Renaud Camus este, poate, cel mai controversat autor francez în viață. Dacă te iei după mass media, acest socialist gay ar fi un rasist „de extremă dreapta”. Și asta pentru că el este părintele noțiunii de „Marea Înlocuire”, teoria potrivit cu care populațiile indigene din țările occidentale sunt în proces de înlocuire.

În loc să folosim etichete și să ne bazăm pe ce spun alții, credem că e mai bine să-l lăsăm pe Camus însuși să-și expună ideile, cu propriile cuvinte.

În discuția care urmează, publicată de The European Conservative, Camus arată că „Marea Înlocuire” nu este nici o teorie a conspirației, nici un scenariu rasist, ci viitorul postmodernității.

Pe 18 noiembrie 2024, Camus a postat următorul mesaj pe platforma X:

„Săptămâna aceasta, Amazon trebuia să publice o traducere în limba engleză a cărții mele din 2011, The Great Replacement, dar acum refuză să o tipărească și să o distribuie. Acea carte nu este absolut deloc ce susțin mass media și propagandiștii că ar fi. Contrar legendelor împrăștiate masiv de susținătorii acerbi ai imigrației, printre care, la loc de cinste, Wikipedia, cartea nu este în niciun caz o teorie a conspirației, nu are nicio urmă de antisemitism și nu conține absolut nicio incitare la violență. Este un eseu politic cât se poate de serios despre migrația de masă, care, după opinia a tot mai mulți experți, s-a dovedit, din păcate, iar și iar, corect, în termeni de fapte și de cifre. Este un element esențial în orice dezbatere despre imigrație, multiculturalism și interșanjabilitatea ființelor umane.”

Cititorii de limbă engleză ai recent-publicatei Dvs. antologii de scrieri politice, Enemy of the Disaster (Vauban Books, 2023) vor fi surprinși să descopere că Marea Înlocuire, așa cum o formulați dvs., nu este deloc ce li s-a spus lor că este. Ce ar trebui oamenii să știe despre Marea Înlocuire – și de ce ați fost atât de calomniat, iar scrierile dvs. atât de fals reprezentate?

Faptul că Marea Înlocuire nu este o teorie a conspirației de extremă dreapta e prea puțin spus. Toți acești termeni sunt falși. Marea Înlocuire nu este o teorie; este un crononim, ca Marele Război sau Marea Depresie. Este numele dat unei epoci pe baza unuia dintre fenomenele ei cele mai semnificative – în cazul de față, înlocuirea unei populații și a unei civilizații sau „un genocid prin substituire”, cum spunea poetul de culoare Aimé Césaire, care este de multă vreme primar comunist la Fort-de-France.

În cartea mea cu același titlu, Le grand remplacement, nici nu apare ideea unei conspirații. Ar fi fost un mod cu totul ridicol de a descrie enormitatea mecanismului industrial, financiar, cibernetic, ba chiar și metafizic, care a dus la acest dezastru, care are în centrul lui omul înlocuibil, un om interșanjabil după voie.

Câtă vreme Marea Înlocuire nu este o teorie, ci un fapt, nu poate fi nici o teorie a conspirației, nici o teorie a extremei drepte.

Acestea fiind spuse, eu am, într-adevăr, o teorie despre cauzele acestui fenomen: eu îi spun „înlocuirismul global davocratic”.

Este o teorie despre administrarea managerială tot mai intensă a comunității umane de către bănci, fonduri de investiții, fonduri de pensii, Big Tech, elitele de la Davos, cibernetică etc.

Am prezentat teoria asta în diverse cărți; Le grand remplacement nu este decât cea care conține cele mai multe elemente faptice. Celelalte sunt Du sens, De l’innocemce, Le petit remplacement, La dépossession și la Destruction des européens d’Europe.

Oricât de colosală ar fi ea, Marea Înlocuire este doar o mică parte din ceea ce numesc eu „înlocuirismul global”, un cadru de interpretare al lumii născut din observația că înlocuirea – altfel spus, acțiunea de a înlocui ceva cu altceva – este principala activitate a societăților moderne și contemporane.

Înlocuirea globală este o ideologie totalitară și holistică și, în opinia mea, ea își are în mod clar rădăcinile în lumea anglo-saxonă, cu precădere în Statele Unite.

