ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Noi, Românii, în ciuda unor derapaje temporare și a unor iluzii vinovate pe care le-au avut vremelnicii conducători ai României, am apreciat, admirat și iubit Neamul viteaz și mândru al Sârbilor, renăscut mereu din cenușă precum o Pasăre Phoenix a Balcanilor spre ciuda marilor și teribililor săi dușmani care l-ar fi vrut îngenunchiat definitiv!

„Cazul” marelui sportiv sârb nu este despre „chestiuni tehnice”, despre pașaport, despre testare și vaccinare. Nu. Este vorba despre „boala” gravă care a cuprins mințile diriguitorilor blestemați ai lumii, este vorba despre mankurtizarea tot mai accentuată a gloatei mondiale și despre imensul pericol ca lumea, cele mai multe țări, să devină o uriașă „colonie penitenciară”.

Novak este „vinovat” pentru că este un OM liber, și creștin și ortodox și trăitor în Balcani, pe deasupra! Novak mai este „vinovat” și pentru că atitudinea lui extrem de curajoasă, încăpățânat-demnă, este un exemplu pentru cei care încă mai au vagi urme de dragoste de oameni, de dor de libertate, de credință în Dumnezeu și de patriotism!
Și mai este vorba și despre noi, românii – o populație blândă, acomodată rapid cu sclavia, obedientă și aflată în pragul stingerii identitare...  

Tocmai de aceea, se cuvine: RESPECT, Novak!

motto: „Mult timp m-am întrebat ce a avut de câștigat România acceptând să-și trădeze vechiul său aliat, Iugoslavia. Pentru că asta am făcut când am decis să permitem aviației NATO să-și desfășoare atacurile folosind spațiul nostru aerian. (...) Am forțat intrarea în NATO când nu eram pregătiți. Ne-au acceptat, nu pentru că am dovedit, prin diplomație, că reprezentăm o stâncă de echilibru și stabilitate în sud-estul Europei, ci pentru că ne-am dovedit o slugă prea-plecată, gata să facă orice pentru a-și mulțumi stăpânii.” – academician Eugen MIHĂESCU

„Moralul sârbilor era în perfectă stare, în ciuda încercărilor disperate ale americanilor care nu se mulțumeau numai să bombardeze biserici de Paști sau să revină ca să tragă asupra pompierilor și salvărilor care interveneau după raidurile lor. Nu, în plus se <<amuzau>> să spargă bariera sunetetului bubuind deasupra capitalei ca să-i sperie locuitorii.(...)

Am cunoscut la Belgrad mulți oameni adevărați. Printre alții, l-am întâlnit pe poetul Adam Puslovic, care a fost foarte apropiat de prietenul meu Nichita Stănescu. Am fost invitat și la Uniunea Scriitorilor. Toți erau impresionați că, iată, un român, încă unul, a venit, din solidaritate, să stea cu ei sub bombe. Căci eu cred că nu am fost un corespondent de război în adevăratul sens al cuvântului, ci doar un om care voia să le arate sârbilor că este solidar cu ei. Așa înțelegeam eu solidaritatea: să stau alături de sârbi pe un pod, în timp ce șuierau în jur rachetele care nu nimereau din cauza fumului gros al anvelopelor. (...) Mie îmi era rușine că avioanele NATO atacau venind dinspre România!”

(„Între linii” – Eugen Mihăescu, ed. RAO, 2011)