Luminița Arhire: ”LET’S GO, BRANDON!”
Drumul de la „LET’S GO, BRANDON!” la „F**K YOU, BIDEN!” e cam sinuos, din câte mi se pare... dar vestea bună, cetățeni, e că acest drum sinuos se poate parcurge cu viteza fulgerului dacă s-a dat semnalul din miezul „deep” al sistemului... (căci, știți, la ei e „deep”, ceea ce la noi e „paralel” -se-ntâmplă! însă doar denumirile sunt diferite, în timp ce realitatea din teren e similară).
Cred că ne amintim cu toții cum pe 2 octombrie 2021, o duduie de la NBS SPORTS, care-i lua un interviu pilotului de curse Brandon Brown, a tradus, într-o transmisiune în direct prin „LET’S GO, BRANDON!” ceea ce publicul scanda suficient de viguros pentru ca telespectatorii să poată auzi și singuri, fără ajutor: „F**K YOU, BIDEN!” Se întâmpla în „lumea liberă”, unde presa este „câinele de pază al democrației”, unde jurnaliștii -curajoși și inflexibili- nu distorsionează, nici picați cu ceară, informația iar manipularea prin presă este exclusă!
Ei, și după ce „LET’S GO, BRANDON!” a fost posibil iar presa americană a observat că obrazul gros cu sponsorizări babane se ține, jurnaliștii de la cele mai tari publicații de peste ocean și-au propus să vadă tot mai puține momente jenante avându-l pe „Brandon” al lor în prim-plan.
Astfel că „Brandon” a țopăit vesel pe pajiștea Casei Albe fără să aibă vreo importanță că a uitat unele lucruri -ce-i drept, complet nesemnificative...- din istoria contemporană; cum ar fi acela că războiul de-acum e în Ucraina și nu în Irak... că Zelenski e președintele Ucrainei, iar nu Putin... că parașutările de ajutoare umanitare au fost în Gaza, nu în Ucraina... că organizația aceea al cărei nume e și greu de ținut minte, dacă nu-ți suflă nimeni în cască, e Hamas... că n-a vorbit cu cancelarul Helmut Hohl în 2021, căci acela nu mai era cancelar din 1998 și a!, nici în viață nu mai era din 2017, ci cu Angela Merkel... și nici n-a avut niște discuții interesante cu președintele François Mitterrand, în calitate de „lider al Germaniei” în 2020, când, de fapt, acesta se odihnea în pace de vreo 30 de ani, ci a vorbit cu Emmanuel Macron în calitate de „lider al Franței”... că nu e dânsul, Joe Robinette, prima femeie vicepreședinte de culoare servind patria, alături de un președinte de culoare... că doamna Kamala Harris -oricât ar părea de ciudat- nu e Donald Trump...
Apoi a dat mâna cu fantomele, s-a străduit să se așeze pe un fotoliu inexistent, a încercat s-o taie în direcții necunoscute pe când se rosteau discursuri oficiale, a vorbit, în mod convingător, cu morții...
Presa cea liberă și intransigentă nu s-a intimidat... iar de la Casa Albă au venit asigurări că lucrurile sunt O.K. și oricui i se poate întâmpla să confunde, măcar o dată în viață, Ucraina cu Irakul și să creadă că este o femeie de culoare, deși este, de fapt, un bărbat alb!
Ei bine, cetățeni, în lumea civilizată a lui Bogdan Chireac s-au petrecut toate acestea și au trecut neobservate sau cel puțin au fost minimalizate cu mare duioșie... Iar în timp ce se petreceau, generalii ANTENEI 3 -cea aflată în parteneriat strategic cu CNN- analizau și sintetizau „la tablă” nenumăratele boli incurabile ale lui Putin, mâna lui înțepenită, obrajii săi umflați, păturicile de pe genunchii-i neputincioși, cancerul lui de prostată, cirozele umed-uscate, psihozele, nevrozele, tumefierile, ticurile, căzăturile-n cur... Și, în schimb, li se umplea gura când rosteau, cu venerație, „președintele Biden”. Exact așa cum se vor căzni de-aici încolo să rostească numele Kamalei Harris, în caz că nu se schimbă „narativul” peste noapte.
Desigur, nu despre decrepitudinea „celui mai puternic om de pe planetă” este vorba aici. Este vorba doar despre minciună, manipulare, indecență, prefăcătorie, ipocrizie și... „cârpa asta ferfeniță de șters pe jos e, de fapt, o fermecătoare rochie de prințesă, cu mii de cristale Swarovski, așa că nu crede ceea ce vezi, ci doar ce-ți spunem noi”! Despre presa care ne îndeamnă, cu un aer serios, să participăm cu însuflețire la această mascaradă, e vorba!
Iar dacă presa de mare calibru face asta, înseamnă că pentru New York Times, Washington Post, Wall Street Journal, CNN, etc. nu mai contează deloc, dar deloc! dacă cititorii sau telespectatorii lor îi cred pe cuvânt sau îi înjură, așa cum nu mai contează pentru ANTENA 3 audiența cu care altă dată ne țineau la curent din sculare în culcare!
Pentru că banii vin oricum.
..............................................................
P.S. Ah! cred că doamna Kamala va câștiga alegerile prezidențiale „en fanfare”... nici nu se poate altfel, că doar o susține însuși giganticul CETEPEU, iar el n-are cum să se înșele:
„Acum, practic, nu mai există plasă de siguranță pentru alegătorul american. De-o parte un misogin curvar, antiimigranți, antiavort, antijustiție, antidemocrație, proviolență și prominciună, infractor judecat și condamnat, dar aflat sub protecția unui Dumnezeu de campanie; de cealaltă, o fiică de imigranți, victimă în copilărie a segregației rasiale, un om al legii, o militantă împotriva pedepsei cu moartea și pentru drepturile minorităților defavorizate. Iată ce mix rasial și cultural reprezintă. Aș spune, VĂ ROG SĂ VĂ ȚINEȚI RESPIRAȚIA, că doamna Kamala Harris este un fel de Laura Codruța Kovesi a Americii!” (Cristian Tudor Popescu, pe pagina lui de FACEBOOK, 22 iulie 2024)
Mi-am ținut respirația, exact cum ai sugerat, maestre, am și lăcrimat puțin reluând descrierea sensibilă a Kamalei... și-apoi am râs de m-am îndoit. Păi, vezi, măi CTP-ule, că decrepitudinea poate să-l lovească și pe unul mai „verde” ca Biden, chiar dacă ăla e expert în tenis și „crucișător al presei românești”!!! Și, după ce-l lovește, dânsul postează, cu seriozitatea-i caracteristică, prostiile de mai sus! Dintre care aia cu „Dumnezeul de campanie” e chiar monumentală!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: schimbarea lui Biden
Organizații: Casa Alba
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)