Luminița Arhire: UN PROPAGANDIST CU ȘTAIF
Vedeți, pe planeta România există propagandiști și propagandiști... majoritatea fac o lucrare atât de ieftină încât eu nu pot să cred că-și pot acoperi „coșul zilnic” din ea. Aici ar fi vorba, după opinia mea, de activismul deplorabil, aflat sub deviza „noi o ținem langa” și, mai ales: sub sloganul „noi, dacă am apucat să mâncăm un rahat, suntem oameni serioși și-l mâncăm până la capăt!”
Dar nu este acesta, aș spune, activismul POLITIC-DEGHIZAT care face cel mai mare număr de victime civile... ăăăă... pardon, civice! Pentru că mai există și un activism mult mai periculos- activismul subtil, ilustrat de băieți deștepți, care nu-ți spun DE-A DREPTUL cu cine să votezi, precum fac Lucian Mândruță sau Adrian Papahagi... nu, nu... ci ei îți spun cu cine să votezi PRIN ELIMINARE!
Un astfel de activist este Valeriu Nicolae. Să fim bine înțeleși: eu nu discut lucrurile bune și necesare pe care le face domnia-sa pentru societate. Eu vorbesc aici numai despre activismul său POLITIC, cel aflat sub masca aia de băiat bun și ironic, care vorbește calm și graseiat, și-n vremea asta pune umărul la greu pentru alegerea unor Nicușori de mucava într-o funcție care le este total inadecvată.
Căci Valeriu Ciolan Nicolae nu este un mini-Caramitru, acneic și lovit în freză, debordând de resentimente și frustrări, nuuuu... el este un „creator de propagandă” rasat. Tocmai de aceea, ca să fie credibil, dânsul știe să-i ia un interviu lui „Nu va fi Ușor/Va fi Nicușor” în așa fel încât să pară că-i pune întrebări încuietoare.
De exemplu:
Valeriu Nicolae: „E o similaritate între tine și Cătălin Drulă... nici unul nici celălat nu vă treceți în declarațiile de avere soțiile ... bun, e drept că ele nu sunt soții legal, sunt «de facto» soții... sunt o mulțime de politicieni super-dubioși care au averile pe numele fostelor soții sau concubinelor lor. Se pare că voi faceți exact același lucru . Nu e lipsit de etică să nu le includeți în declarațiile de avere?”
Nicușor- candidat la Primăria București: „Nu... (ridică din umeri și se arată ușor dezgustrat de subiect. n.n.) ... nu, este perfect legal... Dacă vorbim de soția mea sau... ăăăă... (pufnește în râs, n.n.) pot să vă garantez că nu are NICIUN FEL DE BUN...”
Valeriu Nicolae: „Dar ca exemplu, e un exemplu prost...”
Nicușor- candidat la Primăria București: „Păi... nu, dar... ăăăă.... trebuie să respecți o lege.”
Valeriu Nicolae: „Dar legea nu-ți interzice să declari veniturile concubinei tale.”
Nicușor- candidat la Primăria București: „Ăăăă... păi, nu... tu când completezi declarația de avere ai niște rubrici. Soț și soție... da...”
Valeriu Nicolae: „Dar nu-ți interzice nimeni să declari averea concubinei tale!”
Nicușor- candidat la Primăria București: „Ăăăăăă ... unde?”
Valeriu Nicolae: „La rubrica «soție» ... de facto, sunt soțiile voastre... aveți o relație permanentă.”
Nicușor- candidat la Primăria București: „Da, da... dar în opinia mea chiar aș încălca legea dacă aș face... Adică n-am nicio problemă să fac asta într-o anexă, sau... știu eu unde în altă parte...” (fragmente din interviul din 6 iunie 2024, cu trei zile înaintea alegerilor locale)
Și... gata. Rămâne cum am stabilit.
Dacă ar face publică averea Mirabelei, Nicușor ar încălca legea iar el, de onest ce este, n-ar putea niciodată să facă așa ceva! Faptul că -ne aducem bine aminte- un vicepremier cu „mita de supraviețuire în suflet” a SUGERAT (să-i zicem SUGERANIST ăstuia?) un an mai târziu, pe 26 mai 2025, că ar trebui „să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public” iar pe 29 mai 2025 neînfricata CCR a și hotărât că „așa ceva nu se mai poate, domʼle!” (ba, chiar mai mult, s-a gândit să elimine și includerea în Declarație a averilor soților/soțiilor/copiilor aflați în întreținere), n-are absolut nicio legătură cu dorința intimă a Nicușorului ca anumite chestii legate de averea lui să rămână taine...