Ea s-a inspirat atât din Prima, cât și din A Doua Revoluție Industrială. Frederic Winslow Taylor este „dumnezeul” ei – sau, dacă preferați, Karl Marxul ei.

Taylor este pentru „înlocuirism” ce a fost Marx pentru Marxism: „În trecut, omul a fost pe primul loc; în viitor, pe primul loc va fi sistemul”. Profetul acestei ideologii este Henry Ford.

Adjectivele „calomniat” și „fals reprezentat” pe care le-ați folosit sunt niște eufemisme de-a dreptul amabile. Nu am fost aproape niciodată citit – cel puțin, nu de cei care mă atacă – dar am fost târât prin noroi, am fost defăimat, „wokipediaficat”, blamat de toate păcatele, toți editorii s-au debarasat de mine, aparițiile în media mi-au fost refuzate, am fost chemat pe la toate tribunalele, mi s-au dat amenzi grele, ba chiar am fost condamnat la închisoare (sentința fiind, ulterior, suspendată). 

Motivul pentru toate astea este cât se poate de simplu: câtă vreme Marea Înlocuire este, de departe, cel mai important – și cel mai evident – fenomen contemporan în societățile occidentale, exact el nu trebuie menționat niciodată, în nicio circumstanță. Cei care se aventurează pe acest teritoriu trebuie reduși la tăcere prin orice mijloace.

În Franța, Rassemblement National, un partid adesea descris (în mod greșit) ca fiind „de extremă dreapta”, a câștigat mult mai puține locuri în parlament pe 7 iulie decât preziceau sondajele. Cum se explică aceste rezultate dezamăgitoare?

Unul dintre principalele motive ale acestui parțial eșec, în opinia mea, este că aceste alegeri așa-zis „democratice” au fost o farsă absolută. În media mainstream, s-a respectat, cât de cât, paritatea democratică, deși nu fără rezistență, în sensul că fiecare partid primind în fiecare zi cele 15 minute alocate în programul de știri oficiale.

Dar în restul timpului, făcătura era vizibilă: aproape că nu era transmisiune care să nu arunce cu noroi în partidul lui Marine Le Pen, că ar fi implicit legat de nazism sau de colaboraționism, de anii regimului de la Vichy.

Rassemblement National nici măcar nu putea riposta, pentru că a o face însemna a recunoaște că se simt ținta deliberată a unui astfel de discurs (și, în felul ăsta, că ar merita-o, cumva).

Manipularea minților – care este oricum foarte avansată prin sistemul de educație, prin universități și prin industriile de divertisment și stupefiere – nu s-a odihnit nicio secundă. În asemenea condiții, cum am putea lua în serios aceste rezultate?

Cu câteva zile înainte de recentele alegeri din Franța, Édouard Philippe, prim-ministru sub Emmanuel Macron între 2017 și 2020, a anunțat că el va vota cu Partidul Comunist, în districtul lui, tocmai pentru a sta în calea Rassemblement National. Sunt aceste figuri politice de centru care își unesc forțele cu extrema stângă niște trădători?

Nu sunt trădători, ei acționează în perfectă conformitate cu ce numesc eu „Blocul Genocidal”, adică alianța de nezdruncinat dintre interesele de dreapta și idealurile de stânga, dintre hiper-capitalismul davocratic și egalitarismul antirasist, care, ambele, doresc o umanitate dezrădăcinată, deznaționalizată, declasată, dez-culturalizată și dez-istoricizată, deposedată de orice ar putea să împiedice completa ei interșanjabilitate.

Ambele sunt în favoarea a ceea ce Zygmunt Bauman descria sclipitor: lichefiereaspeciei, care este o condiție necesară pentru interșanjabilitatea ei totală (și un preludiu al lichidării ei – dar asta e părerea mea).

Orice ar putea împiedica acest lucru este, pe rând, eliminat: întâi distincțiile dintre popoare, acum cele dintre sexe. Materia Umană Nediferențiată trebuie să fie perfect fluidă.

Care credeți că va fi principala moștenire a lui Emmanuel Macron, după ce își termină mandatul, în 2027?

