ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Doamne ajută! Aș vrea să vă împărtășesc și eu o minune pe care a făcut-o Cuvioasa Parascheva cu noi, sau mai degabă un ajutor real, din zilele noastre, căci numai prin mijlocirea ei la Bunul Dumnezeu se putea așa ceva.

În urmă cu câțiva ani (mai exact, în 2015), pe când fetița cea mică avea puțin peste un an, am ieșit cu ea la parc să se joace. Dintr-o dată s-a stârnit o furtună și am luat-o în brațe, să plecăm cât mai repede acasă. Vântul îi umfla gluga de la geacă, iar ea, micuță, îmi punea mâinile la ochi și zicea „Bau!”, așa cum ne jucăm și alte dăți, așa încât nu am văzut bucata de ciment abandonată pe trotuar și m-am împiedicat. Am căzut instant, neavând timp să reacționez, așa încât fata s-a izbit cu capul de asfalt. Avea doar o căciulița subțire și gluga, care era la fel de subțire. M-am ridicat disperată, realizând ce s-a întâmplat, fata plângea, eu aveam sânge pe mână și credeam ca este de la căpușorul ei. Am început să plâng speriată groaznic și, în disperarea mea, doar atât am reușit să exclam: „Sfântă Parascheva, nu mă lasa să-mi nenorocesc copilul! Ajuta-mă să nu i se întâmple nimic rău! Te rog, ajuta-mă să fie bine capușorul ei!”.

Țin să precizez că aceste cuvinte le spuneam privind înspre direcția unde era biserica cu hramul Sfintei, o biserica mare, frumoasă, a cărei turlă o admiram zilnic ca pe o icoană, de la fereastra noastră de la etajul 7. Eu nu vedeam real biserica în acel moment din cauza blocului turn din fața ei, dar pur și simplu o vedeam cu mintea, nu știu cum să explic... știam că Sfânta este acolo, că mă aude și că nu mă va lasa. Am alergat în casă, i-am povestit pe scurt sotui și am plecat în trombă spre spitalul de copii.

Ne-au supus-o la diferite investigații, inclusiv radiografie, ne-au recomandat ce alte investigații să mai facem, mirându-se ca nu se vede absolut nimic anormal la căpușorul ei. Am dus-o la toate investigațiile recomandate: EEG, fund de ochi etc. Mi-a fulgerat prin minte să cer și un RMN cerebral, dar în același moment mi-am dat seama ca dacă toate investigațiile anterioare au arătat că fata nu are absolut nimic, nu trebuie să o supăr pe Cuvioasa cu insistențe deoarece era cât se poate de clar ca ea răspunsese strigatului meu disperat de mamă. De alfel, după ce și-a revenit din sperietură mi-a zis că o doare puțin căpușorul și atât. Când am plecat de la spital era vioaie, nu avea niciun simptom suspicios.

Acum are 7 ani și 8 luni, este o isteață, frumoasă, sensibilă, plină de dragoste și cu mare evlavie la Cuvioasa. Atâta evlavie încât a insistat să îi cumpărăm o icoană a Sfintei de la o mănăstire și pentru că i-am spus că nu am bănuți atunci și să o pună înapoi, icoana nu a mai vrut să-și reia locul pe perete oricât am insistat să o punem și eu și soțul și fetița cea mare, chiar și doamna de la pangar. Așa încât soțul și-a dat seama ce greșeală facem și i-a cumpărat-o, iar acum stă deasupra patului ei și o veghează.

La fel a insistat să o ducem la Iași, să o vadă în Căsuța ei – Catedrala Mitropolitană – și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu mijlocirea Sfintei am reușit, în sfârșit, în acest an, chiar în Vinerea Mare. Atât de bucuroasă era, că nu se dădea plecată de lângă raclă, deși era rând mare de oameni care așteptau și îmi spunea mereu: „Mami, Sfânta Parascheva are mânuța așa caldă și moale! Parcă e vie!”. La fel am simțit și eu și soțul și fetița cea mare, așa încât m-au podidit lacrimile. Cât de minunați sunt Sfinții lui Dumnezeu și cât de grabnic ajutători!

Este prima dată când povestesc întâmplarea noastră, doar două persoane foarte apropiate mai știu de ea. Așa am simțit până acum, ca nu trebuie să povestesc, nu știu de ce. Poate că Sfânta a vrut să aștept acest moment deosebit și acum mi-a dat în gând să vă scriu pentru că acum am simțit că pot povesti, nu oricui și oricum. Dacă vreți să publicați minunea familiei noastre, noi ne bucurăm și vă mulțumim pentru tot! Slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim din suflet Cuvioasei pentru toată grijă pe care ne-o poartă!

