În urma închinării prezidențiabilului Călin Georgescu la icoana Maicii Domnului cu Pruncul a Sfântului Arsenie Boca, descoperită printr-o minune în Biserica din Chichiș, județul Covasna, și primită cadou în copie de liderul naționalist de la Părintele paroh Ioan Gavrilă, cititorul ActiveNews Laurențiu Cosmoiu, la rândul său jurnalist creștin și scriitor, a avut amabilitatea de a ne trimite un articol despre urmele de duh ale Sfântului Arsenie Boca pe aceste meleaguri românești încercate.

Autorul cărții „Icoane făcătoare de minuni în România” povestește cum a aflat că însuși Sfântul Arsenie a slujit în Biserica din Chichiș alături de un alt mucenic al închisorilor comuniste, Părintele Vasile Glodeanu, cu care pătimise împreună în Colonia Galeșu de la Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Redăm în continuare articolul cititorului nostru cu mulțumiri și recunoștință:

Urme de duh ale Sfântului Arsenie Boca în Biserica din Chichiș – județul Covasna

Sfântul Arsenie de la Prislop îmi este de ceva vreme, cald și viu sprijinitor în viață și familie. Am simțit adesea ajutorul lui. Nu pot descrie sub ce împrejurări. Însă pot spune că de fiecare dată, atunci când plec la drum, pentru a scruta noi sfinte lăcașuri ortodoxe, locuri de închinare pentru noi toți: monahi, clerici, laici de-ai locului și pelerini, ceva stă legat fără tăgadă de duhul Sfântului Arsenie. Adesea, am tendința de a nu bănui inevitabilul… că părintele îmi mai descoperă la drum, ceva din duhul lui, dar are el grijă să mă „trezească”.

De data aceasta, despre care voi vorbi aici, nu a fost vorba de o astfel de experiență pe deplin. Aflasem dinainte de la bunul prieten și coleg Matei Scânteie despre faptul că la Chichiș se află o icoană pictată de părintele Arsenie Boca. Dar nici pe departe nu mi-am imaginat ce trecut dezlănțuit, clocotitor aveam să găsesc în această liniștită biserică din localitatea Chichiș…

Învățător, preot, ctitor

Părintele paroh Gheorghe Lincu, căci în prima parte despre el voi vorbi, a fost mai întâi învățător și director al școlii primare din Chichiș. Era un om dedicat copiilor și în special minorității de români îndelung persecutată, din acest sat covăsnean. Mirean fiind la început, avea totodată un atașament sincer pentru biserică și pentru credința ortodoxă, păstrând în suflet pioasă dragoste pentru Domnul Iisus Hristos. Pentru aceste calități, dar și pentru că era un om hotărât și cu spirit organizatoric, mitropolitul Nicolae Bălan a decis să-l hirotonisească preot și să-l numească deopotrivă și paroh al bisericii din Chichiș.

Începând de atunci, a păstorit vreme de 24 de ani (între anii 1923-1947). Pe atunci, bisericuța veche „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care fusese cumpărată de-a gata de la românii din Tărlungeni (Brașov) și translatată în anul 1740 la Chichiș, conform unei pisanii (mai veche decât anul translatării), devenise tot mai neîncăpătoare pentru credincioși. După mai bine de 10 ani de slujire în acest sfânt lăcaș, Părintele a hotărât împreună cu toată comunitatea, că a venit vremea să ridice o biserică mai mare, din zid. Cu o energie și har deosebite, Părintele Gheorghe Lincu, a reușit în decursul a 10 ani să readucă la ortodoxie peste 40 de familii, care în trecut își renegaseră religia și naționalitatea română. Foto cu Părintele Profesor, și copiii școlii din Chichiș unde era și director: Așa se face că a cumpărat un teren în zona din centrul localității și a început construirea unei noi biserici, cu hramul „Sfânta Treime”, cea care astăzi este biserica Parohiei Ortodoxe. Pentru ridicarea ei, Părintele Gheorghe Lincu a primit sprijin de la prefectul județului Trei Scaune, dr. Valeriu V. Bidu și de la colaboratorii săi din parohie. Din păcate biserica nu a putut fi terminată într-o singură etapă, pentru ca au venit vremurile grele ale războiului. În 1940, odată cu venirea trupelor maghiare, biserica și preotul ei au fost supuși unor grele și dureroase încercări.

Părintele Gheorghe a lăsat moștenire o relatare scrisă cât se poate de grăitoare despre acel negru septembrie 1940:

„Când a venit armata maghiară să ocupe teritoriul, o companie de honvezi a venit și în Chichiș. Toți locuitorii i-au primit cu flori și urale în mijlocul comunei, unde era improvizată o tribună. Deși auzeam vociferările la adresa mea și a soției mele, am îmbrăcat reverenda și am mers spre tribună. Am urcat în tribună, unde erau cei doi preoți maghiari.

Noul primar ungur (…), m-a lovit cu un lemn. Umplându-mă de sânge, am căzut jos. În același timp, femeia (…) a luat buchetul de flori din mâna soției și a lovit-o peste față, până n-a mai rămas nimic din buchet (…).

