Acțiunile Occidentului din ultimii trei ani au reprezentat cel mai rău „putinism”, la care adversarii Vestului nu puteau nici măcar visa – a fost aruncată în aer orice încredere în autoritățile ce în „pandemie” au răspuns doar comenzilor corporațiilor în dauna cetățenilor, iar în Ucraina a fost permisă crearea unui nou conflict cu uriaș potențial distrugător. Răul a fost deja făcut, măcar să se oprească la acestea, cu o nouă zonă separatistă rusă pe teritoriul altui stat și sute de mii de oameni morți degeaba, când chiar și o diplomație mediocră, dar nesupusă industriei de armament și separată de delirurile unor strategi americani cu complex mesianic, ar fi putut calma reacțiile Rusiei de hegemon și ar fi dus la evitarea confruntării.

Rusia a suspendat aplicarea noului Tratat Start în domeniul nuclear și anunță că va folosi arsenalul nuclear dacă va exista o ofensivă străină în Crimeea. În același timp, Ucraina sprijinită de Vest masează trupe și armament la granița cu Transnistria, Putin revocând deja decretul prin care recunoștea suveranitatea Republicii Moldova asupra respectivei regiuni separatiste. În prezent, prin numărul de soldați străini și prin tehnica de luptă, armata ucraineană este de facto o armată NATO, ceea ce ar oferi oricând pretextul unui atac rusesc asupra unui stat aliat. Evident, nu este primul război proxy între marile puteri. Încă măștile se păstrează, se practică jocul prefacerii respectării regulilor. Până când? Măștile pot cădea oricând, e suficient ca una dintre părți să devină sătulă a se mai ascunde după deget. Pașii din ultima perioada într-acolo merg: pregătire, arme și tancuri NATO de partea ucraineană, mercenari aliați în trupele ucrainene și tehnică militară chinezească în tabăra rusă … până unde? Care va fi următorul pas? Probabil lărgirea frontului prin încercarea de preluare de către trupele ucrainene a Transnistriei cu al său imens depozit de armament și forțarea Rusiei să se întindă mult dincolo de frontul pe care-l susține in prezent. Va fi aceasta picătura care va vărsa paharul, vom avea o ploaie de rachete în R. Moldova sau trupe rusești la sol? Riscă redeschiderea luptei în Transnistria să alimenteze frustrările găgăuze, de care Rusia se poate folosi pentru a crea o nouă problemă Republicii Moldova? Se va simți România obligată să trimită trupe, realizând prima implicare formală a unui stat NATO? Merită asumarea unor astfel de riscuri când nici măcar blocarea intrării în vigoare a Tratatului privind Forțele Convenționale în Europa poate că nu ar fi trebuit făcută pentru a forța plecarea trupelor ruse din Transnistria, negocieri pe care am consumat multă energie, văzând unde am ajuns azi? De ce nu se negociază un nou instrument juridic care să împace sensibilitățile strategice în Europa și este preferat războiul (coincidența făcând, desigur, ca Occidentul să fie cel mai puternic azi – oare așa ar trebui să se comporte o civilizație superioară material și spiritual?)? Se va continua escaladarea controlată cu pași mici ce în principiu ar putea preveni un război total, sau se va sări brusc la un nivel al distrugerilor greu de neimaginat? Există vreun om care să poată controla perfect toate acestea o dată ce se intră în nebunia războiului NATO-Rusia?

Pacea este singura soluție, altfel noi vom fi următorii ucraineni. Și, nu, nu poate fi vorba de arătarea vreunei slăbiciuni când Occidentul nici măcar nu e parte a conflictului, s-a implicat în el doar pentru că avea de câștigat de pe urma sângelui ucrainean și rusesc. Deschiderea unui front în Transnistria reprezintă un avantaj doar pentru Ucraina, care nu mai are nimic de pierdut, și pentru mașinăria de război americană și, mai nou, europeană care face profituri uriașe din război. A atrage Rusia într-un nou Afganistan înseamnă a ne transforma țara în Afganistan; sau Irak, sau Libia etc. Nu există un scenariu de „învingere a Rusiei” care să nu însemne milioane de morți și distrugeri colosale ale mediului de care ipocriților încălziști verzi nu le pasă nici cât negru sub unghie, pentru că nu intră în punctajele primite de la sponsorii lor prea ocupați cu producerea în masă a armelor ce vor arunca în aer planeta. Rusia nu va ieși din teritoriile ocupate decât în urma unui război generalizat. Însă nici nu va avansa dincolo de ele decât atrasă de aceiași demenți care au crezut că e o idee bună să se lupte cu Rusia pe teritoriul Ucrainei pentru distrugerea ... Rusiei – Ucraina a fost deja distrusă, însă, fără a se simți ceva notabil în privința Rusiei.

