De câteva decenii se încearcă producerea unei isterii climatice, care să faciliteze controlul asupra vieții oamenilor, dar toate tentativele au eșuat. După COVID, situația s-a schimbat.

Un editorial al lui Kit Knightly de la Off-Guardian pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Săptămâna trecută, un important parlamentar laburist a cerut la televiziune ca Marea Britanie – și probabil lumea întreagă – să fie „pe picior de război” pentru a combate schimbarea climatică.

Vorbind la „Newsnight”, principala emisiune politică a BBC, parlamentarul Barry Gardiner a pledat pentru unirea tuturor forțelor împotriva „amenințării existențiale” reprezentate de schimbarea climatică:

„Dacă ar fi un război, nu ne-am certa între noi care strategie – laburistă sau conservatoare – este mai bună, ci am colabora pentru a încerca să câștigăm (...). Ei bine, acesta este un război. Un război pentru supraviețuire, iar schimbarea climatică amenință totul (...), Așa că, în loc să facem jocuri politicianiste de partid pentru a stabili cine are întâietate, ce ar trebui să facem este să spunem: haideți să ne unim, să ne mobilizăm, să fim pe picior de război – de asta avem nevoie.”

Două zile mai târziu, exact aceleași idei au fost exprimate într-un editorial în Financial Times de către Camilla Cavendish, fostă șefă a departamentului de consilieri a premierului David Cameron și absolventă a Kennedy School of Government:

„Răspunsul este cu siguranță invocarea unui spirit al războiului și de a face din lupta împotriva schimbării climatice un demers al tuturor împotriva unui dușman comun. Dacă există voință publică și politică, ingeniozitatea umană poate învinge cu o rapiditate remarcabilă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, America și-a transformat întreaga industrie pentru a produce tancuri și muniție. Pandemia de Covid a dus la descoperirea și dezvoltarea de vaccinuri la scară mare, salvând milioane de vieți.”

Este interesant de remarcat comparația cu Covid-ul, dar vom reveni.

Această campanie nu este un fenomen izolat la Marea Britanie. Ea a început și pe celălalt țărm al Atlanticului.

Inquirer a publicat pe 16 iulie un articol cu titlul „Președintele Biden ar trebui să se adreseze națiunii și să declarerăzboiul... împotriva schimbării climatice”, care afirma:

„Biden și echipa sa trebuie să pună mâna pe acest megafon metaforic și să facă apel la rețelele de televiziune pentru a ține un discurs la oră de maximă audiență din Biroul Oval, în care să declare starea de urgență națională – practic, o stare de război – pentru a lupta împotriva schimbării climatice.”

Joe Biden însuși, pe 27 iulie, a numit schimbarea climatică o „amenințare existențială”.

Invocarea unui război metaforic nu este nouă.

„Război” este un cuvânt foarte puternic în lumea politicii și a propagandei. El are – sau se presupune că are – un efect imediat asupra mentalului colectiv. O conexiune instantanee cu memoriile generațiilor trecute, care promovează sentimente de conformare și de solidaritate.

Unele studii psihologice și focus grupuri au înțeles acest aspect încă de acum câteva decenii și că termenul „război” este utilizat pentru controlul narațiunilor publice.

În „democrațiile ” occidentale, folosirea cuvântului care începe cu R este un cod pentru acorduri putere-opoziție, încercând să alimenteze o falsă solidaritate între aceleași persoane care încurajează ura unora împotriva celorlalți 90% din timp, etichetându-i în același timp pe disidenți drept străini care reprezintă o amenințare pentru securitatea grupului.

A fi „în război” creează o „stare de urgență” care justifică suprimarea „temporară” a drepturilor și libertăților oamenilor și permite sporirea puterilor asumate de stat.

De la un anumit punct încolo, orice guvern autoritar trebuie să se bazeze pe o stare de război pentru a evita prăbușirea. Astfel, sunt creați dușmani care, prin natura lor, pot rămâne etern neînvinși.

Vezi: „Războiul împotriva Drogurilor”, „Războiul împotriva Terorii”, „Războiul împotriva Covid”...

Și acum „Războiul împotriva Schimbării Climatice”.

Sau, mai corect spus, „Războiul împotriva Schimbării Climatice... din nou”.

Pentru că nici Barry Gardiner, nici Camilla Cavendish nu sunt primii care exprimă această idee. Nici pe departe.

Prințul de atunci, Regele de azi Charles a exprimat exact aceeași idee și cu aceleași cuvinte în discursul său de la COP26 din noiembrie 2021.

Iar mai multe articole de opinie din The Guardian au fost de acord cu el.

Toate reprezentau de fapt ecoul unui raport din mai 2021 al University College London.

În aprilie 2019, CNN avertiza că „pierdem războiul împotriva schimbării climatice”, copiind cu exactitate aceste cuvinte din revista The Economist, din august 2018.

În august 2016, Bill McKibben scria pentru New Republic:

„Ne aflăm sub atac din partea schimbării climatice – iar singura noastră speranță este să ne mobilizăm așa cum am făcut-o în Al Doilea Război Mondial.”

În octombrie 2015, Venkatesh Rao publica în The Atlantic articolul cu titlul „De ce rezolvarea schimbării climatice va fi ca mobilizarea pentru un război”, repetând aceleași argumente pe care CNN le expusese într-un articol cu patru luni înainte.

