Mănăstirea Petru Vodă: Jurnalul Fiarei
În spatele discuțiilor care fac valuri în societatea contemporană se poate observa că, de fapt, chiar și cînd nu este numit, cel mai discutat subiect al momentului istoric este identitatea.
Cei fericiți se identifică prin Botez. Dumnezeirea sălășluită în suflet, conștientizată și trăită, este definiția fericirii identitare, fiindcă împlinește și unicitatea noastră, și armonia noastră, și omenia noastră. Creștinul autentic are certitudinea trăită a sensului în Absolut și nu are complexe identitare, nu poate fi condiționat ideologic sau social și nu are lupte lăuntrice decît în ce privește păcatul. Cel ce are simțul identității în Dumnezeu își trăiește identitatea ca o sferă inclusivă în care toate au locul lor – și neamul, și etnia, și vîrsta, și genul, și profesia.
Pentru omul care se identifică prin aspecte restrictive – cele proprii sau cele lumești –, intuiția și conștiința îi dau de știre printr-o angoasă permanentă că identitatea pe care și-o asumă nu-l onorează și nu-l împlinește. Așa sunt cei ce se identifică exclusivist – prin trup sau prin ideologie. Fiind născut liber, orice om știe în adîncul sufletului că nimeni și nimic nu-l poate înrobi dacă s-ar păstra el însuși în libertate.
Libertatea de a fi unic este înnăscută. Identitatea și sensul sunt înnăscute. Sunt date de Dumnezeu, Care pe fiecare ne-a făcut autentic diferiți și totuși necesari și complementari unii altora. Filosofia identității a existat dintotdeauna (demonstrînd de fapt natura transcendentă a conștiinței), însă azi a ajuns la criză și apogeu din motivul că marxismul, care neagă unicitatea oamenilor și dorește uniformizarea tuturor, a contaminat toată gîndirea, și oamenii firește se răzvrătesc contra acestei ofensive împotriva fundamentelor existenței lor.
În procesul de cizelare a identității, adică a devenirii, omul operează cu două valori/categorii: unele absolute și unele efemere. Întrucît cele absolute sunt relativizate de marxism (pentru marxiști nu există Adevăr, Bine, Virtute), cele efemere sunt absolutizate – tot de marxism. Ceea ce constituie o simplă căutare identitară de moment (un gest, o reacție, o privire, un cuvînt), și care înainte-vreme rămînea o taină a conștiinței, acum se preface în pecete în cremene și silicon.
Pentru prima dată în istoria omenirii, există un jurnal virtual centralizat în care sunt scrise toate faptele înregistrabile tehnologic și toate cuvintele rostite și scrise de omenire. Afară de gândul intim, nerostit, al omului, în inima sa, astăzi tot ce este rostit și făptuit în prezența sau prin mijlocirea unui telefon mobil și a unui computer conectat la internet, tot ce este citibil de aparatele microscopice de filmat și înregistrat, tot ce vreodată era o simplă experiență personală, efemeră și intimă, toate acestea sunt stocate într-un jurnal al inteligenței artificiale, în vreme ce persoanei umane nu i se permite să șteargă din acest uriaș dosar elementele pe care le consideră nedemne de a rămâne ca o mărturie nemuritoare și citibilă de către toți.
O trăsătură foarte importantă a dosarului este că nu conține numai lucrurile făptuite în mod real, ci mai ales lucruri pe care victima nici măcar nu le-ar putea concepe. Ca un uluitor modern trompe-l’œil 3D, tehnologia de replicare a vocii și generare video pe baza profilului biometric au ajuns să poată imita atît de bine persoana încît simțurile nu discern diferența între ce este creat pe computer și ce este în mod concret efectul unei înregistrări. Una din consecințe este că industria cinematografică a închis deja marile studiouri și se axează pe simulări. Așadar, din acest moment, ceea ce este prezentat pe ecranul televizorului sau al computerului devine susceptibil de a fi fost fabricat de mașină și nu mai poate fi crezut de ochi și urechi ca avînd vreo realitate concretă.
Dosarul întotdeauna folosește celui ce l-a făcut, nu celui despre care s-a făcut. Cine l-a făcut? Se vede din sistemul de operare al inteligenței artificiale: un sistem cosmologic antiuman construit pe valorile dialecticii marxiste, cu metodele cantitativ-reducționiste, în limbaj post-modern pozitivist, disprețuitor față de valoarea calitativă, transcendentă, etc – pe scurt, o copie fidelă a unui automaton marxist-leninist. Evident, nu e de vină robotul că a fost făcut așa. Tăticul lui l-a făcut să semene cu el: materialist, individualist, relativist și rău. „Voi faceți faptele tatălui vostru…” a zis Mîntuitorul despre creatura care-Și disprețuiește Creatorul și caută să-L omoare; apoi cînd au văzut că Hristos a înviat, au încercat să-L omoare în creaturile Lui. Mimetic, acum, creatura creaturii caută să-și omoare creatorul, pe om. Este scris în Apocalipsă, chiar dacă omul n-o cunoaște.
Baza de date a omenirii este astăzi biblioteca Fiarei. Dotată cu capacitate de autonomie relativă și autoprogramare, Fiara sintetizează informațiile provenite de la om și își creează metode și interfețe cît mai veridice. La fel, diavolul nu creează din nimic; el numai modifică ce a creat Dumnezeu. Păcatele oamenilor sunt dumnezeul Fiarei. Selectîndu-și preferințele în funcție de numărul mai mare, iar nu în funcție de valoarea de adevăr (măcar faptic, dacă nu și ideatic), așa se face că mediul virtual devine tot mai profund scufundat în minciună, întrucît minciunile sunt mai multe decît adevărul care este unul. Fiara exultă în convoluțiile informațiilor mincinoase, în timp ce omul, ființă axiologică, ființă care nu poate trăi fără adevăr, se stinge. I se stinge sufletul, mintea, inima, suflul.
Un alt scop al jurnalului Fiarei este să creeze o anti-parusie, o falsă „judecată de apoi”. Precum se știe, la Judecata de Apoi a lui Dumnezeu-Creatorul, fiecare om va fi judecat după faptele și spusele sale de față cu toate conștiințele, un moment mult mai dificil decît moartea (care este separarea temporară dintre suflet și trup), tocmai prin faptul că tensiunea de a fi cîntărit de toate conștiințele este de o intensitate insuportabilă. Că este o mare greutate, o știe oricine ajunge să fie judecat de un număr mare de oameni. Dar a face oamenii să se judece între ei prin intermediul dezvăluirii acestor „dosare virtuale” în care oricine poate fi învinuit de orice, aceasta este cea mai teribilă formă de teroare prin care stăpînitorii acestei lumi vor să se asigure că oamenii ori devin paralizați și perfect obedienți, ori se vor război, urî și ucide între ei, din pricina smintelii. Anti-parusia virtuală și antropologia antiumană pe care o promovează este motivul imperativ pentru a nu accepta identitatea virtuală. Am mai spus acest lucru acum 12 ani, la începutul campaniei naționale împotriva obligativității virtualizării relațiilor sociale în raport cu instituțiile oficiale.
Cît timp oamenii au fost ținuți în arest la domiciliu, cuminței, legați de televizor ca niște căței, unde 24 din 24 de ore la fiecare propoziție li se enunță un termen-cheie (nu-l vom repeta), fața pămîntului și a cerului s-a schimbat: cerul e împînzit cu cercetași digitali care desigur vor numai „binele” omului, iar pămîntul împînzit cu ochi și urechi, prin copaci, pe la semafoare, prin turnuri de veghere care asigură, nu-i așa, bunul mers al bipedului uman către extincție. În curînd, toți vor fi conectați ca beculețele de Anul Nou la sistemul virtual, vor clipi cînd se apasă pe buton, vor schimba culorile cînd se apasă pe buton. Cam ca partidele românești, a căror minciună comună și sprijinită de mass-media este ideea că au vreo putere sau importanță, în contextul în care puterea globală e a Fiarei. Butonul e gata, mai trebuie pus fir între Fiară și om, și atunci sfîrșitul.
Lumea se oripilează cum de erau atît de aplaudați și de urmați Hitler și Stalin, cînd discursurile lor erau atît de evident grotești și cum spuneau atît de liniștiți și de convingători că „trebuie să moară majoritatea perimată, ca să trăiască o minoritate aleasă”. Marxismul și fascismul trăiesc azi fericit unite într-o singură nenorocită ideologie transumanistă. „Numai Fiara, care are putere de calcul și memorie mai multă decît a tuturor oamenilor, numai Fiara care nu are sentimente și valori, numai ea ne poate da soluția!” strigă fanaticii falsului mesia. Omul, cea mai sublimă ființă din Univers, nu-i impresionează deloc: „Să moară!” strigă ei, convinși de marele progres, uitînd că numai Dumnezeu îngăduie și hotărăște cine trăiește și cine moare.
Circulă, în psihoza prelungită, ideea „destinului implacabil”, a fatalității. Inclusiv printre tineri, care în mod normal ar trebui să fie cei mai eroi în ideea făuririi propriului destin. Apatici, blazați, se încolonează ca mieii nevinovați la tăierea puterii lor de a visa, de a spera, de a avea identitate. Invers decît tinerii anarhiști care, iată, se ridică precum odinioară hoardele de bolșevici minoritari, tinerii frumoși și liberi au o altă atitudine: „N-are nici un sens să avem păreri, fiindcă nu avem nici o putere” – șoptesc ei, oftînd ca niște moși decrepiți. Poate în loc să le toarne tinerilor gogoși și bancuri cu popi, preoții ultra-mediatizați ar trebui să le spună că nu există destin implacabil, că forța rugăciunii poate schimba lumea, că frumusețea gîndirii poate schimba starea, că puterea sentimentului poate schimba viața, că puterea sfințeniei poate înnoi universul, că puterea rugăciunii poate îmblînzi Fiara, că puterea Sfintelor Taine spală zapisul conștiinței și replămădește sufletul în chip pur și divin. Poate că în loc să-i obosească pe tineri cu aceleași șabloane ca agenții guvernamentali, arhiereii ar trebui să recurgă la rugăciuni arhierești și, măcar pe ultima sută de metri, la catehizare ortodoxă, căci s-a umplut lumea de gogoși protestante. Poate că măcar acum ar trebui o reacție a arhiereilor și a credincioșilor față de tendințele și predicile pro-papistașe și pro-marxiste ale multora dintre preoții diasporeni, care sucesc Evanghelia să sprijine noua ordine și au decretat dogma sfintei măști în timp ce însăși Organizația Mondială a Sănătății a relativizat necesitatea ei.
La ce folosește masca? Masca asigură mai multe deziderate:
-Asigură scăderea drastică a capacității pulmonare, care ajută și cauzează bolile respiratorii.
-Asigură neoxigenarea creierului, lucru care ajută la oprirea gîndirii.
-Asigură scăderea imunității, care altfel ar crește prin respirația normală.
-Asigură contractarea mai sigură a unor boli variate.
-Asigură scăderea timpului petrecut afară, întrucît este incomodă.
-Asigură distanțarea emoțională dintre oameni, care arată toți ca femeile din Afganistan.
-Asigură necomunicarea verbală, care ajută mult la paralizia socială.
-Asigură proprietarii de mall-uri că cei ce poartă mască protejează pe ceilalți cumpărători de virușii care se găsesc pe produse, respirate acolo de producătorii și distribuitorii care, desigur, n-au folosit mască.
-Asigură apartenența implicită la păgînism, ocultism și masonerie, singurele credințe care folosesc mască, sau apartenența la comunism (toți să fie la fel) – înainte era șapca, apoi salopeta… Desigur, cei mai siniștri sunt cei care și-au făcut măști cu design… optimist!
-Asigură dezumanizarea celor ce se tem de frică acolo unde nu este frică.
Iată cît de multe „binefaceri” dintr-o simplă cîrpă în gură pusă benevol. „Pentru binele tuturor” este un dicton la a cărui noblețe orice creștin e sensibil.
Sistemul de recunoaștere facială nu poate funcționa cît timp chipurile sunt ascunse de mască; prin urmare ori se vor introduce temporar alte metode de recunoaștere (de exemplu termoscanarea – care e o metodă de identificare la fel de [in]eficientă ca biometria, scanarea retinei și scanarea amprentei digitale), pînă ce oamenii vor privi ca salvatoare implantarea cu biocip de confirmare a vaccinării. Dintre „binefacerile” vaccinării, cine nu știe că „un ADN modificat și croit pe placul tiranului e superior bietului ADN natural făcut de Dumnezeu”? Ceea ce nu s-a înțeles încă este că ADN-ul modificat de vaccinuri aduce sterilitate, iar obligativitatea lor aduce implicit extincția.
A zis Părintele Justin Pârvu foarte limpede: în vremurile acestea, cînd simțurile trupești și inteligența omenească nu mai pot desluși luminișul, numai cel ce are harul lui Dumnezeu poate discerne adevărul de minciună. Harul lui Dumnezeu, adică energia Lui necreată,i care conferă minții străvedere, luciditate și perspectivă, se dobîndește prin: 1. Sfîntul Botez; 2. Sfintele Taine; 3. împlinirea poruncilor Evangheliei. Iar dintre porunci, cel mai mult se dobîndește prin DRAGOSTE – cea mai amenințată putere umană în ultima jumătate de an. Dragostea, chiar și de vrăjmași, fiind definiția și puterea omeniei, ar anula toată manifestarea antiumană. Dragostea este acel foc necreat care cuprinde în inimă toate ființele și-l suie la Dumnezeu. Fericiți suntem cu toții că ne este dat să trăim privilegiul de a ne putea iubi. Distanțarea fizică (sau socială) e un eufemism pentru sociopatie. Să nu ne distanțăm inimile, fraților!
Identitatea lumii, prin caracterul ei de nisip mișcător, dă sufletului starea de panică. Ca într-un vis holografic, lucrurile-și pot azi oricînd schimba forma, nemailăsînd persoanei puterea de a le controla. Însă identitatea în Hristos dă plinătatea, tărie, forță, infinit, măreție, rațiune și umple sufletul de har. Minciuna nu poate da decît frică, prin nefirescul ei, fiindcă ori absolutizează ceva efemer, ori pretinde real ceva ce nu există, prin urmare ofensează Existența și Rațiunea și de aceea amenință mai mult decît orice libertatea și viața. Adevărul este viața sufletului.
„Nu vă temeți!” zice de atîtea ori Domnul Iisus Hristos. Tot pămînteanul e azi plin de teamă. În mijlocul vuietului infernal al propagandei antiumane prin care oamenilor li se spune neîncetat ba că omul este nimic (nihilism militant), ba că este dumnezeu (umanism demonic), singura cunoaștere adevărată de sine este că omul este în același timp și chip și asemănare a lui Dumnezeu (prin urmare TREBUIE să avem stimă de sine), dar și că tot omul este păcătos (și astfel vom avea milă față de cei pe care Fiara ne silește să-i judecăm).
Doar Preacurata, Prea-binecuvîntata și de Dumnezeu Născătoarea și pururea-Fecioara Maria, doar ea, din tot universul văzut și nevăzut, este fără de păcat, ca om – a cărui naștere ce tocmai am prăznuit este bucuria pămîntenilor și mirarea îngerilor. Restul, tot omul, de la cel mai mare sfînt, la cel mai mare înger, are întru sine o formă de nedesăvîrșire. Singura desăvîrșită desăvîrșire este numai a Fiului lui Dumnezeu, Unul Împărat și Domn și Judecător. Și numai Lui se cuvine slava și închinăciunea în veci, amin.
Petru Vodă, 10 Septembrie 2020
Notă: titlul este inspirat dintr-un vers dintr-un poem profetic:
"[…] blînd e jurnalul fiarei
să zidească în bocnă
pînă cînd umerii
ating psihoza
privighetorii putrezite […] "
Dan Coridaleu – "Nazad”, 1987
Post-scriptum: Mănăstirea noastră a publicat, de-a lungul ultimilor 20 de ani, multe materiale despre antropologia creștină. În ultima vreme, dată fiind logoreea generală, nu am mai considerat să le reiterăm. Îndemnăm pe toți să citească Sfintele Evanghelii – temeiul întregii noastre credințe și mărturisiri.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Dacă CTP ar muri...
Energicul jurnalist Ion Motea scrie și la ActiveNews: S-a găsit aparatură automată și stick-uri la Cristela Georgescu! Dar din ce trăiește Călin Georgescu?
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Părintele Justin Pârvu
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă România
Subiecte: Cea mai mare poruncă din Lege cyborg cyborg hibrid om robot Dictatura Biometrică dragostea creștină Marxism cultural marxism leninism omul inlocuit de robot Satanism Sfânta Euharistie Sfânta Evanghelie Supraveghere drone viitorul omenirii
Organizații: Mănăstirea Petru Vodă Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)