Desigur, chiar o astfel de victorie à la Pirus nu e imposibilă, deși deloc evidentă, într-un final acoperit de nori groși radioactivi și pe un pământ acoperit de carne arsă și valuri de sânge. Între timp, Occidentul apelează la înțelepciunea lui Putin de a nu folosi arsenalul nuclear, în paralel neratând nici o ocazie de a pune acea răbdare la încercare. Dar noi nu trebuie să acceptăm să fim puși la mila lui Putin! Mai întâi decidem că Putin e un dezaxat bolnav de putere, după care ne punem nădejdea în discernământul lui? Ce am făcut să merităm asta, cine a mandatat liderii lumii occidentale să ne joace la păcănele cu Putin? Iar China, prin ultimele livrări de armament către Rusia, vedem cam de ce parte se plasează, ca să nu mai spunem că următorul punct fierbinte după Ucraina este Taiwanul. Oamenii trebuie să-și dorească în modul cel mai serios cu putință guverne responsabile care să fie în stare să negocieze o pace cu Putin, nu care să riște un război planetar care probabil va fi și ultimul. Demenții care segregau societate pe criterii de vaccinare poate că mai pot fi la limită ținuți sub control, pentru că le e frică de oameni – s-a văzut asta în felul în care au băgat „pandemia” sub preș și cum mizează întotdeauna pe minciună și manipulare, nu pe decizii fățișe.

Acum este momentul protestelor, al unui nou moment anti-Vietnam. Începe acum un nou ciclu al războiului, încercarea de extindere a lui o dată cu venirea primăverii. Dacă se merge înainte, iar intrăm pe partea întunecată a Lunii și nu știm când și cum vom ieși pe partea cealaltă – avem exemplul carantinelor și al pass-ului sanitar. Prima orbită de un an a războiului care s-a încheiat acum a însemnat sute de mii de morți de care nimeni nu vorbește – morți incomozi asemenea celor care au suferit de efecte secundare după vaccin – pentru că nu se dorește slăbirea avântului belicos ce hrănește mașina de război pe care s-au cocoțat politicieni la fel de scelerați ca Dr. Strangelove. O întrebare a profului de filosofie din liceu: „ce faci când intră unul cu pușca în școală și te întreabă unde s-au ascuns ceilalți elevi, spui adevărul?”. Cam aceasta este falsa problemă pusă de cei care n-ar pune în veci mâna pe armă, dar susțin cu ardoare moartea altora pentru un bine chipurile superior. Care este binele superior în condamnarea la moarte a sute de mii, iar pe viitor a milioane de oameni, pentru alungarea Rusiei dintr-un teritoriu care n-a fost niciodată al Ucrainei și este locuit în majoritate de etnici ruși? Cu ce este acest viitor mai bun decât unul în care negocierile de pace – respinse în mod repetat de Occidentul ce declară războiul drept singura soluție a conflictului – ar decide soluția cu siguranță mult mai echilibrată și s-ar cruța atâtea vieți omenești? Cum e posibil să ajungem în punctul de a ne dori un război SUA-Rusia, când ne bucuram că scăpasem de această amenințare teribilă o dată cu prăbușirea Cortinei de Fier? Cat de puternică poate fi propaganda pentru a anihila și cel mai elementar instinct, cel de supraviețuire? Ucraina s-a oferit la tăiere Rusiei sub conducerea unor oameni lipsiți de orice pornire umană, cu rezultatele care se văd – cât este îngăduit de media – și, privind la acestea, suntem noi acum dispuși să facem același lucru cu noi înșine?! Sau iar mizăm pe mila lui Putin care, ce mirare, n-a avut nici o problemă în a invada Ucraina? Totul este transformat într-o producție ieftină hollywoodiană cu personaje ridicol de schematice – Zelenschi nu e salvatorul fără prihană așa cum Putin nu este dementul cu care nu se poate negocia. Există o realitate istorică și umană care îmbracă problemele de azi ale Ucrainei a căror rezolvare poate fi negociată. Totuși, o Rusie considerabil mai puternica decât cea de azi nu a ajuns niciodată mai departe de România până când nu a fost adusă acolo de Germania imperialistă (corporatistă) și de șansa oferită de eliberarea Estului Europei doar pentru a-l supune regimurilor comuniste. Acum o atragem tot aici pentru a încerca s-o ștergem de pe hartă? Ce minte bolnavă poate pune la cale astfel de scenarii delirante – în plus sinucigașe? Nu democrația si totalitarismul se luptă în Ucraina, ci corporatismul cu chipul complexului militar-industrial ce ar sacrifica orice pentru profit și putere și autocratismul mafiot rusesc.