Oh, a fost util, cel puțin pentru oamenii ca mine. A fost reprezentantul „înlocuirismului global davocratic” absolut ideal – ai putea spune chiar paradigmatic. El este produsul cel mai pur – aproape o caricatură – și și-a demonstrat mult timp omnipotența. Macron este ilustrarea perfectă a ceea ce s-ar putea chema „Davocrația” directă.

Mașina – ceea ce Heidegger numește „mașinațiunea” sau „încadrarea”, care se referă mai mult la un fel de a gândi, o logică, mecanisme industriale și financiare pure – se consideră în prezent suficient de puternică pentru a se dispensa de orice structuri intermediare și a prelua direct frâiele în politicile națiunilor.

Macron a distrus marile partide politice tradiționale distrugându-le finanțarea, colectivitățile teritoriale din regiuni, departamente și consilii locale – iar acum pare că este în proces de a distruge însuși regimul, chiar dacă este unul dintre cele mai solide pe care le-a avut Franța de mult timp încoace.

Dacă mi-ar cere cineva să descriu, într-un cuvânt, cea înseamnă „Davocrația” aș spune: Macron.

Marine Le Pen a declarat în trecut că valorile Republicii Franceze și cele ale islamului nu sunt incompatibile. Când face astfel de declarații, Le Pen este sinceră, sau oportunistă?

Mă tem că este sinceră și că asta crede ea cu adevărat. Declarația ei este, într-adevăr, cel mai rău lucru care se poate spune despre Republică și valorile ei. Și, de altfel, este adevărat că așa-zisele valori ale Republicii au oferit, în ultimii treizeci-patruzeci de ani, planul de desfășurare – regulile și reglementările – pentru genocid prin Marea Înlocuire.

Acestea fiind spuse, ar fi, fără îndoială, greșit să dăm vina în mod special pe Republica Franceză. Nici nu trebuie să ne uităm prea departe ca să vedem că monarhiile învecinate, cum ar fi Belgia sau Marea Britanie, au fost scena unor schimbări de populație și mai drastice decât cele din Franța.

Nu Republica este cea care creează distrugerea europenilor și a Europei și genocidul prin Marea Înlocuire. Ele sunt o consecință a  antirasismului anti-sexist egalitarist care slujește înlocuirea globală davocratică și Mașinațiunea – devenirea-mașină a rasei umane, devenirea-produs(de consum) a tuturor indivizilor.

Cum explicați ascensiune partidului de extremă stânga al lui Jean-Luc Mélenchon, La France Insoumise? Asistăm la nașterea unui islam politic în Franța?

Marea Înlocuire are trei mari protagoniști: cei care susțin înlocuirea, cei care o fac și care sunt înlocuiți.

Natural, susținătorii „înlocuirismului” sunt aliații celor care execută înlocuirea, care pun la dispoziție baza puterii lor politice și care sunt clienții lor protejați.

Cu cât sunt mai mulți înlocuitori – și sunt tot mai mulți în fiecare zi – cu atât înlocuirea se face cu mai mult succes. Dar, întrucât sunt și cei mai apropiați de operațiune, ei sunt și cei mai expuși, deci primii care vor fi devorați.

Din ce în ce mai mult, cei care fac înlocuirea consideră că s-ar putea descurca foarte bine și fără susținătorii din spate – la fel cum „Davocrația” crede și ea, tot mai mult, că se poate dispensa de clasa politică. Deși fiecare dintre ei crede că se folosește de celălalt pentru a-și atinge scopurile, acești doi rivali totalitari – înlocuirea globală și islamul – se îndreaptă spre o inevitabilă confruntare.

Mass media din Europa, din Marea Britanie, din Statele Unite descriu partidele de dreapta din Europa ca fiind de extremă dreapta, extremiști și așa mai departe. Dar realitatea este că Rassemblement National este, în acest moment, cel mai mare partid din Franța, ceea ce arată cât de absurde sunt aceste calificative. Cum trebuie să înțelegem această noțiune de „extremism politic”?

Ideea nu este atât de absurdă câtă vreme a avut un succes extraordinar. Ea se încadrează în ceea ce eu aș numi „a doua carieră a lui Hitler”. Mă refer la cariera lui invertită, în care Führerul apare la televizor, în presă, de dimineața până seara.

