Lucian Sârbu: Povestea nespusă a Untold-ului - Documentar VIDEO
Suntem în plin Untold. Îmi aduc aminte că am fost odată, în urmă cu câțiva ani - înainte de pandemie, oricum - într-o vacanță în care am ajuns până la Porolissum, la castrul roman, și am vizitat, printre altele, Sighișoara, salina Turda, cetatea Alba Iulia, castelul de la Hunedoara etc.
Și vreo două nopți le-am dormit undeva lângă Cluj, într-un sătuc care se numea Tureni, sau așa ceva, dar nu înțelegeam de ce naiba prețurile la cazări erau ca naiba și doar la pensiunea aia - ținută de o familie de maghiari foarte de treabă - găsisem cât de cât un preț decent. Când am ajuns acolo, gazda ne-a întrebat din prima: „Sunteți veniți la Untold?” „An... ce?!”, l-am întrebat eu, că habar n-aveam de existența acestui festival. „Nu contează.”, a zis el și ne-a zâmbit bucuros, dar și ușurat că n-o să trântim ușile pe la 4 noaptea. După aia m-am interesat și eu și am aflat că ajunsesem în zonă chiar în perioada acelui Untold care, atunci, nu avea decât 2-3 ani în spate.
Bineînțeles, aveam și atunci, și am și acum o vârstă la care nu aș mai gusta bubuielile alea și, de altfel, nici nu mi-a plăcut vreodată genul muzical care se cântă la Untold.
Am urmărit însă zilele astea un documentar interesant, realizat de câțiva activiști locali (salut, Adi Adrian Dohotaru!) care ridică o problemă foarte spinoasă, pe care economiștii o numesc problema „externalităților negative” („negative externalities”), adică problema costurilor pe care diverse activități cuantificabile economic le generează, dar fără a fi cu adevărat plătite de cei care le generează, care încasează doar profiturile. De exemplu, una dintre cele mai celebre „negative externalities” la ora actuală e aceea legată de poluarea planetei prin fâțâirea de colo-colo a unor mărfuri care nu mai sunt produse local, ci la mama zmeilor. Uitați-vă la hipermarketuri: avem pepeni verzi din Chile, roșii din Turcia, mere din Polonia etc.
Deși am putea produce bine-mersi toate acestea și la noi, în România (și lasă, că nu murim dacă nu mâncăm pepene verde iarna!). Transportatorii înșfacă profiturile, hypermarketurile înșfacă profiturile, producătorii din Chile, Turcia, Polonia, înșfacă profiturile, dar cineva rămâne să plătească nota de plată a noxelor emise de fâțâiala de colo-colo, pe mii de kilometri, a acestor mărfuri. Cine? Naiba știe. Noi, restul pământenilor...
Exact problema asta, legată de Untold, o ridică documentarul. Sunt filmați oameni cărora le bubuie urechile în timpul festivalului, fără să se poată odihni cum trebuie, cică bubuiala răsună până la spitalul de copii, de nu se poate odihni nimeni.
Disconfortul produs restului orașului de acest festival este o „externalitate negativă” ca la carte, pentru că nu organizatorii, și nici primăria care se îmburicește cu „marele festival” nu le plătește nopțile nedormite și timpanele sparte clujenilor afectați de bubuială. Plus că disconfortul e mult mai intens: pregătirile blochează parcul din centrul orașului vreo lună, suprafața închiriată efectiv (și plătită primăriei lui Boc) e semnificativ mai mică decât cea utilizată etc. După cum spune Doru Șupeală, un clujean binecunoscut pentru comentariile legate de piața de muncă în IT, asistăm efectiv la „privatizarea liniștii locuitorilor din Cluj” pe durata acestui festival, și nimănui nu-i pasă.
Documentarul se numește „Untold, costul nevăzut” și e foarte instructiv din perspectiva înțelegerii acestui concept de „negative externality”.
Unii, puțini, profită și se distrează. Restul suportă nota de plată. În fond, Untold e imaginea în miniatură a României. - VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Gheorghe Piperea: De ce nu-l ucide Putin pe Zelenski
AM FOST ACOLO. Reporterul ActiveNews a văzut implozia turnurilor gemene din New York chiar de la fața locului: s-au topit ca două lumânări. 25 de ani de la o altă mare minciună criminală - 11 septembrie 2001. ENIGMELE 911
Recomandările noastre
Persoane: Adrian Dohotaru
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: UNTOLD
Organizații: Primăria Cluj-Napoca
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)