Luminița Arhire: RETROSPECTIVA ANULUI 2025 - NOIEMBRIE: Ciprian Ciucu încă nu știe că în curând el va fi zeul caloriferelor reci din București
Cum președintele Nicușor e toată ziua bună ziua cu „războiul hibrid” în gură („noi avem un război hibrid de cel puțin zece ani”... „este un război hibrid dus de Rusia împotriva României” ...cealaltă problemă majoră, războiul hibrid, este o realitate cu care ne lovim astăzi, în special prin dezinformări” ...„războiul hibrid pe care, în mod evident, Rusia îl desfășoară împotriva României și împotriva multor țări europene”, etc.) pe 5 noiembrie Mark Rutte, Secretarul General al NATO, aflat în România la Industry Forum 2025, n-a mai suportat presiunea și a găsit că e de datoria lui să facă unele precizări care să mai tempereze avântul belicos al președintelui : „Când vine vorba de RĂZBOI HIBRID cuvântul e cam ciudat. Nu aș folosi termenul de hibrid. Noi, în NATO, ne pregătim de ceea ce este necesar. Lucrăm împotriva AMENINȚĂRILOR hibride.”
Însă Mircea Geoană, președintele Institutului Aspen România și fost Secretar General Adjunct al NATO, simte nevoia să le aplice câte o smetie și lui Nicușor, și lui Mark Rutte, de aceea strecoară, pe 6 noiembrie, la cea de-a patra ediție a EARF 2025 o precizare esențială și răutăcioasă: până și termenul „amenințări hibride” este depășit, și de fapt ne aflăm în epoca „războiului asimetric permanent”. Păi, monșer, asimetric, asimetric... dar s-o știm și noi!
Conform expresiei „cherchez la femme” -dar nu o căutați prea departe, ci căutați-o direct în guvern- nici bine nu a fost numită Oana Gheorghiu vicepremier în guvernul României și zâzania s-a și pornit. Întâi între dânsa și coasociata de la „Dăruiește viața”, Carmen Uscatu, apoi între dânsa și CSM. Căci, într-un interviu pentru DIGI 24, Oana Gheorghiu a spus, referindu-se la pensiile speciale ale magistraților:
„Orice privilegiu îl are cineva înseamnă în partea cealaltă o gaură. Dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că își dau sentințe îi iau de undeva și îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente, banii ăia nu se tipăresc și vin din aer, vin de undeva.”
Vai de mine, ce i-a mai lezat pe magistrați această exprimare! Ca urmare a ofensei, pe 10 noiembrie Consiliul Superior al Magistraturii a depus o plângere penală împotriva vicepremierului, în urma declarațiilor acesteia din cadrul emisiunii „ÎN FAȚA TA” de la Digi 24. CSM, lovit în aripioară sau picior, a reclamat că Gheorghiu „a încălcat independența justiției și statutul magistraților într-un mod iresponsabil și populist”. Deci, se demonstrează încă o dată, pentru a nu știu câta oară, că cel mai sensibil organ al magistratului este pensia!
Vă mai amintiți când v-am informat că pe 14 august Comunitatea DECLIC a depus la Curtea de Apel Cluj o acțiune de contestare a Deciziei CSM prin care Lia Savonea a fost numită președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție? Ce, credeați că o să renunțe? Păi, n-aveau cum să renunțe, că e „program”, cu etape clare... Așa că, pe la mijlocul lui noiembrie, de data asta mai hotărât, declicii fac „demonstrație în fața ÎCCJ, împotriva Liei Savonea: «Vrem justiția corectă înapoi. Decizii greșite, cimitire ticsite»...” (DIGI 24. ro, 14 noiembrie 2025) Ceea ce nu știe încă plebimea, este că în spatele ușilor închise se află în decantare documentarul RECORDER despre „justiția capturată” care se va difuza în decembrie... Așa că, manifestațiile DECLIC fac parte din „fezandarea” publicului. Căci, cu surle, trâmbițe și-un prostovan de președinte în frunte, care spune pe față că se va ocupa el de justiție, ca s-o „repare”, se pregătește adevărata capturare a acesteia...
Pe 19 noiembrie Ludovic Orban află, pe propria-i piele, ce înseamnă „un șut în cur, un pas înainte”, căci zboară din echipa prezidențială ca un papagal... ceea ce și este... Dar, un ochi plânge după Orban, un ochi râde privind la viitorul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg; acesta, perfect informat asupra relațiilor Statelor Unite cu țara îndepărtată unde se va duce în misiune, spune, tot pe 14 noiembrie: „Niciodată relația cu România nu a fost mai importantă!”
Între timp, se depun candidaturile pentru alegerile locale parțiale, stabilite pentru 7 decembrie. Ciprian Ciucu încă nu știe că în curând el va fi zeul caloriferelor reci din București.
Pe 20 noiembrie puciștii Horațiu Potra&fiul sunt aduși în țară, din Dubai. Ei sunt ultima speranță pentru procurori să încheie o înțelegere reciproc avantajoasă, în așa fel încât să aibă ce scrie și Nicușor în „Raportul despre anularea alegerilor”, acela promis poporului încă din iunie.
