ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dau slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru acești 5 ani de activitate a emisiunii online Lumina Cuvântului. Prima ediție a fost difuzată pe data de 16 Septembrie 2016, când am făcut pași mici pe acest drum. De atunci și până astăzi scopul proiectului nu s-a schimbat, scopul fiind: propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu așa cum s-a dat de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit și s-a predat de la Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii noastre și  așa cum se păstrează de Sfânta Biserică. 

Nu ascund faptul că de multe ori am fost întrebat: "Și cât câștigi?" Răspunsul este același din 2016: eu nu vreau să câștig, ci vreau ca cei care privesc această emisiune să afle cuvânt de învățătură și să primească Împărăția lui Dumnezeu. Am zis atunci că dacă un suflet se folosește de ceea ce transmit prin emisiune, atunci sunt mulțumit și dau slavă lui Dumnezeu. Nu, nu am nici un câștig financiar din acest proiect, ba chiar suport cheltuielile de producție. În acești 5 ani am văzut multe, am auzit multe, am trecut prin multe. Nu toți îți deschid ușa dar Dumnezeu îți deschide fereastra iar eu am avut parte de mai multe ferestre deschise. Dumnezeu mi-a scos în cale oameni deosebiți și minunați pentru care mă simt dator să mă rog pentru ei la fiecare Sfântă Liturghie și la fiecare canon de rugăciune. Pentru mine "Lumina Cuvântului" nu este doar o echipă formată din redacție și producție, ci este o echipă formată dintr-o comuniune bazată pe încredere, respect și mai ales unită prin Sfânta Euharistie. Echipa Lumina Cuvântului este formată de fapt din echipa redacțională, echipa de producție, invitat și public. Toți faceți parte din acest proiect. Noi suntem incompleți fără invitații deosebiți și fără publicul care ne urmărește cu drag.   Dacă în ziua de astăzi sunt valuri de informații iar publicul nu mai selectează adevărul de neadevăr, atunci mă simt dator că această filtrare să o aplic de la început iar în acest fel să promovez adevărul din prima ediție. În acești 5 ani am ajuns la un public numeros iar pe pagina Facebook a emisiunii am depășit 86.500 de urmăritori. Nu am de când să vorbesc despre cifre și realizări pentru că eu nu urmăresc concurența, ci urmăresc calitatea. Realizările le las în seama Celui de Sus pentru că eu nu am vreun merit. În schimb mă bucur pentru oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit, pentru publicul minunat, pentru invitații prețioși pe care i-am avut și pentru colegii mei deosebiți care fac parte din echipa redacțională și de producție. Vreau să adresez următoarele mulțumiri:

- Tuturor invitaților care au acceptat să ne ofere cuvinte de învățătură duhovnicească. Rog pe Dumnezeu să vă țină sănătoși, îndelungați în zile, să vă dăruiască putere de rugăciune, multe bucurii, înțelepciune și mântuire. Vă așteptăm mereu cu drag în cadrul emisiunii noastre.
- Publicului care ne urmărește și care este alături de noi la fiecare ediție și transmisiune. Nădăjduiesc că această emisiune este un far care vă luminează calea pe această mare a vieții care uneori este agitată iar alteori liniștită. În această lume agitată sper că aici vă găsiți liniștea și aflați adevărul.
- Echipei de producție ANVERGURA care este alături de noi de la prima ediție dar de asemenea mulțumesc și partenerilor care s-au alăturat pe parcursul acestor cinci ani și anume, PARTY MEDIA , DimiSound - The Perfect Sound, Mitică Raftu. Sper că această colaborare să vă aducă un folos sufletesc iar Dumnezeu să vă răsplătească pentru că prin munca dumneavoastră reușim să propovăduim cuvântul lui Dumnezeu împreună.
- Echipei redacționale din care fac parte: Valeriu Florin Stan, Vasile Nederiță și Silviu Constantin Nedelcu. Dumnezeu nu rămâne niciodată dator și sunt convins că veți fi răsplătiți așa cum se cuvine. Nădăjduiesc la o colaborare minunată în continuare și pe un termen cât mai lung, ca să aducem multă bucurie și de acum înainte.

Vă mulțumesc din suflet tuturor iar în semn de mulțumire rog pe Dumnezeu cel în Treime slăvit, să vă dăruiască multă sănătate, putere de rugăciune, multe bucurii nepieritoare, înger păzitor la tot pasul și multe daruri revărsate din Împărăția Sa cea bogată. La mulți ani nouă, tuturor pentru că Lumina Cuvântului este mai multe decât o emisiune. Lumina Cuvântului este o comunitate legată prin comuniunea rugăciunii. Legătura puternică dintre noi este Însuși Fiul lui Dumnezeu cu care ne împărtășim la Sfânta Liturghie. Este o comuniunea bazată pe încredere, respect și iubire care va rămâne peste veacuri și timp. Vă îmbrățișez pe toți și vă mulțumesc pentru că ne urmăriți. La mulți ani tuturor

realizator Lumina Cuvântului.
 
Nota redacției: Puteți urmări emisiunea „Lumina Cuvântului” și pe YouTube, Twitter și Instagram. De asemenea, o puteți susține prin intermediul Patreon.