MATERNITATEA LOVITĂ DE PUTIN. Cristian Negrea: În cât timp se va ajunge la primele angajamente militare între avioanele NATO și rusi? Și de aici avem Al Treilea Război Mondial. RĂZBOI UCRAINA, ZIUA 14.




PUTIN CREȘTINUL LOVIND MATERNITATEA MARIUPOL
A paisprezecea zi de război. Elementul nou este disponibilitatea ambelor părți de a începe negocieri la nivel înalt (miniștri de externe) la Ankara, am vorbit ieri despre motivațiile fiecăruia.
În această idee, rușii au nevoie de un succes tactic cât de rapid, care să le dea un avantaj la negocierile care ar putea dura câteva zile. Or, la ora actuală, nu prea au cum, fără să aducă trupe suplimentare și să rezolve problema logistică. Singurul loc în care un succes major ar putea avea o influență puternică asupra cursului negocierilor este Kievul, o încercuire a lui și amenințarea cu o blocadă strictă, ca și în cazul Mariupolului, urmată de o catastrofă umanitară și mai mare, având în vedere că vorbim de 2,8 milioane de locuitori. Desigur, unii au fost evacuați spre vest, dar în locul lor au venit cei ce s-au refugiat din localitățile limitrofe. Deci, vorbim de o catastrofă umanitară de proporții imense, gândiți-vă ce ar însemna 2,8 milioane civili fără electricitate, apă, căldură, alimente! Și Rusia lui Putin nu va ezita să folosească și această armă pentru a frânge rezistența eroică a ucrainenilor.
Pe ce mă bazez când afirm asta? Pe ceea ce vedem zi de zi, cu bombardamentele asupra civililor, inclusiv asupra celor care încearcă sa fugă prin coridoarele umanitare nerespectate de ruși. Vedem azi bombardamentele asupra Mariupolului, fiind lovit un spital. Nu este o greșeală, este rezultatul frustrării rusești împotriva unui oraș care se încăpățânează să reziste, deși este înconjurat de o săptămână. Plus un mesaj clar pentru negociatorii ucraineni, chiar acum, când discuțiile sunt pe cale să înceapă. (articolul continuă dedesubt, n.r.)
Să nu credeți că operațiunile militare vor înceta pe perioada negocierilor, deși ucrainenii speră asta, rușii se vor folosi pentru a surprinde cumva și a câștiga poziții mai favorabile.
Inclusiv incidentul de la Cernobîl, întreruperea electricității (generatoarele instalațiilor de răcire pot funcționa maxim 48 de ore, după care reactorul se va încălzi și va crește nivelul radiațiilor) se înscrie în același registru, de a pune presiune pe ucraineni și pe lumea întreagă. Sunt convins că este un act deliberat, nu un accident, zona fiind sub controlul strict al rușilor.
Frontul principal rămâne Kievul, premiul cel mare, acolo se va duce efortul principal al rușilor. Din ultimele informații, în zona de vest a orașului au fost raportați cecenii lui Kadîrov, dar și trupele de mercenari Wagner (rebotezate Lada), pentru a întări efortul ofensiv al trupelor rusești demoralizate.
Pe partea de est a Kievului, rușii încearcă să aducă mai multe trupe pentru asalt, dar slăbind forțele care atacă Cerikiv, Sumy și Harkov, creând un potențial de manevră pentru ucraineni, care pot hărțui mai în voie coloanele de aprovizionare, punând probleme și mai mari rușilor. Dar rușii nu au ce face, trebuie să riște, trebuie să dea un atac care să aibă un oarecare succes la Kiev, asta în următoarele trei zile, dacă nu reușesc, au pierdut. Nu vor putea relua operațiunile ofensive fără un aport important de trupe, iar acestea nu pot fi luate decât din Rusia, fiindcă e puțin probabil ca Belarusul să pluseze în cazul unui eșec. Iar trupele din Rusia vor trebui aduse, cel mai probabil, din Extremul Orient, e nevoie de câteva săptămâni pentru a le putea introduce în luptă. Este prea mult, de aceea rușii sunt nevoiți să facă o încercare supremă acum, în maxim trei zile.
În această situație, ucrainenii sunt în avantaj, trebuie să se apere și să producă pierderi cât mai mari. Adică ce au făcut până acum. Nu exclud și niște operațiuni ofensive limitate pe fronturile secundare, pentru a fixa trupele rusești și a-i face pe ruși să trimită întăriri, care nu au de unde să fie luate decât de la Kiev.
O altă încercare a rușilor poate fi făcută în vest, la Mikolayev sau Odesa. După ultimele informații, rușii încercă să ocolească apărarea Mikolaevului pe la nord, trecând Bugul în amonte. O încercare de acest gen a fost respinsă acum câteva zile, dar vor putea încerca din nou. Cumulată cu o debarcare în spatele Mikolaevului, între acest oraș și Odesa. Dar este foarte riscantă, pot fi prinși între două forțe, de la Mikolaiev și de la Odesa, și distruși. Iar rușii nu au acolo forțe suficiente pentru astfel de manevre, având în vedere că și-au risipit prea mult efectivele. Totuși, pot încerca.
Revin la ipoteza conform căreia Kievul ar putea fi încercuit și să înceapă calamitatea umanitară, cu 2,8 milioane de civili supuși înfometării. Întreb, în câte zile va fi nevoit NATO să intervină din rațiuni umanitare? Cât de mari vor fi presiunile asupra guvernelor tarilor NATO pentru a face ceva? Să nu fiu înțeles greșit, vorbesc de un pod aerian de aprovizionare ca și la Berlinul de Vest în 1948, când sovieticii au blocat rutele terestre. Dar pentru ca podul aerian să funcționeze, este nevoie de o zonă de interdicție aeriană, iar asta înseamnă avioane militare de însoțire a avioanelor cargo, plus sisteme și mijloace de protecție antiaeriana etc. În cât timp se va ajunge la primele angajamente militare între avioanele NATO și rusi? Și de aici avem Al Treilea Război Mondial.

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

TRĂDAREA MEDICILOR. Cuvântul Cititorului

Au pierdut Statele Unite controlul asupra Ucrainei?

MOARTEA ÎȚI ACORDĂ CREDIT DOAR CU BULETINUL. Ce conține cu adevărat "vaccinul". Cine răspunde pentru decesele românilor? De ce nu se vaccinează nimeni din familia noastră - Dorina-Margareta Gaftoniuc, Invitată ActiveNews

Claudia Marcu: Începe decarbonizarea orașelor. Se introduc taxe pentru accesul autoturismelor
Recomandările noastre

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Vladimir Putin
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei Armata ucraineana NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)