Klaus Iohannis află, pe 21 noiembrie, ce anume înseamnă un „ghinion de neșansă”... căci ANAF pornește oficial procedurile pentru a pune sechestru pe averea lui imobiliară, în vederea recuperării unui milion de euroi (considerați „bani încasați ilegal din chirii”, plus penalități)... Iar Marian Ceaușescu, cel care se fotografia mai demult cu președintele Iohannis, afișând o privire plină de gingășie, aleargă astăzi după el, pe unde-l prinde, strigând: „Borfașule! Dă, bă, banii înapoi! Banii, bă!”
Pe 24 noiembrie în ședința CSAT se prezintă „Strategia Națională de Apărare a Țării”, nuvelă în care corupția iar devine vedetă... dar, de fapt, CSAT-ul a fost convocat de Nicușor mai ales pentru aprobarea cererii de împrumut din cadrul programului SAFE. Este vorba de un mizilic de 16,68 miliarde, pentru achiziționarea de armament, întins pe 45 de ani, ta-ram-pam-pam! Și vestea bună: chiar și strănepoțeii noștri vor plăti la împrumutul ăsta...
Uniunea Europeană hotărăște, pe 25 noiembrie, că România nu mai e băiatul rău, din ultima bancă, ci e băiatul bun și premiant care spune „DA, SĂ TRĂIȚI!” orice i s-ar cere și care o să cumpere armament morman de la stăpâni, fără să comenteze... Așa că i s-a suspendat temporar procedura privind deficitul excesiv...
Frecușul cu legea pentru modificare pensiilor magistraților continuă neabătut, așa că, pe 27 noiembrie, CSM respinge și noul proiect ...
Pe 28 noiembrie pe site-ul Câmpina TV se anunță... aparent nu mare lucru... respectiv oprirea apei potabile în anumite localități din Prahova pentru o zi:
„HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din localitățile alimentate din Stația de Tratare a Apei Voila -municipiul Câmpina, orașele Breaza și Băicoi, comunele Adunați, Poiana Câmpina, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești (parțial), Vărbilău și Aluniș- că, urmare a noii informări oficiale transmise de ESZ Prahova, alimentarea cu apă potabilă va fi oprită în totalitate începând cu 28 noiembrie 2025, ora 15:30, pentru o perioadă estimată de 24 de ore. Oprirea este determinată exclusiv de turbiditatea foarte ridicată a apei furnizate din Barajul Paltinu către Stația de Tratare a Apei Voila.” Era, de fapt, începutul unei crize în urma căreia România avea să înceapă să creadă că, într-adevăr, „apa nu este numai H₂O”, ci o vietate domestică fără de care nu mai ai mâncare, igienă, căldură, sănătate...
29 noiembrie a fost o zi neagră în calendar: băiatul acela bun, Ionuț Mosteanu, cel care pe 24 noiembrie, cu multă determinare, dădea un bocanc în gură poporului român, susținând că nu-i de nasul lui să afle sumele făcute cadou de țara noastră Ucrainei și ne lămurea că nu-i destulă cenzură în societate și că ar trebui ca autoritățile să se străduiască mai mult:
„Cred că în momentul de față nu avem toată forța instituțiilor ca să apere poporul ăsta de dezinformare și de atac hibrid care este constant din partea Rusiei. Dacă am avea suficientă forță instituțională am vedea, de exemplu, dacă CNA-ul AR PUTEA SĂ ÎNCHIDĂ TELEVIZIUNILE care, în mod repetat fac fake news, își iau amenzi și nu le plătesc.”
... deci, băiatul ăsta de treabă, a fost nevoit să-și dea demisia din funcția de ministru al Apărării, căci CV-ul său suna exact ca-n bancul cu ăla care întreabă la Radio Erevan:
„E adevărat că lui Ivan, din Leningrad, Partidul Comunist i-a dat o Volgă?” „Da, e adevărat!” răspunde Radio Erevan, „...numai că nu era Ivan, ci era Serghei, nu era din Leningrad, ci era din Moscova, nu era o Volgă, ci era o bicicletă și nu i-au dat-o, ci i-au luat-o!” Cam așa și cu studiile lui Moșteanu... nu era Athenaeum, ci era Bioterra, nu erau cinci ani, ci erau trei ani, n-a început facultatea în 1995, ci în 1996 și era membru într-un CA unde erau obligatorii studiile superioare, dăcât că el n-avea, la vremea aceea, studii superioare...
(va urma)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Bomba din SUA explodează în curtea SRI! VIDEO
BTI: Zăpodeni, satul cu ”primă concubină”, pretendentă la șefia Parchetului General, adjunct al procurorului general al României și naș al pretendentei, procuror șef al DNA Iași
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ciprian Ciucu Ionuț Moșteanu Nicușor Dan
Locații: București
Subiecte: Alegeri Primăria Capitalei
Organizații: Primăria Capitalei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)