ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ștefan Mindea și Neamul său Românesc!

… și despre, Masochismul nostru și incorectitudinea presei!

Suntem convinși că presa autointitulată „câinele de pază al democrației” este, în realitate, un dulău de temut aflat în lesa celor puternici și hrănit cu  nativitatea și foamea noastră de senzațional, adică de păcatele noastre!

Faptul că presa se antepronunță justiției sau manipulează opinia publică este o impostură pentru care trebuie pedepsită.

O putem pedepsi astupându-ne urechile și mutând privirea de la orbitoarea ei strălucire la lumina din interiorul nostru! Dacă vom începe să lucrăm la despătimirea dinlăuntrul nostru, vom reuși să vedem această lumină. Îl vom avea aliat pe Dumnezeu și altfel vom birui, vom lăsa copiilor noștri o lume sănătoasă, o lume la care El să privească zâmbind!

Îi mulțumesc Doctorului Mindea că mi-a redat sănătatea atunci când am avut probleme la coloana vertebrală. Ar fi absurd să mă plâng presei că mi-a luat prea mulți bani. Eventual m-aș întreba ce taxe și impozite plătește, ce chirie plătește și mai ales cât l-a costat tehnologia, unică în România, necesară intervențiilor minim invazive, tehnică al cărei Pionier este!

Cunosc modestia vieții familiei Mindea. Fără îndoială în America, din punct de vedere material și social, ar fi fost mult mai împlinit și apreciat!

Îi mulțumesc pentru ajutorul medical, îi mulțumesc pentru îndrumarea profesională a copiilor mei. Îi mulțumesc pentru sfaturile medicale și spirituale în creșterea nepoților mei. Și vă rog, dragi români, inclusiv cei care lucrați în media, să avem sentimentul unității naționale! Să ne vedem interesul, să ne iubim, să ne iertăm! Astfel vom fi puternici ca neam și vom atinge și scopul final care este mântuirea sufletelor noastre!

Nu fac apologia Omului Ștefan Mindea, nu-l plâng. Deoarece în creștinism după răstignire urmează învierea. Sper însă, din toată inima, că vom valorifica această suferință în favoarea unității și dragostei dintre noi!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Dl Marcel Bouroș este președintelui Fundației „Sfinții Martiri Brâncoveni”