„Și – după cum proorociile arătau Fariseilor și Saducheilor că Hristos venise, ei necrezînd – tot așa și astăzi: în timp ce semnele arată că vom intra în epoca lui Antihrist, omenirea doarme liniștită” (Dimitriu Scartsiuni).[1]

Spuneam în cuvîntul de început că Dumnezeu, în marea Sa purtare de grijă, nu ne lasă fără cunoștința a ceea ce ni se întîmplă în acest răstimp dat spre pocăință neamului omenesc, răstimp pe care îl numim „istorie”. Astfel, descoperirea ce i s-a dat Sfîntului Ioan Teologul, pe care el a așezat-o în scris în cartea Apocalipsei, este (în cea mai mare parte) răspunsul la o întrebare firească, aceea pusă de ucenici: „Spune-ne (…) cînd vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfîrșitului veacului?” (Matei 24:3). La care Mîntuitorul le-a răspuns: „De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici Îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Căci Dumnezeu-Fiul le știe pe toate, deci și cînd va fi sfîrșitul. Ca om însă, nu știe aceasta, fiindcă firii omenești nu i-ar folosi.[2] Și tot Mîntuitorul ne spune de ce: ca să fim cu grijă: „Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți: că, de-ar ști stăpînul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea, și voi fiți gata, că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu gîndiți” (Matei 24:42-44).

Așadar, Mîntuitorul nu dezvăluie „ziua și ceasul”. În schimb, spune semnele după care vom cunoaște vremea sfîrșitului și a celei de a doua Sa veniri, între care este acesta: „Se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși” (Matei 24:24). Și, într-adevăr, hristoși mincinoși, adică anti-hriști, au fost mulți, de la Simon Magul[3], care se numea pe sine „puterea cea mare a lui Dumnezeu”, și pînă la „înlocuitorii («vicarii») de Dumnezeu”, papii Romani apostați. Iar Antihristul cel mare, în vremea căruia se va petrece sfîrșitul, este proorocit de Mîntuitorul prin Pavel, care zice că Hristos nu va veni a doua oară „de nu va veni mai întîi apostasia și de nu se va descoperi mai întîi omul păcatului, fiul pierzării, potrivnicul, care se va înălța mai presus de tot ce Se zice sau Se cinstește ca Dumnezeu, încît să șadă el în Biserica lui Dumnezeu ca Dum­nezeu, arătîndu-se pe sine-și că este Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:3, 4).

Deci cine va fi Antihristul? Acel „Mesia”, văzut de Iudei ca împărat pămîntesc, sub al cărui sceptru ei ar urma să refacă o așa-zisă „împărăție a lui David” și, mai tîrziu, să stăpînească lumea. Pe Antihrist l-au vrut Iudeii de la bun început, și de aceea „L-au ucis [pe Hristos] din mînie și dezamăgire, căci El propovăduia ca să audă toți: «Împărăția Mea nu e din lumea aceasta!» (Ioan 18:36). Hristos nu S-a învoit să fie împărat pămîntesc, cum ar fi vrut Satana (Matei 4:5-7) și cum își închipuiau acum Iudeii. Aceasta era destul ca să umple inima lor de ură și mîinile lor de unelte ucigătoare. De atunci, ei îl așteaptă pe «Mesia al lor», așadar un împărat a toată lumea, care este Antihrist, căruia îi pregătesc drumul. […] Din clipa în care Evreii, care-L așteptau pe Mesia, L-au răstignit pe Dumnezeu-omul Hristos, a început numărătoarea inversă pentru venirea lui Antihrist” (DIM). El este acela despre care Hristos a spus: „Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi” (Matei 5:43). Pînă la pogorîrea Sfîntului Duh, înșiși ucenicii L-au asemuit pe Hristos cu Antihristul, întrebîndu-L: „Doamne, oare în anul acesta vei așeza Tu la loc împărăția lui Israil?” (Faptele Apostolilor 1:6).[4] Precum s-a spus mai înainte, Antihristul este „hristosul” așteptat de „Hiliasm” („Milenarism”, erezie iudaică), de care vorbea Cuviosul Averchie (vezi în text, capitolul 20). Acesta e cel în care Iudeii și toți cei lepădați de la credință (dar și păgînii) își pun nădejdea că va împărăți în această lume „o mie de ani”, făcînd din acest pămînt al patimilor, al suferinței și al fărădelegii, stăpînit de diavolul, un „rai” în care toți să poată trăi în păcat mai departe, netemători de marea judecată ce va fi, la care nimeni nu vrea să se înfățișeze (și pe bună dreptate, conștiința spunînd fiecăruia că va fi osîndit).

Așa cum s-a arătat, de-a lungul vremii mulți au fost socotiți antihriști: de la Nero sau papa romano-catolic[5] pînă la Stalin și Hitler.[6] Dar semnele venirii Antihristului cel mare încep să se întrezărească abia în vremurile mai noi, cînd umanismul, cinstirea idolatră a omului, a ajuns atot-stăpînitor. Să ne plecăm luarea aminte la cîteva dintre aceste semne, între care cel dintîi este apostasia, lepădarea obștească, într-un fel sau altul, de Hristos.[7]

1a Apostasia: ateismul materialist

„Antihrist este numit cel care nu va primi și nici nu va mărturisi dumnezeirea lui Hristos. Astfel, antihriști sînt mulți: «Mulți antihriști s-au arătat» (1 Ioan 2:18). Aceștia sînt ateii, care s-au lepădat de legea dumnezeiască. Așadar, antihriști sînt mulți, dar Antihrist este unul singur. Antihriști s-au arătat de cînd a venit Hristos pe pămînt și pînă astăzi între noi; Antihrist însă nu a venit” (DIM). Acum însă, lepădarea de Dumnezeu și cinstirea omului ca dumnezeu e semnul cel mai vădit că omenirea e pregătită să-l primească pe Antihrist. Și aceasta s-a văzut limpede odată cu ateizarea întregii lumii, prin revoluțiile zise „comuniste”, care au lovit întîi de toate în Ortodoxie (revoluțiile bolșevice din Rusia, România, Bulgaria și Serbia), dar și în erezia papistașă (războiul civil spaniol, revoluțiile marxiste din America centrală și de sud) și în păgînisme (revoluția atee a lui Enver Hodja din Albania musulmană). Ateizarea a fost însă doar întîiul pas al marii apostazii, avînd ca scop ștergerea din mințile oamenilor, întîi de toate, a sfintelor dogme (adică a adevărurilor neschimbate) ale adevăratei credințe în Hristos-Dumnezeu. Și, înaintea tuturor, a dogmei întrupării. Iată ce spune despre aceasta Cuviosul Iustin Popovici:

„Piscul adevărului este acesta: cel ce nu recunoaște întruparea lui Dumnezeu, a Dumnezeu-omului Iisus Hristos, nu este mădular al Bisericii. Mai mult: este un antihrist.

Această măsură fără greș o binevestește sfîntul și purtătorul de Hristos văzător de Dumnezeu și cunoscător al tainelor, Ioan Teologul: «Iubiților, să nu credeți la tot duhul, ci cercați duhurile de sînt de la Dumnezeu, căci mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. Întru aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: tot duhul care Îl mărturisește pe Iisus Hristos că a venit în trup este de la Dumnezeu; și tot duhul care nu Îl mărturisește pe Iisus Hristos că a venit în trup nu este de la Dumnezeu. Și acela este al lui Antihrist, despre care ați auzit că va veni și care acum este deja în lume» (1 Ioan 4:1-3; 2:22; 1 Corinteni 12:3).

În fapt, toate duhurile care locuiesc lumea noastră pămîntească sau care trec prin ea se împart în două soiuri: în cele de la Dumnezeu și în cele de la diavol. De la Dumnezeu sînt acelea care recunosc și mărturisesc că Iisus este Cuvîntul lui Dumnezeu întrupat, Mîntuitor și Domn; iar de la diavol, cele care nu recunosc aceasta. Toată «filosofia»[8] diavolului stă în aceasta: a nu-L recunoaște pe Dumnezeu în lume; a nu recunoaște prezența Lui în lume; a nu recunoaște întruparea, înomenirea Lui în lume.   […]

Aceasta este în fapt filosofia lui Antihrist, care vrea cu orice preț să-L înlocuiască pe Hristos și să-I ia locul în lume și în om. Sînt nenumărați înainte-mergătorii lui Antihrist, mărturisitorii și credincioșii lui în lumea omenească de-a lungul veacurilor: «tot duhul»; iar duhul poate fi persoană, sau învățătură, sau idee, sau gînd, sau om, sau Înger, sau diavol. Și toată învățătura, toată persoana, toată ideea, tot gîndul, tot omul care nu recunoaște că Iisus este Dumnezeu și Mîntuitor, Dumnezeu întrupat și Dumnezeu-Om, își are obîrșia de la Antihrist, este a lui Antihrist. Iar astfel de persoane, și învățături și idei au existat chiar de la începutul arătării Domnului Hristos în lume. Pentru aceasta și zice sfîntul cunoscător al tainelor despre Antihrist: «și acum este». Orice om, orice idee din lume care Îl tăgăduiește pe Dumnezeu-omul Hristos și Biserica Lui este de la Antihrist. Plăsmuitorul oricărei ideologii anticreștine, în chip nemijlocit sau mijlocit, este Antihrist.

În fapt, toate ideologiile se pot reduce la două feluri: acelea care sînt pentru Hristos și acelea care sînt pentru Antihrist. În cele din urmă, omul se găsește în lumea aceasta pentru ca să dezlege o singură problemă: dacă este cu Hristos sau împotriva lui Hristos. Și orice om – fie că vrea, fie că nu – numai asta face: dezleagă problema aceasta, această a-tot-problemă. Și fiecare dintre noi este sau iubitor de Hristos, sau luptător împotriva lui Hristos, a treia cale nu este. Da, omul este închinător al lui Hristos sau este închinător al diavolului, a treia cale nu există” (IUS).

Ateismul comunismului a fost lepădat în clipa în care își atinsese țelul: alungarea lui Hristos-Dumnezeu din inima omului Ortodox, și înlocuirea lui cu omul ca idol.[9] Iar acum pasul al doilea este propovăduirea unei credințe înșelate, umaniste, care amestecă Ortodoxia nu numai cu eresurile creștine, dar și cu iudaismul și cu toate păgînismele. Numele acestei înșelări este:

1b Ecumenismul apostat

Să vedem ce spun despre acesta cîțiva dintre Sfinții Părinți ai vremii noastre. De pildă, același Cuvios Iustin Popovici:

 „Ecumenismul e numele de obște pentru creștinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creștinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sînt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obște este acela de «atot-erezie» (pan-erezie). De ce? Fiindcă, de-a lungul istoriei, feluritele erezii tăgăduiau sau sluțeau anume însușiri ale Dumnezeu-omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene Îl îndepărtează pe Dumnezeu-omul în întregime și-L pun în locul Lui pe omul european. În această privință nu e nici o deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte, al căror nume este «legiune»” (IUS).

Alte lămuriri aduce Cuviosul Serafim Rose:

„Ecumenismul este erezia care se întemeiază pe credința că nu există de fapt o Biserică văzută a lui Hristos și că structura sa vizibilă la nivelul societății umane se formează deabia acum, prin eforturile universaliste ale Ecumenismului de a uni toate «Bisericile creștine» (și chiar pe cele necreștine) într-o unică Biserică mondială. Natura însăși a Ecumenismului este aceea de a creea în sufletele adepților săi anumite atitudini spirituale care, cu timpul, să producă o «pietate» și o «spiritualitate» tipic ecumeniste. […] Dar – urmează Părintele Serafim – dacă nici una dintre «Bisericile» actuale nu poate pretinde că este «adevărata Biserică» a lui Hristos, atunci o amestecare a lor nu va duce nici ea la alcătuirea acestei Biserici unice. Și, dacă toate aceste «Biserici creștine» nu există decît în măsura în care se pot raporta una la cealaltă, atunci nici o însumare a lor nu va putea rezulta într-o «Biserică» absolută, căci o atare însumare va trebui și ea să se raporteze la alte organizații «religioase». Și iată cum ecumenismul «Creștin» nu va putea să sfîrșească decît în sincretismul unei religii mondiale. […] Dăm cîteva exemple care indică liniile de dezvoltare a Mișcării Ecumenice din afara Creștinismului:

1. Pe 27 iunie 1965, s-a convocat la San Francisco o conferință religioasă pentru pacea mondială, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea unei filiale a ONU în acel oraș. În fața unui public de 10 000 de persoane, reprezantanți ai religiilor hindusă, budistă, musulmană, mozaică, protestantă, catolică și ortodoxă au ținut cuvîntări despre «fundamentarea religioasă» a noțiunii de «pace mondială», iar un cor «interconfesional» de 2 000 de voci a intonat imnuri religioase aparținînd tuturor denominațiunilor.
2. În 1969, într-o declarație oficială a Bisericii Grecești din America s-a afirmat: «Credem că Mișcarea Ecumenică, chiar dacă a luat naștere în sînul Creștinismului, trebuie să fie o mișcare a tuturor religiilor care își dau mîna.»
3. The Temple of Understanding (Templul Înțelegerii), o fundație americană inițiată în 1960 ca un fel de «asociație a religiilor unite», cu scopul de «a clădi Templul simbolic în diferite colțuri ale lumii» (doctrina Francmasoneriei), a ținut pînă în prezent mai multe conferințe «la vîrf». (În Comitetul Internațional al Templului era membru și Mitropolitul Emilianos, din patriarhia Constantinopolei.) La prima dintre ele, organizată la Calcutta, în 1968, Trapistul Thomas Merton a declarat: «Sîntem deja în unitate. Ceea ce trebuie să redobîndim însă este unitatea primordială.» La cea de a doua conferință (Geneva, 1970), s-au întîlnit 80 de reprezentanți a zece religii, pentru a discuta probleme precum: «Proiectul de creare a Comunității Mondiale a Religiilor», iar pe 2 aprilie, la Catedrala Sfîntul Petru a avut loc o slujbă religioasă supraconfesională «fără precedent», descrisă de pastorul Protestant Babel [chiar așa! – n. m.] ca fiind «un eveniment epocal în istoria religiilor». De asemenea, «credincioșii tuturor religiilor au fost invitați să coparticipe la cultul aceluiași dumnezeu; slujba s-a încheiat cu rugăciunea «Tatăl nostru».

Așadar, «conferințele la vîrf» oferă delegaților Ortodocși ocazia să intre în dialoguri care duc la «crearea unei comunități mondiale a religiilor», care «grăbesc realizarea visului de pace și de înțelegere al omenirii», potrivit filosofiilor întemeiate de Vivekananda, Ramakrishna, Gandhi, Switzer.

4. La începutul anului 1970, Consiliul Mondial al Bisericilor a finanțat Conferința de la Ajaltoun (Liban) dintre Hinduși, Budiști, Creștini și Musulmani, care a fost urmată de o conferință la Zurich, unde 23 de «teologi» ai CMB au declarat necesitatea «dialogului» cu religiile necreștine.

În 1979, la întîlinirea Comitetului Central al CNB de la Addis Abbeba, Mitropolitul Georges Khodre al Beirutului (Biserica Ortodoxă a Antiohiei) i-a șocat pînă și pe Protestanți, cînd i-a urgentat pe Creștini să «investigheze viața de autentică spiritualitatea a celor nebotezați» și să-și îmbogățească experiența cu «comorile ce se află în sînul comunității religioase universale».

5. În februarie 1972, Biserica Ortodoxă Greacă din America a intrat într-un dialog «teologic» oficial cu reprezentanții cultului mozaic. Atunci, «teologii» Greci au căzut de acord cu «revizuirea textelor lor liturgice referitoare la Iudei și iudaism, atunci cînd ele sînt negative sau ostile»” (SER2).

Și lucrurile au urmat pe această cale. Să ne amintim – de pildă – de acel San’ Egidio de acum cîțiva ani de la București, întîlnire al cărei slogan (născocit de Bill Clinton!) era: „Pacea este numele lui Dumnezeu!” Atunci, întru numele zeul „Pace”, Ortodocșii s-au adunat și s-au rugat împreună cu toate ereziile, cu toți păgînii, cu vrăjitorii Africani și cu Iudeii, uitînd că Hristos nu a venit să aducă pacea, ci sabia (Matei 10:34).[10] Același lucru s-a întîmplat și la întîlnirile de la Asissi din ultimii ani, unde i-am văzut pe Ortodocși rugîndu-se împreună cu toți cei ziși mai înainte și cu Indieni Americani (purtînd pene și tot soiul de amulete), care chiar au fumat „calumetul păcii”, spre bucuria celor de față.

Căci la ce s-a ajuns? La a spune că toate „religiile”, adică înșelările drăcești[11], sînt povățuite de Duhul Sfînt, Care „suflă unde vrea El”![12] Încheierea e că toate eresurile și înșelările sînt „adevărate”, că „adevărul” este peste tot și că vrăjmașii lui Hristos sînt prietenii lui Hristos! Iată nebunia ultimilor ani ai acestei lumi căzute, pe care doar Hristos Însuși o va putea curma, întru a doua Sa venire.

Altfel spus, s-a ajuns să se creadă de către toți că Mîntuitorul este Antihristul, adică pierzătorul, pe care îl cerem cu toții, de la Evrei și pînă la Ortodocși și păgîni! Am văzut astfel cum, în Piața San Pietro din Vatican, un cor de Evrei cînta „Eu cred în venirea lui Mesiah”, fiind ascultați de ceilalți cu mare bucurie și nădejde (Ce are Dalai Lama sau Turcul cu „Mesiah” nu pot înțelege! Unde se vorbește în sutre-le budhiste sau în Coran de acest „mîntuitor”?) De față erau și ierarhi Ortodocșii, firește, ba chiar și corul psaltic al Patriarhiei din Atena, care cînta și el ceva din slujba Sfintei Liturghii. Să mai povestim de spectacolele cu muzică și dansuri drăcești (la Camberra) ale Aborigenilor din Australia (aproape goi și vopsiți precum diavolii), urmate de „rugăciunile creștine” ale Neoprotestanților Coreeni (!), în care e chemat „spiritul fratelui Jesus”, alături de „spiritele naturii”, întîi-stătătorul acelei întîlniri fiind un ierarh Ortodox? Iată dar că „noul Cristos” și „noul Creștinism” – adică „Creștinismul” antihristic – au ajuns astăzi aproape de împlinirea lor, lumea fiind pregătită să-l primească pe „cel ce vine întru numele său”.

Ca să scurtez un cuvînt ce ar putea urma la nesfîrșit, să mai vedem doar o singură dovadă a ceea ce vreau să spun: în urmă cu puțini ani, fostul cardinal Joseph Ratzinger (actualul Papă Benedict al 16-lea) a blagoslovit, în calitate de președinte al Congregației pentru Doctrina Credinței[13], un studiu de 210 pagini – intitulat „Poporul Evreu și sfintele sale scripturi în Biblia creștină”, publicat de Comisia Biblică Pontificală – unde se spune că „așteptarea mesianică a Evreilor nu este zadarnică. […] Deosebirea pentru noi este că cel care va veni va avea caracteristicile lui Isus, cel care a venit deja și este prezent și activ printre noi.” Nimic nou în asta! Noi știm de la Ioan Teologul că Antihristul a venit, ca duh, de mult în lume! E vorba despre acela a cărui poză o vedem făcîndu-ne cu ochiul de pe cruce din neînchipuit de hulitoarele „tablouri religioase”, sau din filmele cu Jesus Christ Superstar sau despre care citim în afișele papistașe: „Isus și Maria te așteaptă la pocăință.” Acum el mai trebuie doar să se întrupeze, așteptat fiind de Evrei și de toți ceilalți vrăjmași ai lui Hristos. O spune limpede Andrea Riccardi, fondatorul comunității San’ Egidio, vestită pentru rolul jucat în „promovarea dialogului inter-religios”: „În trecut, vorbeam de o moștenire străveche, comună [cu Evreii, n. m.]. Dar acum, pentru prima dată, vorbim despre viitorul nostru comun, așteptîndu-l pe Mesia și sfîrșitul lumii.” Se împlinesc astfel vorbele purtătorilor de Duh: „Antihrist nu-și va arăta numaidecît chipul satanic cu care va stăpîni, ci se va înfățișa ca binefăcător, propovăduitor al păcii, libertății, egalității și fraternității, ca, prin viclenie, să ajungă stăpînitor al întregii lumi. Popoarele vor fi amăgite, se vor lepăda de Hristos, se vor alătura Antihristului și vor preda lui puterea și stăpînirea lor (Apocalipsa 17:13)” (DIM).

Despre dorința de pace și păruta blîndețe a Antihristului a vorbit încă Sfîntul Efrem Sirul, cu mai bine de 1600 de ani în urmă:

„Ci în acest fel va veni ca să-i înșele pe toți: fiind smerit, liniștit, urînd cele nedrepte, spre Iudei întorcîndu-se, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, cu bună așezare, lin către toți, cinstind cu osebire pe Evrei (căci ei așteaptă venirea lui). Iar întru toate acestea se vor face semne, arătări și înfricoșări cu multă stăpînire, și se va meșteșugi cu vicleșug ca să placă tuturor și să fie iubit de mulți. Și daruri nu va lua, cu mînie nu va grăi, mîhnit nu se va arăta, și cu chipul bunei rînduieli va amăgi lumea, pînă ce se va face împărat. Și, după ce vor vedea multe popoare niște fapte bune ca acestea, toți împreună cu o socoteală se vor face, și cu bucurie mare îl vor propovădui pe el împărat, zicînd unii către alții: «Au doară se mai află vreun om ca acesta bun și drept?» Și mai mult poporul cel ucigaș al Evreilor îl va cinsti și se vor bucura de împărăția lui. Pentru aceea, și ca unul ce va cinsti mai mult locul și biserica cea veche a Evreilor, va arăta tuturor că are grijă de ei. Și, cînd va împărăți balaurul pe pămînt, cu mare sîrguință toate popoarele îi vor veni în ajutor: Edom și Moav, încă și fiii lui Amon, ca unui adevărat împărat i se vor închina lui cu bucurie, și ei se vor face cei dintîi apărători ai lui.”[14]

După uscăciunea ateismului, ecumenismul este acum deosebit de ispititor, părînd a fi o „înflorire a credinței”. Este cea mai mare amăgire a tuturor vremurilor! Ateismul a surpat toți dumnezeii, iar Ecumenismul îi îngăduie deocamdată ca „simboluri culturale”, pînă ce se va ivi Antihristul, omul Satanei, căruia omenirea înșelată i se va închina ca unui unic dumnezeu. „Antihristul va fi om oarecare, îmbrăcat cu toată lucrarea satanei: «Și se va arăta omul care se va înălța mai presus de tot ce Se zice sau Se cinstește ca Dumnezeu» (2 Tesaloniceni 2:4). Acela nu va aduce închinăciune de idoli, ci va fi potrivnic lui Dumnezeu, și va surpa toți dumnezeii și va porunci să se închine lui în locul lui Dumnezeu. Și va ședea în biserica lui Dumnezeu, nu numai în cea din Ierusalim, ci și în bisericile cele de pretutindeni” (IOA).[15]

Pe ce se întemeiază această nebunie, care calcă în picioare Scripturile, zicînd totodată că le urmează? Pe ceea ce eu numesc cu un singur cuvînt „gnoză”, adică acel eres care învață că omenirea este din Dumnezeu în chip ființial, astfel încît omul poate ajunge el însuși „dumnezeu” după ființă, în urma „evoluției spirituale”. Sminteala aceasta nu cuprinde nimic nou, ea nefiind decît învierea vechii erezii gnostice din primele veacuri creștine, care întemeiază filosofia Antihristului. Să citim ce scrie despre aceasta părintele Damaschin, editorul părintelui Serafim Rose:

„Dacă, potrivit gîndirii neo-păgîne de azi, atît noi înșine, cît și Hristos (împreună cu orice altceva) sîntem doar «difuziuni ale firii dumnezeiești» [deci dumnezei din fire, n. m.], atunci Hristos nu mai are de făcut nimic altceva decît să ne călăuzească înapoi la gnoza a ceea ce sîntem deja. Aceasta este, desigur, tocmai învățătura propovăduită acum sub îndreptățirea că ar fi învățătura autentică, «ezoterică» a lui Hristos. În realitate, ea este doar reînvierea vechii erezii gnostice, întemeiate pe filosofia păgînă. Wilber vorbește de învățăturile ce sînt «redescoperite» în textele gnostice: «Este vădit din aceste texte că principala activitate a lui Isus a fost aceea de a se întrupa în adepții săi nu ca unicul fiu al lui Dumnezeu, ci în felul unui adevărat călăuzitor spiritual, ajutîndu-i pe toți să ajungă «fii ai lui Dumnezeu»[16]. Există trei trăsături esențiale ale mesajului ezoteric al lui Cristos, așa cum e dezvăluit în Evangheliile Gnostice:

(1) cunoașterea de sine este cunoașterea lui Dumnezeu; sinele (cel mai înalt) și divinul sînt identice.

(2) Isus cel viu al acestor texte vorbește despre «iluzie» și «iluminare», nu despre păcat și pocăință.

(3) Isus este prezentat nu ca Domnul, ci ca un călăuzitor spiritual. Să notăm doar că acestea sînt tocmai pozițiile religiei Dharmakaya.»

Așadar, noi înșine putem fi «dumnezeu». Acesta e un element crucial în «religia viitorului», fiindcă prin el Antihrist va fi încredințat că este un alt fiu al lui Dumnezeu care s-a întrupat.” (Încheierea la SER1).

Despre aceasta, părintele Serafim Rose zice așa: „Proorocii mincinoși ai vremurilor noastre anunță cu un glas din ce în cel mai puternic apropierea «noii ere a Duhului sfînt», a «noii cincizecimi», a «punctului Omega»[17]. Este exact ceea ce se numește, în adevăratele proorociri ale Bisericii Ortodoxe, «domnia lui Antihrist». Această proorocie începe să se împlinească tocmai în zilele noastre, cu forța unei puteri diavolești” (SER2).

Trebuie să înțelegem bine că scopul de căpetenie al ecumenismului apostat nu este unirea „religiilor” – adică a credințelor mincinoase, deci insuflate de Satana – ci preschimbarea dreptei și adevăratei credințe într-una strîmbă și mincinoasă. Și, într-adevăr, trăim „într-o vreme de întuneric și înșelare aproape obștești, cînd pentru cei mai mulți «Creștini» «Hristos» a devenit tocmai acela pe care învățătura ortodoxă îl numește «Antihrist»” (SER2). Încă în veacul al 19-lea, Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov ne atrăgea luarea aminte, zicînd că „lucrarea credinței pravoslavnice poate fi recunoscută ca apropiindu-se de sfîrșitul hotărîtor. […] Nu avem de unde aștepta reînvierea Creștinismului. Vasele Sfîntului Duh au secat pentru totdeauna pretutindeni, chiar și în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie și daruri harice. Or, substanța Duhului dumnezeiesc poate fi înnoită numai prin uneltele Sale.[18] Îndelungata și milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească și să fie amînat deznodămîntul de pe urmă pentru cei rămași care se vor mîntui. Între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mîntuiască trebuie să înțeleagă bine acest lucru și să folosească timpul dat spre mîntuire, căci timpul scurt este, iar trecerea în veșnicie este aproape pentru fiecare din noi” (în AVE). Un veac în urma Sfîntului Ignatie (pe cînd țările ortodoxe, mai puțin Grecia, erau stăpînite de ateismul comunist), Arhiepiscopul Averchie Taușev încerca și el să ne trezească, spunînd că „în prezent noțiunea de «Ortodoxie» și-a pierdut înțelesul; sub obrăzarul «Ortodoxiei» se ascunde astăzi ne-Ortodoxia. Se ivește trebuința făuririi unui nou cuvînt pentru ceea ce numim «Ortodoxie», așa cum a trebuit să făurim termenul de «Ortodoxie»[19]. Și acest lucru nu este deloc ușor” (AVE).

Și pentru ce s-a surpat Ortodoxia? Pentru că s-a umanizat, lucrările ei cele duhovnicești s-au făcut trupești, cele dumnezeiești s-au făcut omenești, cum arată Sfîntul Ignatie:

 „Astăzi, mulți oameni au îndrăznit să-și introducă rînduielile lor în rînduielile Sfîntului Duh. Din această pricină, rînduielile cerești s-au făcut pămîntești; cele duhovnicești – trupești; cele sfinte – păcătoase; cele înțelepte – neghioabe. Văd nepotrivirea, văd năruirea ce decurge din ea; dar nu văd începutul din care decurg toate nenorocirile, pentru că privesc la lumina propriei rațiuni căzute și nu la lumina lui Dumnezeu. Începutul nenorocirii stă în disprețuirea neîngăduită și trufașă a poruncilor Sfîntului Duh, în înlocuirea lor cu rînduielile proprii. Iată unde e pricina destrămării de obște, pricina căderii Creștinismului, a căderii morale ce precede întotdeauna ruina civilă, care prevestește această ruină. Se mai găsesc în particular Creștini, dar a fost pierdută cunoașterea obștească, unică, a adevărului, prin care totul s-ar uni într-un singur trup duhovnicesc, cu un singur chip de cugetare, sub un singur cap obștesc: Hristos. Azi, fiecare [Ortodox] are mai mult sau mai puțin modul său de cugetare, «religia» sa, drumul lui, luate în chip arbitrar sau la întîmplare, socotite ca drepte sau măcar îndreptățite. Această nenumărată turmă care a pierdut legătura și unitatea în adevăr și duh, prezintă observatorului duhovnicesc aspectul celei mai mari devălmășii: fiecare oaie rătăcește de capul ei, nimeni nu-i poartă grija, oamenii nu mai aud – într-atît li s-a îngreuiat auzul – glasul mîntuitor al Adevăratului Păstor ce răsună în Sfînta lui Biserică, ce le vădește sus și tare nedreptatea și le arată drumul drept” (IGN2).

Despre umanismul „ortodox” al vremilor noastre vorbea cutremurat și Cuviosul Iustin Popovici:

„Și unde [găsim acest umanism]? În însăși inima organismului dumnezeiesc-omenesc al Bisericii și, ceva mai mult, împotriva rostului Bisericii, care este liberarea de un astfel de umanism! Iar prin Biserică este firesc ca umanismul acesta să pătrundă apoi în toate ariile vieții, persoanei și societății și să fie propovăduit ca dogmă ultimă sau – și mai bine – ca dogmă universală. În felul acesta, trufia omenească drăcească, ascunsă sub mantia Bisericii, ajunge dogmă de credință prefăcută în dogmă de viață, fără de care nu există mîntuire! Este înfricoșător și numai să gîndească cineva la acest lucru, cu atît mai mult să-l spună, anume că în felul acesta singurul «laborator al mîntuirii» din lumea aceasta se preschimbă încet într-un «laborator» drăcesc de siluire a conștiințelor omenești și de zămislire de monștri, într-un laborator de denaturare a lui Dumnezeu și a omului prin denaturarea Dumnezeu-omului” (IUS).

Și același Sfînt Ignatie Briancianinov ne pregătește pentru a ne feri atît de înșelare, cît și de temere:

„Viețuirea după Dumnezeu – spune Episcopul Ignatie – va ajunge tare anevoioasă, din pricina apostaziei de obște. Mulțimea apostaților, numindu-se și înfățișîndu-se la arătare drept «Creștini», îi va prigoni cu atît mai lesne pe adevărații Creștini. Apostații, înmulțindu-se, îi vor împresura pe adevărații Creștini cu nenumărate intrigi, vor pune nenumărate piedici în calea bunelor-voiri de mîntuire și slujire a Domnului, după cum arată Sfîntul Tihon Zadonski. Ei vor lupta împotriva robilor lui Dumnezeu, recurgînd la forța autorităților de Stat, prin pedepse și denunțuri, prin diferite uneltiri, amăgiri și prigoană sălbatică” (în AVE). „În vremurile din urmă – adaugă și Cuviosul Averchie Taușev – adevăratul monah și orice Creștin adevărat abia dacă vor putea găsi vreun adăpost îndepărtat și ascuns pentru a sluji acolo cu oarecare libertate lui Dumnezeu și pentru a nu se lăsa purtat de apostazie și apostați în slujirea satanei. Cine, văzînd ce se petrece acum în lume, chiar slujirea satanei în chip fățiș, poate spune că aceste vremuri n-au și venit? Fără îndoială că ele au și venit, dacă Sfîntul ierarh Ignatie scria despre ele cu peste o sută de ani în urmă: «În viitor, vremurile vor fi tot mai grele. Creștinismul, ca duh, se îndepărtează dintre oameni, fără ca gloata tulburată și înrobită lumii deșertăciunii să bage de seamă, lăsîndu-l propriei căderi!»” (AVE).

2 Babilonul cel mare

În strînsă legătură cu Ecumenismul – cu împăcarea în duh a tuturor vrăjmașilor Adevărului, adică ai lui Hristos – ni se vădește un alt semn al vremurilor Antihristului: „mondializarea”, sau „globalizarea” sau „unificarea” lumii. Căci, în chip gîndit, „Babilonul” este (cum am văzut) „religia ecumenistă” a viitorului, iar politic sînt Statele Unite ale Lumii („noua ordine mondială”), nălucirea tuturor umaniștilor care au scris utopii, iar în vremea noastră nălucirea mișcării New-Age (Noua Eră, sau Era Vărsătorului), de a cărei rea filosofie este pătrunsă toată politica lumii.[20] Acest „Babilon”, a cărui întemeiere a început odată cu revoluțiile, e pe cale să se înființeze acum, și el nu este decît acea împărăție a Antihristului care va stăpîni lumea în acei trei ani și jumătate îngăduiți „fiului pierzării”. Ca să nu lungim cuvîntul, să dăm despre aceasta doar cîteva date istorice, alese mai mult sau mai puțin la întîmplare:

De pildă, la a XXV-a sesiune a „Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor” (în 1972, 14 august), de la Utrecht (Olanda), cu participarea a 50 de Biserici și confesiuni Creștine, teologul German Jürgen Moltzmann a susținut planul masonic al unui „guvern mondial indispensabil”. Cu mulți ani în urmă, ca preșendinte al „Congresului pacifist” de la Paris din 1849, Victor Hugo (1802-1885)[21] vorbise așa (în discursul de deschidere): „Și va veni ziua cînd vom vedea două grupuri uriașe: Statele Unite ale Europei și Statele Unite ale Americii dîndu-și mîna prietenească peste ocean” (EMD).

Dar mai bine să răsfoim cartea de istorie a veacului abia trecut:

– 1920, 10 ianuarie: este înființată Societatea Națiunilor, piatra de temelie a marelui guvern mondial visat de Francmasoni.

– 1945, 15 aprilie: la San Francisco (S.U.A.), începe conferința care întemeiază Organizația Națiunilor Unite.

– 1946, 19 septembrie: la Universitatea din Zürich, într-o vestită cuvîntare, Maestrul Winston Churchill vorbește despre înființarea Statelor Unite ale Europei, arătînd că „primul pas practic va fi de a construi un Consiliu al Europei”.

– 1989, 2-3 decembrie: Întîlnirea din Insula Malta dintre G. Bush și M. S. Gorbaciov, consacrată „noii ordini mondiale”. În același an, pe 31 decembrie, Președintele Franței Fr. Mitterand vorbește despre o Confederație Europeană, care să unească „toate statele continentului într-o organizație comună și permanentă de schimburi, de pace și securitate”.

– 1990, 21 noiembrie: este semnată (și de România) Carta de la Paris pentru o nouă Europă, document care pune capăt perioadei de 45 de ani de „război rece”, urmărind începerea „unei noi ere de democrație, pace și unitate pe continentul nostru”.

Se întîmplă acum ca și în vechime, cînd s-a zidit turnul din Babilon: „Iată, toți sînt de un neam și o limbă, și aceștia au început a face și nu vor înceta de la ceea ce și-au pus în gînd să facă” (Facerea 11:6). Această unire în cuget și simțiri întru rău, întru răzvrătire, întru hulă și trufie, vor să o refacă acum Națiunile Unite (și toate celelalte așezăminte internaționale) împotriva lui Hristos-Dumnezeu. Este o unire silnică și călcătoare a hotărîrii dumnezeiești, care a despărțit limbile, neamurile, spre binele omului, pentru a-l înfrîna de la mîndrie.

Să ma zicem însă și că orice mare cetate e un turn al „Babilonului” în mic, o cetate a Antihristului. Acest lucru a fost foarte bine văzut de Cuviosul Serafim Rose, el însuși un fost cetățean al „Babilonului” orașelor americane:

„Astfel de turnuri se cunosc în istoria asiro-babiloniană, iar unele supraviețuiesc. Ele se numesc «zigurate»: temple cu un sanctuar în vîrf. Sfîntul Ioan Gură de Aur zice să ele sînt simbolul faptului că omul nu voia să rămînă în hotarele pe care i le-a așezat Dumnezeu. Voia să se facă pe sine zeu: autozeificare. În vremile moderne, imaginea acestui lucru sînt zgîrie-norii. Ideea este să construiești ceva mai înalt decît tot ce s-a construit mai înainte. Te poți urca în vîrf, unde climatul este total diferit decît cel de mai jos. Vedem că, după 500 de ani de la Potop, omenirea ajunsese iarăși stricată și plină de mîndrie. Se spune că oamenii aveau o singură limbă, un singur glas. Toți erau de acord asupra unui singur lucru: că vor ajunge departe. Tot așa este și omenirea de azi: oamenii sînt fie de acord cu ceea ce se întîmplă, fie sînt tîrîți spre acest uriaș proiect de construire a raiului pe pămînt. Omenirea face din nou același lucru. Iar dacă omul face astfel, oare ce va face Dumnezeu?” (SER1).

3 Raiul pămîntesc

Ce urmează din înjugarea „păcii religioase” cu aceea politică? Nimic altceva decît „raiul” pămîntesc nălucit de toți utopiștii păgîni sau apostați, de la Platon cu a sa Republică[22], trecînd prin utopiile Renașterii și ale Iluminismului, pînă la aceea marxistă și acum democratică. De fapt, este „raiul” făgăduit de Satana lui Hristos pe muntele Carantaniei, Satana neștiind cine este Cel pe care Îl ispitea.[23] El (Satana) ar fi vrut ca Iisus să fie chiar Antihristul, acel om căruia să îi încredințeze toată puterea sa. Diavolul nu știa că trebuie să mai aștepte pînă să-și găsească slujitorul. Abia înainte de a doua venire a lui Hristos „imitatorul Lui [Antihristul] va apărea ca un fel de mîntuitor, rezolvînd problemele economice și politice și oferindu-se să satisfacă aspirațiile «spirituale» ale omului, prin ceea ce părintele Serafim numea «cazanul amestecării» științei cu religiile lumii. (părintele Damaschin, Încheiere la SER1).

Aceasta e pricina pentru care Antihristul este cerut acum și va fi primit de toată lumea: el este acel om căruia Satana îi va da toată puterea lui (Apocalipsa 13:2) care va stăpîni „raiul” patimilor, ajunse lege, ce vor pricinui neînchipuite pagube omenirii. Precum se întîmplă de pe acum, cînd (vedem bine) patimile trupești – de la iubirea de avuție și pînă la cele mai urîcioase, cum e sodomia și gomoria – ne sînt legiuite în chip silnic de către stăpînire.[24] „Cît privește apostazia de astăzi – zice Dimitriu Scartsiuni (DIM) – nu există ceva asemănător în istoria neamului omenesc, și cu atît mai mult în perioada creștină. Este o lepădare de obște, organizată și nemaivăzută. Înainte, omul cunoștea lepădarea ca pe ceva individual, în omul renegat și depravat. Lepădarea de Dumnezeu se vede cel mai mult în faptul că omul se alipește de lucrurile materiale, de cele josnice. Credința creștină, numită «intolerantă», este înlocuită cu o credință autonomă, fără Dumnezeu, fără porunci, fără conștiință. Omul autonom zboară în cosmos și se laudă batjocoritor că «nu l-a întîlnit pe Dumnezeu»[25]. Cuvintele «rușine», «pocăință», «credință», «sfințenie», «Biserică» sînt socotite învechite, dar și primejdioase, de omul eliberat și autarhic al vremii noastre. Păcatul se arată organizat, condus cu metode satanice, cu mijloace de influență în masă” (DIM). După Sfîntul Maxim Mărturisitorul, asta voia Mîntuitorul să spună cînd dădea ca semn al celei de a doua Sa veniri „urîciunea pustiirii stînd în locul cel sfînt” (Matei 24:15), zicere pe care sfîntul o tîlcuiește așa: „«Loc sfînt» și locaș al lui Dumnezeu este mintea omului, întru care demonii, pustiind sufletul prin gîndurile cele pătimașe, au așezat idolul păcatului” (în șirul tîlcuirii la Matei). Despre aceasta vorbea încă Sfîntul Nil Izvorîtorul de Mir (în veacul al 17-lea), zicînd așa despre lucrarea și nașterea Antihristului:

„Iar lucrarea lui Antihrist este aceasta: grija celor deșarte și materia lucrurilor lumii, cîștigarea metalurilor pămîntului. Acesta este capul răutăților, și propovăduirea pierzării și stricarea mîntuirii. […] În zilele acelea, vă veți întuneca cu împătimire la cele vremelnice și la îmbogățire. Și n-o să cunoașteți care este lucrarea mîntuirii și o să socotiți că umblați pe calea mîntuirii voastre și că iubiți slujba voastră. […] Căci Antihrist este gîndit și simțit. Simțit o să fie la vremea cea rînduită pentru a săvîrși necredința și fărădelegile lumii, precum și Domnul a împlinit toată dreptatea și a ridicat păcatul lumii. […] Gîndit, Antihrist se află în lume de la început.”[26] Și urmează același sfînt: „Dumnezeu i-a milostivit cu facerea chivotului [corabiei lui Noe, n. m.], ca să se pocăiască, iar ei s-au întors spre cele trupești și așa nesimțirea lor a adus Potopul. Precum și astăzi s-au dat la multa cîștigare și grija vieții, a răpirii, a vînzării, a minciunii, a curviei, a sodomiei, a lăcomiei, a mîndriei, a nedreptății, a deznădăjduirii, a leneviei de cele bune, a mîndriei inimii, a pomenirii de rău, a vrajbei, a iubirii de averi, a iubirii de argint. Fiindcă mai înainte de venirea lui Antihrist or să se întunece simțurile oamenilor cu nesimțirea întunericului și oamenii or să se întunece de patimi” (NIL). Și încă: „Atunci cînd se va înmulți fărădelegea, or să se adune toate prihănirile și necurățiile lumii, și or să se învistierească întru necurata fiică a curviei, care să fie lăcaș al prea-curviei. Căci – așa cum Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare a fost Preacurată mai înainte de naștere, și în naștere și după naștere Preasfîntă Fecioară, și L-a născut pe Iisus, Care nu a știut de păcat – tot astfel, dimpotrivă, acea fiică necurată, muma fărădelegiilor, va fi curvă și mai înainte de naștere, și în naștere și după nașterea spurcatului Antihrist. O să fie curvă necurată și prea-curvă în toată viața ei. La această necurată or să se adune toate fărădelegile și o să-l nască pe fiul pierzării. Și – din pricina lipsirii Darului Sfîntului Duh la oameni, pentru păcatele și fărădelegile lor – or să se adune și or să învie toate fărădelegile oamenilor în pîntecele ei. Și, după nașterea fiului păcatului, o să vină toată lipsa la oameni. Întîi, or să se lipsească de dragoste, de unire, de curăție. Al doilea, tot locul și orașul – de păstori temători de Dumnezeu și de proistoși credincioși. Al treilea, bisericile lui Dumnezeu – de arhierei, și de duhovnici și preoți evlavioși, precum de acum au început a se lipsi.

După aceea, o să se arate și acest necurat, după creșterea vîrstei lui, și o să se umple de satanică putere, ca să facă semne și minuni înaintea oamenilor pătimași, precum a făcut Chinopos înviere mincinoasă, fiindcă la sfinți nu are lucrare în slăbiciune, ci numai la cei întunecați de patimi. Precum marele Macarie o vedea pe acea muiere în firea ei, iar oamenii o vedeau ca pe o iapă.

Și o să se fățărnicească cu blîndețea, pentru ca să plece noroadele la înșelăciunea lui. Asemenea, se va arăta pașnic și smerit, ca să i se închine toți. Fiindcă hrana lui o să fie tulburarea oamenilor, cînd se vor tulbura oamenii se va bucura. Aceasta este uitarea credinței și a fricii lui Dumnezeu, prea-curvia, curvia, sodomia, iubirea de avuții, iubirea de argint, pomenirea de rău, zavistia, osîndirea, minciuna, clevetirea și celelalte răutăți. Cu acestea o să se hrănească și o să stăpînească toate cetățile. Atunci, pe cît vor păcătui, vor socoti că-și lucrează mîntuirea. Atunci o să se defaime Sfînta Evanghelie și Biserica lui Dumnezeu și o să fie multă lipsă în lume. Semne și arătări de la Dumnezeu în mijlocul lipsirii. Foamete îndoită, simțită și gîndită. Simțită, că o să se închidă cerul ca în zilele lui Ilie, pentru fărădelegile lor, și nu o să dea ploaie. Și vor flămînzi oamenii de cuvîntul lui Dumnezeu, că nu o să se găsească vreun drept cu fapte bune ca să-i învețe cuvîntul mîntuirii. Și o să se ridice blagoslovenia lui Dumnezeu de la mîncări și băuturi. Fiindcă, pe cît vor mînca mai mult, vor flămînzi. Atunci cei bogați își vor deschide comorile lor, și aurul și argintul vor fi defăimate și o să se calce pe drumuri ca pietrele. Atunci o să zămislească răutatea Luceafărului în inimile oamenilor și atunci o să viețuiască păgînătatea în pîntecele lui Antihrist. Și se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Scriptura: «Nu va locui Duhul Meu în acești oameni, fiindcă sînt trupuri» (Facerea 6:3). Or să se împuțineze și oamenii și or să moară pe drumuri, precum păsările, pecetluiți de Antihrist; vor mînca cărnuri de oameni morți, neputînd suferi foamea și leșinarea, și, mîncînd trupuri moarte, vor muri și ei” (NIL).

Înainte de aceste lipsuri însă, omenirea va avea un răstimp de belșug înșelător și de minunate înfăptuiri, precum vedem de pe acum, datorate tehnologiei și științei, despre care vom spune cîteva cuvinte în cele ce urmează.

4 Minunile Antihristului

„Iar venirea aceluia este după lucrarea lui Satana, făcînd tot felul de puteri, semne și grozăvii mincinoase” (2 Tesaloniceni 2:9). „Pînă și foc din cer va coborî pe pămînt înaintea oamenilor” (Apocalipsa 13:13). Iar în urma lui Pavel și a Teologului Ioan Sfîntul Efrem proorocește și el:

„Voi grăi întru durere și voi spune întru suspinuri pentru sfîrșitul lumii acesteia de acum și pentru cel fără de rușine și cumplit balaur (adică Antihrist), cel ce va tulbura toate de sub cer, ca să bage teamă și spaimă și cumplită necredință în inimile oamenilor.

Va face arătări, semne și înfricoșări, încît – de ar putea – «să-i amăgească și pe cei aleși» (Matei 24:24). Și se va sîrgui ca să-i înșele pe toți cu semne mincinoase, cu năluciri de arătări vrăjitorești și cu fermecătoriile care se vor face de el. Căci, cu îngăduința lui Dumnezeu va lua stăpînire să înșele lumea, fiindcă s-au înmulțit păgînătățile oamenilor și pretutindeni se lucrează tot felul de lucruri cumplite. Pentru aceasta, Dumnezeu va slobozi a fi ispitită lumea cu duhul înșelăciunii, pentru păgînătatea oamenilor, de vreme ce așa au voit oamenii a se lepăda de Dumnezeu și a-l iubi pe vicleanul. Mare nevoință va fi, fraților, în vremurile acelea, mai ales celor credincioși, cînd se vor săvîrși semne și minuni de însuși balaurul cel cu multe stăpîniri; cînd se va arăta ca un dumnezeu, cu năluciri înfricoșate, zburînd în văzduh, și toți dracii ca îngerii înălțîndu-se înaintea tiranului. Și va striga cu tărie, schimbîndu-și chipul și înfricoșînd fără de măsură pe toți oamenii. […] Căci, cunoscînd vrăjmașul că iarăși va să vină din cer Domnul cu slavă, a socotit să ia asupra sa chipul venirii Lui, ca să ne înșele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger înfricoșat pe pămînt (Matei 24:27). Dar vrăjmașul nu va veni așa. […] Atunci, fraților, oare cine se va afla îngrădit și neclintit petrecînd? Mulți se vor închina înaintea spurcatului și vor striga cu cutremur, încît și locul se va clătina de strigătele lor, zicînd: «Tu ești mîntuitorul nostru!»”

Minunile săvîrșite de Antihrist sînt înainte-închipuite din ceea ce se întîmplă azi în jurul nostru și putem bănui că vor fi de două feluri. Întîi, „minuni” tehnologice, cum vedem și acum. „În zilele noastre – zice Dimitriu Scartsiuni (DIM) – știința, cunoștințele, născocirile s-au apropiat de marginile «minunilor» și au depășit și cea mai vie închipuire a omului. Desăvîrșirea științifică a făcut să se creadă că omul este autonom, independent, atot-puternic și că poate să supraviețuiască și fără Dumnezeu. […] Aceste descoperiri și născociri ale veacului nostru și mulțimea cunoștințelor sînt un semn prin care ni se face cunoscută venirea lui Antihrist și a sfîrșitului lumii. […] Într-adevăr, navetele spațiale, bazele spațiale, sateliții, armele spațiale, rachetele neînchipuit de distrugătoare sînt un semn al apropierii sfîrșitului lumii. […] [Despre acestea,] actuală este proorocia Sfîntului Nil Mirovlitul [Athonitul sau Izvorîtorul de Mir, pe care îl tot pomenesc și eu, n. m.], care a trăit pe la anul 1600 în Sfîntul Munte. El scrie că după 1900 începe apostazia generală a omenirii. De asemenea, arată că […] știința va face descoperiri extraordinare: «Și toate acestea se vor petrece pentru că Antihrist dorește să cucerească toate, și va face semne și minuni după închipuire, dorind să dea învățături rele sărmanului om, de la un capăt la altul al pămîntului. [27] Atunci vor zbura în aer ca păsările și vor străbate fundul mării ca peștii»” (DIM).

Se va spune că știința și tehnologia nu sînt lucrări ale Satanei, ci doar omenești. Cine le insuflă însă? Oare Duhul lui Dumnezeu? Nicidecum! – și asta se vede după roadele pe care le aduc. Iată ce spune despre acestea un istoric al ocultismului: „Pe nedrept istoricii au tras concluzia dispariției magiei odată cu apariția «științei cantitative». Aceasta n-a făcut decît să se substituie unei părți a magiei, prelungindu-i de altfel visurile și scopurile prin mijlocirea tehnologiei. Electricitatea, transporturile rapide, radioul și televiziunea, avionul și computerul nu fac decît să realizeze acele promisiuni formulate mai întîi de către magie și care țineau de arsenalul procedeelor supranaturale ale magicianului: producerea luminii, deplasarea instantanee, comunicarea cu regiuni îndepărtate, zborul prin aer și posibilitatea de a dispune de o memorie infailibilă. Tehnologia, se poate spune, este o magie democratică ce îngăduie oricui să se bucure de facultățile extraordinare cu care se lăuda magicianul” (IPC). Deci tehnologia este ea însăși, în parte, o lucrare „magică”, prin urmare diavolească.

Antihristul va face însă și semne amăgitoare cu totul și cu totul în afara științei omenești, numai cu puterea Satanei, care au început încă de pe acum. Mă gîndesc – în urma părintelui Serafim Rose – la așa-zisul „fenomen O. Z. N., poate cea mai limpede înșelare diavolească a vremilor noastre.

5 Pecetea Antihristului: 666

„Unul dintre evenimentele confirmate [proorocite în Apocalipsă] este legat de numărul 666, care a fost consacrat pretutindeni. […] Fără buletinul marcat cu 666, nu putem cumpăra sau vinde nimic.[28] Iar mărfurile au și ele același semn.[29] Așadar, se împlinește proorocia Sfîntului Ioan Bogoslovul, care zice: «Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mîna lor cea dreaptă sau pe frunte, încît nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea: cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase» (Apocalipsa 13:16-19).

Fiecare om de pe pămînt va primi un număr al său. Numărul acesta va da sistemului electronic date despre fiecare individ, și pe baza acestui număr va putea să aibă relații de schimb. Numărul este nevăzut și va fi imprimat, fie pe frunte, fie pe mîna dreaptă, cu laser. Sistemul este deja pus în aplicare, este noul sistem de vînzare-cumpărare cu cod numeric, care va pune stăpînire pe fiecare. Așadar, pe de o parte va fi primirea semnului și putința de a face comerț, iar de cealaltă parte neprimirea semnului lui Antihrist, renunțarea la a cumpăra și a vinde și, în sfîrșit, moartea” (DIM). Căci toți cei însemnați vor trebui să se lepede mai devreme sau mai tîrziu de Hristos. Dacă nu vor vrea, îi așteaptă foametea. Despre aceasta a scris încă dumnezeiescul Efrem Sirul, cu multă vreme în urmă:

„Luați aminte, frații mei! Covîrșirea Fiarei și meșteșugirea ei de la pîntece începe! Ca, după ce va fi strîmtorat cineva de lipsa de bucate, să fie silit a primi pecetea lui. Și nu oricum, ci pe mîna dreaptă și pe frunte va fi pus semnul, ca să nu mai aibă stăpînire omul a se pecetlui cu mîna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, și nici pe frunte a se mai însemna cu numele sfînt al Domnului, nici cu prea-sfînta și slăvita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos.” La care Sfîntul Nil Izvorîtorul de Mir adaugă: „Iar înțelesul peceții lui Antihrist este așa: Al meu ești și al tău sînt, de bună voie vin, și nu de silă. Vai și amar celor pecetluiți!” (NIL)

6 Întemeierea statului evreu și rezidirea bisericii lui Solomon

S-a spus de mai multe ori în cuprinsul acestei cărți că Antihristul va fi un Evreu din neamul lui Dan, pe care Evreii îl vor încorona ca împărat a toată lumea în biserica lui Solomon din Ierusalim, după cum arată Pavel: „(…) potrivnicul, care se va înălța mai presus de tot ce se zice sau se cinstește ca Dumnezeu, încît să șadă el în biserica lui Dumnezeu[30] ca Dum­nezeu, arătîndu-se pe sine-și că este Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:4). Această biserică a fost însă nimicită cu totul în anul 70, de către Vespasian, după proorocia Mîntuitorului Însuși, Care zisese: „Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu se risipească!” (Matei 24:2). Atunci, nenumărați Iudei au fost uciși, și toți preoții, iar cei rămași au fost împrăștiați în cele patru vînturi[31], împlinindu-se proorocia care zicea: „Și vor cădea de ascuțișul sabiei, și vor fi duși robi în toate «neamurile», pînă ce se vor împlini vremurile «neamurilor»[32]” (Luca 21:24).

 Ei bine, a trecut aproape o jumătate de veac de cînd s-au împlinit vremurile „neamurilor”! Fiindcă, pe 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat rezoluția întemeierii unui stat evreiesc independent în Palestina. Și asta cînd? La vremea proorocită de către sfinții lui Dumnezeu. Căci să citim ce zicea Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos în urmă cu o mie de ani:

„Sfîrșitul lumii fiind aproape, după împlinirea vremurilor tuturor «neamurilor» care au împărățit la rîndul lor în osebite vremuri, va ridica Dumnezeu și sceptrul Israiliților, ca să împărățească prin Antihrist în al șaptelea veac spre al optulea, pentru care a mărturisit Proorocul Isaia, zicînd că va ridica Dumnezeu semn pentru plinirea «neamurilor», care au stăpînit oile cele risipite ale lui Israil printre neamuri, și va aduna Israilul cel risipit în sfînta cetate a Ierusalimului. Și va fi atunci Israil ca și cînd a ieșit din Egipt, precum mărturisește și Sfîntul Apostol Pavel, care zice: «Cînd se vor împlini vremurile «neamurilor», atunci se va mîntui tot Israilul» (Evrei 11:26).[33] Așadar, îi va aduna pe toți în cetatea Ierusalimului, pe care o va da lor, ca să nu mai zică: «Dacă ar fi voit Dumnezeu să ne miluiască pe noi, iarăși locurile noastre ni le-ar fi dat, și era să credem în Hristos.»” Deci Dumnezeu a îngăduit întoarcerea Iudeilor la Ierusalim, ca să se arate că și așa puțini vor crede într-Însul, acea «rămășiță» de care era vorba în tîlcuire. Sau – cum zice Dimitriu Scartsiuni – „Dumnezeu a lăsat ca să vină Antihrist pentru nepocăința lepădării de credință a oamenilor. Deoarece Antihrist «în cei pierduți se întărește» (Sfîntul Ioan Gură de Aur), așadar în necredincioșii nepocăiți. Acești împietriți la inimă – fie că vine, fie că nu vine Antihrist – nu vor să creadă în Hristos și să se mîntuiască, fiindcă nu au dragoste.

Amăgitorul va veni ca să vădească necredința și nepocăința celor care-L tăgăduiesc pe Hristos. Dar în primul rînd îi va stăpîni pe Iudeii care au întrecut în necredință toate neamurile. Aceștia, care continuă să-L răstignească pe Iisus, pregătesc calea și tronul lui Antihrist. Cinstea pe care Iudeii i-o vor da lui Antihrist va constitui «plata nerecunoștinței acestora» (Sfîntul Ioan Gură de Aur), fiindcă au cinstit minciuna în locul adevărului, întunericul în locul luminii, pe Antihrist, iar nu pe Hristos” (DIM).

Și același Dimitriu Scartsiuni urmează: „Înființarea statului evreu e un fapt nemaivăzut și arată să s-au împlinit vremurile «neamurilor»” (DIM). Și: „Era cu neputință ca să se arate Antihrist înainte de a se retrage puterea care stăpînea pămîntul lui Israil și înaintea celui care-l oprea, așadar pînă ce purtătorul puterii nu părăsea Ierusalimul. Din 1948 însă, Evreii au înființat statul Israil, pe pămîntul străbun, și cel care stăpînea a eliberat Ierusalimul. Teritoriul este liber[34] și nu numai liber, ci este pregătit intens de Evrei, care-l așteaptă cu nerăbdare pa Antihrist. Ba mai mult, au adunat materiale pentru reconstruirea templului, încît să așeze pe cel fără de lege în mijlocul lui. Pentru aceasta și învingătorul războiului de 6 zile, arhirabinul armatei israeliene a declarat: «Am pus stăpînire pe cetatea lui Dumnezeu, intrăm în epoca mesianică a poporului evreu!»” (DIM).

Așadar, ce a mai rămas de săvîrșit e zidirea din nou a bisericii lui Solomon. Lucrul nu este cu putință acum, căci pe temelia acesteia se află marea moschee zisă „a lui Omar”, loc „sfînt” pentru Ismailiteni. Deci ce e de făcut? Nimicirea și înrobirea Arabilor, precum vedem că se încearcă de cincizeci de ani încoace. Aceasta e pricina necurmatului război dintre Evrei și Arabi, care nu se va sfîrși pînă cînd în locul capiștei mahomedane nu se va ridica biserica Iudeilor, ce nu mai are alt rost (de vreme ce Legea a încetat în urmă cu mai bine de 2 000 de ani) în afara aceluia de a sluji ca mitropolie a Antihristului.

*

Chiar dacă repetăm unele lucruri, nu putem încheia acest cuvînt trecînd cu vederea ceea ce scria despre vremurile Antihristului Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov, în urmă cu aproape un veac și jumătate:

„Înfricoșătoare nenorocire este lipsa din om a adevăratei cunoașteri de Dumnezeu, care îl face să primească lucrările diavoliilor drept lucrări ale lui Dumnezeu. Înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, cînd Creștinismul, cunoașterea duhovnicească și dreapta socotință se vor împuțina cum nu se poate mai mult între oameni, «se vor scula hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși» (Matei 24:24). Mai ales Antihrist însuși va săvîrși minuni cu îmbelșugare, uimind și împlinind prin ele cugetarea trupească și neștiința; el le va da semnul din cer pe care acestea îl așteaptă și de care însetează. «Venirea lui se va săvîrși prin lucrarea Satanei, însoțită de tot felul de puteri, și de semne și de minuni ale minciunii și întru toată amăgirea nedreptății întru cei pieritori; pentru că dragostea adevărului n-au primit, ca să se mîntuiască» (2 Tesaloniceni 2:6, 10). Neștiința și cugetarea trupească, văzînd acele minuni, le vor primi fără întîrziere, potrivit înrudirii duhului propriu cu duhul acelor minuni, socotind și mărturisind lucrarea Satanei drept o lucrare cît se poate de mare a puterii lui Dumnezeu.

Nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără împotrivire și cu entuziasm de către cei apostaziați de la Creștinism, de către vrăjmașii adevărului, vrăjmașii lui Dumnezeu; aceștia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe față, cu lucrul, a trimisului și uneltei Satanei, a învățăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtășire după duh cu Satana. Este însă vrednic de tînguire faptul că minunile și lucrările lui Antihrist îi vor pune în încurcătură pe înșiși aleșii lui Dumnezeu[35]. Pricina puternicei înrîuriri a lui Antihrist asupra oamenilor va sta în viclenia și fățărnicia lui satanică, prin care va ascunde cu iscusință cea mai cumplită răutate, în neînfrînata și nerușinata lui obrăznicie, în prea-îmbelșugata împreună-lucrare cu el a duhurilor căzute, în fine, în putința de a face minuni, deși mincinoase, însă uimitoare. El va trîmbița despre sine precum au trîmbițat înainte-mergătorii și icoanele sale, se va numi pe sine propovăduitor și restaurator al adevăratei cunoașteri de Dumnezeu; cei care nu înțeleg Creștinismul vor vedea în el propovăduitorul și apărătorul religiei și se vor uni cu el. El va trîmbița despre sine să este și se va numi pe sine «Mesia» cel făgăduit; ieșind întru întîmpinarea lui, fiii cugetării trupești vor striga osanale; văzîndu-i slava, puterea, dezvoltarea cît se poate de cuprinzătoare «după stihiile lumii»[36], îl vor propovădui ca dumnezeu și se vor face ajutoare ale lui. Cei ce socot că dreptatea omului este dreptatea căzută și nu s-au lepădat de aceasta pentru Evanghelie îl vor socoti pe Antihrist împlinitor a toată fapta bună și i se vor închina pe temeiul acesteia. Antihrist va îmbia lumea cu cea mai mare bunăstare pămîntească, va înbia cu cinstire, bogăție, măreție, înlesniri și plăceri trupești; căutătorii de cele pămîntești îl vor primi pe Antihrist, îl vor numi «stăpîn» al lor. Antihrist va înfățișa omenirii, asemenea meșteșugitelor reprezentații de teatru, o priveliște de minuni cu neputință de tălmăcit de către știința vremii; el va înfricoșa prin caracterul înspăimîntător și neobișnuit al minunilor sale, va împlini prin ele curiozitatea nechibzuită și neștiința grosolană, va împlini slava deșartă, va împlini superstiția, va descumpăni știința omenească; toți oamenii ce se călăuzesc după lumina firii lor căzute, ce s-au înstrăinat de călăuzirea după lumina lui Dumnezeu, vor fi atrași sub stăpînirea amăgitorului (Apocalipsa 13:8). […] Căci cei mînați de duhul lui Antihrist Îl leapădă pe Hristos, l-au primit pe Antihrist cu duhul lor, au intrat în împărtășire cu el, s-au supus și s-au închinat lui în duh, recunoscîndu-l drept dumnezeu al lor. Drept aceea, «Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciunii, ca să fie osîndiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au binevoit întru nedreptate» (2 Tesaloniceni 2:11-12)[37]”. […]

Prin lepădarea de Hristos, omenirea se va pregăti pentru primirea lui Antihrist, îl va primi în duhul său. În însăși întocmirea duhului omenesc se va ivi cererea, chemarea lui Antihrist[38], împreună-simțirea cu el, așa cum în starea de boală grea se ivește setea de o băutură ucigătoare. Poftirea va fi rostită! Va răsuna glasul chemător în omenire, care va arăta stăruitor că are trebuință de un «geniu al geniilor», care să ridice dezvoltarea și propășirea materială pe cea mai înaltă treaptă, care să încetățenească pe pămînt o asemenea bunăstare, încît raiul și cerul să devină de prisos pentru om. Antihrist va fi urmarea logică, îndreptățită și firească a orientării morale și duhovnicești a oamenilor. […]

Duhurile viclene, răspîndite în lume, vor stîrni în oameni o părere de obște cît se poate de înaltă despre Antihrist, un entuziascm general, o atracție de nebiruit către el. Iar potrivnicii lui Antihrist vor fi socotiți făcători de tulburare, vrăjmași ai binelui obștesc și ai rînduielii sociale, vor fi supuși prigoanei pe față și într-ascuns, vor fi supuși la cazne și pedepse” (IGN1).

Florin Stuparu

17 Februarie 2009

[1] În (DIM), vezi lista abrevierilor bibliografice de la notița editorială.

[2] Stihul de mai sus din Evanghelie are nevoie de tîlcuire, și iată ce zice despre aceasta Teofilact: „Aici, Domnul îi învață pe ucenici să nu caute a afla cele care covîrșesc mintea omenească. […] Dacă ar fi zis: Eu știu, dar nu vreau să vă spun! – ei s-ar fi mîhnit, socotindu-se neluați în seamă de El. Iar zicînd că «nici Fiul nu știe, ci numai Tatăl, îi oprește de a mai întreba». […] Dar că El știe cu adevărat și ceasul și ziua este arătat din multe altele, căci spune: «Toate cîte are Tatăl, ale Mele sînt» (Ioan 16:15; 17:10). […] Căci nu ne este de nici un folos să știm cînd va fi sfîrșitul, ca să nu ne lenevim, căci această necunoaștere ne ține în trezvie” (în tîlcuirea la Matei).

[3] Simon Samarineanul, despre care se vorbește în Faptele Apostolilor și în Viețile Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

[4] Așa tîlcuiește Teofilact, în urma Hrisostomului: „[Ucenicii] doreau să se izbăvească de cele grele, nevoind să se arunce iarăși întru cele mai de pe urmă primejdii. Și nu L-au întrebat cînd, ci: «Oare în anul acesta vei așeza împărăția lui Israil?», adică: Acum? – așa de mult doreau ziua aceea. Iar mie mi se pare că nici atunci nu înțelegeau încă arătat ce împărăție era aceea, căci încă nu îi învățase Duhul. Și nu a zis: Cînd va fi? – ci: Oare o vei așeza? – ca și cum ar fi fost căzută.” Căci, într-adevăr, Israil era de multă vreme sub stăpînirea romană, pe care chiar au încercat să o înlăture, pînă cînd Vespasian a nimicit-o cu desăvîrșire.

[5] „În istoria neamului omenesc – zice cuviosul Iustin Popovici – sînt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei” (IUS).

[6] „O întruchipare a lui Antihrist – zice Dimitriu Scartsiuni – a fost Antioh Epifanie, care e numit «rădăcină păcătoasă» (1 Macabei 1:10). El a pricinuit pustiire în biserica lui Dumnezeu din Ierusalim și a urmărit să unească toate noroadele într-unul singur. A poruncit să se renunțe la monedele naționale. A pîngărit sărbătorile și Biserica, a oprit tăierea împrejur și a poruncit să fie omorîți cei care nu se supun. A așezat pe jertfelnicul lui Dumnezeu un idol și altare de jertfă în oraș. A poruncit să se ardă Cărțile Legii și să fie omorîți în chinuri cei care țineau Legea. Așadar, lucrările lui Antioh trimit cu gîndul la acelea ale lui Antihrist.

Alte chipuri și pilde ale Antihristului sînt toți necredincioșii și ateii, cei ce se acoperă cu masca democrației. De asemenea – feluritele erezii și mișcări viclene” (DIM).

Într-adevăr, acest Antioh Epifanie – „Cel Vestit”, 175-163, împărat Elin – a fost o bună închipuire a Antihristului.  În anul 170 înainte de Hristos, ocupă Ierusalimul, jefuiește biserica, arde cărțile Legii pe care le găsește, îi silește pe Iudei să se lepede de Lege, să jertfească în biserică diavolului Zeus Olimpianul și dracilor lui și să ridice altare și capiști idolilor. Unul dintre acești idoli era el însuși, căci, ca „fiu al zeilor”, împăratul și-a așezat în biserică propria statuie. În vremea domniei lui începe răscoala lui Iuda Macabeul, după ce este pîngărită biserica, așa cum ziceam, și după ce Evreii elinizați construiseră un gymnasium și instituiseră la Ierusalim efebia, adică sodomia „rituală”, „sacră”. Antioh nu făcuse decît să consfințească o stare de fapt, căci mulți din Iudei, „civilizați” prin legăturile cu Elinii, se lepădaseră de bună voie de Dumnezeul cel adevărat, așa cum citim în Carte: „În zilele acelea au ieșit în Israil fii fără de lege și au îndemnat pe mulți, zicînd: «Să mergem și să facem legătură cu neamurile dimprejurul nostru! Căci, de cînd ne-am despărțit de ele, s-au abătut asupră-ne multe răutăți. […] Și s-au dus la împărat ca să le dea putere să trăiască după datina păgînilor. Și au zidit școală în Ierusalim după legile neamurilor” (1 Macabei, 1:12-15). De fapt, după legile grecești ale împărăției elenistice care stăpînea atunci lumea, gymnasiumul grecesc fiind locul în care copiii erau pregătiți de filosofi și inițiați în „tainele” efebiei și ale tuturor răutăților satanice. Așa încît „nu s-au mai tăiat împrejur, s-au depărtat de Legea cea sfîntă, s-au împerecheat cu neamurile și s-au vîndut a face rău” (1 Macabei, 1:17).

[7] „După Episcopul Ignatie, apostazia spre care se îndreaptă tot mai repede epoca modernă este premergătoare apariției în lume a potrivnicului lui Hristos: Antihristul. Ea va pregăti venirea și urcarea pe tron a Antihristului, fiind încununată de acest eveniment, după care va începe răstimpul înfricoșător a ultimei bătălii hotărîtoare a diavolului cu Dumnezeu și cu Hristosul Său” (Averchie Taușev AVE).

[8] „Filosofia” ar trebui să însemne iubire de înțelepciune, dar aici e vorba de „filosofia” cea nebună, potrivnică lui Dumnezeu.

[9]  Atesmul este și el o „religie”, adică se întemeiază pe credința într-o făptură atot-puternică, doar că pentru ateu acest „dumnezeu” e însuși omul. Această „religie laică” este propovăduită în toată lumea de către Mișcarea Umanistă (avem și noi Partidul Umanist din România). Să citim cîte ceva din Manifestului Umanist I, din 1933:

„Deși această epocă le este datoare cu prisosință religiilor tradiționale, nu e mai puțin evident că orice religie care poate spera să fie o forță dinamică și sintetizatoare a zilelor noastre trebuie să fie reformată conform necesităților acestei epoci. Înființarea unei asemenea religii este în prezent o necesitate majoră. […] Umaniștii religioși consideră universul ca fiind de la sine, nu creat.” În 1973, Umaniștii au scos un al doilea manifest, în care se zice: „La fel ca în 1933, umaniștii încă mai cred că teismul tradițional, și mai cu seamă credința într-un Dumnezeu care aude rugăciunile – presupus a iubi oamenii, a avea grijă de ei și a putea face ceva pentru ei – e o credință veche și demodată. Nici o zeitate nu ne va salva; trebuie să ne salvăm singuri. […] Specia umană e un rezultat al fenomenelor evolutive naturale. […] Etica e autonomă și situațională, neavînd nevoie de nici o aprobare teologică sau ideologică. […] Rațiunea și inteligența sunt cele mai eficiente instrumente pe care le posedă omenirea. Nu există nici un substitut” (Noua Ordine Mondială, de Ralph Epperson).

Mișcarea Umanistă din America este deosebit de puternică; să amintim cîteva nume ale acelora care au primit premiul „Umanistul anului”. În 1981, Carl Sagan, vestitul astronom American Evreu, reprezentantul „panteismului științific”. El zice că „universul este singura divinitate, natura este singurul rai adevărat”. Apoi, în 1984, Isaac Asimov, autorul de scrieri științifico-fantastice; în 1986, Faye Wattleton, președintă a Federației de Planning Familial. Trebuie amintită și marxista Madalyn Murray O’Hair, femeia care numit religia „excrementul mintal al omului primitiv” și care a izbutit să scoată rugăciunile și citirea Bibliei din școlile publice americane. De altfel, guvernul Statelor Unite a recunoscut „Umanismul laic” ca fiind religie, ea predîndu-se în școlile publice.

[10] „Nu întotdeauna este bună unirea; uneori și despărțirea e bună. Iar «sabie» este cuvîntul credinței, care ne taie pe noi de la iubirea de prieteni și de rude, dacă aceștia ne împiedică de la buna cinstire de Dumnezeu. Și nu ne îndeamnă să ne despărțim de aceștia fără pricină, ci numai atunci cînd nu se unesc cu noi în credință și, mai vîrtos, atunci cînd ne împiedică de la credință” (Sfințitul Teofilact, în tîlcuirea la Matei). La care Sfîntul Ioan Scărarul adaugă că „sabia” lui Hristos îi desparte „pe iubitorii de Dumnezeu de iubitorii de lume, pe iubitorii de cele materialnice de iubitorii de cele nematerialnice, pe iubitorii de slavă de cei smeriți în cuget” (în subînsemnările tîlcuirii epistolelor lui Pavel). Deci pacea fără adevăratul Hristos nu se poate, și pînă nu se vor despărți pentru totdeauna cei ai Lui de cei ai Satanei nu va fi pace.

[11] „Căci toți dumnezeii neamurilor sînt draci” (Psalm 95:5).

[12] Aceasta e hula neiertată împotriva Sfîntului Duh, Duhul Adevărului, Care, la Sfintele Soboare ale Bisericii, poruncește prin gura Sfinților Părinți așa: „Episcopul, sau preotul sau diaconul care numai s-a rugat cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor să lucreze ceva ca clerici, să se caterisească” (Canonul 45 al Sfinților Apostoli). „Porunca aceasta întreabă Cuviosul Iustin Popovici – este limpede chiar și pentru o conștiință de țînțar. Oare nu? Apoi – urmează tot el – „Canonul 65 al Sfinților Apostoli hotărăște: «Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga Iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească și să se afurisească.» Și aceasta este limpede, chiar și pentru conștiința cea mai primitivă. Oare nu?

Canonul 46 al Sfinților Apostoli: «Episcopul sau preotul care primește botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. «Căci ce înțelegere poate să fie între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?» Este un lucru bătător la ochi, chiar și pentru cei lipsiți de ochi: această poruncă hotărăște în chip imperativ că nu trebuie să recunoaștem ereticilor nici o Sfîntă Taină și că trebuie să judecăm toate ale lor ca nelucrătoare și lipsite de dar” (IUS). Și e vorba de rugăciunea împreună cu ereticii Creștini, nu cu păgînii și cu ateii! Căci la „San’ Egidio” de la București au fost toți necredincioșii, printre care și un Japonez, „preot” al Bisericii Atee!

[13] Vedeți? Sfintele Soboare a toată lumea și cele locale – „prezidate” de către Sfîntul Duh, Care vorbea prin aleșii Săi – Sfintele Soboare așadar, care au hotărît pentru totdeauna adevărurile de credință, adică sfintele dogme, nu mai sînt în putere, sînt „depășite”, și hotărîrile lor trebuie schimbate de o „congregație” ce lucrează după cum vrea ea!

[14] Mai departe, Sfîntul Efrem vorbește și despre răutatea „fiului pierzării”, astfel:

„Apoi, împărăția aceluia se va întări și va bate cu mînie pe trei împărați mari. Iar după aceea, se va înălța inima lui, și va vărsa amărăciunea lui punînd înainte, din Sion, veninul morții: tulburînd lumea, va clătina marginile, va necăji toate, va pîngări sufletele. Nu se va arăta ca un cucernic, ci în toate ca unul fără de omenie: mînios, cumplit, nestatornic, înfricoșat, urît, urîcios, sălbatic, pierzător și silindu-se a arunca în groapa păgînătății tot neamul omenesc prin a sa nebunie.”

[15] Avem știre despre o „repetiție” a încoronării Antihristului, care – oricît de caraghioasă ar fi – nu poate să nu ne dea de gîndit:

„Guru Maharaj-ji fost propovăduit «dumnezeu» încă de cînd avea 15 ani, iar familia lui (compusă din mamă și trei frați) era «sfînta familie». Organizația lui, «Misiunea Luminii Divine», avea comunități (ashram-uri) în întreaga Americă. Cei 80 000 de prozeliți ai lui, trebuiau să renunțe la plăcerile lumești și să mediteze în scopul de a obține starea de «conștiință lărgită», care să le aducă pacea desăvîrșită, fericirea și «extazul» – adică o stare în care totul în jur este minunat și desăvîrșit întocmai așa cum este. Cu ocazia unei inițieri speciale, în care ei «primesc știința», discipolilor li se arată în lăuntrul lor o lumină foarte puternică. Pe lîngă această «știință», discipolii aceștia mai sînt uniți și în credința că Maharaji-ji este «Stăpînul Universului», care a venit să instaureze Noua Eră («New Age») de pace pentru întreaga omenire. […]

În 1973, «Misiunea Luminii Divine» a închiriat Astrodomul din Houston (o imensă bază sportivă), cu scopul de a organiza acolo «evenimentul cel mai sfînt și mai semnificativ din istoria omenirii». Prozeliți din întreaga lume aveau să vină acolo pentru a se închina zeului lor și pentru a începe convertirea întregii Americi. Apariția lui Maharaj-ji a fost primită cu ovații colosale, în timpul specacolului el stînd pe un tron înalt și avînd pe cap coroana de aur «a lui Krishna». Pe tabelele de afișaj electronic apărea în flașuri cuvîntul «D-U-M-N-E-Z-E-U». Masele de tineri ajunse la un paroxism isteric plîngeau de bucurie; numeroase grupuri dansau pe scenă, iar orchestra cînta «The Lord of the Universe» («Stăpînul Universului»), cu textul și muzica adaptate după un imn protestant.

