Luminița Arhire: BAȘCA BASCA LUI STELIAN TĂNASE

Aș vrea să-i cunosc pe cei care au scris scenariul „încoronării” nefericitului prinț al apei calde... căci recunosc că mi-au depășit așteptările. Cuvântul „suprarealism” nu știu dacă poate descrie spectacolul, în toată complexitatea lui. Nu-i vorbă că și natura a participat la suferințele alesului cu o ploicică strașnică, rece, în bătaia căreia Lucian Mîndruță și-a expus, imprudent, moțul condomului în care se costumase, în timp ce în băltuțele formate la sol divele și-au scăldat pantofii în culori pastelate, „dă firmă”. M-am întrebat dacă i-o fi prezentat cineva alesului neamului programul de festivități și l-o fi întrebat dacă e de acord cu el. Înclin să cred că nu, deoarece ăsta e un film în care scenariul e cu adevărat important în timp ce actorul principal nu contează, deoarece e doar o invenție a scenaristului iar invențiile nu au opinii în afara textului aprobat.
Să nu ne facem iluzii... așa arată acum România, exact cum s-a văzut ieri, la „încoronare”. O mână de indivizi care după ce-au mâncat mici cu muștar din noiembrie 2024 încoace până n-au mai putut, regurgitând abundent aroma de usturoi, s-au zbătut ieri să ajungă și la sarmale. Căci pentru sarmaua aburindă au lăudat ei nimicul, derizoriul, fantoșa. Iar acum e vremea ca papilele lor gustative să-și primească răsplata.
Spectacolul înghesuielii la platoul cu mâncare și la tradiționala poză cu „ciudatul” a fost, din punctul meu de vedere, de-a dreptul obscen.
Influenceri scobindu-se-n dinți, dive cu ochii dați peste cap, Dan Teodorescu învelit în prezervativul lui negru, ăl de festivitate, fabricat din latexul cel mai fin, Victor Rebengiuc pe scăunel, că doar nu putea să rateze victoria, Delia cu privirea halucinată, Mihai Morar cu umbrela-n-nori și cu sufletu-n rai, Simonis PESEDEU cu două degete ridicate: „vezi-mă, Nicușor, și pe mine, sunt și eu aici, de partea ta, trup și suflet!”, târtița lui Mihai Gâdea, ieșind, opulentă, din zona de protecție a umbrelei, madam Vijulie cea care, după cum o arată și numele, cred că a fost la originea fenomenelor meteorologice neplăcute de la ceremonie, oameni de afaceri serioși așteptând recompensele pentru sprijinul lor „dezinteresat” din campanie, Dana Hering -singura care se simțea cu adevărat „ca peștele în apă” la o așa descătușare a norilor, iar peste toate, implacabilă, definitivă, covârșitoare, basca profund intelectuală a lui Stelian Tănase! Doamne, și câte furtuni politice a traversat, nesupusă, basca lui Stelian Tănase până la această împlinire!
„Ne-om aminti cândva, târziu, de-această întâmplare simplă...” dar eu cred că va fi suficient de târziu ca să nu mai fie nimic de făcut. Atunci intelectualii noștri cei fini vor strâmba din nasurile delicate, spunând că ei n-au știut... că nu și-au dat seama... că s-a schimbat „alesul” lor. Cu îngrijire își vor șterge pozele cu „ăla” de pe FACEBOOK, că doar nici sarmale n-au mâncat, nici gura nu le miroase a varză acră. Vor analiza, își vor exprima dezamăgirea, ne vor tufli un „răul cel mai mic” peste ceafă și vor continua să caute un cur mai sofisticat pentru următoarele pupături.
Ceea ce am văzut noi ieri a fost numai petrecerea deșănțată, cu umbrele și sarmale, de la suprafață, „aprobată pozitiv” de nu se știe cine. Petrecerea „de după”, pentru cei care au trebăluit luni de zile la pregătirea nunții, înghițind în sec, că n-aveau încă voie să se atingă de bucate și de vin. În același timp însă, adevărata petrecere, pentru Familie, cu șampanie, caviar și focuri de artificii, s-a petrecut în subsol, ferită de ochii plebei. De la aceea nu vom găsi imagini. Inițiatorul, scenaristul și regizorul petrecerii de la suprafață acolo au fost, în adânc, și acolo vor rămâne, nevăzuți și activi, pentru următorii ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan nu a studiat niciodată la celebra Sorbona! Presa a umflat o diplomă de la o universitate mai slabă decât cea din București: Université Paris 13 (Nord). SORBONA DE PE TEMU

Virgiliu Gheorghe despre oamenii "din Biserică" care l-au votat pe Nicușor Dan - VIDEO

Sănătatea, noul câmp de luptă al omenirii

Av. Marina Ioana Alexandru solicită CCR renumărarea tuturor voturilor, constatarea fraudei electorale și anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai - DOCUMENT

Despre mersul la biserică al lui Nicușor Dan și mâna uitată pentru Patriarhul Daniel. Iulian Capsali: BOR FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU REACȚIUNEA

Dacă pe Trump îl mănâncă lupul?
Recomandările noastre
Persoane: Nicușor Dan Stelian Tănase
Locații: Palatul Cotroceni România
Subiecte: depunere jurământ
Organizații: Palatul Cotroceni
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)