ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Mă întreb, ca și Petru Romoșan: să fie libertatea de opinie pusă-n cui? Să spunem ”adio diferenței”,  pe tiparul șlagărului socialist, „gândim la fel, iubim la fel”? Diversitatea opiniilor e controlată. Titlul lui Ron Uz șochează : American Pravda (Covid 19 its impact and origins after one year). A fost nevoie de un an ca să te poți întreba „la liber” dacă virusul ucigaș a fost creat în laborator sau nu?

În ce mă privește, am trecut și prin schizofrenia Dej, și prin schizofrenia Ceaușescu. Recunosc o  nouă schizofrenie. De la bicromatismul comunist (gazetele aveau o rubrică intitulată Cu pată, fără pată), s-a ajuns la alt bicromatism: alb impur vs. negru pur și simplu. Culori intermediare? Lipsă.

Carterienii dintr-un roman de Marius Tupan au fost subjugați cu ajutorul camerei (de luat vederi) ascunse. Localitatea Șipote devine Complexul Marconia, filmat non-stop în direct.Șipotenii se preschimbă în  marconieni; încep să vorbească în marconeză; propria limbă se degradează, ca și literatura.

Dumitru Augustin Doman glumea pe Facebook și nu prea : nu mai merge să spui motan negru ca un țigan, să reciți „pe o stâncă neagră”, să te jelești de „inimă neagră”. Scrii cu cerneală neagră pe hârtie albă? Greșit. Joci șah cu negrele? Asta-i discriminare rasială. Și-i  discreditezi pe cei cu ochi negri, în numele celor cu ochi albaștri. Auzi la Anonimul ăla incorect politic! „Dacă n-ai ochi albaștri, iubești și negri”. De asta s-o fi scos literatura orală din școli și din universități? Și-l întreb pe Radu Ulmeanu, autorul antologiei de poezie intitulată Laptele negru: Crezi că pot fi învinse culorile?

„Noua cultură ”afirmă că, atâta vreme cât se menține libertatea de expresie, nu progresăm, nu prosperăm. Un sociolog mult mediatizat, Aurora Liiceanu, susținea într-un dialog cu Ileana Vulpescu (re-transmis după moartea prozatoarei) că „majoritatea trebuie spartă” (pro LGBT? ) Ce, numai femeile să nască? Eu aștept să nască Barna.

Aproapele nu mai este  demult o oglindă a celuilalt. Alvaro Varga Llosa, fiul lui Mario Varga Llosa, observa: nu „progresezi” prin merit personal, ci numai în dauna altora. Cu alt cuvânt, democratura (Pierre Hassner) îl sancționează pe cel care are altă opinie decât a alterului. Prin cezură, prin alte feluri de cenzură? Cancel Culture  pedepsește: pe Shakespeare că-i  rasist, pe Beethoven că-i prea luminos, pe Verdi că ar fi pro sclavie. Nu cred să fi văzut o mai oribilă cenzurare decât a BLM (Black Lives Matter), în proces continuu de canceling, canceling, canceling. Cum, să nu se audă decât vocile albilor, nu și ale negrilor, femeilor, LGBTQ-iștilor? Gândire înfricoșător delirantă.

Dăunători sunt și scriitorii amprentați național, oricum „depășiți”.Noul construct UE pare să nu mai aibă nevoie de națiuni diferențiate. Ce atâtea culturi, când poate exista doar una, cea nouă! S-a revenit la teza periculoasă că a-ți apăra stilul etnic înseamnă a fi șovin, xenofob, stupid religios. Scrie la Apocalipsă că  vor fi chemate „popoare, neamuri, limbi” (10, 11) și, repetat, „popoare, seminții, limbi, neamuri”; că Apocalipsa „va aduce în ea slava și cinstea neamurilor” (21, 21-26) ”Asta pentru popoarele mari, nu pentru turmă. Neam o fi egal turmă numai  în cazul  românilor? Trebuie să admit că este în regula și-n regulamentul poporului meu capul plecat, obrazul (celălalt) întors spre pălmuire, preferința pentru „lasă-mă să te las” și pentru „era mai bine când era mai rău”. Dar poate că suntem un popor ușor de ucis în revoluții mimate, nu și ușor de prostit cu minciuni date drept adevăruri.

Ia să-ți denigrezi neamul ca Lucian Boia, susținând că istoria noastră e falsificată, că bătăliile câștigate sunt ficție și că trebuie, în numele integrării în Europa , s-o „de-mitizăm”? Capeți premiul Academiei Franceze? Păi da! Emmanuel Macron zice, la Bruxelles, că valorile țărilor din Est „nu sunt ale noastre”, cu referire la cele creștine și că va intra în „bătălia culturală a civilizațiilor”.

Îi așteaptă pe combatanți ( ca premiatul nostru) un catastrofal Watterloo? Om vedea.

