Luminița Arhire: RETROSPECTIVA ANULUI 2023 (VII). LUNA IULIE: SRI RĂMÂNE FĂRĂ HELLVIG

Pe 3 iulie „Eduard Hellvig a anunțat că renunță la funcția de director al Serviciului Român de Informații, susținând că a discutat «deschis» pe această temă cu președintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.
” În aceeași zi au și început să-l împingă unii către candidatura la președinție..., punând-o pe listă și pe Codruța, desigur, căci ce rost are să candideze la președinție un fost șef de servicii, dacă nu candidează și o fostă șefă DNA... Toată lumea fiind foarte ocupată cu altele, la conducerea SRI a rămas un director interimar, generalul Răzvan Ionescu, de profesie fizician, absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București (nu, nu vă temeți, dânsul nu a fost profesor de fizică, nu există informația că ar fi dat meditații și nici că a fost inspector școlar și nu are 6 case în Sibiu, ci doar 3 păduri și un teren agricol în județul Galați, 3 apartamente în București și o casă de vacanță de 141 mp, construită pe un teren de peste 1100mp în județul Ilfov.)
Trezit din somn puțin obosițel, pe 4 iulie, președintele Klaus a transmis un mesaj de susținere, ca de la partener strategic la partener strategic, Statelor Unite ale Americii cu ocazia Zilei Independenței, deoarece la cheful oficial de la ambasada MARELUI LICURICI participase deja pe 28 iunie și glăsuise acolo destul, așa că era timpul să redevină laconic: „La mulți ani prietenilor și aliaților noștri americani de Ziua Independenței! Prietenia noastră de lungă durată este reconfirmată de Parteneriatul Strategic SOLID (dur, tare, RIGID, rezistent, conform DEX, n.n.) și VIBRANT (care vibrează, adică SE MIȘCĂ OSCILATORIU ȘI PERIODIC în jurul poziției sale de echilibru, tot conform DEX, n.n.), bazat pe angajamentul nostru comun față de valorile democratice (...)”. SOLID și VIBRANT... Adică, pe principiul ardelenesc „dacă mere așe... trebe că mere și invers...”
Tot pe 4 iulie izbucnește scandalul „azilelor groazei” din Voluntari. Un mare număr de cetățeni care până la această dată nu dădeau doi bani pe nefericirea semenilor lor împovărați de vârstă și de boli, sesizând că Firea și Pandele sunt de vină pentru toate cele, devin deodată niște creștini buni la suflet și niște empatici, ce nu s-a pomenit... Iar despre Firea și Pandele -un fel de Bonnie și Clyde la ordinea zilei- aflăm că se ocupă cu niște nemernicii care mai de care mai revoltătoare, printre care și nemiloasa hărțuială cu mașina, în trafic, a unui fost senator al României, cu imaginație tare bogată.
Pe 5 iulie medicul Mircea Beuran, șeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul Floreasca, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel București, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația că ar fi primit o mită de 10 000 de euro pentru numirea unei dudui într-un post de asistent universitar. Atât că fapta n-a existat, deși CTP-ul -această țeapă matură, lustruită și semeață a jurnalismului românesc- știa deja, în detaliu, cum s-au petrecut lucrurile: „A luat banii și după-aia ce a făcut? A folosit țeapa! Că de-aia v-am spus că e Vlad Țepeș omul ăsta! Omul ăsta a vrut să omoare corupția cu țeapa, domnule! I-a dat țeapă lu’ asta! Asta care a venit cu 10.000 de euro, i-a dat țeapă. Adică, s-a făcut pierdut, aia n-a luat niciun post, bineînțeles că a stat femeia vreun an de zile și pe urmă a zis: păi, ce facem, domnule?”. Vă place acest tip de jurnalism părerismo-rărunchio-visceral? Păi, da! cu așa o solicitare bogată a viscerelor abdominale, nu e de mirare că distinsul jurnalist scoate și pe gură exact aceeași materie valoroasă pe care o scoate și pe rozetă!
Pe 6 iulie, în prezența unor înalți reprezentanți ai statului, podului suspendat peste Dunăre de la Brăila -„cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră”- i s-a tăiat, în cadru festiv, cordonul ombilical.
În aceeași zi, profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române a împlinit 100 de ani și a ținut un discurs prin care a îndemnat la optimism și dragoste de cultură, fără să știe că între timp un sculptor îl imortaliza ca „harpie” de onoare cocoțată pe monumentul dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, sub oblăduirea fundației HUMANITAS și, posibil (zic și eu, nu dau cu parul...), la inițiativa lui Liiceanu Gabriel.
Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților, pe 10 iulie, a aprobat hotărârea privind demisia directorului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, și vacantarea acestei funcții, iar a doua zi președintele Klaus a declarat „că va face o propunere pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații, însă a subliniat că este nevoie de timp de pregătire până când se va face următorul pas”. Că doar el face toate cele „pas cu pas”... hmmm... dar pasul ăsta, nu s-a mai grăbit Klaus să-l facă până la sfârșitul anului... las’ după alegerile de la anu’... sau o fi mai sigur chiar înainte, așa, ca să avem lucrurile aranjate, ca de obicei?
Pe 11 iulie, președintele Klaus iar a avut summit... adică summitul NATO de la Vilnius, Lituania. Președintele a declarat, pe 12 iulie, că România e O.K. Adică, știți... „fiecare centimetru pătrat”... bla-bla-bla...
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, tot pe 11 iulie, încetarea procesului împotriva Elenei Udrea, „...ca urmare a prescrierii faptelor, în dosarul de luare de mită și spălare a banilor în legătură cu finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu”... Asta-i știrea... total neinteresantă, nu?... nu vă contrazic... interesant e, însă, corolarul: Ioana Băsescu beneficiază și ea de aceeași prescriere, în același dosar, dar pentru „instigare la delapidare și spălarea banilor”. Cu alte cuvinte, procesul s-a tergiversat frumușel până la acest deznodământ fericit pentru fiica lui Petrov, căci pentru public tot nu mai conta dacă deja întemnițata Elena Udrea mai primește o pedeapsă în plus. Cred că asta s-ar putea traduce așa: avem un fost președinte care știe să negocieze într-o situație cu o miză care-l frige rău la lingurică... Pedeapsa Ioanei Băsescu era de 5 ani de închisoare... dânsa fusese înregistrată chiar de fostul iubit, în timp ce se certau cu privire la concediul din Cuba, plătit cu banii strânși frumos pentru campania prezidențială.
Pe 11 iulie David Andrei Vlad, elev al Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Biologie, organizată în Dubai, iar pe 12 iulie lotul României a ocupat locul întâi între țările din Europa și locul patru în clasamentul pe națiuni, obținând șase medalii la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia, cea mai bună poziție din ultimii 24 de ani, România fiind depășită doar de China, Statele Unite ale Americii și Coreea. Având în vedere faptul că în Japonia și în Dubai președintele nostru merge fără nicio treabă, doar în concediu, mi se pare semnificativ faptul că alții semeni de-ai noștri chiar călătoresc cu motive serioase și se întorc și cu rezultate excelente de acolo!
Pe 13 iulie Tudor Chirilă protestează alături de alți câțiva indignați în Piața Victoriei din Capitală sub sloganurile: „# Toți Știau - Dar sunt fără Dumnezeu”, „# Toți Știau - Dar i-au lăsat să sufere și să moară”, „# Toți Știau - Dar fac parte din aceeași rețea mafiotă”. Însă și noi știam cum arată propaganda grosieră și ipocrizia crasă care n-au nimic de-a face cu compasiunea... de altfel, Gabriela Firea și Marius Budăi și-au dat deja demisia, așa că mini-protestul rămâne fără obiect și participanții nu mai insistă...
Pe 17 iulie Klaus a participat la al treilea Summit Uniunea Europeană -Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene unde a vorbit „despre consolidarea relațiilor dintre România și statele din regiune”... chiar așa, despre ce altceva să vorbească? .
Apoi se constată, pe 18 iulie, că, după soluționarea contestațiilor, aproape „... jumătate dintre candidații la examenul de titularizare pentru ocuparea unor posturi didactice în învățământul preuniversitar au obținut la proba scrisă note sub 7, aceasta fiind nota minimă pentru a obține statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată)”. Ei, nu-i nimic... măririle de salarii sunt asigurate, deci, case closed!
Pe 25 iulie, la sediul Ambasadei SUA, doamna ambasador Kathleen Kavalec ridică steagul LGBTQI+ lângă steagul SUA, deoarece: „nu este loc pentru mesaje de ură sau intoleranță într-o democrație sănătoasă” sau, cum a zis și Oana Pellea mai demult: „dragostea nu se votează”.
Ridicarea drapelului-curcubeu a reprezentat dăcât o „încălzire” ușoară pentru „Bucharest Pride Parade”; ca urmare, evenimentul lunii este parada Pride, din 29 iulie.
Misiuni diplomatice și organizații internaționale din București transmit felicitări călduroase organizatorilor și angajamentul lor „de a susține, respecta, promova și proteja” etc, etc.. Mulți participanți la paradă sunt minori și mulți părinți au venit cu copiii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Eduard Hellvig Klaus Iohannis
Locații: România
Organizații: Guvernul României Președintele României SRI
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)