Luminița Arhire: CONFERINȚĂ DE PRESĂ CU PARFUM DE SCIENCE FICTION

Jurnalist: „Ce înseamnă pentru dumneavoastră o pensie mare?”
Președintele Nicușor Dan: „Nu pot să vă răspund la întrebarea asta. Poate, nu știu... CE ÎNSEAMNĂ MARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ?” (din conferința de presă a președintelui României, 4 iunie 2025)
..........................................................................................
Măi dragă... dacă n-ați știut până acum, ei bine, așa arată DECENȚA! Ca Nicușor Dan arată. Și, pentru ca să nu avem dubii, „DECENȚA” a susținut ieri o conferință de presă. La Radio România Actualități un analist a spus că a fost un eveniment „de excepție”... altul e spus că a fost o conferință „extrem de importantă”. Epocală, ce mai! Numai că am ascultat și eu -parțial chiar am și văzut- conferința de presă. Iar din punctul meu de vedere, Nicușor Dan părea proaspăt coborât din OZENEU. Așa arăta, așa răspundea, așa gesticula. Și, ca orice extraterestru care se respectă, avea nevoie de un timp îndelungat până să proceseze întrebarea și apoi să facă traducerea răspunsurilor din limba klingoniană în limba română, care e o limbă foarte dificilă, după cum bine știți. La extratereștri e simplu –„kani, paka, kaka ipak kani” (adică: „nani, papa, caca și iar nani”)... îți ajung acestea ca să fii președinte în Republica Klingoniană... pe când la români, oh! la români e complicat rău. Vin niște oameni dușmănoși și-ți pun unele întrebări foarte încâlcite. Trebuie să știi o mulțime de lucruri și n-ai cum... ce să faci, n-ai cum...!!!
Dar voi să nu vă luați, cetățeni, după ceea ce cred eu... luați-vă după intelectualii de mai jos, că ei au o privire lucidă și exhaustivă asupra personajului:
„Nicușor Dan este noul președinte al României. În primul rând e bine pentru părinți și copii, uite, mama, unde poți să ajungi dacă înveți la mate, în al doilea rând este și victoria tuturor celor care au ieșit pentru Roșia Montana, pentru Colectiv, pentru ordonanța 13, pentru legile justiției măcelărite în parlament în 2017-2018. Acea societate civilă dispărută de ceva vreme din Piața Victoriei s-a întors la vot împreună cu toți oamenii care prețuiesc DECENȚA. În țară și în diaspora. Mai mult decât un om, oamenii au votat O IDEE (da, o idee fixă au votat... n.n.), un drum CU UN SINGUR SENS (vai de capul și de sensul nostru!, n.n.).” (Tudor Chirilă, 19 mai 2025, FACEBOOK)
... sau:
„Conferința de presă susținută de președintele Dan, la Vilnius, mi s-a părut foarte promițătoare. Zero limbaj de lemn, de pe prompter. Se observă imediat că UN OM DEȘTEPT, de formație matematică, dezvoltă O ÎNȚELEGERE STRUCTURALĂ A PROBLEMELOR (are dreptate Baconschi, structurală rău! cutremurător de structurală!, n.n.). În chestiunile geopolitice, strategic vorbind, președintele a mers cu fiecare răspuns direct la țintă. Fără ezitări, fente retorice și echivocuri.” (Teodor Baconschi, 2 iunie 2025, FACEBOOK)
sau:
„Alegerile prezidențiale au spus: DA unui nou tipar uman, întrupat de Nicușor Dan și de Ilie Bolojan, care implică ONESTITATE, SERIOZITATE, SOBRIETATE, REALISM, EUROPENISM, CAPACITATE ANALITICĂ (i-auzi!!! dar, să nu uităm, și „o înțelegere structurală” așa cum magistral a scris Baconschi, n.n.) și bună administrare a treburilor publice.” (Adrian Papahagi, 31 mai 2025, FACEBOOK)
sau:
„Românii au votat DECENȚA la Cotroceni. Au votat o idee, un concept (sigur... da' nu mai bine votau ei un om? ce zici, nenea psihiatrule? n.n.)”. (Gabriel Diaconu, 24 mai 2025, FACEBOOK)
sau:
„Avem un președinte normal. Civilizat, DECENT și DEȘTEPT” (numai bun de pupat în dos și potrivit pentru tămâiat cu ode, ecuații și integrale duble..., n.n.)”. (Mihai Călin, 25 mai 2025, FACEBOOK)
...sau:
„Domnul Nicușor Dan s-a prezentat la toate dezbaterile la care a fost invitat, a răspuns argumentat la fiecare întrebare, a arătat că e pregătit, intervențiile lui denotă DECENȚĂ și BUN SIMȚ, iar prezența lui inspiră PROFESIONALISM (ei, dar am observat și noi, dom' profesor... profesionalismul ne-a sărit în ochi din prima! n.n.). Exact cam ce aștept eu de la președintele României.” (Marcel Bartic, 14 mai 2025, FACEBOOK)
Asta ați văzut la conferința de presă, nu-i așa? Bravo, răutăcioși ați fi să spuneți altfel... Însă premiul întâi, cu coroniță, la răstălmăcirea meandrelor concretului cu implicații profunde în sinergia faptelor, l-a obținut clupeida veselă și degrabă mâncătoare de sarmale cotrocenești, Dana Hering (denumirea științifică „Clupea harengus”) care a emis în atmosferă următorul panseu de maximă importanță pentru țară:
„E clar că le e cu adevărat frică de președintele Nicușor Dan, de aceea CCR a dat legea pe repede înainte. Practic, asistăm la un OUG 13, care blindează averile aleșilor de până acum și le securizează furturile pe viitor”. (Dana Hering, 29 mai 2025, FACEBOOK)
Ați prins ideea, da? Așadar barosanii, de frică să nu le citească Nicușor declarațiile de avere, au presat infernal CCR-ul cel blând și au stors de la ăia legea cu secretizarea averilor demnitarilor, lege de care Nicușor Dan e cel dintâi care profită, el ieșind cam șifonat din campania electorală în care toți i-au cerut de-a dreptul cu impertinență să declare averea partenerei de viață, ca să știm și noi dacă are suficienți bani pentru chiria apartamentului somptuos pe care îl ocupă! Răspunsul Nicușorului pentru doamna Hering a venit în conferința de presă de la Cotroceni, din 4 iunie 2025:
„Noi avem o Constituție, avem o Curte Constituțională care a INTERPRETAT foarte, foarte multe situații care decurg din textul constituțional, avem în consecință un sistem administrativ pe care noi toți, ca societate, ÎL ÎNȚELEGEM ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ (ete, fleoșc!, n.n.).”
Vedeți, doamna Hering? El a înțeles... nu mai e nevoie să explicați dumneavoastră despre ce anume e vorba în propoziție și să vă faceți de cacao.
Ei... și nu vreau s-o mai lungesc. Peste puțin timp, ăștia de mai sus vor spune că ei n-au știut... că n-au văzut... că poate Nicușor s-a schimbat între timp... că a suferit o influență nefastă sau un atac energetic... că nu mai este așa briant, așa decent, așa concept, așa sobru, așa analitic, așa idee. Iar dezamăgirea lor pur intelectuală ne va uimi și ne va impresiona pe toți, până la lacrimi. Ce spuneți? Că au mai jucat în filmul ăsta? Răutăcisme, zău așa...
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Olandezii ne-au furat și muzica lui Ciprian Porumbescu nu numai Coiful Dacic. Maria Toacă: ”Pe-al nostru steag e scris Unire” se cântă în Olanda sub numele de Imnul Maastricht, cu ”autor” olandez. Ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

NICU FANTASTICU - VIDEO. BTI: Întrebarea zilei: Va fi desființat președintele Nicușor de Băsescu & #Reziști pentru showul de la Polivalentă?
Recomandările noastre

Statul Paralel american s-a născut în Anglia – Cum a cucerit lumea - De ce Războiul Mondial a rămas singura sa șansă

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Piața Unirii demolată de Băluță cu tot cu cele mai întinse fântâni arteziene din lume în baza unei MINCIUNI COLOSALE! Afacerea frauduloasă costă bucureștenii 5 ani de coșmar și 200 de milioane de Euro. DOVADA FOTO

Constantin Barbu: ”A venit vremea să purificăm ierarhiile literare ale României și să nu distrugem memoria generațiilor tinere de astăzi care nu știu istorie literară obscură și subtilă!“ CĂRTĂRESCU, BLANDIANA, PREMIUL HERDER, OFIȚERUL SS ȘI AUSCHWITZ-UL
Secțiuni: Eveniment Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Nicușor Dan
Locații: Palatul Cotroceni
Subiecte: impostori în funcții publice
Organizații: Președintele României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)