ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Câți jurnaliști curajoși, cu conștiință limpede și iubitori de adevăr mai sunt în România? O întrebare grea, la care răspunsul e amar: prea puțini, mult prea puțini... Meseria nobilă de odinioară a devenit o caricatură, un bâlci ieftin, unde termenul „jurnalist” a fost înlocuit cu epitete degradante: petardist, fumigenist, pupincurist. Jurnalismul de odinioară, demn și curat, s-a transformat într-un simplu comerț de tejghea, o piață a intereselor meschine.

Unde sunt jurnaliștii de altădată? Cei care aveau curajul de a privi adevărul în față, de a-l scoate la lumină, fără frică. Să fii jurnalist curajos! O calitate rară, dar definitorie, pe vremuri( mă refer la perioada de după 1989), când reportajele erau o oglindă a realității, când presa era cu adevărat a patra putere în stat, un pilon al democrației. Vi se pare de domeniul basmelor acum, nu-i așa? Dar nu, odată, presa chiar a fost ceea ce v-o descriu eu aici. A fost.

Astăzi, în loc de reporteri pasionați de adevăr, avem „ofițeri sub acoperire”, agenți ai dezinformării, care se străduiesc nu să clarifice, ci să tulbure apele. Informația? O armă, nu un drept al cetățenilor. 

În tumultul acestui prezent în care saga minciunilor își trăiește ultimele răsuflări, inevitabilul haos bate la ușă. Fiecare zi ne apropie de un prag de netrecut, un punct în care tot ce am crezut se va evapora precum ceața dimineții. Ne aflăm într-un veac în care somnul rațiunii – acel demon ascuns sub masca progresului – dă naștere monștrilor întunecați ai ignoranței și fricii. Voința umană, odinioară mânată de idealuri, este acum zdrobită sub povara prostiei, mârșăviei și poftei oarbe, care-și urmează fără discernământ cursul.

Și atunci, privim spre cei care ar trebui să fie farul adevărului – jurnaliștii. Dar sunt ei într-adevăr jurnaliști, sau doar marionete înșelătoare, care vând iluzii în loc de fapte?

„Gara Presei Libere” stă acum tăcută și pustie, ca o relicvă uitată a unui timp mai demn. Ultimul tren, cel care purta gazetarii de caracter, a plecat demult, ducând cu el și speranța unui jurnalism autentic. Rămânem acum cu ochii pierduți în zare, căutând în van acei oameni de conștiință care au dispărut, odată cu integritatea profesiei lor.

Ce ne-a rămas în schimb? O mulțime de ziariști fără scrupule, care au trădat adevărul pentru arginții oferiti de găștile politice, fie de „dreapta,” fie de „stânga.” Oameni lipsiți de considerație pentru deontologie, care și-au vândut pana și sufletul în slujba unui Sistem corupt, îndepărtându-se de vocația de a sluji interesele populației. Dincolo de Granițele Adevărului: Nașterea Presei Captive.

Cum se poate ca acești oameni să fi abandonat căutarea neobosită a adevărului, cedând ispitei facile a minciunilor orchestrate de camarila politică? Cum pot ei să calce în picioare bunul simț, răsturnând valorile în numele unor jocuri meschine? Este o trădare pe care nu o voi înțelege niciodată. ”Presa Liberă”: Epitaful Adevărului în Era Puterii.

Pentru o Românie liberă, în care democrația și libertatea cuvântului să fie stâlpii societății, în care fiecare voce să aibă puterea de a transforma, și adevărul să nu fie doar un ideal abstract, ci o realitate vie, palpabilă. O țară în care jurnaliștii să fie mai mult decât niște mesageri — să fie stindardele curajului, farurile ce străpung ceața manipulării și neîncrederii. Respectul pentru ei să nu vină doar din meseria lor, ci din integritatea cu care își exercită menirea, din hotărârea cu care își apără misiunea, chiar și atunci când adevărul doare.

Eu sunt unul dintre acei jurnaliști. Cu peste trei decenii de experiență în spate, am înfruntat vremuri tulburi și am refuzat, cu mândrie, să mă abat de la drumul deontologiei. Niciodată nu am trădat adevărul pentru confortul personal. Nu am făcut compromisuri. Am fost acolo, la fața locului, martor la întâmplări care, de multe ori, nu aveau să placă urechilor celor puternici. Am spus ceea ce trebuia spus, nu ceea ce s-ar fi dorit să fie auzit. Și pentru asta, am plătit un preț. Dar prețul curajului nu este un sacrificiu; este o onoare.

A fi jurnalist curajos înseamnă să fii un spirit liber, neînregimentat. Să nu fii nici de „dreapta”, nici de „stânga”, nici sub umbrela unor structuri obscure care trag sforile din umbră. Ești acolo, cu pixul în mână, cu microfonul deschis, fără să-ți fie teamă că îți vei pierde locul în funcție de cine deține puterea. Adevărata independență a jurnalismului vine din faptul că tu nu ești pe statul de plată al nimănui. Din cauza unor trădători, care și-au vândut conștiința pentru câțiva arginți, presa astăzi este percepută de mulți ca o simplă marionetă, cu care se joacă păpușari iscusiți.

Dar ei nu sunt presa adevărată. Sunt doar o generație de lut, modelată și modelabilă, care se va prăbuși sub propria greutate. Noi, cei care am ales calea cea dreaptă, vom rămâne, pentru că adevărul nu poate fi distrus.