(mărturie trimisă pe adresa redacției Doxologia de către Alina Ț. din Sibiu)

De la rock la mănăstire – cum mi-a schimbat viața Sfânta Parascheva 

Octombrie... Clasa a XI-a… Un an al întrebărilor existențiale... Mă frământam, atât eu, cât și colegii, ce să alegem, care este rostul nostru în viață. Anii zburdalnici și frumoși de liceu se terminau și trebuia să ne hotărâm ce facultate să urmăm și să ne pregătim pentru aceasta.

Eu încă nu știam ce profesie să aleg. Pentru mine era clar doar faptul că nu urmăream satisfacții materiale, ci doream ca profesia mea să mă împlinească, pentru că fiecare om are menirea sa de la Dumnezeu pe acest pământ. Îmi plăceau deopotrivă și matematica, și literatura, dar începusem să citesc multă filosofie și eram însetată de cunoaștere, dorind să înțeleg mai întâi viața, pentru a ști ce să aleg. Așadar, mă hotărâsem într-un fel spre facultatea de filosofie și poate, în paralel, jurnalismul. Totuși nu eram hotărâtă și voiam cumva să aflu voia lui Dumnezeu pentru mine.

Cu puține zile înainte de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre colegele mele mi-a propus să mergem împreună în pelerinaj la Iași, să ne închinăm cinstitelor moaște ale Sfintei Parascheva, spre a cere îndrumare și ajutor. Era pentru prima dată când auzeam de Cuvioasa. Nu cunoșteam nenumăratele sale minuni, și nici cinstea pe care i-o acordau cei credincioși. Cu entuziasmul și credința ei, prietena mea m-a convins repede că Sfânta Parascheva sigur ne va arăta ce drum să alegem în viață, ca una care este mare făcătoare de minuni.

De la rock... la mănăstire

După o călătorie pitorească cu trenul, în care am admirat frumusețile și bogățiile naturale ale pământului nostru românesc, am ajuns în Iași, care din prima clipă m-a fascinat cu noblețea și spiritualitatea sa. Întreaga metropolă mirosea a sfințenie aromată cu busuioc. Ne-am așezat cu multă emoție la un rând interminabil, fără să cârtim, cu bucuria acelei provocări de a rezista atâtea ore în picioare, nu pentru vreun beneficiu lumesc, ci pentru a aduce cinste și mulțumire unei sfinte – neînsemnate în ochii slavei lumești, dar mare în fața lui Dumnezeu. Nu pot uita nici acum acel pelerinaj, în care am așteptat la rând 32 de ore, deoarece foarte mulți oameni doreau să se închite atât Cuvioasei, cât și Sfântului Apostol Andrei, care a fost adus pentru prima dată la Iași.

La rând la Sfânta Parascheva am învățat să mă rog. Obișnuiam să merg aproape în fiecare duminică la biserică, la Sfânta Liturghie, mă spovedeam de două-trei ori pe an, dar nu mă învățase nimeni să mă rog cu adevărat. Credeam și Îl iubeam pe Dumnezeu cu o credință copilărească și nevinovată, necunoscând însă prea mult din rânduiala bisericească. Însă, în timpul cât am stat la rând, am avut timp să ne rugăm și să ascultăm, pe fundalul unei psalmodii îngerești, nemaiauzite de noi până atunci, diverse istorioare duhovnicești, povestite de pelerinii din preajma noastră, care așteptau evlavios. Era pentru prima dată când eram fascinată de frumusețea nepământeană a evlaviei românești. 

Eu și prietena mea, rockerițe înfocate, crescute în acorduri de Nirvana și Metallica, îmbrăcate în blugi și alte accesorii non-conformiste, eram furate de nespusa frumusețe a cântărilor psaltice, de cumințenia și pioșenia pelerinilor, dar totodată frapate de răspunsurile problemelor noastre existențiale pe care, iată, le găseam acolo. Rockul și rebeliunea noastră de rezistență anti-comunistă ne problematizau cumva corect, ca reacție de respingere a cenzurii, minciunii și urii, dar nu ne ofereau soluții. Aici simțeam soluționarea și împlinirea unor răspunsuri ce le căutam demult.

