Manuela Hărăbor despre "Prorocul Ilie" de la Teatrul Național: "A fi tolerant nu înseamnă să accepți fără să crâcnești batjocorirea Lui Hristos"

Actrița și apologeta creștină Manuela Hărăbor publică o nouă poziție vizavi de discuția publică pe tema producției blafemiatoare "Prorocul ilie" de la Teatrul Național:
"Cei care discriminează o comunitate preponderent creștin-ortodoxă se simt discriminați și atacați pe simplul motiv că foarte mulți s-au simțit lezați de spectacolul de la TNB și și-au exprimat public opiniile. Libertatea lor de exprimare (artistică) se dovedește încă o dată a fi mai "liberă" decât a celor care îndrăznesc să gândească contrariul. Războiul mediatic este același, chiar dacă și-a schimbat "obiectul muncii". Cu toate că este bazat pe același subiect, care ne macină de trei luni de zile, respectiv pe alegerile prezidențiale. Unii vor un lider progresist, alții unul naționalist. De ce vă spun că este bazat pe același subiect? Pentru că ne spune cu subiect și predicat colegul meu Marius Manole într-o postare: "Teatrul e încă o formă de artă liberă. Are datoria de a arăta derapajele societății și de a trage semnale de alarmă." Tot el ne spune că "spectacolul are ca temă efectul de turmă mesianică” și continuă "că subiectul seamănă izbitor de tare cu situația prin care tocmai am trecut. Un om se declară trimisul lui Dumnezeu pe pământ și mulți (ne)credincioși (că dacă ar fi cu adevărat credincioși nu și-ar face chip cioplit și nu s-ar închina la el) au început a crede în el și a-l proclama salvatorul lumii." Asta cu "trimisul" lui Dumnezeu este tot o gogoriță inventată de progresiști și rostogolită în spațiul public pe simplul motiv că acel candidat naționalist a îndrăznit să vorbească de Dumnezeu.
Înțeleg din postarea lui Marius că spectacolul a fost făcut "la comandă" și face parte din aceeași propagandă progresistă. La nivel mic, ce-i drept, pentru că nu se joacă în piața publică și nici nu este transmis live în toată țara. În aceeași postare Marius spune că "în numele acestui zeu fals și la îndemnurile lui" respectivii credincioși "au început să amenințe și să iasă pe străzi cu arme să facă dreptate", cu toate că s-a dovedit că la răzmerița din 9 mai din fața BEC-ului au fost infiltrați agitatori din partea sistemului și că protestatarii au fost pașnici, ba chiar s-au retras de la fața locului. Se inoculează teama că echipa spectacolului ar fi în pericol, cu toate că tot ce se cere în spațiul public este boicotarea spectacolului cu pricina și demiterea managerului interimar al teatrului.
Regizorul spectacolului, Botond Nagy ne spune că avocata lui "a inițiat deja demersuri juridice împotriva a 14 persoane" împotriva unor "amenințări extrem de grave la adresa integrității [sale] fizice și psihice, precum și insulte și incitări la ură."
Așa cum am spus și în postarea anterioară, mie mi se pare că cei discriminați sunt cei care se simt lezați și abuzați psihic de mesajul anti-ortodox al spectacolului montat pe prima scenă a țării din bani publici. Poate dacă același spectacol ar fi fost produs de o companie independentă și privată nu ar fi stârnit atâtea polemici. În plus, dacă direcția teatrului a venit cu un comunicat în care spune că "nu își propune să aducă vreo ofensă credinței creștine sau oricărei alte convingeri religioase", atunci întreb de ce spectacolul nu a fost montat păstrând contextul în care a fost scris textul și care trăgea un semnal de alarmă împotriva derapajelor și a abuzurilor bisericii catolice? Este o mare diferență între Ortodoxie și Catolicism. Biserica Catolică s-a desprins de Biserica lui Hristos când s-a produs Marea Schismă. Faptul că în montarea de la TNB s-au folosit toate elementele liturgice ortodoxe denotă o necunoaștere, mai mult sau mai puțin voită, a diferențelor teologice dintre cele două biserici. În Crez se spune clar. "Cred într-una sobornicească și apostolească Biserică", respectiv în Biserica instaurată de Hristos prin Apostolii Lui, nu în două. Când vorbim despre dreapta credință ne referim la învățătura izvorată direct de la Mântuitorul Hristos, nu de cea care a luat naștere în 1054 prin voința oamenilor. În plus, deturnarea mesajului spectacolului în spațiul ortodox este mai mult decât tendențioasă. Nu există în istorie atacuri și crime ale Bisericii Ortodoxe în numele religiei, ele au apărut odată cu Inchiziția. Creștin-ortodocșii au ieșit tot timpul cu Sfânta Cruce în mână, nu cu furci și topoare.
Dintre toate bisericile, Biserica Creștin-Ortodoxă este cea mai permisivă și singura care nu obligă. Lasă loc liberului arbitru. Spectacolul a oripilat opinia publică pentru că s-a intrat cu bocancii în tot ce reprezintă sfânt într-o comunitate preponderent creștin-ortodoxă. Folosirea icoanelor ortodoxe, a cadelniței, a veșmintelor preoțești, a muzicii psaltice reorchestrate, reproducerea Cinei cele de Taină. Cât despre scena în care Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul, aduce lezare tuturor creștinilor. Sfânta Cruce înseamnă mai mult decât o bucată de lemn pe care poate e permis să o călărești. Răstignirea Lui Hristos pe Cruce aduce miracolul Învierii, pe care constat cu mâhnire că întreaga echipă a spectacolului, în frunte cu direcția teatrului, nu l-a înțeles. Ba chiar a batjocorit-o. Lipsa de decență și bun-simț a deranjat cel mai mult.
Riposta celor care apară acest spectacol este mult mai virulentă decât orice alt comentariu în care cei oripilați își mărturisesc credința și apără Ortodoxia. Aceeași gen de ripostă pe care am văzut-o și atunci când fix aceleași persoane îi puneau la colț și le doreau să moară de covid pe cei care refuzau vaxxinarea. Aceiași care îi numeau trădători și putiniști și îi amenințau cu pușcăria pe cei care nu erau cu Slava. Aceleași jigniri și catalogări de înapoiați, habotnici, pupători de moaște, conspiraționiști și câte și mai câte.
Argumentul suprem al regizorului și al echipei este libertatea de expresie artistică. Tot în comunicatul teatrului ni se spune ca spectacolul este un "demers artistic care încurajează toleranța, dialogul și o înțelegere mai profundă a complexității spiritului uman". Foarte frumos. Doar că a fi tolerant nu înseamnă să accepți fără să crâcnești batjocorirea Lui Hristos."
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri Teatru / Film
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)