În anul 2004, a fost Băsescu... Când i-a descoperit calitățile bine acoperite până atunci, Mircea Nobel s-a grăbit să împărtășească descoperirea cu publicul larg, pentru că oamenii -simpli la vorbă și la port, mahala ineptă, pleavă, etc.- poate că aveau ezitări și nu știau unde să pună ștampila. Ca să-i ajute, din pur altruism, Mircea- Nobel-în-devenire a coborât din turnul său de fildeș și a făcut un filmuleț publicitar în sprijinul lu’„se-mpleticea un matelot la proră”, filmuleț în care dânsul îl recomanda cu căldură pe candidat:

„O țară decentă... în care să putem trăi cu adevărat, să putem RESPIRA CU ADEVĂRAT (vă reamintesc că preferatul lui Cărtărescu se numea BĂSESCU... asocierea acestui nume cu RESPIRAȚIA ADEVĂRATĂ e un fel de metaforă, cred... n.n.). Speranța mea se leagă de candidatura lui Traian Băsescu din acest punct de vedere. Cred că este o candidatură decentă!” (Mircea Cărtărescu, din înregistrare filmată pentru dezbaterea dintre Adrian Năstase și Traian Băsescu, 8 decembrie 2004)

Și s-a ales Petrov... A trecut mai bine de un an și cum Băse începea să-și dea în petec, Mircea Nobel a simțit nevoia să-l mai ranforseze un pic. Mai ales că președintele, recunoscător pentru sprijinul acordat în 2004, a zis că ar fi bine să-i dea o medalie. Și i-a dat-o.

„Te onorează o distincție dacă o primești dintr-o mână ONORABILĂ ȘI CREDIBILĂ. Am încredere în președintele Băsescu și cred că nu va rata șansa de a deveni un personaj politic important al istoriei noastre. Îmi pare bine că, măcar cu O MIIME DE PROCENT, am contribuit la victoria lui Traian Băsescu.” (Mircea Cărtărescu, 25 februarie 2006)

Așa că au mai trecut trei ani... la alegerile din 2009, contributorul cu „o miime de procent” la alegerea matelotului, vizionar de ocazie, ne-a mărturisit o preferință care ne-a lăsat cu gura căscată:

„De fapt, să vă spun pe cine poftesc eu cu adevărat. Eu îl poftesc pe Klaus Johannis, cel care-a transformat Sibiul într-un oraș demn de Tirol sau Bavaria. Cred sincer că după regele Carol, NUMAI UN ALT NEAMȚ ne mai poate scutura nițel din veșnica noastră boicotare a istoriei. Și mi-ar plăcea nespus să apară o mișcare care să-l propulseze pe primarul Sibiului în fruntea țării MĂCAR LA URMĂTOARELE ALEGERI.” (Mircea Cărtărescu, pentru Evenimentul zilei, octombrie 2009)

Simțind însă că Iohannis e programat pentru mai încolo și că e încă timpul lui Petrov, firesc, l-a votat pe Petrov. Interesant e că, în 2014, atunci când Klaus chiar se afla printre candidați, în loc să-și amintească ce-a spus în 2009, marele scriitor cu „mintea greoaie”, după cum singur mărturisește, a avut, în turul întâi, o altă opțiune:

„Dragii mei, în ultimele zile m-am sucit și m-am răsucit m-am gândit și m-am RÂZGÂNDIT (observați că am păstrat ortografia marelui autor, n.n.). Afurisita mea de MINTE GREOAIE (că doar tata, bănățean molcom, n-a stat de pomană) nu mă lasă să iau ușor decizii. Dar iată-mă în fine hotărât, și de-acum așa rămân. Dacă voi credeți că ajută, răspândiți: O VOTEZ PE MONICA MACOVEI. Sper să se-ntâmple un miracol și să iasă! ” (Mircea Cărtărescu pe pagina lui de FACEBOOK, 6 octombrie 2014)

Cum miracolul nu s-a întâmplat defel, înțeleptul Mircea Nobel a fost silit să adopte o poziție de-a dreptul radicală în turul doi:

„De-acum, Iohannis sau nimic! Îndemn pe toată lumea care are încredere în mine să-l voteze în turul al doilea pe Klaus Iohannis, un om incomparabil mai bun decât oponentul său. Nu mai e timp de nuanțări și dubii. Avem de ales între bine și rău, între vest și est, între spațiul multicolor și spațiul gri. Distribuiți cât puteți!” (3 noiembrie 2014) și „Votați-l pe Klaus Iohannis! Tot restul e acum secundar.” (Mircea Cărtărescu, pe pagina lui de FACEBOOK, 7 noiembrie 2014)

Și, mândru de această ispravă, în preajma Crăciunului, s-a gândit să se îmbărbăteze singur că a ales corect și că n-are cum să iasă nasol:

„L-am văzut în campania recentă pentru președinție: un om cu prestanță, CU ALURĂ DE PREȘEDINTE OCCIDENTAL, complet străin de spiritul balcanic și dâmbovițean al lui Băsescu sau Ponta. Imediat cum a-nceput campania pentru turul al doilea, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru Iohannis, dând la o parte toate rezervele în privința lui și sperând în minunea care în cele din urmă s-a produs.” (Mircea Cărtărescu, 24 decembrie 2014)

