Harta care ne mai doare? Pe Florentin Popescu îl doare harta României. Într-un editorial  (din anul pandemiei, 2020) răspunde tranșant la întrebarea dacă ar trebui să ne vedem liniștiți de ale noastre. „Dar putem face asta, putem rămâne indiferenți când vedem că mersul firesc al lucrurilor și-a ieșit din matcă?” În alte cuvinte: ne obișnuim cu firescul nefirescului și nu protestăm?

Recentul volum, intitulat cutremurător Vom ieși de pe hartă și vom deveni istorie? (Ed. RAWEXCOMS, Buc.,2024), adună editorialele din „Bucureștiul literar și artistic”, revistă care a împlinit 13 ani și a intrat în al 14-lea cu brio.

La un moment dat (an 1992), când mai aveam gaură în steag, Parlamentul hotărâse, pe vremea lui Dan Marțian, eliminarea de pe noua stemă a numelui țării: România. Senatul aprobase stema cu eșarfă, Camera Deputaților voia eliminarea eșarfei, cu nume cu tot. Revista „Românul” (21-27 septembrie, '92), a dus la cunoștință aberanta dezbatere. Cui ce-i păsa? N-au dispărut și hittiții, și babilonienii,și asirienii, și akkadienii? La început a fost Sumerul? Nu mai e. N-or să mai fie nici românii, cu steagul tricolor și cu limba lor cu tot.

Alarmat, Florentin Popescu ne spune că România se depopulează. Raportul nașteri-decese din 2019: 13.000 de nașteri/21.000 de decese. Și încă nu intrase în scenă „Sarcofagul” - 19. La sate, câinii, ca-n baladă, „latră a pustiu/și urlă-a morțiu”.

Dar de ce te plângi, Florentin P.? Nu avem noi două state românești dincoace și dincolo de Prut? Cel de dincolo, din „trei sate și o stână”, numit Republica Moldova, agresoare pentru ex-sovietici, cuprinde și Tiraspolul independent, stat în stat;  dincoace, secuii vor Ținut secuiesc independent, iar UDMR câștigă votanți unde nu-i picior de populație maghiară. Ce-o căuta neamțul, pardon, ungurul în Teleorman ori în Vaslui, să strângă voturi pentru primării?

Podurilor de flori li s-au ofilit petalele, de pe vremea când Victor Crăciun vindea, pe bani grei, în chip de ofrande, busturi de scriitori. Relațiile cu scriitorii basarabeni? Destul de șubrede dacă literatura lor a fost declarată „de margine”, iar Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Nicolae Leahu sunt prea „patriotarzi”, prea unioniști. Cât despre exilații din Vest, rămân exilați și postsocialist, iar Goma a fost exilat – culmea! - și din exil.

Florentin Popescu editorialistul crede ca și mine că războiul cu cartea al Calului Troian numit Televizor se desfășoară fără istov. Or, nu există război ieftin. Cartea pe hârtie (și odată cu ea, librăria și biblioteca) pierde bătălie după bătălie. Internetul cu informațiile „de nimic și pentru nimeni” desăvârșește „analfabetizarea electronică”. Un afacerist de sucuri declară ritos că preferă să sponsorizeze sport, nu cultură. Doar președintele e primul ciclist, primul schior, primul maratonist, iar o profă de engleză, întâmplător primă doamnă, începea anul școlar nu cu o partidă de lectură, ci de tenis, ca să-și arate genunchii, ca și cum cu ei, cu genunchii, gândim.

Aș zice că, în primul rând, avem nevoie în școală de minte lucrată, nu de corp lucrat.

Ce te plângi, Florentin P.? N-ai Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie? Dar numai o zi merită ea? Și-mi vine-n minte un dialog din One of a kind de Julian Barnes, romancier și critic literar englez, tradus la noi de Nemira:

„-Există scriitori în România?”

„- Da, se poate.”

Exigență în materie de tipărituri (era să zic tipăreli) nu mai există. Că poți publica oricând, orice e „democratic”, fie, dar intrarea în USR n-ar trebui să fie atât de democratică. Oare ce-o fi scris, în afară de note informative, membra cu carnet Vrăjitoru,  „penetranta”, cum o recomanda l.o.Gavrilă, lucrătorul operativ care „răspundea” de Universitatea „Cuza”? 

Cât despre premieri, acolo domină „partizanatele grupărilor”, cum a pus degetul pe rană  Florentin P.. Cum se face ca șeful unui juriu select să-și premieze nevasta, Zamfir pe Zamfira, ca scriitoare a lunii a treișpea, pesemne, din al cincilea anotimp? Cum se mai face ca scriitor al anului ce trecu să fie desemnat Andrei Cornea, când puteau fi aleși Ion Mureșan sau Ovidiu Pecican sau Adriana Babeți... Nulocrații, „fantomatice valori”,  spre a le spune ca Vintilă Horia, sunt primiți en fanfare pe podiumul premierilor. Noul canon nu-i suportă pe tradiționaliști. Ce mai contează spusa lui Constantin Rădulescu Motru că tradiția e pentru cultură asemenea sângelui pentru inimă? Andrei Cornea l-a chemat la judecată pe Dan Culcer ca retrograd extremist, pentru că și-a spus opinia despre cinci intelectuali - probabil evrei - trăitori pe aici. Vă aduc aminte că eminentul cărturar evreu Edgar Papu a fost spulberat ca fascist de activistul Gogu Rădulescu, într-o „Românie literară” socialistă, fără drept la replică. Postsocialist, prigoana a continuat, iar „nea Gogu” a fost propus membru GDS. Și are, în Comana, statuie și nume de uliță. Edgar Papu, trecut prin închisori comuniste, a murit mâhnit. A mai apucat să spună românilor,  într-o emisiune tv: „Eu v-am iubit!”

