ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Republica lui Platon se pornește de la o idee simplă și dură: statul este oglinda sufletelor care îl conduc. Dacă sunt lacome, statul devine corupt; dacă sunt ignorante, statul devine haotic; dacă sunt înțelepte, statul devine just.
În Republica Impostorilor, „elitele” sunt, de fapt, nulități.
 
Au absolvit școli de mâna a șaptea, sunt sfertodocți și, majoritar, agramați. Posesori ai unui vocabular sărac, îi vezi la televizor, în costume scumpe, cu priviri grave, vorbind despre „interesul național”, de parcă l-ar fi citit într-un prospect, nu trăit vreodată.
 
Prostia lor nu e timidă, de manual școlar, ci agresivă, cu microfon și buget. Este prostia care nu știe, dar ține discursuri; care nu înțelege, dar legiferează; care confundă o hartă cu un șervețel, dar decide soarta unui popor. În mâinile lor, statul devine o jucărie pe care o pot strica când vor, pentru că, ce să vezi: când jucăria nu mai merge, fraierii plătesc reparația. Adică cei care i-au votat, lăsându-se seduși de minciuni spuse ritos și cu ochi umezi în campanii electorale plătite tot de ei.
 
Incompetența vine la pachet, ca o diplomă falsă într-un dosar gros. Ei vorbesc despre economie ca despre vreme: „e bine”, „e rău”, „mai vedem”. Când vine criza, dau vina pe stele, pe opoziție, pe trecut, pe oricine – numai nu pe propria lor ignoranță. Pentru ei, guvernarea nu e un act de responsabilitate, ci un joc de noroc în care miza e viața altora.
 
Iar trădarea? Aceasta nu se face cu drapelul coborât, ci cu zâmbetul larg. Se vinde pe bucăți, prin contracte dubioase, legi croite pentru prieteni și tăceri cumpărate. Ei nu trădează țara cu ură, ci cu indiferență – cea mai eficientă formă de dispreț. Pentru un cont gras și o vilă la soare, patria devine o marfă perisabilă.
 
Astfel, impostorii se rotesc la putere ca muștele în jurul unui borcan cu miere: nu produc nimic, dar consumă tot. Se declară salvatori, deși n-au salvat nici măcar o idee bună de la ridicol. În timp ce oamenii muncesc, ei mimează guvernarea, iar țara merge înainte nu datorită lor, ci în ciuda lor.
 
Și poate acesta e adevărul cel mai amar: România nu e săracă, ci prost administrată; nu e lipsită de oameni capabili, ci sufocată de un teatru de marionete care joacă rolul de lideri. Un spectacol tragic, plătit din buzunarul celor care încă mai cred că politica ar trebui să fie despre onoare, nu despre jaf cu cravată.