MINCIUNA MAIA SANDU

Teama de a nu mai avea în fruntea statului o căzătură umană ca Dodon
ne-a indus starea totală de dezorientare și zăpăceală în care a fost
posibilă alegerea cu mânuța noastră în fotoliul de șef de stat a unei
cozi de topor a intereselor străine mult mai școlite, mai viclene și
abile, cu ștaif, cum s-ar spune - Maia Sandu!
A fost cea mai îndelung și bine pregătită operațiune rusească de după ruperea noastră de fostul imperiu cu scopul descurajării efortului de afirmare a identității românești în rândul populației din stânga Prutului.
Cea mai concludentă dovadă în acest sens este discursul din 2 martie al noii președinte de la Chișinău legat de comemorarea eroilor căzuți în războiul împotriva agresiunii ruse din 1992, discurs prin care Maia Sandu, mușamalizând cu premeditare această agresiune cu retorici deșarte și aberante anticorupție, și-a dat arama pe față de apărător camuflat al intereselor rusești!
Ne convingem acum că înlocuirea lui Dodon cu Maia Sandu nu a fost doar o acțiune a serviciilor rusești. A fost operațiunea comună a Moscovei și structurilor occidentale, în parte a celor din subordinea directă a Berlinului, care, în schimbul realizării planurilor sale economice cu Putin, intervine brutal și în dezavantajul nostru pentru satisfacerea planurilor Kremlinului de federalizare a Republicii Moldova și de legalizare a prezenței sale militare în stânga Nistrului.
Aducerea unei unelte ca Maia Sandu în fotoliul de șef de stat la Chișinău este expresia directă a coincidenței scenariului rusesc cu cel al grupărilor neomarxiste occidentale de anihilare a spiritului românesc în Republica Moldova și de descurajare a aspirațiilor și acțiunilor unioniste din acest teritoriu românesc înstrăinat.
Prin asta se explică de fapt graba și îndârjirea cu care pledează Maia Sandu pentru alegerile anticipate, alegeri care, potrivit aceluiași scenariu comun al rușilor și al stângii neomarxiste occidentale antiromânești și anticreștine, ar trebui să se soldeze cu accederea în Parlament a lui Dodon, Usatâi, Tkaciuk, dar și a nou apărutei structuri politice prezidențiale „Partidul Schimbării” în frunte cu Ștefan Gligor, și eliminarea din legislativ a oricăror elemente de respirație românească.
Ar trebui să se soldeze, deci, cu consolidarea partidei rusești sau a „națiunii civice moldovenești” din Republica Moldova!
Deloc întâmplător este faptul că uneltele de propagandă ale Maiei Sandu induc metodic în subliminalul basarabenilor ideea că mișcarea de deșteptare și renaștere națională în stânga Prutului nu a existat (emisiunea Politica a Nataliei Morari de la TV8 și invitații ei, printre care și M. Tkaciuk!).
Și deloc întâmplător este faptul că exact aceeași idee se ascunde în discursul din 2 martie al noii președinte de pe Bâc, care se tot căznește să ne demonstreze că războiul din 1992 a fost un conflict intern generat de „corupția regională”, și nu o agresiune a Rusiei împotriva Republicii Moldova menită să descurajeze Mișcarea de renaștere românească și de reunire cu România ce lua amploare în anii de după destrămarea imperiului sovietic.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Igor Dodon Maia Sandu
Locații: Basarabia Chișinău Republica Moldova
Subiecte: Basarabia Rusia implicare în alegeri
Organizații: KGB
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)