ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În spitalele din vremea pandemiei, s-a murit nu doar de boală, ci și de lipsă de empatie, de asumare, de curaj. Mama mea, Marilena, nu a fost o simplă victimă a virusului. A fost o victimă a unui sistem care a ales frica, fuga și indiferența. A fost lăsată să moară. Nu în tăcere, ci în nepăsare.

Se spune că timpul vindecă. Dar ce face timpul cu o rană care a fost acoperită cu protocoale și ignoranță? Ce face cu o crimă învelită în termeni medicali și în limbaj pasiv-agresiv?

Mama mea nu a murit. A fost umorâtă!

Spun asta cu luciditate, nu cu patetism. Nu caut vinovați individuali. Caut o recunoaștere colectivă a unei realități pe care mulți au trăit-o, dar puțini au spus-o: în spitalele COVID s-a murit adesea nu de virus, ci din lipsa unei minime decențe umane.

Mama mea era o femeie puternică, plină de viață, cu umor și o forță calmă. S-a dus în spital cu speranță. A fost internată, izolată, ascunsă în sistem. Apoi… nimic.

Nici comunicare, nici sprijin, nici transparență. Doar telefoane care nu răspundeau, fraze seci, priviri evazive. Apoi, moarte.

Nu mi-au dat șansa să-i fiu alături. Nu ne-au dat dreptul la adevăr. I-au tăiat demnitatea cu aceleași instrumente cu care ar fi trebuit să o salveze. Halatul alb a fost, în cazul ei, pânza pe care s-a pictat o moarte lentă și anonimă.

Aceasta nu este doar o confesiune. Este un act de acuzare.

Pentru fiecare pacient lăsat în voia sorții. Pentru fiecare familie ignorată. Pentru fiecare spital care a închis ușa în fața celor care aveau nevoie de ajutor. Pentru fiecare ministru care a vorbit cu cifre în timp ce oamenii mureau singuri.

N-am să iert. N-am să uit.

Nu vreau compensații, nu vreau procese, nu vreau „regrete”.

Vreau recunoaștere. Vreau ca, într-o zi, cineva să rostească ce mulți șoptesc: că s-a greșit. Că s-a abandonat. Că s-a murit în spital cu zile.

Mama mea era om. Nu caz. Nu statistică.

Și nu o voi lăsa să dispară în liniște.

Pentru că nu merită uitarea.

Ci adevărul!