ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 10 august 1964, în localitatea Viels din nordul Franței, a plecat la Domnul vrednicul slujitor, un martir al dreptei credințe, mitropolitul Visarion Puiu. Ierarhul care a depus eforturi la prosperitatea Mitropoliei Bucovinei, ridicând-o la rangul de cea mai bogată eparhie a timpului său, s-a stins în neagră austeritate, ajungând atât de sărac, încât să  nu aibă bani nici pentru  sicriu. 

De fapt, lipsurile materiale nu l-au deranjat, nu l-a speriat nici avertizarea unui prieten anonim, care-i scrie la 5 noiembrie 1958: ”Nu vă supărați, însă veți avea o tristă bătrânețe, din cauza acestor câțiva nesocotiți, pe care nimeni nu-i pune la locul lor”. S-a întâmplat întocmai – și-a trăit sfârșitul vieții sărac și bolnav, retras într-o localitate la 96 kilometri de Paris, unde locuia cu chirie și cu mobilier de împrumut.
 
Dar nu putea să fie sărac, când a lăsat atâtea urme frumoase, rezistente în timp pe oriunde l-a învrednicit Dumnezeu să slujească. N-am găsit scrise aceste cuvinte, dar cred că văldica Visarion Puiu a fost numit de multă lume înaintea mea - ”un Mitropolit al binefacerilor”. Or, crezul slujirii sale era ca Biserica să-și îndeplinească menirea de a acorda nu numai asistență duhovnicească membrilor săi, ci și materială, căci spunea înaltul ierarh: ”O biserică ce nu ajută când nevoile o cer, nu este biserică”.
 
Dintre lucrările de mare folos lăsate întru prosperitatea național-culturală a neamului românesc, una o văd aproape zilnic. Este Palatul Cultural al Românilor din Cernăuți, care, din păcate, de vreo opt decenii, chiar degrabă după inaugurarea lui, nu mai este nici ”Cultural”, nici al ”Românilor” (construit în 1937-1940 de celebrul arhitect Horia Creangă - astăzi „Casa ofițerilor” - foto mai sus la Cernăuți cu ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu).
 
Ne ține, însă, amintirea, e un reper temeinic al drepturilor noastre ca băștinași această clădire, pe care am avea o șansă s-o recuperăm odată cu integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană și acceptarea de către statul ucrainean a legilor corespunzătoare. Amintim că Palatul a fost înălțat din inițiativa Mitropolitului Visarion Puiu, care a sfințit locul și piatra de temelie, repartizând din Fondul Bisericesc 85.922.719 lei pentru finalizarea lucrărilor. În perioada scurtă 1935-1940, cât a fost mitropolitul Bucovinei, în provincie s-au construit 26 de biserici (4 în Cernăuți) și 175 de lăcașe au fost reparate, mănăstirile istorice - restaurate. Anual din bugetul Mitropoliei erau alocate sume considerabile pentru binefaceri – ajutorarea bătrânilor, orfanilor, bolnavilor. Mitropolitul sprijinea tinerimea studioasă și instituțiile de interes cultural și național.
 
Ca mare patriot, își demonstra dragostea de țară și popor prin fapte concrete. Conștient de specificul Bucovinei, aflate timp îndelungat sub stăpânire străină, stăruia ca biserica să fie prezentă la manifestările naționale. I-a fost predestinat să poarte Crucea Ortodoxiei în timpuri zbuciumate, în 1942 aflându-se în Transnistria, în teritoriul cuprins între Nistru-Bug și Marea Neagră, iar ultimele două decenii, marcate de singurătate (1944-1964) - autoexilat în Occident.
 
Regimul comunist ateu l-a condamnat la moarte, Visarion Puiu fiind unicul dintre clerici înfierat cu pedeapsa capitală.  Prin voia Domnului, exilul l-a salvat de execuție și l-a apărat, recunoscând drept false acuzațiile ce i se aducea ca criminal de război. 

La poarta Sfintei Mănăstiri Putna se află arhondaricul pentru pelerini, construit din inițiativa Mitropolitului, care-i poartă numele. La Putna era nevoie de o clădire pentru cazarea a sutelor de pelerini, care veneau la mormântul voievodului. Mitropolitul Visarion a decis construcția unui arhondaric, încăpător numit casa de odihnă. E o clădire frumoasă și astăzi, construită după proiectul arhitectorului bucureștean Ilie Teodorescu. Arhondaricul are dormitoare largi pentru cazarea grupurilor mari și camere individuale. La parter – o trapeză impunătoare. Pentru ridicarea lui (piatra de temelia a fost pusă în 1938) s-au cheltuit 2.838.000 de lei. La început purta numele lui Nicolae Iorga. În perioada comunistă clădirea a fost luată în stăpânirea statului. Iar în prezent a revenit în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, primind numele vrednicului ei ctitor.
 
Veșnica lui pomenire!