În ziua de 31 octombrie, înainte de a fi expulzat, primarul a venit cu mai mulți secui să le plătesc zilele de muncă pe care, ziceau, le prestaseră la zidirea bisericii, vociferând că dacă nu le plătesc, voi fi ucis, eu și soția mea. Deși niciunul dintre cei care ridicaseră pretenții nu fusese silit să lucreze la construirea bisericii, ca să scap, le-am plătit 18.000 lei ce-i aveam. În plus, mi-au luat toate produsele pe care le aveam, vitele și tot ce mai păstram în gospodărie; am plecat cu hainele de pe noi și cu umărul strivit de bătaie. Am venit în țara liberă, în satul natal, Dobolii de Jos”.

După război

Începând cu anul 1947, a urmat la slujire în biserica ortodoxă din Chichiș un alt preot deosebit: Părintele Vasile Glodeanu, care a dus mai departe lucrările de finalizare ale sfântului lăcaș. Pictorul Niță Anghelescu din comuna Cuza Vodă, pictase biserica încă din anul 1940, însă în timpul războiului, cea mai mare parte a picturii a suferit distrugeri, iar turlele fuseseră transformate de trupele maghiare în turnuri de observație. Astfel, în anul 1948, același pictor a realizat refacerea picturii, cu sprijinul financiar al  credincioșilor.

Nici Părintele Vasile Glodeanu nu a scăpat de persecuții, pentru că odată cu venirea regimului totalitar comunist, o mare parte din preoți au fost arestați. Părintele Vasile nu a făcut excepție. Iată ce spunea Părintele arhimandrit Teofil Părăian despre acest slujitor al Domnului: „Mi-a spus un preot (Vasile Glodeanu îl chema, a fost și el în închisoare, ca deținut politic): „Cum m-am rugat în închisoare, nu m-am rugat niciodată”. Apoi, credința din închisoare, dacă a fost o realitate de felul acesta, trebuie adusă și în afara zidurilor închisorii”.

Co-slujitor în ascuns

Părintele Vasile Glodeanu (născut în jud. Hunedoara) a fost închis la Canalul Dunăre-Marea Neagră (Colonia Galeșu), unde i-a rânduit Dumnezeu să-l cunoască pe Părintele Arsenie Boca (de asemenea hunedorean).

Au rămas prieteni, chiar și după ce amândoi s-au liberat. Sfântul Arsenie i-a dăruit o frumoasă icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus slujitorului din Chichiș, pictată chiar de el. Era anul 1955 când preotul Vasile Glodeanu a primit acest dar minunat de la cel care avea să fie supranumit „Sfântul Ardealului” și mai apoi chiar să fie canonizat. A prețuit-o din prima clipă și, tocmai de aceea a ținut-o mai bine de un an în casa parohială. Abia în anul 1957 a adus-o în biserică, în Altar.

Această sfântă icoană este astăzi așezată spre închinare la loc de cinste, în partea stângă de dinaintea catapetesmei și prin ea, mulți susțin că se săvârșesc minuni. Puțini știu însă un fapt de o importanță deosebită despre Sfântul Arsenie Boca, petrecut aici, la Chichiș.

Sf. Arsenie Boca a slujit în această biserică din Chichiș, la invitația camaradului său de lagăr. Chiar Părintele Vasile Glodeanu a mărturisit pe când trăia cum, pe vremea când Părintele Arsenie era angajat pictor la Atelierele Patriarhiei din București (posibil după decretul 410 din 1959), că venea să slujească alături de el, pentru că deși fusese dezbrăcat de haina monahală, totuși nu a fost niciodată caterisit de Biserică. Era urmărit permanent de securitate, astfel că, intra pe ascuns, îmbrăcat civil în biserică, prin ușa din spate ce dădea în Sfântul Altar. Se schimba degrabă în straiele preoțești și nu ieșea din Altar până la sfârșitul slujbei. Slujea doar de acolo pentru a nu fi recunoscut. Apoi se schimba din nou în hainele civile și pleca pe aceeași ușă lăturalnică.

Icoana părintelui Arsenie Boca

A săvârșit deja numeroase minuni, conform spuselor credincioșilor, susținute deopotrivă de actualul Părinte paroh Ioan Gavrilă. Însă cea mai importantă minune de până acum, rămâne aceea a revelării propriului autor.

Până în anul 2001, icoana a stat așezată în altar, ferită de privirile oamenilor, fără să i se cunoască făuritorul. Însă o femeie din București, care a fost ucenică a Părintelui Arsenie Boca, în urma unei vedenii, a venit în acel an (după 12 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie) la biserica din Chichiș, spunându-i părintelui Ioan Gavrilă: „Părintele Arsenie m-a trimis la Chichiș să înrămez icoana!”.

Preotul nu avea nicio idee despre ce icoană este vorba, însă după ce ucenica i-a povestit în detaliu cele petrecute, cum părintele Arsenie i-a spus chiar și despre ce sumă este nevoie pentru înrămare (că trebuie înrămată în 4 rame diferite), a înțeles că o minune se petrecuse. Femeia a adus toți banii cu ea și i-a înmânat preotului paroh, pentru a tocmi un meșter care să execute lucrarea.

Părintele Ioan povestește că: „A venit femeia la o săptămână să mă verifice, iar după ce s-a convins că am făcut ce trebuia, de atunci nu am mai văzut-o”.

Laurențiu Cosmoiu

Câteva fotografii din acea perioadă cu Mitropolitul Nicolae Bălan și Sf. Arsenie Boca între care una și cu Principesa Ileana: