ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



DISCURS NEROSTIT ÎN DUMINICA TOMII LA MORMÎNTUL LUI EMANUIL GOJDU DIN CIMITIRUL KEREPESI DIN BUDAPESTA CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 150 DE ANI DE LA MOARTEA SA

Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria a planificat organizarea a XXX-a ediție a Simpozionului aici la Budapesta pe 25 aprilie 2020, legat de comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Emanuil Gojdu. Din pricina pandemiei am fost siliți să amînăm acest eveniment.

Începînd din 1992, ca inițiativă a Societății Culturale a Românilor din Budapesta, în fiecare an comunitatea românească din capitala ungară, în Duminica Tomii organizează un pelerinaj la mormîntul său din cimitirul Kerepesi și îi oficiează parastas la Capela Ortodoxă. Acestei inițiative a vrut să se alăture Institutul cu organizarea simpozionului. Eu personal, timp de trei decenii, mai în fiecare an am ținut discurs la momîntul lui Gojdu în Duminica Tomii. Și în acest an așa am plănuit, dar trăim vremuri neobișnuite, așadar discursul pe care am dorit să-l rostesc îl postez aici.

În 3 februarie 2020 s-au împlinit 150 de ani de la moartea mecenatului Emanuil Gojdu. Evocarea memoriei sale, în acest context aniversar, nu este numai un fapt de conștiință publică, ci și unul de exprimare a unei recunoștințe postume, pentru acele fapte, care l-au așezat în eternitate. Uneori nedreptățită de contemporani, într-un timp condamnată la uitare de posteritate, timp de un jumate de veac marginalizată de istoriografie, figura lui Emanuil Gojdu reclamă astăzi o legitimă și firească atenție. Moștenirea lui Emanuil Gojdu e un subiect chinuitor, care a fost prea mult ținut în sertar și nu a fost adus la cunoștința românilor și maghiarilor. Aprecierea obiectivă a istoriei trebuie să fie că Emanuil Gojdu, prin sentimentele sale, prin manifestările sale politice, culturale ca și prin celebrul său testament, s-a arătat a fi un om de excepție, un om al faptelor și un bun român/macedoromân.

Marele mecenat al românilor din Ungaria, Emanuil Gojdu (1802-1870), provine dintr-o familie de negustori macedoromâni. Familia s-a refugiat din orașul Moscopole, de pe teritoriul Albaniei, în 1769, din fața primejdiei turcești. Trecînd mai întîi prin Polonia, familia s-a așezat în Ungaria și s-a instalat la Miskolc, de unde o ramură a ei s-a mutat la Oradea. Din această ramură a familiei provine Emanuil Gojdu născut în acest oraș la 9 februarie 1802

Familia și mediul cultural și religios în care a trăit i-au conturat încă din tinerețe atașamentul față de interesele națiunii sale. Pe parcursul întregii sale cariere politice a fost un susținător fervent al drepturilor comunității române din Transilvania și Ungaria și al creării unei relații speciale româno-maghiare.

Atitudinea împăciuitoare adoptată de Gojdu față de maghiari, a creat o atmosferă de suspiciune în jurul său. La atacurile împotrivite asupra lui, el a răspuns în diferite forme. În 1861, cînd a fost denumit comite suprem în Caraș, într-o publicistică a răspuns la critici în felul următor: „Eu sunt asediat pe vîrful turnului, toate furtunile și fulgerile mă ajung mai de grabă, decît pe cei ce se roagă în biserică, voi suferi viscolele elementelor; însă mă ierte ori și cine, că dacă sunt pe turn nu pot fi totdeauna și pragul bisericii, pe care poate călca tot insul. – Așteptați fraților, pînă după dietă! Și atunci judecați pe Gozsdu.”

El era un om învățat și mîndru de originea sa macedoromână, bun diplomat, spirit religios, spirit întreprinzător, spirit vizionar, în fine, om de cuvînt și un carater rectiliniu. Era un patriot luminat, era credincios Bisericii Ortodoxe. Ca politic reputat și avocat celebru, Gojdu a fost cunoscut ca un om de excepție. A trăit într-o perioadă dificilă, frămîntată de manifestări naționale, pe care le-a înțeles în profunzimea lor.

Cheia celor spuse la început despre el stă poate în declarația simplă pe care Gojdu a făcut-o la apogeul carierei sale politice: „Patria mi-o iubesc nemărginit și pentru bunăstarea ei sunt gata oricând a-mi sacrifica viața… si..Am încărunțit ca un român de omenie”.

