Luminița Arhire: RETROSPECTIVA ANULUI 2024 (X). LUNA OCTOMBRIE: Încep emisiunile ANTENEI 3 de popularizare a candidaților. Fiica lui Geoană plagiază discursul nepoatei lui Trump

OCTOMBRIE 2024
Pe 5 octombrie, când în sfârșit au ajuns la destinație „indicățiile” prețioase de la Bruxelles, adică cine are voie și cine n-are voie la președinție, Curtea Constituțională a României a admis contestația depusă privind candidatura Dianei Șoșoacă și i-a dat acesteia un brânci pe scări. În afară de ANTENA 3 CNN și gașca puturoasă a jurnaliștilor băsiști în cuget și-n simțiri, care au zis toți în cor că „bine i-au făcut”, cam toată lumea a protestat la un asemenea abuz înfiorător... unii au zis „totuși, să așteptăm, motivarea Curții...” Mare scofală! O asemenea „motivare” putea să scrie oricine, în bucătărie, pe un șervețel, cât se fierbeau sarmalele...
Sfios, pe 7 octombrie, Marcel Ciolacu se hazardează să ceară o reformă a Curții Constituționale a României (CCR), deoarece: „Motivarea Curții Constituționale în cazul doamnei Șoșoacă întărește discuția privind necesitatea unei ample reforme a CCR. Această discuție trebuie să plece de la realitatea că procedura actuală transformă CCR într-o instanță care nu îi oferă celui în cauză dreptul la apărare sau recurs. De aceea, consider că între BEC și CCR ar trebui să existe un filtru de legalitate pe care îl poate asigura doar Înalta Curte de Casație și Justiție.” Spre seară, Marcel Ciolacu și-a pus o compresă cu apă rece pe frunte și până a doua zi i-a trecut.
Petre Lăzăroiu afirmă, tot pe 7 octombrie, că respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă este „nu numai greșită dar și cu consecințe ireparabile”... cu alte cuvinte, ne-a avertizat pe noi toți că dacă asta s-a putut întâmpla, de-aici încolo orice mișelie este posibilă și chiar probabilă. Peste numai două luni, în decembrie, aveam să ne convingem că Petre Lăzăroiu era un vizionar excepțional.
Pe 8 octombrie, călcat pe bătături, Ciolacu amenință că umblă la demisia din sertar, în caz că PNL se joacă de-a ieșitul de la guvernare. PNL se oprește din jucat și pune mașinuțele la loc în dulap.
Ei, și așa cum numai la profesioniști se întâmplă, pe 10 octombrie Curtea de Apel București decide respingerea listei PNL de candidați în diaspora pentru Camera Deputaților, listă de care s-a ocupat, cu toată inteligența și devotamentul care-l caracterizează, vicepreședintele liberal Rareș Bogdan... Iar acesta „a uitat” că pentru că a fi validate listele era nevoie ca pe ele să apară nu numai „persoane 1” (bărbați) ci și „persoane 2” (femei). Na, problema! Păi, Rareș Bogdan nu a fost atent la fleacul ăsta! Lui, acolo, în Parlamentul European, i-au zis că e egalitate to-ta-lă! și atunci ce importanță are dacă sunt pe listă cetățeni de-un singur fel, din moment ce nici nu contează felul? Dacă știa că ăia de la Curtea de Apel sunt așa de ai dracului, băga Rareș pe listă numai „persoane 2” (femei)... că pentru prezența lu’ persoane 1 („bărbați”) nu era nicio impunere.
Cum Klaus crede că se apropie cu pași mari încheierea mandatului său prezidențial (stai, Klaus, nu zice hop! până n-ai sărit) și asta îl face puțin supărățel, începe să se preocupe și de soarta consilierilor săi... nu că i-ar iubi, dar, de! dacă nici ei nu știu de câte ori a aruncat el cu paltonul pe capotă, a spart faianța din baie și s-a dat cu curul de pământ de ciudă că i-a mai luat Onorata Instanță câte-o casă, atunci nimeni nu știe! Și e mai bine să se păstreze discreția asupra acestor lucruri... Așa că, pe 14 octombrie publicul află că Diana Păun -care-a văzut multe, săraca!- va avea un loc eligibil la Camera Deputaților pe listele PNL, iar Ligia Deca primește și dânsa un loc eligibil la Senat, în timp ce pentru Daniela Bârsan s-a găsit un taburet cald la CNA iar pentru Cosmin Marinescu s-a pregătit un scaun tapițat, de viceguvernator, la BNR! Maurii și-au făcut datoria, maurii pot să-și preia sinecurile!
Pe 17 octombrie, CURS dă publicității primul sondaj de opinie realizat în România după eliminarea candidaturii Dianei Șoșoacă. Lucrurile arată bine pentru PESEDEU... Potrivit CURS, Marcel întră fără emoții în turul 2, cu George Simion, ceea ce se și dorea. Nu sunt surprize... În spatele acestora, se aliniază Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, precum și Elena Lasconi. Hăt, departe, s-ar plasa Cristian Diaconescu. Evident că Georgescu Călin nici nu se vede din lanul de secară. Vorba lui Petrov, „lucrurile sunt sub control” și se așteaptă plictiseală maximă la prezidențiale.
