Luminița Arhire: ”STA-MI-AR SARMALELE-N GÂT!!!” (EXTRAS DIN ”NICUȘORIADA”, DE LUCIAN MÎNDRUȚĂ, UN POEM EPIC TULBURĂTOR)
MOTTO: „Pentru cei care mă întreabă dacă au fost bune sarmalele de la Cotroceni. Da, au fost excelente, cum sunt de obicei bucatele la parastas. Care parastas? Al suveranismului. I-am făcut de șapte zile!” (Lucian Mîndruță, pe pagina lui de FACEBOOK, 27 mai 2025)
Fraților! Se simte în sfera intelectualilor publici&influenceri&propagandiști un miros persistent de reflux stomacal, care, exact ca în cazul parfumurilor fine, conține și o „nuanță” inconfundabilă... Ei bine, în cazul nostru, „nuanța” inconfundabilă e „varză acră de Cotroceni”, ceva ce nu s-a pomenit!
Uitați-vă, de exemplu, la Lucian Mândruță. La dânsul, cel puțin, „nuanța” de sarmale e copleșitoare. Gândiți-vă că dânsul este acela care a scris un bestseller despre cum s-a ales președinte Iohannis, după care a frăgezit paginile cărții al cărui autor era și, într-un „reel” deja celebru, ne-a explicat că o să șteargă cu opera lui la cur. Ăsta-i omul! Umbla-n limbă după efigia lui Silviu Brucan, de ziceai că-i junele Liiceanu în perioada JURNALULUI DE LA PĂLTINIȘ, ceea ce nu l-a împiedicat să se metamorfozeze într-o minune de propagandist progresist și ghiftuit de corectitudine politică - un adevărat Tudor Chirilă al influencerismului!
Însă drumul de la:
„Asta mi se pare fabulos în seara asta! E un sentiment -cum să vă zic? -de ușurare, aici, în sala asta! Oameni care... au scăpat de un pericol, dar în același timp realizează că li se întâmplă un lucru «wow!» Oamenilor le place ce s-a întâmplat! Ce-a ieșit! Nu mai este votul ăla anti-celălalt... le e pur și simplu drag de omul ăsta It's happening! It's really happening!” (26 mai 2025, reel înregistrat de Mîndruță la sindrofia de la Cotroceni, după învestirea lui Nicușor ca președinte al României)
...la:
„Nicușor, nu știu dacă te-ai prins care este mandatul tău... Nicușor, nu ai de ce să rămâi acolo dacă statul român rămâne la fel. Mandatul tău este să îl schimbi, nu să îi falimentezi pe cei care duc România înainte!” (Lucian Mîndruță, 22 iulie 2025, pe pagina lui de FACEBOOK)
...a fost, pentru Lucian Mîndruță, la fel de dureros precum călătoria sarmalelor cu mămăliguță și ardei iute prin tubul digestiv, de la excitația delicioasă a papilelor gustative din mai 2025, la crampele fioroase care anunță o constipație ca la carte, în iulie 2025!
Constipație care, de altfel, s-a cronicizat și s-a prelungit, se vede treaba, până în aprilie 2026. Când marele democrat Mîndruță, școlit la universitatea de partid Silviu Brucan pune căciulița pe „î” și adresează următoarele întrebări esențiale, dar dă și răspunsuri calificate la întrebări:
„Nicușor, oare de ce are AUR un PROGRAM POLITIC ÎN MOMENTUL ACESTA, oare nu cumva pentru că PSD-ul i-a dat nas? Nu cumva pentru că nu mai e nimeni, niciun adult în cameră în afară de ăștia care ÎN MOMENTUL ĂSTA FAC GUVERN ȘI FAC CE VOR EI împotriva (!!!!, n.n.) esenței votului pe care românii l-au dat pentru președintele Nicușor Dan? Pentru că despre asta vorbim aici! Rolul de mediator pare să fie pentru Nicușor Dan modul de a spune : «nu da! nu da! nu vreau să fiu suspendat!» Nicușor, cu cât ești mai speriat de ei, cu atât îi întărâți mai tare! Cu atât le dai mână liberă! Cu atât le faci... îi faci să creadă că își pot permite orice!” (Lucian Mîndruță, 29 aprilie 2026)
Cum, cum? Cum ziceai, Mîndruță? E condamnabil ca un partid politic, al doilea ca reprezentare în Parlamentul României și primul, în momentul de față, în toate sondajele de opinie, la mare distanță față de următorul, să aibă tupeul de a AVEA UN PROGRAM POLITIC? Ce, tu crezi că au participat la alegeri numai așa, ca să dea o pată de culoare aurie Parlamentului și să ai tu de cine să te râzi, din când în când? Păi, da, zic, sigur că te contrariază... dacă stăm să ne gândim că Bolo, abia după ce a fost numit premier s-a apucat să încropească un program de guvernare, dimpreună cu geniul reușitelor economico-financiare, Iancu Guda, așa s-ar explica! Căci ce rost ar fi avut să-și facă un program, mai ales că nu trecuseră decât vreo șase luni de la alegerile parlamentare? Ce atâta grabă?
Și-acum, ia să vedeți ce mai zice Mîndruliță-nene:
„În momentul în care ai intrat în rolul de mediator sau mai bine zis în momentul în care ți-ai asumat absolut nimic, să știi că ei își asumă absolut totul! În momentul în care avem tăcere ore și zile să știi că nu e liniște în cameră, vorbesc alții! În momentul în care nu e decizie ȘI N-AI NUMIT, ȘTII TU PE CINE N-AI NUMIT (aoleu!!!!, n.n.), MULȚI OAMENI N-AI NUMIT (!!!, n.n.) să știi că treaba asta undeva în spate se decontează, se întâmplă. Faptul că tu nu iei decizii nu înseamnă că viața se oprește acolo așteptând să faci tu ceva, înseamnă că devii irelevant! Așa că, Nicușor, nu lua treaba asta ca pe o supărare a mea, pe un președinte pe care l-am votat, ba chiar l-am mai recomandat și altora. Ia-o ca pe o tentativă de prim-ajutor! Primul ajutor în caz de înec! fiindcă în momentul ăsta cam acolo nu numai tu ești, suntem aproape cu toții!” (Lucian Mîndruță, 29 aprilie 2026)
Păi, dragă, care or fi ăia pe care nu i-a numit mult-recomandatul tău Nicușor, astfel încât neglijența lui criminală să-ți „cauzeze” ție astăzi la stomac? Sau, ca să fiu mai explicită, în caz că i-ar fi numit, cam care ne sugerezi că ar fi fost „efectul razelor gamma asupra crăițelor nicușorene” și efectul noilor numiri de la „ochiul și timpanul” asupra laturii contemplative și moderatoare a caracterului prezidențial?
A venit momentul, cred, să-l întrebăm totuși pe Lucian Mîndruță dacă nu crede că s-a grăbit un pic să se înfunde cu sarmale crezând că participă la parastasul suveranismului, bucuros că sunt de pomană? Da, da... Lucian... sarmalele de la așa-zisul „parastas” sunt alea care-ți vin astăzi înapoi pe gât, cu damful lor pregnant și inconfundabil de varză acră dintr-un butoi cu zeama nepritocită la timp! „It's happening! It's really happening!” ... ei, asta așa, ca să citez din înțelepciunea ta, dragă!
P.S. Când am văzut celebra fotografie a lui Mînduță cu farfuria de bucate (bucăți?), la Cotroceni, mi-am imaginat că dânsul gândea, în momentul acela, cam așa: „Na! Ce m-am ghiftuit... n-am numărat câte sarmale au fost, dar știu sigur că stau cu prima sărmăluță pe scaun și că ultima mi-a rămas în gât.
VIDEO via Robert Turcescu:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
Valentin Boeru ar fi împlinit azi 70 de ani: ”Lumea smintiților, la putere”
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Adrian Onciu: Yulia Mendel: ”Vreau să le spun oamenilor cine este Zelensky cu adevărat”
Sorin Roșca Stănescu: Mega alarmă generală
Recomandările noastre
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
REȚEAUA care încearcă și azi să sugrume România a fost creată de SOROS și BRUCAN, tăticii lui LIICEANU. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui BOLOJAN. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui MANIU și a lui CEAUȘESCU
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Lucian Mândruță Nicușor Dan Silviu Brucan
Locații: Glina Palatul Cotroceni România
Subiecte: gunoaie securiste impostori în funcții publice impostură Pupincurism pupincuriștii sistemului
Organizații: Palatul Cotroceni
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)