ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” (Luca 1, 48)

Există în calendarul creștin o zi în care Biserica vorbește despre moarte fără să lase moartea să aibă ultimul cuvânt.
O zi de despărțire care nu este, de fapt, despărțire. O zi cu mormânt, dar fără biruința mormântului. O zi în care oamenii plâng, Apostolii se adună în jurul unui trup adormit, iar cerul pare să răspundă pământului.
Este Adormirea Maicii Domnului.
Poate că niciun alt praznic închinat Preasfintei Fecioare Maria nu spune atât de mult despre destinul omului. Pentru că, la capătul vieții ei pământești, Maica Domnului nu ne vorbește numai despre ea.
Ne vorbește despre noi.
Despre ce este moartea după Hristos.
Și despre locul spre care, dacă nu ne vom rătăci definitiv drumul, suntem chemați cu toții.

FEMEIA DESPRE CARE EVANGHELIILE SPUN ATÂT DE PUȚIN 

Este tulburător cât de discretă rămâne Maica Domnului în Scriptură.
Nu ține discursuri. Nu cere privilegii. Nu se așază în centrul evenimentelor. Nu încearcă niciodată să profite de faptul inimaginabil că este Mama Celui prin Care s’au făcut toate.
O găsim la Buna Vestire spunând: „Fie mie după cuvântul tău.”
O găsim la Betleem.
O găsim fugind în Egipt pentru a’și salva Pruncul.
O găsim căutându’L cu durere când, la doisprezece ani, rămâne în Templu.
O găsim la nunta din Cana.
Și o găsim, în cele din urmă, acolo de unde aproape toți ceilalți fugiseră:
sub Cruce.
Aceasta este poate una dintre cele mai extraordinare dimensiuni ale vieții ei. Maria nu este numai Maica Nașterii. Este și Maica mângâierii pe everestul supliciului. 
La răstignire.
Ea Îl aduce pe Hristos în lume, dar trebuie să privească și cum lumea Îl bate în cuie, afișându’L pe obiectul maximei umilințe și batjocoriri.

ÎNTRE IESLEA BETLEEMULUI ȘI GOLGOTA

La Cana Galileii se petrece ceva care avea să rămână fundamental pentru felul în care creștinătatea a înțeles mijlocirea Maicii Domnului. Vinul se terminase. Maria observă nevoia înainte ca ceilalți să strige după ajutor. Nu’I dictează Fiului ce minune să facă. Îi spune numai: „Nu mai au vin.”
Apoi se întoarce către slujitori și rostește poate cea mai importantă poruncă pe care Maica Domnului a lăsat’o vreodată omenirii: „Faceți orice vă va spune.” (Ioan 2, 5)
În aceste câteva cuvinte se află întreaga teologie sănătoasă a cinstirii ei.
Maica Domnului nu ne oprește la ea.
Ne trimite întotdeauna la Hristos.

Pe Golgota se petrece însă ceva și mai cutremurător.
Hristos este răstignit. Fiecare respirație este o suferință (întreaga scenă, cu tot cortegiul suferinței, a fost descrisă pentru prima dată în literatură, într’un  mod cu totul neobișnuit în cartea "Apocalipsa de ce nu”). Și totuși, în ultimele Sale clipe pământești, privește spre Maica Sa și spre ucenicul iubit zicând :
„Femeie, iată fiul tău!”
Apoi către Ioan:
„Iată mama ta!” (Ioan 19, 26-27)
În sensul nemijlocit al textului, Hristos o încredințează pe Maica Sa grijii ucenicului iubit. Dar Biserica a văzut în această scenă și o icoană mult mai largă a maternității duhovnicești: Maica lui Hristos rămâne în mijlocul comunității ucenicilor simbolizând astfel rămânerea ei în centrul lumii.
Și chiar așa o și regăsim după Înălțarea Domnului: împreună cu Apostolii, în rugăciune. Semn al participării ei, de atunci mai departe, nu doar ca o mijlocitoare discretă pentru nevoile lumii, ci și ca o chezășuitoare 
 Înaintea lui Dumnezeu.