Recenta campanie electorală din Franța este un exemplu foarte bun. Este adevărat că această tactică este fundamental absurdă, dar este foarte eficientă – cu atât mai mult cu cât mainstream media numește „extremă dreapta” ceva care acoperă circa 40% din spectrul politic, așa că începe cam pe la centru.

Extrema stângă, prin contrast, abia dacă ocupă 1% din același spectru: extrema extremelor este extrema de stânga.

Evident că anti-înlocuirea nu are nimic extrem în ea – adică refuzul de a privi omul ca produs comercial înlocuibil și interșanjabil, rezistența la invazie, respingerea colonizării.

Modelele noastre sunt cei care au luptat pentru auto-determinarea popoarelor în secolul al XIX-lea – în Grecia, în Bulgaria, în Ungaria, în Boemia, Italia, Irlanda etc.; cei care au luptat împotriva nazismului (care, până al urmă, a inventat Marea Înlocuire – Umvolkung – pentru teritoriile pe care le-au ocupat, o scurtă perioadă, în Est); disidența anti-sovietică și, desigur anti-colonialismul.

Europenii nu trebuie să uite că, în Europa, ei sunt populația indigenă, iar coloniștii sunt toate populațiile care le sunt băgate pe gât, împotriva voinței lor, de „înlocuirea globală davocratică”.

Ați dedicat carteaLe grand remplacement lui Jean Raspail și Enoch Powell, doi profeți ai epocii noastre. (Unii ar fi tentați să adauge și numele lui Michel Houellebecq la acest panteon tragic). De ce nu a ascultat și nu a urmat nimeni avertismentele lor?

Dacă nu l-am inclus pe Michel Houellebecq alături de cei doi „profeți” ai mei, este pentru că nu face parte din aceeași generație. El este aproape de aceeași vârstă cu mine; cărțile noastre sunt contemporane. Ba chiar eu am început să scriu înaintea lui. Acestea fiind spuse, eu am gândit și am spus întotdeauna că în cărțile lui, cu foarte puține excepții, găsești mai mult adevăr despre situația noastră și despre viitorul nostru decât în toată sociologia. Asta este o răzbunarea briliantă a literaturii asupra așa-ziselor „științe umaniste”.

Dacă avertismentele lui Houellebecq n-au avut mai mult succes decât ale mele – chiar dacă el are de o mie de ori mai mulți cititori decât mine – sau cele ale lui Raspail, ori Powell, este pentru motivele menționate mai sus: industriile omului vor materie umană nediferențiată – și orice li se opune este sufocat, defăimat, zdrobit, redus la tăcere și moarte socială.

Sunteți un om de stânga, ateu și homosexual – cu toate astea, mulți dintre admiratorii și susținătorii Dvs. aparțin dreptei politice sau sunt oameni profund religioși și tradiționaliști moral. Vă deranjează să aveți asemenea aliați? Cum ați caracteriza alianța cu inamicii dezastrului Marii Înlocuiri, oameni cu care altminteri nu aveți mare lucru în comun?

Din păcate, până în acest moment, aceste alianțe nu au fost deosebit de solide și, poate, nici măcar foarte reale.

Cu toate astea, de-a lungul istoriei, ei sunt exact oamenii care au ieșit de fiecare dată în față atunci când în joc erau puse lucrurile mari: însăși supraviețuirea națiunilor și civilizațiilor.

Deși se urau una pe alta, Atena și Sparta au fost aliate în războaiele cu perșii; la Londra, evreii s-au aliat cu patrioții antisemiți din Action Française, în jurul lui de Gaulle; iar, o vreme, chiar și hindușii s-au aliat cu musulmanii pentru a obține independența Indiei.

Câtă vreme eu sunt – sau măcar vreau să fiu – i-nocent, non-nocent, non-nociv, non-violent, Gandhi este, natural, unul dintre eroii mei, ca să nu mai zic generalul de Gaulle sau Leonidas de la Termopile (deși sunt sigur că n-aș fi avut curajul lui).

Se pare că Europa, ba chiar întreg Occidentul, a intrat într-o epocă întunecată și haotică. Ce vă dă speranțe în aceste vremuri?

Disperarea.