Marea Resetare a Inaniției: Nu veți deține nimic și veți muri de Foame
Între COVID, schimbarea climatică, criza economică, inflație și război există o legătură sinistră. Ele sunt etape ale Planului de Reducere a populației lumii cu 94%. Iar planul trece prin Stomac.
O analiză a lui Augusto Zimmermann și John Hartnett în The Epoch Times pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
*
„Nu veți deține nimic și veți fi fericiți.” Această declarație provocatoare aparține Forumului Economic Mondial (FEM), o organizație non-guvernamentală creată în 1971 de Klaus Schwab.
După toate aparențele, FEM este cea mai puternică organizație din lume. De decenii, este centrul unde se adună oamenii de afaceri și politicienii cei mai bogați și mai puternici de pe planetă, astfel că a devenit forța motrice a lumii întregi.
Mai ales după COVID-19.
În iulie 2020, dl Schwab a scris o carte intitulată COVID-19: Marea Resetare. În ea, a încercat să identifice slăbiciunile sistemului economic actual, care – zice el – ar fi fost scoase la lumină de pretinsa pandemie.
Forumul dlui Schwab consideră COVID-19 ca pe „o rară fereastră de oportunitate” pentru a reseta economia mondială.
Acest proces implică eliminarea frontierelor naționale și suprimarea drepturilor de proprietate și – de fapt – a tuturor drepturilor individuale ale tuturor oamenilor.
Însă, probabil cel mai remarcabil aspect este că Marea Resetare implică și schimbarea ființelor umane.
Unul dintre membrii FEM (consilier al lui Klaus Schwab), profesorul și autorul Yuval Noah Harari, a declarat că era liberului arbitru pentru oameni este „depășită” și că ființele umane nu sunt altceva decât niște „animale controlabile din exterior” („hackable”).
Înainte de toate, obiectivul Marii Resetări este de a restructura lumea întreagă sub forma unei dictaturi ultracentralizate, conduse de oligarhia mondială.
Ziaristul specializat în schimbarea climatică și fost consilier politic Marc Morano a afirmat:
„Restricțiile și măsurile legate de COVID-19 pentru a lupta împotriva schimbării climatice sunt pilonii inițiativei Marea Resetare care dorește să reformeze capitalismul mondial, conducând în final la un control tiranic asupra societăților.”
Dacă am învățat ceva de pe urma COVID-19, acela este că multe guverne NU lucrează în slujba oamenilor.
Dimpotrivă, aceste guverne urmează scenariul Marii Resetări al FEM, „care este legată de schimbarea climatică și de politicile noului acord verde promovate în Statele Unite, în Europa și în alte țări, la fel ca agenda climatică a ONU și inițiativa net-zero”.
Periclitarea Securității Alimentare pentru a Reduce Emisiile
Aceste planuri oligarhice de a compromite securitatea alimentară și a distruge drepturile de proprietate sunt destul de avansate în multe țări de pe glob.
De pildă, Olanda. Deși o țară mică din punct de vedere al suprafeței, ea este al doilea exportator mondial de alimente.
Și, totuși, această situație va lua sfârșit curând, deoarece guvernul consideră că Olanda este vinovată de „niveluri înalte de emisii de gaze cu efect de seră”.
Deși Olanda nu contribuie decât cu 5,2% din totalul acestor emisii la nivelul UE.
Se estimează că până la 3.000 de ferme productive vor trebui să se închidă.
Xin Du comentează în Spectator Australia:
„Politicile olandeze sunt foarte ciudate, deoarece agricultorii olandezi sunt printre cei mai eficienți din lume... Este deci halucinant că guvernul olandez și UE doresc distrugerea acestei industrii în loc să o promoveze și să o preia ca model la nivelul întregii lumi, unde lipsește hrana.”
Din nefericire, guvernul olandez nu este singurul care i-a luat în colimator pe agricultori. Numeroase țări, printre care Canada, Germania sau Sri Lanka, au adoptat un program similar pentru a submina sectorul agricol prin reducerea nivelului de azot în mediul înconjurător cu cel puțin 30%.
Joshua Philip, un ziarist de investigații și expert recunoscut în războiul hibrid asimetric, afirmă:
„Tendința politicilor de reducere a azotului și a îngrășămintelor agricole în majoritatea țărilor din lume va duce la lipsuri alimentare, așa cum s-a întâmplat recent în Sri Lanka.”
Alarmiștii încălzirii globale susțin că oxidul de azot este un gaz de seră și că producerea sa trebuie oprită imediat. Este o altă minciună. Încă una.
Deja, în Statele Unite, fermierii nu mai pot găsi suficient îngrășământ cu azot pentru a-și cultiva recoltele.
Recomandarea „build back better” a FEM a fost adoptată în Statele Unite ca o „politică de combatere a schimbării climatice”.