Ceea ce am descris mai sus nu e decît o repetiție a închinării la Antihrist ce va fi la sfîrșitul timpului, de închinare adică la «cel ce se va înălța mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, dîndu-se pe sine drept dumnezeu» (2 Tesaloniceni 2:4)” (SER2).

[16] După ființă deci, nu după dar!

[17] Cum zicea abatele iezuit Teilhard de Chardin.

[18] Iar Creștinii cei de pe urmă, dimpotrivă, „își vor grămădi învă­țători după poftele lor, căci va fi vremea cînd nu vor mai suferi învățătura cea sănătoasă” (2 Timotei 4:3). Stih pe care Sfîntul Teofilact îl deslușește așa: „Cu zicerea «își vor grămădi», Apostolul arată nealeasa și tulburata mulțime a învățătorilor. Căci aceștia au să se aleagă la hirotonie de mulțimile cele tulburate ale noroadelor, care nu fac nici un lucru cu cuvînt [«rațiune», n. m.] și cu deslușire [«dreaptă-socoteală», «discernămînt», n. m.], ci aleg și hiro­tonesc învățătorii care le urmează poftele, zicînd și făcînd cîte sînt spre îndulcirea și mulțumirea lor” (în tîlcuirea epistolelor lui Pavel).

[19]  După ruperea de Biserica Universală (catolică) a Bisericii romane, care s-a numit ea însăși „Catolică”, spre înșelarea celor neștiutori.

[20] Începutul Erei Vărsătorului a fost vestit de către Alice Bailey (1880-1949), fostă membră a Societății Teozofice, care zicea că în această „nouă eră” va avea loc arătarea „hristosului”, adică a căpeteniei „Ierarhiei Spirituale”, în vederea așezării unei stăpîniri a toată lumea. În duh masonic, new-age-ist și ecumenist, Bailey propovăduia „toleranța” religioasă universală și nu primea „fanatismul”, barierele confesionale; susținea idei pacifiste, lupta împotriva ruperii unității umane și așa mai departe.

Cu totul întemeiat, K.Berger și H.J. Ruppert bagă de seamă că „spiritualitatea” bailey-ană este o copie a celei creștine, doar că are semn schimbat,  «hristosul» new-age-ist fiind de fapt Antihrist”.

Nu e așadar nimic de mirare că (în 1922) Alice Bailey a înființat Lucifer Publishing Company, căreia (în 1924) i-a schimbat denumirea în Lucis Trust, datorită protestelor anti-sataniștilor. Din Lucis Trust face parte și Societatea Editorială Lucis. (după Bruno Würtz, New-age – paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului, ediția a II-a, Editura de Vest, Timișoara, 1994).

[21] Poet și romancier Francez „Romantic”, adică urmaș tîrziu al gnozei lui Mani, potrivit căreia Ziditorul a toate este „dumnezeul cel rău”, iar Satana e „dumnezeul cel bun”. Printre altele, a scris chiar un poem numit „Satana mîntuit”.

[22]  „«Cetatea Omului», eliberat de angoase, de prezența zeilor, dacă nu și de povara sufletului său nemuritor” (Jean Servier, Istoria utopiei, Meridiane, 2000).

[23]  „Și, suindu-L pe un munte înalt, diavolul I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii.  Și I-a zis diavolul: Ție îți voi da toată stăpînirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc. Deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta” (Matei 4:5-7).

[24] Să ne gîndim că „sodomia este recunoscută oficial [în Europa]; mai mult, în unele state, sînt celebrate și căsătorii de acest gen de către pastori și preoți. […] În Anglia, s-a mers pînă acolo încît s-a propus un proiect de lege care să dea dreptul la legături incestuoase, între părinți și copii și între frați! Incestul, perversiunile, anomaliile, practicile oribile au ajuns recunoscute prin lege” (DIM). Anul acesta (2006), s-a cerut legalizarea căsătoriilor sodomice și în România Ortodoxă.

[25] Zicerea este a lui Iuri Gagarin, primul om care a ieșit „în spațiu”, adică în afara atmosferei pămîntului.

[26] Prin gîndirea pămîntească a omului căzut, a omului care vrea să ajungă dumnezeu prin sine însuși, în trupul cel muritor. De la bun început, prin călcarea acelei singure porunci dumnezeiești, Adam a gîndit antihristic.

[27] Cea mai bună pildă a unei „minuni” tehnologice mincinoase este pogorîrea omului pe Lună, din 1969, care nu  s-a întîmplat nicidecum, ci a fost doar o înșelăciune filmată în deșertul Nevada. O lume întreagă a crezut însă minciuna, fiindcă voia să o creadă, pentru a se încredința că omul are puteri aproape nemărginite. (Toată înșelarea a fost vădită în anii noștri printr-un documentar făcut de cunoscutul post de televiziune Fox, din Statele Unite.)

[28] Vedem acum și la noi că mărfurile se facturează înregistrîndu-se codul numeric personal.

[29] E vorba de cele trei perechi de linii subțiri, mai lungi, pe care le vedem la începutul, la mijlocul și la sfîrșitul codului de bare; fiecare dintre ele însemnează cifra 6.

[30] În tîlcuire, Sfîntul Andrei zicea că aceasta e ori biserica refăcută a lui Solomon, ori aceea Ortodoxă din Ierusalim. Cele două păreri nu se împotrivesc însă una alteia, fiindcă la vremea aceea atît biserica Legii celei Vechi, cît și aceea a Noului Testament (adică Ortodoxă), împreună cu toate celelalte vor fi părți ale marii Biserici ecumeniste unite. Să ne amintim că așa zișii Iudeo-Creștini, cei ce recunosc că Iisus a fost Hristosul și că au greșit ucigîndu-L, spun deschis că Îl așteaptă (și în locul Lui Îl vor primi pe Antihristul) întru a doua venire pentru a împărăți cei o mie de ani pe pămînt, fiind și arhiereu al Bisericii celei vechi.

Iar Teodorit zice așa: „«Locaș al lui Dumnezeu» a nu­mit toate bisericile, întru care [Antihristul] va răpi șederea înainte [«arhieria» (cine aude, acela să priceapă!), n. m.], ispitindu-se a se arăta pe si­ne-și Dumnezeu.” „Și dumnezeiescul Daniil a spus dinainte acestea: «Și nu va lua aminte la dumnezeii părinților lui […] și nu va băga în seamă nici un alt dumnezeu, căci el se va ridica deasupra tuturor» (Daniil 11:37), în loc de: «se va numi pe sine «dumnezeu tare»” (Sfîntul Nicodim Aghioritul, în subînsemnările tîlcuirii epistolelor lui Pavel).

În legătură cu aceasta, iată ce zice și părintele Serafim Rose: „După Sfînta Scriptură și Sfînta Tradiție, istoria lumii va culmina cu o figură «hristică», adică falsul Mesia sau Antihristul. El va fi «Creștin» în sensul că întreaga funcție și chiar ființa lui va fi axată pe Hristos, pentru a-L imita în toate privințele. Căci el nu numai că va fi dușmanul cel mai mare al lui Hristos, ci, în scopul de a-i înșela pe Creștini, va lua trăsăturile lui Hristos, venit a doua oară pe pămînt ca să conducă lumea din biserica Iudeilor reconstruită din Ierusalim" (SER2).

[31] Precum scrie Iosif Flaviu în Istoria războiului Iudeilor cu Romanii.

[32] Adică a ne-Evreilor, după cum îi numește Scriptura.

[33] Stih care a fost tîlcuit în cuprinsul cărții.

[34] Cu toată împotrivirea Ismailitenilor Arabi, care nu încetează lupta. Despre aceasta, vom vorbi și mai departe.

[35] Adică pe cei botezați, pe Ortodocși.

[36] Coloseni 2:8

[37] „Lucrare de amăgire – tîlcuiește Teofilact – numește faptele pe care le va face Antihrist ca să-i amăgească pe oameni; sau și pe Antihrist l-a numit «lu­crare a amăgirii», căci el însuși va fi lucrare a Satanei pen­tru a-i amăgi pe mulți. [Și,] de vreme ce necredincioșii ar fi tot nesupuși chiar dacă nu ar veni Antihrist, Pavel a zis: «să fie osîndiți» fără răspundere [apărare, n. m]. Fiindcă ce răspuns ar mai avea de dat necredincioșii, și mai ales Evreii? Negreșit nici unul! Căci – de vor zice: Nu am crezut în Hristos pentru că ucenicii Lui Îl propovăduiau ca Dumnezeu, iar noi am auzit că unul este Dumnezeu, de Care s-au făcut toate făpturile – de vor zice așa, noi le vom răspunde: Atunci cum ați crezut în Antihrist, care se făcea pe sine-și Dumnezeu? Căci Hristos înălța la Tatăl toate lucrările Sale, zicînd: «Eu am venit întru nu­mele Tatălui Meu, și nu Mă primiți» (Ioan 5:43); iar Antihrist va spune că toate sînt lucrări ale sale, căci zice Domnul: «De va veni cineva întru numele său, pe acela îl veți primi» (la fel). Iar dacă necredincioșii vor pune ca pricină că au văzut semne și minuni, și de aceea au crezut întru Antihrist, noi le vom răspunde: Și Hristos a făcut multe și mari mi­nuni! Și atunci, de ce nu ați crezut într-Însul? – mai ales că Hristos Se propovăduise de către Prooroci ca mîntuitor al lumii, iar Antihrist se vestise că este fiu al nelegiuirii și al pieirii. Așadar, pentru toate acestea, necredincioșii au să se judece, rămînînd fără răspuns. Căci, lăsînd adevărul, «au bine-voit», adică le-a plăcut și cu bucurie s-au adăugat „întru nedreptate”, adică făcătorului de stricăciune Antihrist, care a adunat la sine toată nedreptatea sufletelor omenești, fiind însăși nedreptatea” (în tîlcuirea epistolelor lui Pavel).

[38] Precum am auzit eu însumi un Ortodox, care zicea că „așa nu se mai poate. Că – așa cum mai demult au venit (de unde?) Budha, Hristos și Mahomed – tot astfel e nevoie de venirea altui conducător care să ne salveze.” Acesta era un om simplu, dar el propovăduia, fără să știe, învățătura „teologică” a zilelor noastre.

Mănăstirea Petru Vodă

Citiți și Florin Stuparu – De neamul românesc și alte neamuri