Neconcesivii, scriitorii cetății, ca N.Breban sau ca Bujor Nedelcovici sau ca Radu Ulmeanu, sau ca Dumitru Velea, sunt și acum excluși din clasamente literare. Să mergi pe un singur nume pentru Nobel nu-i cea mai fericită idee. Altă eroare subliniată de dr. Christian Schenk, demisionar din Uniunea Scriitorilor: inexistența unei secții de traducere din română în alte limbi, în USR.

Poliția gândirii a revenit, pentru a rectifica valorile naționale.Toți cei care susțin biserica, sărbătorile naționale, limba română, adică tot ce susține comuniunea, conștiința de neam, sunt indexați ca-n proletcultism. Din codul de conduită al școlii Deca se vor exclude tricolorul, crucea, folclorul, cântecul patriotic. Pe când și limba română?

Bine că mai avem valori și mituri de distrus. Exact ca-n marxism, și-n neomarxism. Anti-românii au cuvântul și amenda contra celor considerați instigatori la ură, xenofobi, rasiști, legionari.

O, dar ce proiecte culturale avem! Suntem plini de proiecte: la sfîrșit de 2018, 8 octombrie, Senatul a adoptat legea prin care 2019 era declarat „Anul Cărții”; în 26 octombrie, Camera a propus programul „România citește”. „Unde-i lege e și tergiversare!”, comentează Florentin Popescu. Cu varianta: unde e învăț e și dezmăț.

Se susține în școală lectura? Cum? Prin eliminarea clasicilor. „Ne-a dat subiect unu' Slav, n-am știut cine e”, se văita un licean. Era vorba de Slavici. Bac 2024.

Și câte prostii nu ies din burta calului troian numit televizor! O „vădetă” credea că Moromeții e roman scris de Rebreanu, alta ofta că Frații Jderi i-a(u) stricat vacanța. Așa arată România educată, conform programului prezidențial. Eșuat. Ratat.

Haosul în Învățământ se numește Deca Ligia, care a inovat bursade mediocritate. O deține cumva navigatoarea? Și dacă n-o are, ar trebui să i se acorde. Efectul Deca? Într-o emisiune tip Cine știe câștigă(10 mai 24), doi adulți nu știau cine-i poetul din Mircești, autor de pasteluri. Știa un copil de-a patra. Florentin Popescu e îngrozit de perspectiva ca, peste 10-20 de ani (asta în 2023), la cârma țării să se afle liceenii de azi. Cum merg lucrurile, cred că vor ocupa posturi importante fără a termina liceul.

Turcan, la Cultură, e cea mai la nelalocul ei ministresă. Case memoriale? Ducă-se. Casa memorială din Mircești se dărâmă, casa Teodorenilor se clatină. Ion Lazu nu mai are unde să pună celebrele sale plăci in memoriam. Nici măcar pe demisolul  unde a murit de foame boieroaica prozei românești, Hortensia Papadat–Bengescu. Însă ilegalista comunistă Nina Cassian (autoarea Horelor pentru Stalin, Dej, Ana Pauker), e serbată ăst an la Galați, pentru că ar fi împlinit suta. Păcat! Mai avea de iubit, cum se mărturisea lui Radu Moraru.

Gazetar echilibrat, Florentin Popescu vrea și cere neutralitate, dar e greu să fii neutru. Editorialul său din 1 ianuarie, 2020 deplânge tocmai atacul concertat la „depășiți” ca Eminescu, Sadoveanu, Călinescu...Cum să rămâi neutru când Mircea Eliade e atacat politic? În aceste vremi (ne)prielnice, se cultivă ura, sub acoperire sau pe față, contra vârfurilor culturii, contra elitei de minte și de suflet a României. Mi-a fost dat să-l aud pe „expertul” Ioniță, așa cum era recomandat pe crawl, spunând că Mircea Vulcănescu era „mai antisemit decât Horthy”. Hoț? Furase proprietățile (care-s?) evreilor deportați în Transnistria, așadar ar fi fost ucigaș de evrei. Habar n-avea ce vorbea Ioniță, expert da, dar în schimonosirea istoriei. Mircea Vulcănescu martirul e conștiință-lacrimă, domnule Ioniță.

Tenace, Al.Florian își face ținte mereu și mereu din Iorga, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Gyr, Crainic, Vintilă Horia.Vrea dezintoxicare de ei, întru pregătirea unei  Românii neomarxiste dezinfectate. Se subminează tot, de la valori fundamentale (acuzate ba de cryptocomunism,ba de cryptofascism), până la sentimente fundamentale ca iubirea de neam.

Spre finalul cărții, aflu că optimistul Florentin Popescu exersează Arsexpectandi. Ca să scap de insuportabilul stării pandemice, eu am ales acest titlu, pentru un roman în două volume, titlu în latina pe care n-o știe mai nimeni dintre guwerneri.

Dar româna standard o mai știe careva? Ba chiar sunt ridiculizați cei care o pronunță corect. Și mă autocitez: „incorectitudinea rostirii pare ar fi normă, de vreme ce exprimarea corectă începe a stârni zâmbete ironice.”

Păsători sau nepăsători? Asta-i întrebarea pe care o pun mereu. Nereacționând, alegând resemnarea, vom sta în fața hărții cu pete albe ale fostelor noastre pământuri, cu râuri prescurate, cu mare plină de bombe și vom spune: „aici șezum și plânsem”.

„Deocamdată e bine. E an electoral.”, scrie Florentin Popescu la capăt de rând. Speranțe sau exasperanțe?

Interpretările diferă, dar, de două mii de ani, gr. kairosînseamnă tot alegere. Nu oricum, oricând, ci la timpul potrivit. Și e timpul.