ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Deja sub spectrul pierderii locurilor de muncă dacă nu se vaccinează, asupra unor angajați de la stat s-a mai abătut o nenorocire. Vor rămâne pe drumuri dacă nu se lasă amprentați ca să poată avea acces în instituții. Pe ce bază să se întâmple așa ceva? De exemplu pe bunul plac al directorului general al Registrului Auto Român (RAR), Radian Tufă. Bun plac luând forma unei „Scrisori” a acestuia (vezi facsimilul – mai rar așa director, mai rar așa „act administrativ”, mai rar așa juriști ca la RAR, mai rar așa un RAR). Scrisoare prin care șeful RAR amenință nici mai mult nici mai puțin că angajații care nu se lasă amprentați și monitorizați biometric la intrarea în instituție „vor fi considerați absenți” de la locul de muncă. Ceea ce va conduce, evident, la neplata muncii prestate, la absențe nemotivate și, în final, la desfacerea contractului de muncă.

Numesc bun plac ce face în chiar aceste zile directorul Tufă pentru că efectiv despre asta vorbim, în condițiile în care, ani la rând, inclusiv după punerea în aplicare a Regulamentului UE 2016/679 (GDPR), Autoritatea națională de specialitate în domeniul datelor cu caracter personal (ANSPDCP) a atras în mod constant atenția cu privire la respectarea legii sub acest aspect de către angajatori. Iar acolo unde a fost cazul a aplicat și sancțiuni, toate menținute prin hotărâri judecătorești definitive.

Dar ce înseamnă respectarea legii în acest caz? În esență, ce este stabilit prin art 3 al Legii 190/2018 (de punere în aplicare a GDPR), în sensul că prelucrarea datelor biometrice „este permisă cu consimțământul explicit al persoanei vizate sau dacă prelucrarea este efectuată în temeiul unor dispoziții legale exprese, cu instituirea unor măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei vizate”. Ipoteza a doua din textul citat ar putea trimite cel mult la art 119 din Codul muncii (evidența timpului de muncă) pentru a vedea dacă amprentarea și monitorizarea biometrică a angajaților este acceptabilă în scopul despre care vorbim. Or, ca să fie acceptabilă, restrângerea dreptului la protecția datelor cu caracter personal trebuie nu doar să fie prevăzută de lege, ci și proporțională cu situația care a determinat-o și să nu aducă atingere existenței acestui drept. De asemenea, instanțele naționale (dar și Curtea de Justiție din Amsterdam, Decizia din 12 august 2019) au statuat că amprentarea și monitorizarea biometrică „nu se poate realiza decât pe baza unei analize temeinice privind necesitatea și proporționalitatea unor astfel de măsuri, iar angajatorul trebuie să identifice soluții alternative care să aibă un impact mai redus” (mai puțin intruziv) „asupra vieții private a salariaților” (Cauza ANSPDCP contra Primăriei Timișoara).

Or în cazul RAR, și practic peste tot unde vorbim despre „condică de prezență”, am avut și avem – și cred că trebuie să avem și în continuare (fiind alternativa necesară și arhisuficientă pentru angajatori) – soluția cartelei (permisului de acces) cu un cod numeric (PIN). Numai că, fără nici măcar să aibă de gând să-i consulte pe angajați dacă ar consimți sau nu la amprentare și monitorizare biometrică, d-l Tufă a decis să desființeze, cum se poate de asemenea vedea – din același bun plac abuziv și fără vreo motivare – sistemul de cartele de până acum. Desființarea acestui sistem și înlocuirea lui cu cel biometric ar fi fost ar fi fost, firește, acceptabil pentru un loc de muncă cu importante și necesare restricții, cum ar fi o centrală nucleară (ipoteză indicată ca atare în chiar Decizia Curții din Amsterdam), și în niciun caz pentru o instituție cu profilul RAR.

În sfârșit, din cele întâmplate pare că măsura intempestivă dictată de șeful RAR, însoțită de amenințarea indirectă cu desfacerea contractelor de muncă, nu e străină nici ea de un interes politic pe care cu toții l-am întâlnit de atâtea ori în ultimi 30 de ani că ni s-a făcut lehamite, acela ca în instituțiile de stat să fie angajați mai ales oameni cu interese personale comune cu guvernarea în exercițiu. Asta dacă nu cumva Sistemul face un nou test al opoziției oamenilor la încă o restrângere a drepturilor lor, așa cum, de când cu „pandemia”, pare că suntem aproape zilnic testați.