Departamentul american de Agricultură (USDA) a dat publicității recent un raport tulburător în care practic îi avertizează pe americani despre inevitabile penurii alimentare.
Amenințarea penuriilor alimentare în SUA a fost agravată și de politicile guvernamentale care au dus la creșterea dobânzilor, a inflației și a rigorii excesive a reglementărilor de mediu.
Toate acestea, combinate, creează probleme foarte grave pentru sectoarele agricol și zootehnic ale SUA.
Populația globală
Ceea ce determină guvernele să promoveze asemenea politici nebunești este propaganda FEM privind suprapopularea și daunele pe care aceasta le produce asupra mediului.
Cum vor afecta acestea lanțurile mondiale de aprovizionare cu hrană? Nu prea bine, presupunem.
Cum se pot reduce cererea mondială de resurse și limita în același timp efectele asupra mediului? Prin depopularea lumii de oameni.
Ni se repetă constant că sunt prea mulți oameni pe planetă și că aceasta nu poate suporta pe toată lumea.
FEM are în vedere un program de depopulare dramatică a lumii.
Cum a fost programul din 1972 al Clubului de la Roma, un grup de reflecție oligarhic. Încă de atunci, membrii săi erau îngrijorați în privința resurselor mondiale și a suprapopulării.
Faimosul primatolog Jane Goodall a declarat la FEM în anul 2020:
„Toate aceste aspecte (de mediu) de care vorbim nu ar mai fi o problemă dacă lumea ar avea populația pe care o avea acum 500 de ani.”
În 1600, populația lumii era estimată între 500 și 580 de milioane de oameni.
Aceasta înseamnă că 94% din oameni trebuie să dispară.
Suntem făcuți să credem că reducerea populației lumii la 500 de milioane de oameni va ușura mediul înconjurător de presiunea asupra resurselor și de distrugeri.
Însă reducerea populației umane se poate face și s-a făcut prin războaie.
În timpul Primului Război Mondial, au murit 21,5 milioane de oameni, dintre care 13 milioane de civili.
Morțile civililor au fost provocare în special de foamete, expunere, boli, ciocniri militare și masacre.
În Al Doilea Război Mondial, cea mai mare conflagrație din istorie, au murit 40-50 de milioane de oameni.
Au fost apoi masacrele făcute de comuniști. De exemplu, bolșevicii lui Stalin au omorât 40-60 de milioane de oameni în fosta URSS, iar regimul comunist al lui Mao a ucis 65-78 de milioane de oameni în China.
Războiul din Ucraina, combinat cu sancțiunile economice, a pus securitatea alimentară mondială sub un risc uriaș.
Aceste sancțiuni au ca scop pedepsirea Rusiei pentru invadarea Ucrainei. Totuși, ele produc probleme grave asupra capacității lumii de a se hrăni.
În scenariul cel mai pesimist, scrie Chris Barrett, expert în economia agrară la Universitatea Cornell, „vom vedea zeci de milioane de oameni confruntați brusc cu spectrul foametei”.
Controlul asupra Banilor
Asistăm în prezent la un război asimetric, parțial cinetic (NATO/Ucraina vs Rusia), dar în primul rând un război tăcut în care sunt puse la cale penurii alimentare.
Acestea se realizează prin oprirea producției și alungarea fermierilor de pe terenurile lor, prin interzicerea exporturilor de animale vii și prin perturbarea lanțurilor de aprovizionare, așa cum am văzut în anii „pandemiei”.
Însă, probabil că nici unul dintre acestea nu este cel mai important factor al Foametei. Ci aprovizionarea cu monede și cu credite.
Controlează aprovizionarea cu hrană și vei controla oamenii. Dar controlează aprovizionarea cu bani și vei controla lumea întreagă.
Inutil să spunem că,din 2008 încoace, Federal Reserve a SUA, care domină lumea, „tipărește bani” în cantități fără precedent până atunci.
În prezent, cantitatea lor este de 2,3 ori mai mare (în dolari echivalați) decât s-a tipărit în timpul și după Al Doilea Război Mondial până în 2008.
Și nu sunt semne că acest fenomen se va opri.
Dat fiind că Dolarul este moneda de rezervă mondială, deznodământul nu poate fi decât hiperinflație ȘI/SAU un colaps economic global.
În ambele cazuri, foametea se va agrava galopant. Este inevitabil.
Trebuie să conștientizăm tacticile oligarhilor mondiali și să rezistăm tuturor acțiunilor prin care vor să ne impună obiectivele lor.
Trebuie de asemenea să oprim programul de depopulare progresist, precum și programul neofascist al FEM – înainte de a fi prea târziu.
Altminteri, pentru a parafraza afirmația FEM, nu veți deține nimic și veți muri de foame!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Klaus Schwab
Organizații: Forumul Economic Mondial
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)