În ce ne privește, eludăm problemele acute ale culturii. Ratăm arhitectura  (case de patrimoniu lăsate în ruine, blocuri termopanate acoperind biserici), muzee ( le închidem, că-i pandemie). Turismul cultural nu se simte nici el mai bine: stați în case. În care timp, casa de la Văretec, unde Eminescu a scris și a iubit, e paragină, iar pe bancnota cu chipul său un glumăreț a aplicat o mască bleu chirurgicală. De ce? Îndemn să i se închidă gura?

Am reținut dintr-o tabletă a lui Adrian Alui Gheorghe, publicată în „Bucovina literară” în 2016, următoarea întrebare: „De ce dacă-l iubim pe Eminescu, îl urmăm, în tot ce facem, pe Caragiale?” Mai exact pe acei mitici despre care nenea Iancu a spus cu năduf : „Îi urăsc, mă!” Și nu sunt anti-vaccinare. Constat doar că virusul acționa doar prin piețele țăranilor, nu și prin mall-uri. Iar comicul de situație (ca să nu-i spun comic de caracter) abundă la televiziuni. Cascadorii râsului de la Sănătate au propus vaccinare prin voie liberă ? Ba vaccinare prin oboare ( rimă involuntară), contra doi mici  (Țal!) și adeverință ad labam, în formularea doctă a colonelului Gheorghiță, dus pe teren să-și vaccineze satul natal, ca să se facă acolo nunți cu miri și mirese, nași și nașe, sub vaccin cu toții. Dar de ce-i mai vaccinați, domnule colonel, când mafia retrocedărilor le ia bătrânilor pământul de sub tălpi, când morții semnează acte de vindere?  Post-moralia, cum am conchis în dialogul cu Adrian Alui Gheorghe? De n-ar fi trans -umanitate.

Chiar nu vi se pare ridicol să ne ducem la circ cu bilet gratis? Circ și vaccin! La Iași, la cinema Victoria, care nu mai e cinema, ci Mega Image. La castelul Bran, ne vaccinează Dracula; la Suceava, Ștefan cel Mare?

Un profesor universitar specialist în de toate  face plângere penală contra unui preot, pentru că lingurița Sfintei Împărtășanii poate îmbolnăvi și trimite în izoletă. Nu numai biserica, dar și biblioteca îmbolnăvește, de vreme ce și-a închis ușa din cauza virusului blestemat. Iar numărul bibliotecilor a scăzut dramatic  de la intrarea în UE, din 2007, mai ales în mediul rural. Cât despre proza având ca subiect satul, gata cu canonul ăsta patinat al lui Slavici, Duiliu Zamfirescu, Agârbiceanu, Rebreanu, Sadoveanu, Voiculescu, Preda...Ducă-se! Parantetic spus, eu aș merge pe ideea lui Cornel Cotuțiu. Județul Cluj să se numească Rebreanu, Județul Neamț ar fi adjudecat de Creangă, Vrancea de Duiliu Zamfirescu, Iași de Sadoveanu...

Dacă am ratat agricultura ( UE n-a aprobat programul de irigare; publicistul Ion Andreiță constată că, acum, importăm pâine congelată și...busuioc; nu mai avem nici busuioc, darămite floarea soarelui), să ratăm și proza rurală, în folosul celei (r)urbane? Ce cred eu, ca și Mircea Platon: că un semănătorism de calitate (semnat Cornel Nistea ori Ion Andreiță) ar des-părăgini vatra. Și asta pentru că la întrebările fundamentale, „de ce” și „în ce scop”,  Petre Țuțea afirmă că a răspuns „aporetica rurală românească”.Dacă am respins romanul rural, de ce n-am fi respins și poezia despre eroi. La coșul de gunoi cu ea, ca și eroii unui cimitir multietnic, unde crucile românești cu cască de soldat au fost acoperite – nu ne-a cutremurat nici fapta asta?- de saci negri, pentru gunoi menajer.

Dacă tot am ratat sistemul de apărare, ce ne mai trebuie parastase pentru cei căzuți în războaie? Președintele Academiei Române, istoricul  Ioan–Aurel Pop, într-o emisiune despre Iorga ( și-l citez : „Pentru Iorga a fi naționalist înseamnă a iubi”), constata cu tristețe că , în prezent, în prezentul nostru  imperfect, simțul ceremoniei este în scădere. Istoricul Alexandru Muraru, trimis în Parlament, trimite Poliția și Procuratura la biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui. Fratele Moraru nu vrea parastas pentru Ion Antonescu, în biserica ridicată de el însuși, de Ion cel  fără de  mormânt. Un parastas , la 1 iunie 2021, - 75 de ani de la execuția Mareșalului- , a ajuns faptă penală? Alte fapte de arme ale fratelui Moraru (PNL)? Denigrarea lui Goga, combaterea românismului.  A impune un muzeu al Holocaustului? De acord. Dar și un muzeu al ororilor pușcăriilor comuniste. Or, românii sunt îndemnați mereu  să-și scoată din minte ororile pușcăriilor comuniste; să lege strâns firul între uitare și iertare, după îndemnul unui martir, Mircea Vulcănescu: ”Nu mă răzbunați!” Numai  că marele om e încă sub condamnarea Tribunalului stalinist, zis al Poporului.

