Trăim într-un prezent frământat, în care pericolele pendulează deasupra noastră ca sabia lui Damocles. Instabilitatea economică, un spectru nemilos, bântuie întreaga planetă, iar criza globală se adâncește tot mai mult, ca un vârtej în care se pierd atât certitudinile, cât și speranțele.

Europa, cândva leagănul umanității și al civilizației, pare acum o umbrelă fragilă sub care se ascund jocurile puternicilor zilei.

Europa a ajuns să fie doar un balansoar al intereselor economice contradictorii, în care fiecare mișcare este dictată de ritmul febril al pieței: când urcă, când coboară, fără un echilibru real sau o viziune pe termen lung.

În această lume distorsionată, banul a ajuns să fie singurul criteriu al valorii. Totul s-a redus la o simplă măsură materială, iar în afacerea aceasta sumbră nu mai există loc pentru idealuri, pentru umanitate, pentru sensuri mai adânci. Suntem în plin vis al unei existențe care se hrănește doar cu câștiguri, iar din această „hrănire” nu mai rămâne nimic sacru. Tot ce nu poate fi vândut sau cumpărat a fost spulberat, iar noi, cu o inconștiență aproape tragică, ne-am așezat în fața unui butoi cu pulbere, care, mai devreme sau mai târziu, va exploda. Fiecare pas pe care îl facem ne apropie mai mult de momentul fatal.

Numărătoarea inversă a început...

Uniunea Europeană a pornit la început ca o idilă franco-germană, un vis ambițios al reconcilierii și al prosperității, dar, pe măsură ce s-a extins, a devenit mai mult o alianță tactică, în care fiecare stat a intrat în funcție de interesele ei. Așa cum se întâmplă în orice joc de putere, unele națiuni au adus cu ele resurse, iar altele au venit doar cu promisiuni.

Unele state au fost considerate mai puțin valoroase, deoarece liderii lor, de cele mai multe ori, nu aveau curajul sau viziunea să-și apere interesele naționale cu demnitate.

Este ușor să ne imaginăm ce ar fi fost România, dacă ar fi fost condusă de oameni de valoare, cu adevărat autentici, capabili să pună interesele națiunii înaintea celor personale sau externe.

Poate că atunci am fi avut un alt drum, unul de respect și influență în Europa, nu doar unul de supunere. Dar, din păcate, realitatea este diferită. Avem, în schimb, doar marionete, lideri slabi și nepăsători, care se ascund în spatele unor măști de „cooperare” și „progres”. Ei sunt doar piese într-un angrenaj globalist, ținând fără vlagă cârma unei corăbii care s-a pierdut pe o mare agitată.

Vântul suflă imprevizibil, iar valurile crizei economice și geopolitice se sparg fără milă de bordul unei națiuni care nu mai știe încotro se îndreaptă. Fără lideri autentici, fără viziune clară, acești conducători sunt doar umbra unor vremuri apuse, incapabili să înfrunte furtunile ce amenință să înghită tot ce a mai rămas din demnitatea națională. Departe de a fi capabili să călăuzească această corabie spre limanul siguranței, ei se lasă purtați de curentul globalist, fără să întrebe dacă există o destinație reală sau un scop nobil.

Milioane de români, dezamăgiți, umiliți, izgoniți de o clasă politică rapace, au fost nevoiți să-și caute norocul peste hotare, în țări unde meritul și demnitatea umană mai înseamnă ceva. De 35 de ani, asistăm la o farsă sinistră: aceleași figuri toxice se perindă la conducere, își schimbă doar etichetele și sloganele, păstrând însă aceeași esență nocivă. Sunt urmașii comuniștilor de altădată, dar mai periculoși, mai lacomi, mai perfizi.

Își devorează propria națiune cu un apetit insațiabil. Ajunge! Suntem în ceasul al doisprezecelea! Cât timp mai putem suporta această degradare continuă, această prăbușire a demnității naționale? Cât timp vom mai accepta umilința supremă, chiar pe pământul nostru? Suntem pe marginea prăpastiei, iar disperarea s-a transformat în furie. Nu mai vrem să alegem dintre două rele răul cel mai mic, vrem binele, vrem ceea ce este drept, corect, moral! Vrem o schimbare reală, profundă, ireversibilă!

România nu mai poate fi lăsată pe mâna unor profitori care și-au transformat funcțiile publice în sinecuri, care privesc politica doar ca pe un mijloc de a se îmbogăți fără muncă. Aceste vremuri trebuie să apună, iar cei ce s-au hrănit din corupție și trădare trebuie să răspundă pentru tot răul făcut.

Pentru cine bat, așadar, clopotele, Uniune Europeană?

Poate pentru tine. Poate pentru noi. Sau poate pentru întreaga lume care stă să se prăbușească sub greutatea propriei decadențe, un colos muribund care nu mai știe ce înseamnă adevărul.