistică și vizuală, cu o singură deviză: supunerea minții publicului. Iar arma lor preferată este frica, indusă sistematic pentru a submina discernământul. 

În spatele pretextului de a lupta împotriva dezinformării, aceste instituții media și-au arogat dreptul de a stabili ce este adevăr și ce nu, înlăturând din start dezbaterile care ar putea genera perspective autentice. În acest fel, „fake news”-ul capătă sigiliul de „adevăr oficial”.

Privind la o parte a presei românești, observăm cu amărăciune cum o serie de „voci independente” au ajuns instrumentele preferate ale manipulării de masă. Susținute de fonduri guvernamentale — 40 de milioane de euro, cu generozitate aruncate în punga propagandei — au transformat spațiul public într-un veritabil cor al obedienței. Figuri ca Mihai Gâdea, Radu Tudor, Cristian Tudor Popescu, Andreea Esca, Cosmin Prelipceanu, Cătălin Tolontan, Cătălin Ștriblea, Lucian Mîndruță etc. au devenit, în ochii publicului critic, vuvuzelele unor interese partinice. Mai mult decât vocile proprii, aceste nume simbolizează o presă domesticită, care preferă liniștea și conformismul în locul unei jurnalistici de investigație și adevăr.

Astfel, libertatea de exprimare e suprimată sub pretextul securizării informației, iar cenzura subtilă s-a transformat în mecanismul preferat al puterii politice și mediatice. Presa a încetat să mai fie o voce a cetățeanului și a devenit un instrument de manipulare, perfect ajustat unei agende care sfidează însăși esența democrației.

Acești indivizi, care au compromis onoarea profesiei jurnalistice, au devenit complicii sistemului dezinformării, aceiași care v-au asaltat, cu o voce fals asiguratoare, în pandemie, pledând pentru soluții impuse fără ezitare de mai-marii lumii. De fiecare dată când interesele globaliste își cer tributul, acești soldați ai propagandei renunță fără ezitare la adevăr, hrănind publicul cu versiunea convenabilă — fie că e vorba de războiul din Ucraina, de mascaradele comerciale impuse, precum Halloween-ul, sau de orice pretext menit să erodeze valorile naționale și cultura. 

Într-o disciplină perfectă, acești agenți ai propagandei s-au aliniat cu entuziasm, aclamatând-o pe Kamala Harris și demonizându-l pe Donald Trump, respectând fără abatere scenariul trasat din umbră. Însă realitatea a lovit neașteptat: Donald Trump a câștigat alegerile, o răsturnare dureroasă pentru acest sistem sordid, care și-a văzut strategiile elaborate năruindu-se în fața adevărului. 

Se zvârcolesc în spasmele disperării, încercând cu orice preț să-l compromită pe Călin Georgescu. Nu vin însă cu argumente solide, ci reiau la nesfârșit aceeași placă uzată – un refren obosit despre ruși, Putin și fantomele unui fascism invocat fără temei. 

În această privință, imaginația le-a secat cu desăvârșire. Manipularea pe care o exersează nu e nimic altceva decât o reluare mecanică a unei lecții vechi, predată odinioară de Goebbels, unde minciuna repetată cu obstinație ar trebui să devină adevăr. Dar adevărul, oricât l-ar înconjura cu umbra calomniei, are darul de a supraviețui și de a ieși la lumină. Acești „maeștri ai manipulării,” mereu pregătiți să schimbe narativul la comandă, se află acum în fața unui fenomen imprevizibil: trezirea tot mai multor oameni care îndrăznesc să respingă marionetele media și să pună la îndoială ordinele acestei structuri de dezinformare globală. 

Într-un final, cortina coboară pentru cei ce credeau că pot controla destine și opinii cu aceeași ușurință cu care au distrus adevărul. Până aici, par să spună tot mai mulți. Ajunge cu manipularea camuflată sub directive sorosiste și interese străine! E vremea să ne regăsim vocea și să-i punem la colț pe cei care, prin compromisul lor, au făcut ca adevărul să devină moneda ieftină a puterii.