Să fugim de ceea ce se numește „exces de memorie”, cum suntem dirijați /dresați? Să intrăm în starea de lichefiere a memoriei? Formatorii de opinie o acceptă energic. Și dacă știu că memoria colectivă e mai șubredă, mai scurtă  decât memoria individului,  de ce nu fac altceva decât ce fac, adică o ajută să se deformeze? Am cunoscut un preot pușcărizat și rămas marginalizat până-n moarte pentru că a refuzat să ceară  reabilitare de la comuniști. A preferat să mucenicească până s-a dus.„Cine să mă asculte și să mă creadă?”, ne-a răspuns mie și lui Petru, când îl îndemnam să-și scrie memoriile. În capela dezafectată a  închisorii –spital din Târgu –Ocna, erau depozitate hârdaiele și cârpele de șters  pe jos : bucăți de acoperământ al Sfintei Mese din altar și bucăți de stihare. Cum să fi curățat dușumele cu ele? Asumându-și bătăi, torturi, cruzimi de la gardieni, preotul  a furat peticele și le-a cusut sub palton. Cârpele sfinte l-au acoperit, încălzit, păzit. Răsplătirea lui Dumnezeu pentru cine crede. Nu și pentru inenarabilul domn Iulian Bulai, care are cuvinte de ocară pentru „non-fecioara” Maria. O s-o scoată din calendar, iar premierul Cîțu îi va continua opera, legiferând, prin ordonanță de urgență, interzicerea parastaselor pentru martiri și eroi?

Istoria se scrie cu sângele celor morți pe fronturi ori în temnițe, cu lacrimă în schit ori în exil sau cu labele înnodate ale monștrilor puternici?, întreabă Petru Ursache, în Istorie, genocid, etnocid, cu trimitere la „dracul gol”, „cu pipă ori cu trabuc în gură, ca semne de identitate”. Ușor de recunoscut pentru generația mea, nu și pentru elevii care nu  știu mai nimic din istoria românilor. Iar analistul politic Cristian Pârvulescu nu scapă teleocazia să susțină că „românii sunt xenofobi” și câți nu-i cântă în toate strunele. Când se  întâmplă ceva rău (și se tot întâmplă),  auzi ”Țară de  c...t!”. Ca și cum țara ar fi vinovată.

Demistaliniștii îi apără pe comuniști ca generoși și naivi, vituperând ceea ce numesc ei fasciști. Dar comuniștii nu sunt cinici? Groza n-a fost cinic? A fost generoasă sau cinică Ana Pauker, numită Passionaria Balcanilor? În istoria noastră,  a existat cineva care s-a crezut mai sus de Dumnezeu: „eroina din Codăiești- Vaslui”, „harismatica Ana”, „oratoarea Ana”, „mâna de fier Ana”. Și ce isprăvi a făcut ca ministresă! Ghiță Dej a vrut să mi ți-o omoare, că a simțit-o mai deșteaptă decât el. A lăsat-o –vai! – în stradă, i-a luat casa de protocol. Ceaușescu i-a pus-o  în brațe lui Valter Roman, să facă traduceri pentru Editura Politică și a tradus. Nu, nimic nu-i mai năucitor decât încercarea  de reconsiderare a Anei Pauker, cu mii de morți pe conștiință. Dostoievski îl pune pe Iisus să revină pe pământ și să fie capturat de Torquemada. După ce-l interoghează sever,  Inchizitorul îl expediază la ceruri, ca nu cumva să strice temeiurile bisericii catolice.Cât pe ce să-l considere pe Iisus eretic și să-l ardă pe rug. N-am apelat întâmplător la Dosto. Ana Pauker  a fost un Torquemada cu fustă. Și câți gazetari de opinie liberă n-a aruncat în gherle „Ana noastră”!

Mă tem că unii dintre raportorii antrenați în  Procesul Comunismului le cam calcă pe urme inchizitorilor roșii. Marii intelectuali ai Academiei au fost înlocuiți de semi-analfabeți în proletcultură;  în  postsocialism, discipolii școlii Boia îi vor înlocui  pe istoricii cu carte, dar fără parte, sufocați de  noile forme de cenzură, deloc sufocante pentru oportuniști mediocri?

Cele notate aici sunt doar un preambul la o carte puternică, semnată de Dan Culcer: Cenzura în comunismul real, în două volume mari, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015 și 2016

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews