Unul din cei mai puternici și de temut combatanți ai războiului atipic, dar extrem de intens și devastator în care suntem cu toții implicați, ne-a părăsit. Este vorba de bunul nostru prieten, jurnalistul Marius Albin Marinescu. Pierderea este mare pentru toți, pentru că a căzut un vârf de lance, un fanion foarte important al acestei bizare beligeranțe naționale și globale, în care mulți dintre noi ne credem încă doar spectatori, nerealizând că suntem demult în arenă, bușiți zdravăn chiar în figură. A fost un om extrem de lucid și curajos, care nu știa să mintă sau să menajeze. Un justițiar incomod prin vocație, tăia zilnic în carnea vie a corupției, fără milă. Veșnic hărțuit de cenzura masivă a sistemului, el a știut să rabde cu stoicism loviturile încasate. Cu toții așteptam cu nerăbdare momentul reactivării site-ului său, mai tot timpul banat. Însă lupta domnului Albin a fost mai crâncenă decât putem să ne imaginăm mulți dintre noi. A fost o luptă istovitoare dusă pe două flancuri diferite. Lupta sa uzuală cu sistemul corupt și al doilea plan, mai puțin cunoscut, al luptei sale cu boala nemiloasă, care până la urmă l-a răpus, după o lungă și demnă bătălie. Domnului Albin nu-i era frică de moarte. O privea în ochi cu demnitate și fără resemnare. O ținea lângă el fără să-i pese de ea, tratând-o cu sarcasm și ironie.
 
După o lungă dar previzibilă absență provocată de cenzura facebook-ului, acum aproximativ două săptămâni, domnul Albin m-a sunat, cerându-mi permisiunea ca de fiecare dată, de a-mi prelua un articol pentru Justitiarul. Am acceptat instantaneu cu mare plăcere și-am mai discutat la telefon o vreme, dar nu pot să uit cuvintele sale din primele momente ale dialogului nostru în care mă asigura în spirit de glumă, că absența sa îndelungată nu a fost pricinuită de eventuala sa moarte. Că nu mor caii, când vor câinii. M-a asigurat că e ok și că lupta sa pe baricadele presei adevărate o să fie dusă în continuare și că nici eventuala sa dispariție fizică, n-o să oprească flacăra ziarului său, ziarului nostru, al tutuor. E clar deci, că domnul Albin Marinescu, se află încă printre noi, în mințile și sufletele noastre. Simțim asta cu toții. Flacăra luptei sale a fost transmisă prietenilor și admiratorilor săi, dar chiar și așa, prietenul nostru Albin Marinescu prin dispariția sa, a lăsat un gol greu de umplut în sufletele noastre. Personal sunt foarte afectat, pentru că am fost buni prieteni virtuali, dar din păcate, n-am reușit să ne vedem în carne și oase niciodată, deși speram că o să avem până la urmă ocazia asta, neintrând zilele în sac, dar... uite că au intrat. E greu să accept această ciudățenie a vremurilor noastre. Să fii bun prieten cu cineva, fără a-l vedea niciodată!? Mai mult decât regretabil.
 
Domnule Albin Marinescu, trebuie să știți că sunteți viu în sufetele noastre și o să ne amintim zilnic de dvs. cu siguranță. Transmiteți-i domnului Vlad Draculea, salutările și respectul nostru pentru faptele sale mărețe și curajoase. O să-i explicați dvs. în ce hal a ajuns biata noastră țară, bietul nostru Pământ.