Am asistat la un moment aiuritor când, în cadrul unei conferințe recente, reprezentanta unei ONG de apărare a drepturilor omului se scuza că crede că în final în Ucraina trebuie să primeze pacea. Am ajuns să ne cerem scuze când susținem pacea, când mâncăm carne, când facem copii, când respirăm. Trăim elanuri, frici și vinovății false, induse. Iar pacea ca proiect politic a ajuns ca produsul de masă ce are vicii interne planificate pentru a determina cumpărătorul să-l schimbe suficient de repede. Când orice e făcut de Vest e bun doar pentru ca e făcut de Vest, adevărul a murit. Nu mai există nici un sistem de valori, contând doar interesul direct, iar libertatea de credință și expresie ce ar trebui să stea la baza dezbaterii, esențială în funcționarea societății, a murit o dată cu aceasta. Baudrillard: „vorbim cel mai mult despre un lucru atunci când el dispare, când moare”. Azi vorbim cel mai mult despre libertate și despre pace.

Apoi vom realiza că totul a fost o minciună, așa cum este atât de limpede acum despre „pandemie”, când până și măsura poate cea mai puțin controversată (nu și din punctul meu de vedere, că nu cred că vreo măsură a fost scuzabilă pentru că fiecare a făcut parte din plan dintru început) a purtatului măștilor e dovedită a fi fost lipsită de orice bază științifică în chiar NY Times, una din portavocile principale ale inducerii fricii în masă timp de peste doi ani. "Cea mai riguroasă și cuprinzătoare analiză a studiilor științifice efectuate cu privire la eficacitatea măștilor pentru reducerea răspândirii bolilor respiratorii – inclusiv a Covid-19 – a fost publicată la sfârșitul lunii trecute. Concluziile sale, a spus Tom Jefferson, epidemiologul de la Oxford, care este autorul său principal, au fost lipsite de ambiguitate: „Nu există nicio dovadă că măștile „fac vreo diferență””. A trecut, acum ne prefacem că nu aveam cum să știm și suntem gata să înghițim următoarea gălușcă ce riscă să fie încă și mai gogonată și să murim ca omenire cu ea în gât. Aceiași propagandiști manipulați de aceiași păpușari dezaxați. Și cu cât distrugerea va fi mai mare, cu atât mai vast va fi profitul celor care se vor ocupa de reconstrucție – ocupați acum până peste cap cu distrugerea. Pompierii-piromani – producătorii de medicamente se ocupă de „pandemie” și producătorii de armament de război. Trăim într-o lume condusă de oameni complet rupți de realitate – de la dictatura medicală la războiul cu Rusia. Există azile pentru astfel de napoleoni, poate ar trebui să ne grăbim să-i trimitem acolo. Ca să nu ne trezim din nou cu „atât se știa atunci”, cea mai jalnică scuză atunci când stai pe ruinele lumii.

„Goodbye blue sky” e urmată pe albumul The Wall de „Empty spaces”.