ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Piesă de teatru într-un singur act

Personaje:

• LUCIAN CIUCHIȚĂ – Scriitor incomod, neliniștit, lucid.
• ANDREI PLEȘU – Intelectual ironic.
• MIRCEA CĂRTĂRESCU – Scriitor autoreferențial.
• GABRIEL LIICEANU – Moralizator, autointitulat filosof.
• HORIA-ROMAN PATAPIEVICI – Intelectual nervos.
 
Locul acțiunii:
 
O sală sobră de conferințe, cu pereți acoperiți de rafturi pline de cărți. Masa este rotundă, grea, de lemn vechi. Deasupra, o lumină albă, rece. În atmosferă plutește o încordare mută, ca o furtună în amânare.
________________________________________
 
ACT UNIC

(Sunet de pași siguri. Se deschide o ușă. Lucian Ciuchiță intră și rămâne în picioare, în fața celor patru. Niciunul nu se ridică. Doar priviri lungi, egale. O liniște apăsătoare ca o perdea de fum închide camera.)
 
LUCIAN CIUCHIȚĂ

Domnilor...

V-ați instalat în fruntea culturii române cu aplombul cuceritorului grăbit, cel care-și ridică steagul pe ruine și se proclamă cronicar al învingătorilor. Dar vă întreb: în oglinda conștiinței, v-ați privit vreodată cu onestitate? Sau doar în vitrinele elogioase ale propriilor edituri?

(Privirile celor patru se încrucișează pentru o clipă. Fiecare tace în felul lui: Cărtărescu se retrage în sine, Pleșu zâmbește ironic, Liiceanu fixează masa, Patapievici își strânge buzele.)
 
ANDREI PLEȘU

Oglinda conștiinței... Sună frumos, dar e o metaforă cam uzată. Prefer reflecțiile scrise. Ele rezistă.
Noi nu avem timp pentru introspecții narcisiste. Avem texte.

LUCIAN CIUCHIȚĂ 

Aveți pretexte. Ați fost promovați, nu validați. Ați fost aplaudați de cercuri închise, nu recunoscuți de conștiința colectivă.

În spatele reputației voastre nu e recunoașterea, ci acoperirea.

Cine sunteți, în lipsa premiilor, sinecurilor, burselor? Cine v-ar mai citi dacă ați fi doar niște necunoscuți?

MIRCEA CĂRTĂRESCU

(încet, aproape fără vlagă)

Toți vrem să fim citiți. Dar poate că problema nu e că noi am fost prea promovați, ci că alții n-au avut curajul să insiste.

LUCIAN CIUCHIȚĂ

Confundați tăcerea celor exilați cu lipsa de valoare. Dar liniștea aceea grea care s-a lăsat peste adevărata literatură română nu a fost una a renunțării – ci una a marginalizării.

Voi ați făcut din succes o conspirație. V-ați lăudat între voi, ați construit un piedestal din recomandări reciproce și v-ați cocoțat pe el ca niște prinți ai culturii.

Dar lutul de sub voi crapă.

(Liiceanu își trece mâna peste frunte. Simte pericolul. Patapievici, neliniștit, bate cu degetele în masă.)

GABRIEL  LIICEANU

Lucian, noi nu suntem dușmanii valorii.

Dar n-avem nicio vină că sistemul a validat ce era deja evident.

LUCIAN  CIUCHIȚĂ

Sistemul? Ah, da… Străjerul fidel al imposturii. Voi nu sunteți vinovați că ați fost aleși. Sunteți vinovați că ați acceptat să fiți exclusiv aleși.

Ați închis porțile, ați ridicat garduri din antologii și catedre. Și i-ați uitat pe cei care nu scriau cu cerneala aprobată de cercurile voastre.

HORIA  PATAPIEVICI

E ușor să acuzi. Dar cine decide cine e mare scriitor? Dumneata? O glorie ratată care strigă din afara amfiteatrului?
 
LUCIAN  CIUCHIȚĂ

Nu eu decid. Nici timpul, de unul singur.

Ci o trezire. O luciditate colectivă care începe, încet, să renască.

Vă spun acum, cât încă vă aflați între aplauze și falsa apreciere finală: oamenii încep să vadă.

Că nu sunteți spirite geniale, ci pioni ai dezastrului cultural.

Că nu v-ați ridicat prin merit, ci prin sprijin politic, mediatic și editorial. 

(Atmosfera devine tensionată. Aerul e greu. Dinspre cărțile de pe rafturi parcă vine un freamăt mut, un murmur de pagini închise prea devreme.)

ANDREI PLEȘU

Sunteți poetic în acuzații, domnule Ciuchiță. Dar până la urmă, ce vreți de la noi?

LUCIAN  CIUCHIȚĂ

Nimic. Doar să știți.

Că va veni o renaștere, iar voi veți fi deconspirați. Lumea va înțelege, în cele din urmă, ce rol murdar ați jucat: acela de a distruge cultura română.

Să știți că, oricâte diplome ați primi, istoria literaturii nu vă va așeza în capăt de coloană.

Ci jos, într-o notă de subsol:

„Aceștia au fost scribii sistemului. Cei care au sărăcit spiritul românesc mimând înălțarea.”

 (Un gol inexplicabil se așterne între ei. Nu e tăcere. E lipsa oricărei replici. O absență grea, ca o vină recunoscută fără cuvinte. 

Lucian Ciuchiță se întoarce, pașii lui sună apăsat pe parchet. Ușa se închide.)

VOCEA LUI (din afara scenei):

Cortina cade. Dar cu voi pe scenă. Și adevărul în sală.

După închiderea ușii, scena rămâne goală. Lumină slabăpe masa rotundă. O carte singură, deschisă, cu paginile răsfoite de un vânt invizibil. În fundal, o voce neutră, aproape șoptită.

Nu cei lăudați rămân.

Ci cei uitați, care au scris adevărul fără martori.

(Lumina se stinge brusc.)