Tradiția Bisericii spune că a rămas în grija Sfântului Ioan Evanghelistul și că, prin prezența, cuvântul și rugăciunea ei, a fost mângâiere pentru Biserica abia născută. Le putea povesti Apostolilor ceea ce nimeni altcineva nu cunoscuse: Buna Vestire, copilăria lui Iisus, anii ascunși ai Nazaretului, lucrurile pe care, spune Evanghelia, ea le păstra și le punea în inima sa.
Gândiți’vă:
prima mare arhivă vie a creștinismului a fost inima unei Mame.

CÂND FIUL VINE DUPĂ MAMA SA

Sfânta Scriptură nu relatează Adormirea Maicii Domnului. Relatarea praznicului ne vine din vechea Tradiție a Bisericii și din textele liturgice. Potrivit acesteia, Maica Domnului a fost vestită cu trei zile înainte că se apropie plecarea ei din această lume. Nu intră în panică. Nu cere amânare.
Se roagă.
Își pregătește plecarea.
Iar Apostolii, răspândiți în diferite locuri pentru propovăduirea Evangheliei, sunt aduși în chip minunat la Ierusalim pentru a fi lângă ea.

IMAGINEA 
CEA MAI FRUMOASĂ

Priviți cu atenție o icoană ortodoxă a Adormirii.
Maica Domnului este întinsă pe pat, înconjurată de Apostoli. În spatele ei se află Hristos, în slavă, ținând în brațe un prunc înveșmântat în alb,  reprezentarea simbolică a sufletului Maicii Sale. Așa veți înțelege o uluitoare simetrie imposibil de uitat:
La Betleem, Maria Îl ținea în brațe pe Dumnezeul făcut Prunc.
La Adormire, Dumnezeu Își ține în brațe Maica devenită asemenea unui prunc.
Ea L’a primit pe El când a venit în lumea aceasta.
El vine să o primească pe ea când pleacă din această lume.
Nu cred să existe o imagine mai tandră a relației dintre Hristos și Maica Sa.
Iar aici stă ascuns unul dintre marile înțelesuri ale praznicului: Dumnezeu nu uită niciodată brațele care L’au purtat.

MORMÂNTUL CARE N’A PUTUT PĂSTRA TRUPUL 
MAICII VIEȚII 

Tradiția spune că Maica Domnului a fost așezată în mormânt la Ghetsimani. Sfântul Apostol Toma, sosind mai târziu, a dorit să’i vadă trupul.
Mormântul a fost deschis, dar era gol.
Biserica Ortodoxă mărturisește că adormirea Maicii Domnului a fost reală, dar trupul ei nu a rămas în voia stricăciunii, fiind mutat la cer prin puterea Fiului ei.
Este importantă această precizare: Biserica nu vorbește despre o „înălțare” prin puterea proprie a Maicii Domnului, asemenea Înălțării lui Hristos. Hristos Se înalță prin propria putere dumnezeiască; Maica Sa este mutată de Însuși Dumnezeu.
De aceea praznicul acesta nu este unul funebru.
Este Paștele de vară al evlaviei neamului românesc.
Moartea există, dar nu mai are stăpânire.
Mormântul există, dar nu mai este capătul drumului.

MINUNILE SINGUREI MAME CARE "NU A PĂRĂSIT LUMEA”

Aici ni se dezvăluie un fenomen fără egal în istoria spiritualității creștine: de aproape două milenii, creștinii mărturisesc despre ajutorul primit în multe și grele circumstanțe ale vieții prin rugăciunile Maicii Domnului.
Unele dintre marile minuni atribuite mijlocirii sale au rămas în memoria liturgică a Bisericii. Constantinopolul a legat în repetate rânduri izbăvirea cetății de ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu. Din această experiență a Bisericii avea să crească și imaginea Maicii care își întinde acoperământul peste cei aflați în primejdie.
Apoi sunt icoanele făcătoare de minuni în jurul cărora s’au adunat generații întregi de oameni, de la marile icoane ale Răsăritului creștin până la icoanele atât de iubite în România, în fața cărora oamenii au venit cu boli, cu războaie, cu foamete, cu copii pierduți, cu familii destrămate și cu dureri pe care nu le mai puteau duce și nici nu le puteau spune nimănui.
Nu toate mărturiile pot fi transformate în document medical sau în probe istorice. Credința nu ne cere să numim „minune” orice întâmplare neobișnuită.
Dar există ceva ce istoria nu poate contesta:
de aproape două mii de ani oamenii continuă să alerge la ea.
Împărați și țărani. Bolnavi și soldați. Mame cărora le mor copiii și copii cărora le mor mamele. Oameni aflați pe Mare ori în primejdii pe uscat, oameni greu încercați și oameni aflați pe nedrept în temnițe și închisori.
Una dintre cele mai mari minuni ale Maicii Domnului este chiar aceasta:
că atâtea milioane de oameni, despărțiți de secole, de limbi și de continente, au simțit lângă ea același lucru: că nu sunt singuri.
De aceea troparul Adormirii spune că, plecând din lumea aceasta, lumea nu a părăsit.

