ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Retragerea lui Victor Rebengiuc a fost întâmpinată de un cor unanim de elogii, de lacrimi profesionale și de acele reverențe false cu care societatea românească își îngroapă idolii. Nimeni nu-i contestă talentul. A fost, fără îndoială, un actor bun, chiar foarte bun, un interpret care a dat viață unor roluri memorabile. 

Încă din copilărie l-am văzut în Pădurea spânzuraților, capodopera lui Liviu Ciulei, apoi în filmele lui Constantin Vaeni – Zidul, Buzduganul cu trei peceți –, și mai târziu în producții precum Tănase Scatiu, Un om în loden, Faleze de nisip, Moromeții. 

A jucat enorm și pe scena Teatrului Național, fiind o prezență solidă și respectată.

Dar, dincolo de strălucirea scenică, rămâne o rană morală: caracterul omului. Aici trebuie privit cu luciditate. M-a frapat gestul său din decembrie 1989, când, la TVR, în plină Revoluție, a ridicat în fața camerelor o rolă de hârtie igienică, spunând că toți cei care l-au preamărit pe Nicolae Ceaușescu ar trebui „să se șteargă la gură”. A fost, la prima vedere, un moment de curaj. Dar ce ironie crudă! După acel gest simbolic, chiar el a uitat propriul îndemn și a căzut în aceeași capcană: a servit, cu obediență și aplomb, un alt tip de cult al personalității – mai subtil, mai perfid –, acela al nonvalorilor și al globaliștilor care au acaparat cultura românească.

Rolul său pe scena vieții publice s-a transformat treptat într-o farsă degradantă. A îmbătrânit urât, nu prin riduri, ci prin compromisuri. Dintr-un simbol al rezistenței actoricești, a ajuns un agent al manipulării, un propagandist discret al unor ideologii străine spiritului românesc. Donarea de bani pentru campania lui Nicușor Dan nu a fost un accident, ci expresia limpede a unei opțiuni politice care se înscrie în logica subminării valorilor tradiționale, în favoarea unor construcții fragile, ridicate pe nisipul modei ideologice.

De aceea, scena finală a carierei lui Rebengiuc ar trebui rescrisă altfel decât o zugrăvește presa de azi. Nu ca pe o apoteoză, ci ca pe un avertisment: marele actor a rămas mic ca om. Și dacă în decembrie 1989 a fluturat o rolă de hârtie igienică drept simbol al demascării, aceeași rolă i se cuvine acum, la retragerea din lumina reflectoarelor – ca să-și șteargă gura care, în ultimele decenii, a știut mai degrabă să lingușească nonvalorile decât să rostească adevărul.

Astfel, istoria îl va reține nu doar pentru talent, ci și pentru ratarea morală: un destin teatral mare, dar o viață civică mică, tristă, confiscată de iluzii și compromisuri.