Luminița Arhire: FILMUL INTEGRAL AL CRIMEI DIN OLANDA (II)

Cred că ați observat, cetățeni, că de la „singurul perete exterior, din beton, care a fost detonat de infractori, cu dinamită”, s-a ajuns la:
...de fapt, era o porțiune de perete exterior, cu sticlă de sus până jos și cu o ușă care dădea într-o curticică de lumină iar din curticică urcai niște scări și dădeai într-o alee care ducea frumos direct în stradă...
Toată zona vitrată avea un oblon metalic care se trăgea noaptea (brrrr! ce chestie inexpugnabilă), căruia i-au pus hoții cei profesioniști două artificii la subsuoară -acolo unde se hâțâna, ca să spun așa,- și l-au scos din țâțâni, l-au dat frumos la o parte, că poate mai trebuie la ceva, apoi spargerea s-a dat cu două ciocane și-o daltă (foarte sofisticat sistem)... ah! și-au găsit oamenii legii, cei cu cizmele de cauciuc până la fese, și-un baros într-un canal din apropiere, da' nu știe sigur dacă-i corp delict! Se așteaptă criminaliștii să-și dea cu părerea!
Altfel, zău că: „Este o clădire nouă, dotată cu toate mijloacele de protecție, supraveghere video, audio, senzor de mișcare. Mai mult de atât, sistemul de securitate a fost întărit în vederea expoziției.”
Curat întărit, coana Fănică, da' au umflat coiful!!!
.......................................................................................
P.S. Mulțumim ACTIVE NEWS pentru fotografie!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)