Am început să mă rog. Rugăciuni simple, specifice celui mai necunoscător și simplu credincios: Doamne, ai grijă de mine, de familia mea! Doamne, ajută-i pe ai mei să reușească în afacerea cutare! Doamne, ajută-mă să îi bucur pe părinții mei și să intru la facultate! Doamne, dă-mi înțelepciune să pot învăța ușor! Și altele ca acestea… La un moment dat mă plictisisem cumva de aceste rugăciuni și am simțit nevoia să mă rog altfel. Simțeam și începeam să înțeleg, cu ajutorul neîndoielnic al Sfintei Parascheva, că Dumnezeu nu este doar un Împărat atotputernic Care ne pedepsește sau ne împlinește dorințele rugăciunilor noastre, nu ... era mai mult de atât. Pentru mine Dumnezeu începea să fie ceva dulce, cald, un Părinte iubitor și chiar Iubirea Însăși. Și mai mult decât atât, simțeam că Îl iubesc și face parte din ființa mea. Ceva mă oprea să mai gândesc eu însămi, separat de El. Și am început să mă rog cu umilință, altfel: Doamne, ajută-mă să Te iubesc pe Tine! Doamne, ajută-mă să înțeleg ce vrei Tu de la mine să fac în viață! Doamne, ajută-mă să fac voia Ta! Doamne, ajută-mă să fac doar voia Ta! 

Cu aceste noi rugăciuni, pe care cineva nevăzut mi le descoperea înlăuntrul meu, înaintam cu pași parcă mai ușori spre racla Sfintei Parascheva. Și chiar dacă eram de atâtea ore în picioare, îmi doream ca acel rând să nu se mai termine niciodată. Era ca într-un basm frumos, ce ne odihnea sufletul, cu singură diferența că basmul, de data aceasta, era chiar realitatea. O sfântă, ca o Împărăteasă atot-stăpânitoare prin Harul lui Dumnezeu, ne aștepta, la capătul rândului, într-un baldachin împodobit cu flori ce miroseau a Rai. Povestea aceea a Raiului voiam să nu mai aibă sfârșit. Și eu, și prietena mea, eram fericite. Dar această pregustare a fericirii veșnice avea un preț, pe care Dumnezeu începea să mi-l reveleze. 

Cu puțin timp înainte de a ajunge, în sfârșit, la racla Sfintei, o altă rugăciune a început să țâșnească din sufletul meu: „Doamne, arată-mi care este cea mai mare jertfă pe care Ți-o poate aduce Ție un om, creatura Ta cea neputincioasă! Doamne, ajută-mă să mă jertfesc Ție!”. Acestea erau rugăciuni cu totul și cu totul inedite pentru mine. Începeam să înțeleg că Jertfa este mijlocul prin care ajungem la împlinirea scopului final, rostului nostru existențial. 

Am ajuns la raclă. O stare nemaiîntâlnită mă cuprindea din toate părțile, în care lumea înconjurătoare dispărea și se deschidea una lăuntrică. Nu mai auzeam nimic în jurul meu, orice zgomot dispăruse și toata ființa tăcea. Nu știam ce este Harul lui Dumnezeu, dar atunci am simțit Harul ca o învăluire a întregii mele ființe. Cu mișcări mecanice m-am închinat și am pus mâna mea pe mâna Sfintei. Și, o, minune! Sfânta a mișcat mâna în mâna mea. Și era așa de caldă... deși afară era frig. Nu mai simțeam pământul de sub mine, ci doar un har nespus de dulce. Atunci am auzit înlăuntrul meu o voce ce mi-a răsunat ca un ecou în urechi și în suflet: „Intră în mănăstire!”.

Eram pur și simplu în stare de șoc și cu greu am revenit în realitatea concretă, depărtându-mă de racla sfintei. Sfânta Parascheva îmi răspunsese, și nu oricum, ci printr-o minune. Acea voce nu am putut s-o uit niciodată, până când am intrat în mănăstire. Minunat era și faptul că eu nici măcar nu vizitasem vreo mănăstirea până atunci. Știam de existența vieții monastice din punct de vedere cultural, citisem, văzusem albume foto, dar niciodată nu vizitasem o mănăstire până atunci. Acel cuvânt era pentru mine cu totul șocant și l-am ținut mult timp în taină, fiindu-mi cumva rușine să îl mărturisesc altora.

Aveam însă să înțeleg în timp și mai târziu… ce este mănăstirea. Dar Sfânta Parascheva îmi răspunsese de atunci, pe când nu eram încă pregătită să înțeleg: A fi călugăr este cea mai mare jertfă pe care omul o poate oferi lui Dumnezeu.

Monahia Fotini – mănăstirea Paltin Petru Vodă / Doxologia