La următoarele prezidențiale, în primul tur din 2019, iar a avut cea mai corectă opțiune și, ca întotdeauna, nu a uitat să o comunice publicului:

„Am votat cu Dan Barna nu pentru ce este, ci pentru ce nu este: nu e reprezentant al USL, ăsta este lucrul esențial pentru mine!” (Mircea Cărtărescu, 11 noiembrie 2019)

Cum Dan Barna, alegerea dumnealui, n-a intrat în turul doi, vă pun o întrebare de baraj: indicați pe cine a votat Mircea Nobel în turul doi, dintre cei doi rămași în cursă, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă? Variante de răspuns: a) Klaus Iohannis; b) Klaus Iohannis; c) Klaus Iohannis; d) Klaus Iohannis; etc. Ah, n-o să ghiciți niciodată... și-o să stați așa, pe jar, până în 2024, la următoarele alegeri! Pentru că el nu vă dă absolut nicio indicație:

„Merg mâine la vot. Nu doar pentru că e un drept constituțional și-o datorie morală, ci și pentru că situația nu e deloc tranșată deocamdată. Încă se poate întâmpla un coșmar care să ne-arunce înapoi ÎN CĂSUȚA UNU (!!!, ziceți-mi ce-a vrut să spună autorul, deoarece în „căsuța unu” a buletinului de vot era Klaus, n.n.). Doar votul nostru masiv îi poate scoate definitiv din joc și din istorie.” (Mircea Cărtărescu, cimilitură, 23 noiembrie 2019, înainte de turul doi)

Ei, și cum-necum, au mai trecut cinci ani și au venit alegerile din noiembrie 2024. Altă frământare, altă dilemă, altă responsabilitate pentru a alege corect, ca de obicei, altă cută între sprâncenele lui Mircea Nobel:

„Elena Lasconi a intrat în cursa prezidențială aproape întâmplător și cu puține șanse. Iar acum s-a trezit cu o povară uriașă pe umeri, sub care ar sucomba și politicienii cei mai experimentați: salvarea României, nici mai mult, nici mai puțin... E absolut irelevant ce credem despre ea acum. TREBUIE S-O VOTĂM în turul al doilea, pentru că alternativa e înspăimântătoare. Îi transmit simpatia mea și-i doresc să reziste presiunii colosale la care e supusă acum.” (Mircea Cărtărescu, 25 noiembrie 2024, turul întâi al alegerilor prezidențiale)

Iar cum CCR n-a găsit de cuviință să-i informeze și pe intelectualii lui Băsescu despre iminenta anulare a alegerilor prezidențiale și că e „stop joc”, Mircea a crezut că va fi și turul doi și a postat, potrivit obiceiului, pe FACEBOOK, un text de îmbărbătare:

„Mai avem o șansă. Alta nu ni se va mai da. VĂ IMPLOR să ieșiți la vot în turul al doilea pentru Elena Lasconi, un om curat, aflat de partea bună a istoriei! N-o vom vota doar pe ea, vom vota ultima noastră șansă. De două sute de ani visăm să fim în Europa! Nu putem vota acum să ieșim!” (Mircea Cărtărescu, 2 decembrie 2024)

Și așa am ajuns la alegerile din mai 2025... Mesajul, aș spune, este mai rezervat de astă dată, adică e un fel de „must to do”:

„Nicușor Dan este un OM DECENT, RESPONSABIL, COMPETENT. E orientat către valori ale lumii civilizate. Înțelege de ce nu ne putem izola în lume, de ce a fi membru UE nu e o servitute, ci o onoare și o necesitate vitală. Va fi un foarte bun președinte al României. Nu-l cunosc personal, dar gândurile mele de bine merg către el în foarte greaua situație în care ne aflăm.” (Mircea Cărtărescu, 9 mai 2025)

EPILOG: Așadar... Băsescu, Băsescu, Macovei, Iohannis, Barna, Iohannis, Lasconi, Nicușor Dan. Un tablou de familie... 20 de ani din viețile noastre. Și dezamăgirea înaltă, profund elitistă a lui Mircea Nobel, chiar dezgustul „post votum” cu privire la cei doi pe care ne-a rugat fierbinte să-i alegem și care chiar au ajuns la Cotroceni, Băsescu și Iohannis. Că, de! ei s-au schimbat... iar nu că el s-a înscris în categoria, atât de dragă intelectualilor publici consacrați: „onorată instanță, am fost un dobitoc”...
............................................................................
P.S. Ah! am uitat să vă spun că el i-a iubit și pe Iliescu și pe Roman și a ținut să ne informeze și cu privire la aceste iubiri: „Îmi place, deci, expresia fețelor și felul de a fi ale lui Ion Iliescu și Petre Roman. Intuiția (trăiască intuiția lui Cărtărescu!!!, n.n.) îmi spune să merg pe mâna lor. Mi-e absolut imposibil să-i bănuiesc de joc dublu, de «comunism camuflat», de sete de putere, de voință de dictatură personală, sub o formă sau alta. Nu-i greu să-ți dai seama că sunt extrem de inteligenți și că au o competență politică indiscutabilă.” (Mircea Cărtărescu, în 1990, îmi pare rău că n-am găsit și data la care a scris aceste memorabile rânduri)