Madam Lasconi, regina mușuroaielor, se hotărăște, pe 18 octombrie, să bage bățul și să răscolească în cel mai apropiat mușuroi de lângă falnicul furnicar al lui Ciolacu, acuzându-l pe premier de o „tăcere complice și periculoasă” față de faptul că președintelui AUR George Simion i-a fost extinsă interdicția de călătorie în Republica Moldova pentru că acesta ar fi parte a unui „efort de destabilizare” a țării vecine. Vom vedea, mai târziu, că dacă Lenuța tăcea, înțeleaptă rămânea.
Pe 20 octombrie peste 32.000 de persoane au ieșit în stradă, la Bruxelles, pentru a cere încetarea focului în Orientul Mijlociu. „Masacrele din Liban și escaladarea regională trebuie oprite”, au declarat organizatorii. În România însă, campania electorală pentru prezidențiale și parlamentare șterge brusc războaiele atât de pe agenda publică, cât și din ciripeala veselă a știristelor. Generalii Antenei 3 CNN nu dispar din platou ci doar trec, cu aceeași seriozitate, pe politică internă.
Pe 22 octombrie, Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, lansează pe piață teoria planului PSD de a-i băga voturi în traistă lui Simion pentru ca aceasta să intre în turul 2, cu Ciolacu. Adică, avându-l contracandidat pe Simion, Marcel al nostru ar avea mandatul prezidențial în buzunar! „PSD a lansat în organizațiile sale, oficial, strategia «planul Hrebenciuc», adică mutarea a 10-20 de voturi/secție de votare pentru Simion, pentru a repeta scenariul din anul 2000”, a spus Alexandru Muraru. În același timp, creierele liberale încep să țeasă un plan de contracarare a conspirației. Că inteligentul plan a fost de tipul „unde dai și unde crapă” vor afla liberalii, cu uimire, după turul întâi al alegerilor prezidențiale când vor constata că orice teslă, când îi dai un pic de orientare, fix în zona șlițului de la pantaloni acționează cu putere!!!
Supărat rău pe Marcel, pe 23 octombrie, Nicolae Ciucă precizează cu obidă: „În consecință, am mai spus de câteva ori, eu cu PSD nu mai fac guvernare!” Sigur, la vremea aceea, Bunelu n-avea de unde să știe că el nu va mai însemna nimic, chiar nimic! pentru PNL în curând și nu va mai da nimeni nici doi bani găuriți pe fanteziile lui cu privire la viitoarea guvernare.
Leana Lasconi nu se lasă... crezând că-l poate scoate pe Simion din cursă, pe 24 octombrie, îi solicită premierului Marcel Ciolacu „să clarifice public ce măsuri a luat după ce a fost informat oficial de către guvernele Republicii Moldova și Ucrainei că George Simion este un pericol, că destabilizează țara.” Marcel își notează-n carnețel, ca să nu uite, și-și spune-n sinea lui: „Las că vezi tu măsuri...”
Un sondaj INSCOP la comanda Libertatea, pe 29 octombrie, amorțește vigilența cuplului PSD&PNL, arătând că românii își doresc mai degrabă un candidat pro-occidental (67,5%). Liniștiți, Bunelu și Marcel nu se mai uită pe datele sondajului, în jos, unde 44,5% susțin că „ar prefera ca viitorul președinte să fie independent”, în timp ce numai 41,9% ar prefera „mai degrabă reprezentantul unui partid politic”. Ion M. Ioniță îi liniștește și mai și, spre anesteziere: „Cu cât ne apropiem de data alegerilor, se conturează mai bine opțiunile fiecăruia și au avut timp oamenii să vadă și candidații independenți, și candidații susținuți de partide și vedem că nu mai există o diferență foarte mare între cele două opțiuni. Practic, sunt aproape egale. Cred că este o evoluție normală, pentru că oamenii la început își doreau să vadă candidați noi, cine ar putea să fie candidații independenți, ca orice noutate generează așteptare și a fost o opțiune în favoarea acestei variante.”
Încep emisiunile ANTENEI 3 CNN de popularizare a candidaților pe care-i preferă postul de televiziune, cu un sictir larg pentru cei pe care-i preferă o mare parte dintre alegători. Așa că Gâdea alege patru candidați, potrivit comandamentelor, nu neapărat pe cei mai bine clasați în sondaje -Bunelu, Ciolacu, Geoană și Lasconi- și le face acestora ditamai propaganda cu surle, trâmbițe și alai. Cine a văzut emisiunile (dintre cale cea mai grețoasă și susținută din sală de șopârloiul ex-ambasador Zucherman, a fost dedicată lui Bunelu) înțelege la ce mă refer. Dar, în ciuda festivismului, se întâmplă și accidente... pe 30 octombrie, apare în presă o comparație între discursul Anei Geoană, din emisiunea dedicată tatălui său, și cel ținut de o nepoată a lui Donald Trump în iulie 2024... rușinică, cele două discursuri seamănă suspect de bine, adică suficient cât să fie lipită eticheta de „plagiat” pe discursul fiicei lui Geoană.
În aceeași zi, Volodimir Zelenski, acceptă posibilitatea negocierii unui armistițiu parțial cu Rusia. Și tot pe 30 octombrie, președintele Robinette spune despre susținătorii lui Trump că sunt „gunoaie” ... Ei, dacă l-ar fi întrebat pe Ciuvică, de la ANTENA 3 CNN, ăla i-ar fi spus să folosească, mai curând, cuvântul „pleavă”...
(va urma)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ana Geoană Mihai Gâdea Nicolae Ciucă
Locații: România
Subiecte: Alegeri prezidențiale Campanie electorală
Organizații: Antena 3
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)