........................................................................................

Se poate zice și invers, mi se pare... recte: „când VOTUL POPULAR e înlocuit cu un SIMULACRU DE LEGE”... sau când „o LEGE POPULARĂ e înlocuită cu un SIMULACRU DE VOT”... merge oricum! Se poate legitima, printr-o astfel de maximă, orice, după cum vedeți, mai puțin în varianta din „cujetarea” lui Lucian Mîndruță care trimite la coșul de gunoi însăși democrația sau cum s-o fi numind chestia aia bine definită, despre care se vorbește toată-ziua-bună-ziua, dar care nu prea funcționează în România. Și nu merge varianta lui Mîndruță deoarece, din câte știu eu, dacă nu s-au schimbat lucrurile între timp, LEGEA e dată de unii trimiși în parlament să facă treaba asta fix printr-un VOT POPULAR... sau, altfel spus, la originea LEGII (oului) e chiar VOTUL POPULAR (găina)!

A! Că legile în România sunt stufoase, nu-i o noutate... și asta deoarece se știe că dacă faci din lege o „shaorma cu de toate”, e atât de greu de respectat încât de multe ori cineva trebuie să închidă ochii și să moțăie la unele amănunte, în schimbul unor „atenții” de la altcineva, pentru ca altcineva-altcineva să-i poată strânge de fudulii, la o adică, fie pe ăla care n-a respectat legea, fie pe ăla care a închis ochii la nerespectare, fie pe amândoi. Important este să existe tot timpul o mare varietate de fudulii în enunțul problemei, precum și felurite menghine, potrivite după dimensiunile acestora, de!

Dar eu abia după ce am citit interviul lui Marian Enache, președintele CCR, mi-am dat seama că numai el și Lucian Mîndruță știu ce anume este LEGEA, cum trebuie ea interpretată și cât de detestabil este VOTUL POPULAR. Căci, sintetizând, LEGEA este aceea pe care o putem citi oricum, de jos în sus, de la dreapta la stânga, pe diagonală sau în „săritura calului”, cam cum are chef să o silabisească și să o interpreteze orice apropiat al sistemului. De aceea, având această elasticitate extraordinară, o LEGE este un instrument multifuncțional, bun la orice: ea poate fi prișniță, armă de foc, subterfugiu, ghilotină, ulei de ricin, pelerină, basm de adormit copiii, duș rece, covor fermecat sau fantezie colectivă, depinde cum s-a hotărât -de multe ori în altă parte, iar nu neapărat în sala de judecată- că ar trebui folosită.

Lucian Mîndruță este pentru mine, de mulți ani, exemplul perfect al propagandistului unilateral dezvoltat. Mai exact, diform dezvoltat. Pentru dânsul, dacă mini-Caramitrul înjură în gura mare ceea ce și el ar înjura cu plăcere dar se teme să nu fie raportat, și-n schimb pupă-n cur cu zel atunci când zice: „Zelensky este cel mai mare om pe care l-a avut lumea de la Churchill încoace. Și e singurul din timpurile noastre care va rămâne în istorie peste 500 de ani”, ceea ce și Lucian al nostru pupă, mini-Caramitrul devine deosebit de frecventabil. Dacă Papahagi nu-și poate stăpâni umorile și împroașcă pereții cu ele: „...la închisoare sau NEUTRALIZAȚI – influenceri, politicieni, securiști, academicieni, clerici, jurnaliști- nu contează” (și nu citez mai mult din intelectualul rasat Papahagi, căci textele lui de pe FACEBOOK sunt, în ultima vreme, credeți-mă, imunde, informația lui e precară iar expoziția de viscere e dezgustătoare) într-o „afiliație” de idei (vorba distinsei doamne Prună...) cu Mîndruță, atunci e și dânsul un intelectual de toată isprava și-un partener de dialog minunat. Dacă Mădălin Hodor zice că Georgescu a avut un plan care i-a reușit, și anume „...să obțină cât mai multe voturi prin fraudă”, fără să explice nici măcar din greșeală unde anume a fost FRAUDA, slujind astfel cauza lui Mîndruță, și ăsta-i bun de popularizat. Nu mai vorbesc de domnul intelectual Teodor Baconschi, care face glumițe „cu caracter hazliu” expunând pe pagina lui imagini cu Putin ducându-l de lesă pe Donald Trump, în patru labe, prin zăpadă –ei, doar dânsul e un distins diplomat, cinste lui! (bine, acum are și mai mult timp să posteze, căci nu mai stă așa de mult în jacuzzi). În fine, l-a lipit și pe Theodor Paleologu, dar și ăla a fost mulțumit, scriind pe pagina lui de FACEBOOK: „Am stat de vorbă aseară despre tot felul de lucruri care mai de care mai interesante cu Lucian Mîndruță, la podcastul CAM TÂRZIU! A fost o discuție foarte plăcută și antrenantă. Am pornit de la salutul legionar, am ajuns la daci, la Zamolxe și înapoi în prezent.”

Căci Lucian Mîndruță nu explică, ci afirmă. Nu documentează, ci știe de la sine. Nu se îndoiește, din moment ce are întotdeauna dreptate. Iar în ultima vreme și-a tras un alai de mândri intelectuali petrovieni -care cu colacul și prosopul, care cu rachiul, care cu chiuitul, care cu tradiționalul joc „nuneasca”- alai pe care se grăbește să ni-l prezinte, așa cum ne arată și chipul său de mireasă -cam coaptă, ce-i drept- gata să-și pună din nou pirostriile cu progresismul-ginerică, mort de ceva vreme, pe care însă dânsul l-a parfumat abundent în prealabil pentru a-i masca duhoarea deprimantă de hoit umblător, aflat în descompunere! Vezi mai puțin