ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


MOTTO: „Curtea Constituțională a României a admis marți, 1 iulie 2025, excepția de neconstituționalitate ridicată de fostul președinte Traian Băsescu împotriva prevederilor Legii nr. 243/2021. Decizia a fost luată în unanimitate. Decizia Curții Constituționale produce efecte imediate de la data publicării în Monitorul Oficial, iar instituțiile publice sunt obligate să se conformeze. Astfel, fostul președinte poate solicita restituirea tuturor drepturilor care i-au fost retrase – indemnizație, locuință de protocol, pază de la SPP și personal administrativ. În plus, întreaga construcție legislativă prin care a fost creată această formă de sancțiune administrativă pentru colaborarea cu Securitatea riscă să fie reevaluată sau chiar abandonată. Deși decizia Curții nu neagă existența colaborării cu fosta poliție politică, ea desființează posibilitatea ca această realitate să genereze, prin voință legislativă ulterioară, pierderea unor beneficii conferite anterior.” (ȘTIRI PE SURSE. ro, 1 iulie 2025)
....................................................................................................................

Și? Dacă-i dau înapoi viloiul cu vacă de plastic pe gazon și cal din fibră de sticlă la intrare va fi mai puțin ticălos? Dacă i se restituie sepepiștii care să-i care sacoșa când mâinile-i vor tremura așa de rău încât numai pe paharul cu Chivas Royal, adăpostind patru cuburi de gheață își vor mai găsi liniștea, este el mai puțin turnător? Dacă-și va primi indemnizația viitoare, plus cea de care a fost în mod atât de dureros lipsit în perioada care s-a scurs de când onorata instanță i-a ușuit privilegiile de ex-prezident, deoarece a fost declarat „colaborator”, i se va „repera” onoarea? Dar ce importanță mai are o porcărie în plus când astăzi toate porcăriile sunt „la liber”? 

Acum, în România, se desfășoară, cu fanfară și focuri de artificii, un carnaval nemaiîntâlnit al abjecției generalizate. Căci, după crima din 6 decembrie 2024 nimeni nu s-a mai obosit să păstreze aparențele sau să șteargă urmele de sânge, nimeni nu s-a mai sinchisit să se prefacă și să joace scheciul cu simularea democrației. 

N-are nicio importanță pentru mine dacă măreața CCR, cu o cută intelectual marcată între sprâncene, a judecat și a întors pe toate părțile „cazul Băsescu-Petrov”, s-a  afundat în lectura și pe cant a Constituției iar apoi, cu întreaga greutate a profesionalismului desăvârșit al balaurului cu nouă capete (nonet coordonat până mai ieri de căpățâna expresivă a lui Marian Enache) a decis să-i dea lui Băse jucăriile înapoi. Cine să mai arunce măcar doi bani pe deciziile unei instituții care și-a expus în văzul tuturor cetățenilor, în decembrie 2024, lenjeria intimă jegoasă, cu duhoare de dihor și culoare gri-gălbui, având evidente pete maronii în punctele esențiale?   

Curtea Constituțională nu mai există în conștiința publică decât ca o ghilotină „cu explozie întârziată” și-atât. De aceea, dacă nu va lua decizii scandaloase vreme de un an, să zicem, pentru populație va însemna pur și simplu că „băieții” se vor fi descurcat și fără ele, iar nu că bravii judecători ar fi hotărât să introducă onestitatea în ecuație. Căci Curtea Constituțională e un cadavru animat doar de puzderia colcăitoare de larve din interior, care poate da uneori senzația că mortăciunea chiar respiră!  

În timp ce România e o corabie gata să se scufunde, dar e o corabie făcută din șvaițer; iar șobolanii, care până mai ieri o ronțăiau cu fereală, în loc să o părăsească, abia acum se înfruptă, pe față, din coca ei plină de găuri, într-o simfonie de regurgitații și-un cor de chițăieli solemne și mult prea oficiale!