SE SPUNE SAU NU SE SPUNE" „La mulți ani!” PE 15 AUGUST?

În România circulă de multă vreme ideea că pe 15 august nu ar trebui felicitați cei care poartă numele Maria și derivatele sale, pentru că Adormirea ar fi o zi de doliu, iar onomastica s’ar sărbători numai pe 8 septembrie, la Nașterea Maicii Domnului.
Aceasta este, însă, mai curând o cutumă populară decât o regulă liturgică ortodoxă.
Pentru că, da, cei care poartă numele Maria, Marian, Mariana și numele derivate pot fi felicitați și de Sfânta Maria Mare.
Căci Adormirea Maicii Domnului nu este pomenirea tristă a unui deces, ci un mare praznic al Bisericii, numit tocmai „adormire” pentru că moartea este privită prin lumina Învierii lui Hristos. Dar, nu’i așa, în prima zi de Paști numai unii  fac "bairamuri”.
E’adevărat clopotele nu bat a înmormântare dar nici saxofoanele n’ar trebui să sune a destrăbălare.
Biserica este în sărbătoare.
Iar Maica Domnului este cinstită nu ca o moartă pe care creștinii o jelesc, ci ca Maica Vieții, mutată la Fiul ei și rugătoare pentru lume. Este prilej de cinstire și de bucurie.
Ne’am obișnuit să cerem Maicii Domnului minuni.
Vindecă’mă.
Ajută’mi copilul.
Salvează’mi familia.
Scoate’mă din necaz.
Și este absolut omenește așa.
Dar poate că, în ziua Adormirii sale, ar trebui să’i cerem ceva mai mult și mai mare:
să ne învețe să spunem și noi „Fie mie după cuvântul Tău”.
Să ne învețe să rămânem lângă Hristos nu numai la Betleem, când se întâmplă minuni, ci și pe Golgota, când Dumnezeu pare că tace sub poverile durerii.
Să ne învețe să nu fugim de Cruce.
Să ne ajute  să păstrăm în inimă ceea ce nu putem încă înțelege.
Și, mai ales, să ne învețe și să ne ajute să murim înainte de moarte, pentru toate lucrurile care ne despart de Fiul ei, pentru ca atunci când va veni ceasul ultimei noastre treceri să putem descoperi că moartea nu este un zid, ci o ușă. Iar dincolo de ea nu ne așteaptă neantul.
Ne așteaptă Hristos.

Până atunci, însă, acum la Praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne fie casele în lumină divină, sufletele în rugăciune și odihnă, împăcate și în tihnă deplină.
Maica Sfântă să’i acopere pe toți cei singuri, să’i mângâie pe toți cei îndurerați, să’i întărească pe toți cei bolnavi, să’i întoarcă la Dumnezeu pe cei rătăciți, să’i păzească pe copii și să pună înaintea Fiului ei toate acele rugăciuni pe care noi nu mai știm sau nu mai putem să le rostim.

Fie ca, măcar în această zi, peste vuietul unei lumi care pare că și’a pierdut drumul spre Cer, să se audă din nou, limpede, cuvântul pe care Maica Domnului ni l’a lăsat la Cana și care poate fi socotit testamentul întregii sale vieți:
„Faceți orice vă va spune El.”
Pentru că acolo unde omul ascultă de Hristos apa încă se poate preface în vin, deznădejdea în fapte uimitoare, suferința în mântuire,
iar moartea în simplă adormire.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește’ne și ne acoperă pe noi, cei care te cinstim, cu cinstitul tău Acoperământ!
Așa.

Cornel Constantin 
CIOMÂZGĂ