Totuși, în mod perfid, CCR a recomandat „actualizarea legislației” și astfel a introdus și-un ghimpe în inima lui Nicușor, deoarece, ca o cutră ce este, CCR a precizat că în cazul celor ALEȘI „... datorită caracterului electiv al funcției deținute sau a naturii deciziei politice de numire, Curtea consideră că ESTE JUSTIFICAT UN CONTROL AL PUBLICULUI, pe considerentul că persoana respectivă a fost propulsată într-o funcție de demnitate publică prin alegere sau numire politică.” Ay-ay-ay... păi, ce să facă Nicu al nostʼ și cum să o ia el de nevastă pe Mirabela dacă legislația nu este încă actualizată și s-ar putea trezi cu cine știe ce surpriză, nu-i așa?
Au trecut aproape doi ani de la acest interviu prietenos al lui Valeriu Nicolae, interviu care mai mult l-a lustruit pe Nicușor decât să-l încurce.Protejatul lui s-a ales în 2024 PRIMAR GENERAL, apoi s-a ales în 2025 chiar PREȘEDINTE!
Numai că Valeriu Nicolae se declară astăzi dezamăgit de fostul său intervievat; și n-are nicio problemă să facă asta... doar el nici nu ni l-a recomandat explicit! „Dăcât” a regizat un serial cam cât „Tânăr și neliniștit” despre Călin Georgescu, la care a adăugat și opiniile lui sincere despre ceilalți concurenți la președinție din exercițiul electoral 2025, lăsându-ne pe noi să tragem singuri concluziile. Serialul a fost pigmentat cu o bogăție de aprecieri despre rivalii lui Nicu:
„...mitoman” ... „sarlatan profesionist” ... „cocalar deghizat” ... „pungaș nenorocit” ... „dihanie” ... „fmmm de mitoman sonat” ... „fmmmm de guru ninonino” ... „sonatinazist” ... „îngrozitor de mârșav” ... „populist nemernic” ... „slugoiul șarlatanului” ... „o vomitătură de om” ... „o circăreasă” ... „un oportunist sinistru”, etc.
...în timp ce „Nicușor e -cum altfel? n.n.- un OM CINSTIT ȘI FOARTE DEȘTEPT. Care face și gafe.”
Deoarece, așa cum v-am spus, Valeriu Nicolae e un propagandist isteț. El A ÎNȚELES DE LA ÎNCEPUT ce fel de președinte va fi Nicușor Dan așa că astăzi, odată ales, poate să-l întrebe, fără menajamente:
„Sigur vrei să fii președinte? Nu pare că vrei sau nu pare că știi cum!”
În timp ce aș spune că, dimpotrivă, domnul Nicolae A ȘTIUT TOT TIMPUL ce vietate vă îmbie să votați, prin eliminarea celorlalți; și s-a priceput ȘI CUM să o facă. Dânsul nu e vreun naiv „răpit” de farmecul discret al președințelului, nu... Și-atunci, pot să mă întreb de ce s-a străduit atât de mult să-l facă pe inadecvatul ăsta președinte? Poate ar trebui să vă întrebați și voi, aceia care-l admirați fără rezerve pe domnul Nicolae, cam care ar putea să fie mobilul acestei strofocări...
.............................................................................
P.S. Când vorbește despre Dumnezeu, Valeriu Ciolan Nicolae îi spune Bunuțu... am fost surprinsă să observ la unii dintre admiratorii lui devotați același clișeu verbal. Păi... și atunci să mă mai mir că aceia care și l-au însușit pe „Bunuțu” au preluat, fără grijă, de la Valeriu Nicolae și toată propaganda lui, indiferent cât de jos este nivelul acesteia?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Profesorul Ion Coja: Ce este POSCA, băutura oferită de un soldat roman Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Crucea Răstignirii Sale, cuvânt transcris greșit drept OȚET
BTI: Întrebarea zilei: A fost victoria zdrobitoare a lui Magyar o cacealma orchestrată de Orbán?
Mihail Neamțu: Cine este omul care l-a învins pe Orbán? Péter Magyar și anatomia unei victorii istorice
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Av. Gheorghe Piperea, dezvăluiri despre ”minunata lume nouă” care se pregătește în Germania: E mai mult decât un control al convingerilor și o poliție a gândirii – e un instrument de inginerie socială prin control economic
Recomandările noastre
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Căderea infatuatului extremist antiromân Viktor Orban și dreptatea pentru români și Călin Georgescu
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Călin Georgescu Nicușor Dan Valeriu Nicolae
Locații: România
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)