Gojdu avea o putere de muncă neîntrecută și darul acesta l-a ajutat să devină atît un excelent avocat, al cărui pledoarii în jurisdicțiile pestane apăreau în manualele studențimii din Imperiu, cît și un om politic cu adevărat complex. A trăit în vremurile în care fiecare națiune își scria istoria cu înfrigurare. A fost o personalitate enciclopedică, deschisă valorilor umaniste. Exemplul său ne arată, nimic nu este mai profund universal decît a lucra pentru propășirea spirituală, culturală, socială și politică a propriului neam.

Dragostea față de ortodoxie și cultura românească a lui Emanuil Gojdu, neputând fi împărtășită propriilor săi copii, a început a se revărsa, în masură tot mai largă, asupra studenților români de la Universitatea din Budapesta – cei mai iubiți oaspeți în casa și la masa lui.

Fundația Gojdu, care a fost una dintre cele mai mari fundații din Austro-Ungaria, timp de 50 de ani a avut un important rol în activitatea și viața culturală românească din Ungaria și Transilvania. În baza prevederilor din testament, studenți, preoți și învățători săraci, familii numeroase și îmbătrîniți puteau beneficia din bunurile fundației.

Dintre intelectualii români care au absolvit Universitatea din Budapesta si erau bursieri ai Fundației Gojdu, 32 au ajuns membri ai Academiei Române.

În ziua de 4 noiembrie 1869, cu cîteva săptămâni înainte de moarte, semnînd Emanuil Gojdu actul istoric, cu atît de fericite consecințe, în fața martorilor testamentari și-a exprimat dorința de a se ridica din mormînt peste 100 de ani să vadă, ce s-a ales de testamentul și de fundațiunea sa.

De la moartea sa au trecut 150 de ani. Dacă s-ar ridica din mormînt ar vedea că nu mai există Fundația Gojdu, în pasajul Gojdu din Budapesta în afară de capela ortodoxă nimic nu mai are caracter românesc. În acest moment, din moștenirea lui este accesibilă doar entitatea morală și intelectuală, fiind de cea mai mare actualitate. Ar mai vedea, că românii din Budapesta sînt cei mai apropiați de subiectul Emanuil Gojdu și de 28 ani au o preocupare renăscută, pentru a-i cultiva memoria și omagia amintirea.

Anual, bursierii "Gojdu” și membrii Societății "Petru Maior” din Budapesta, în semn de recunoștință față de creatorul fundației, participau la parastasul ce se organiza la mormîntul lui Gojdu în cimitirul Kerepesi. Cu această ocazie, se țineau discursuri și se intona cîntecul lui Ciprian Porumbescu Adusu-mi-am aminte.

Între filele vechi ale unui fost bursier am găsit texte de versuri, legate de aceasta zi. Unul conține cîntarea ce se cînta atunci la mormînt.

Pe lîng-acest mormînt,
În care doarme blînd
Un binefăcător,
Vă strîngeți fraților.

O Doamne-al tuturor
Părinte-ndurător
Ascultă al nostru grai
Și-l odihnește-n rai

În lume-i un mister,
Popoare, oameni pier,
Dar faptele trăiesc
Și-al lor nume vestesc.

Și tu din fii în fii
De nou vei tot trăi
Și vor slăvi cel lut
În cari te-ai prefăcut.

Noi, românii din Budapesta și Ungaria avem datoria morală să-i păstrăm memoria lui Emanuil Gojdu, personalitate marcantă ai culturii și vieții publice româno-maghiare. Locul său de frunte între marii noștri înaintași și l-a cîștigat prin neobosita-i strădanie pentru afirmarea națiunii și a limbii românești, dar, mai ales, prin excepționala sa activitate de ajutorare și de susținere morală și materială, a sutelor și miilor de tineri dornici de învățătură.

Eternă să-i fie memoria!

INTERIORUL BISERICII ORTODOXE DIN RÁCKEVE (UNGARIA) RIDICATĂ DE MACEDOROMÂNI ȘI SÎRBI A FOST PICTATĂ ÎN 1765 DE ICONARI, ZUGRAFI INVITAȚI DIN MOSCOPOLE ÎN FRUNTE CU SIMEON THEODOR GRUNTOVICS, AL CĂRUI NUME ORIGINAR A FOST THEODOR SINA KRUDI