Hăt, tocmai în 2003, New York Times publica un editorial cu titlul: „După Irak: Trebuie declarat război încălzirii globale”.

(Ah, vă mai aminți vremurile când schimbarea climatică nu se metamorfozase încă în actuala formă, mai greu de dovedit, și era cunoscută sub numele de „încălzirea globală?)

Practic, la câteva luni o dată, EI repun pe tapet ideea „declarării unui război împotriva schimbării climatice”, nu primesc nici o reacție de angajare din partea opiniei publice, după care se abțin o vreme de la alarmism și pornografia fricii, pentru ca apoi să i ia de la capăt.

Fac asta de ani de zile. Până acum, nu a funcționat.

De data asta, însă, ar putea fi diferit.

De ce? Pentru că acum trăim într-o societate post-Covid.

Țineți cont că, exceptând vaccinurile, tot ce a venit la pachet cu Covid-ul – lockdown-urile, colapsul financiar, tot tacâmul Marii Resetări – era programat inițial să fie un „răspuns” la schimbarea climatică.

EI aveau un pachet de „soluții” gata pregătit și așteptau o reacție din partea opiniei publice. Care însă nu a venit.

Pur și simplu, oamenii nu s-au speriat suficient de ideea că lumea ar putea să fie ceva mai caldă.

Se poate afirma că eșecurile repetate de a produce panică cu schimbarea climatică reprezintă adevăratul motiv pentru care au recurs la „Covid”.

Însă, indiferent de relația cauză-efect, Covid-ul a creat pentru „războiul împotriva schimbării climatice” niște condiții excepțional de favorabile:

·      „Măsurile anti-Covid” oferă precedentul atât pentru utilizarea unor „răspunsuri” extreme cât și aparența de „eficiență” a acestora;

·      Covid a creat suficientă frică pentru ca EI să poată exacerba isteria climatică legând aspectele ecologice de potențiale viitoare „pandemii”;

·      Covid – spun EI – „a inspirat cooperarea globală” și „a demostrat ce putem realiza atunci când suntem uniți”;

·      Lockdown-urile Covid – spun EI – „au demonstrat cum lumea se poate vindeca” reducând emisiile de carbon;

·      Și, cel mai important, rostogolirea narațiunii Covid a demonstrat că odată ce oamenii și-au investit într-o poveste virtutea și personalitatea, le poți spune aproape orice legat de acea poveste și ei vor fi tentați să te creadă – ORICÂT DE ABSURD AR FI!

Am arătat că mai multe articole recente „declarând război schimbării climatice” fac referire la Covid aproape întotdeauna ca la o reușită mondială.

A devenit obișnuit să vorbești de evitarea unei catastrofe climatice prin metodele Covid.

ONU, Council of Foreign Relations și FMI au publicat în ultimii ani articole cu titluri aproape identice, de exemplu:

„Ce ne învață pandemia de coronavirus despre lupta împotriva schimbării climatice.”

Poate că exemplul cel mai flagrant de folosire a imagisticii Covid pentru a promova lupta împotriva schimbării climatice și globalismul este apelul de a crea o „Organizație Mondială a Climatului” formulatde dr. David King cu câteva zile în urmă:

„Pentru crizele sanitare, cum a fost criza Covid, avem o Organizație Mondială a Sănătății, cu sediul la Geneva, parte a Organizației Națiunilor Unite. Nu avem o organizație mondială a climatului. De așa ceva avem nevoie, astfel încât toate țările lumii să se unească într-o asemenea organizație, așa cum facem când apare o criză sanitară și constribuim cu toții la costurile OMS. Avem nevoie de un sistem global care să ne strângă împreună pentru a lupta cu această amenințare externă la adresa viitorului nostru.”

Știm ce reprezintă asta: este „pivotarea de la Covid la climat” despre care ne-au avertizat cu claritate că va urma.

„Marea Resetare” a avut un start bun, dar EI încă mai au o grămadă de măsuri sinistre pe care vor să le introducă (de exemplu, raționalizarea hranei).

Într-o lume post-Covid, EI speră că în sfârșit vor face „schimbarea climatică” suficient de înspăimântătoare pentru ca oamenii să îi implore să schimbe lumea după bunul lor plac.

Amuzant este că nici de data aceasta par să nu aibă șanse de reușită.

În afara camerei de ecou a presei și a semnalizatorilor de virtute, hărțile cu temperaturi „înspăimântătoare”, experții care avertizează că „milioane de oameni ar muri instantaneu” dacă și-ar opri aerul condiționat, noua expresie-sperietoare „fierberea globală” – toate sunt recepționate cu indiferență.

Din nefericire pentru EI, pentru că și-au fixat singuri un termen.

Fiecare an care trece fără producerea unei catastrofe climatice, fiecare vară în care calota polară nu dispare, fiecare lună iulie neobișnuit de răcoroasă sau de umedă reprezintă câte un cui în coșciugul narațiunii lor.

Și alți obedienți care se elibereză de povestea lor.

Probabil de aceea, relatările cu „cerberul caniculă” și cu „fierberea globală” par să fi ajuns ele însele să dea în clocot. O senzație de disperare și de panică pare să se strecoare în fiecare postare pe Twitter, în fiecare titlu.

Încep să intre în criză de timp.

Corolarul sumbru al acestei situații este că, în curând, EI ar putea renunța să încerce să îi convingă pe oameni.

Și să treacă la folosirea Forței.