Maria Eftime: Declarația de presă a Președintelui României de vineri, 06.12.2024, motiv legal pentru inițierea procedurii de suspendare! - Un președinte care a încălcat Constituția nu poate desemna un premier legitim

1. Art. 83 alin. (2) din Constituție, invocat de Klaus Iohannis, se coroborează cu art. 83 alin. (3) din Constituție, care precizează imperativ și limitativ singurele două situații în care poate fi prelungit mandatul: catastrofa și războiul, și doar prin lege organică.
2. În Constituție nu există, în atribuțiile Curții Constituționale, vreo prevedere care să îi permită prelungirea mandatului Președintelui României. Curtea are doar competența, potrivit art. 146 lit. g), de a constata împrejurările interimatului (respectiv că Președintele Senatului va prelua funcția de președinte interimar) și de a comunica aceasta Guvernului și Parlamentului.
Prin urmare, Klaus Iohannis nu a avut niciun temei legal să își prelungească singur mandatul, așa cum a declarat public, încălcând prevederile de mai sus din Constituție.
Conform celor menționate anterior, doar Parlamentul și Guvernul (după informarea de la Curtea Constituțională) pot stabili interimatul (care este asigurat de Președintele Senatului) până la alegerea unui nou președinte. În niciun caz nu există posibilitatea prelungirii mandatului de către președintele însuși sau de către Curtea Constituțională.
Încălcarea Constituției de către Președintele României reprezintă temeiul legal pentru inițierea procedurii de suspendare a acestuia, potrivit art. 95 din Constituție:
„1) În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.”
Va rămâne istorică declarația de autoprelungire a mandatului, de vineri, ora 19:
„Ce fac eu? În Constituția României, citim la Articolul 83, alineatul 2: Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales.
Concluzie, eu rămân în mandat până când va fi ales un nou Președinte al României. Când noul Președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici.”
Președintele Iohannis a uitat să ne citească următorul alineat al art. 83:
„(3) Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.”
Și nu! Cele două alineate ale art. 83 nu se exclud, așa cum încearcă jurnaliștii și juriștii „de casă” să ne inducă, ci se coroborează.
Dacă cineva vă spune că mandatul i-a fost prelungit de către Curtea Constituțională, voi răspunde în două idei:
1. CCR nu are nicio competență să prelungească mandatul Președintelui, fiind extrem de simplu să citim art. 146 din Constituție, care stabilește competența Curții și în care se precizează doar situația prevăzută la lit. g: „constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului.”
2. Președintele și-a prelungit mandatul la ora 19, în timp ce comunicatul CCR a venit la ora 21:30, incluzând „celebrul” pct. 22, în care Curtea, în afara competenței sale, alegea să-i prelungească mandatul lui Iohannis. De altfel, Iohannis nu a făcut vreo referire potrivit căreia Curtea i-ar fi prelungit mandatul, anunțându-ne cu tupeu că va rămâne în funcție.
Acum se vorbește despre formarea majorității, iar toate televiziunile se pierd în amănunte cu privire la diverse nume de premieri ai Guvernului, pe care Klaus Iohannis ne-a anunțat deja că-l va desemna.
Doar că toată lumea vede paiul, dar nu vede bârna!
Un președinte care a încălcat Constituția trebuie trimis acasă prin procedura de suspendare. Un președinte care a încălcat Constituția nu mai poate fi legitim. Și un președinte ilegitim nu poate desemna decât un premier ilegitim.
Prin urmare, președintele Iohannis, care a încălcat art. 82 coroborat cu art. 83 din Constituție, pe deplin conștient că nicio lege din România nu-i dă competența de a-și prelungi singur mandatul, fiind la fel de conștient, atât el, cât și CCR, că nici aceasta din urmă nu are competența de a-i prelungi mandatul decât în două situații limitative și imperative (război și catastrofă) și doar prin lege organică, nu numai că nu are niciun drept de a desemna premierul, dar în mod cert, singur a creat deja împrejurările pentru a fi suspendat. Obligația revine partidelor politice, care nu trebuie doar să „trâmbițeze” principiile democrației, ci să le impună și să le respecte.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Ce riscă România dacă SUA și alte state nu ar recunoaște alegerile din mai

Cum se va dezintegra UE – O profeție de acum 10 ani

Brazii se frâng, dar nu se îndoaie!

Silvian-Emanuel Man: Sunt anchetat de Poliție în mod abuziv pentru că citesc cărți de economie și aș organiza o grupare ostilă care ar avea ca scop schimbarea ordinii constituționale și subminarea economiei naționale

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL
Recomandările noastre

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Generalul Radu Theodoru aruncă o nouă BOMBĂ* - Sediul Comandamentului Vlad Țepeș e obținut de la SRI de fondatorul asociației, generalul SIE (r) Ștefan Mateescu, acum acuzat de DIICOT pentru ”lovitură de stat” - VIDEO EXCLUSIV
Secțiuni: Alegerile Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: Palatul Cotroceni România
Organizații: Președintele României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)