Numai bine să începem prima zi de noiembrie cu povestea ce a lucrat prin secole, făurind Marea Unire. Să le povestim copiilor, nepoților noștri, care aici, în nordul Bucovinei, nu învață la școală istoria neamului, despre un eveniment măreț – intrarea triumfală a Voievodului Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia.

Să le spunem, ca pe o minunată poveste, ce nu vor auzi-o nicicând la școală, că până-n anul 1918, care e și al nostru, au fost momente fericite în istoria românilor, evenimente ce au pus câte o piatră la temelia reîntregirii neamului românesc. Am avut șansa să însoțesc copii din părțile noastre și să umblăm împreună prin sanctuarele cetății Marii Uniri, arătându-le pe viu istoria despre care eu la vârsta lor auzeam doar din poveștile tatei. Ne-am purtat pașii prin locurile pe unde și-a făcut viteazul Domnitor intrarea în Cetate - prin poarta Sfântul Gheorghe. Și parcă vedeam ostașii înșirați de la această poartă până la palatul domnesc, după care se adunase mulțimea de popor. După cum descrie cronicarul evenimentului, „Înainte veneau episcopul și clerul său, muzicanți cu opt trâmbițe, un bun număr de flaute și flașnete. Iar în urma acestei orchestre, venea Reîntregitorul cel Viteaz, călare pe un măreț cal alb. O ceată de lăutari îl urma pe domn, cântând imnuri naționale. Apoi venea o mulțime de boieri și ofițeri străluciți, toți călări, și o numeroasă trupă de soldați. Lângă domn se ducea steagurile lui Andrei Bathory luate în bătălie. Ele era desfăcute și plecate spre pământ, spre semn că Ardealul e supus. Astfel, în mijlocul concertului trâmbițelor, tobelor și altor instrumente, la sunetul clopotelor și vuietul tunurilor, la care se unea strigările de bucurie ale poporului, intră Mihai în capitala Ardealului și trase la palatul domnesc...”. Imaginându-ne toate acestea, cum să nu credem că istoria e cea mai frumoasă poveste!

Deși n-a avut un sfârșit fericit, povestea începută de Mihai Viteazul a continuat prin secole, lucrând la făurirea Marii Uniri.

Falnic se înalță statuia Domnitorului în Piața Universității din capitala Țării, pe care  și-a dorit-o mare și unită. Și la Alba Iulia și la Cluj Napoca, unde am avut prilej să stau mai multe zile, i-am admirat măreția în bronz, înainte de a-i cunoaște în amănunte tragicul sfârșit. „Aici zace cinstitul și raposatul capul creștinului Mihail, Marele Voievod, ce-au fost domn al Munteniei, Ardealului și Moldovei”, scrie pe lespedea de piatră de la Mănăstirea Dealu, unde capul Domnului primei Uniri a românilor a fost adus după execuția de pe Câmpia Turzii. Cronicile scriu că boierul Radu Buzescu, clucerul Voievodului Mihai, a pus piatra cu textul scris românește, ca să se știe cine se află sub lespede. Se mai spune că generalul italian de origine albaneză, Basta, din ordinul căruia a fost decapitat domnitorul român la 9/19 august 1601, a permis după câteva zile să-i fie dus capul în Țara Românească, pentru a-i convinge pe boieri să-și aleagă alt domn, desigur, mai loial habsburgilor. Or, victoriile lui Mihai Viteazul îi îngrijorau pe vecinii habsburgi și polonezi, care își vedeau zădărnicite planurile de a ținea sub influența lor Transilvania și Moldova. Și pentru Imperiul Otoman unificatorul Mihai Viteazul prezenta un mare pericol. 

Corpul lui Mihai Viteazul a rămas la Turda, iar capul, după ce a stat trei zile aruncat pe hoitul calului Voievodului, adus în Țara Românească (după unele vesiuni de Radu Florescu), a fost înmormântat cu mare cinste la Mănăstirea Dealu din marginea Târgoviștei. În timpul primului război mondial, "tigva capului său a fost transportată la Iași, de unde fu dusă cu mare cinste iarăși la Târgoviște, la 9 august 1920, ziua în care a fost ucis de vrăjmași”.

Ca mărturie a dragostei sale, poporul român i-a ridicat, în anul 1873 - fiind inaugurată la 8 noiembrie 1874 - , o măreață statuie la București.

Dacă mai spunem că suntem unuți în cuget și simțiri, primul nume de care ne amintim este Mihai Viteazul.

Vedeți și 23 august: Marea și glorioasa bătălie de la Călugăreni a Voievodului Mihai Viteazul. FILMUL ZILEI - VIDEO