În urmă cu trei ani, pe 14 octombrie 2022, de Sfânta Parascheva, ocrotitoarea familiei ei, s-a născut la ceruri soprana Mariana Nicolesco, una dintre cele mai cunoscute voci ale cantoului românesc. În amintirea ei, reiau aici un scurt text pe care l-am scris în urmă cu doi ani, la împlinirea unui an de la săvârșirea ei din viață. Fotografia este de la ultimul concurs și recital dedicat Haricleei Darclée, din 2022, la Brăila, când am participat și eu:

Acum un an, în ziua Sfintei Parascheva, ocrotitoarea familiei sale, trecea în rândul celor drepți soprana Mariana Nicolesco, personalitate de anvergură mondială, „regina del belcanto”, „diva divina” și, nu în ultimul rând, patroana spirituală a integralei corespondenței primite a lui Paul Anghel.

Am cunoscut-o anul trecut, când am avut onoarea de a participa, ca delegat al Academiei, la evenimentele Darclée, de la Brăila, ale marii noastre soprane. Fusesem însărcinat de academicianul Răzvan Theodorescu, între timp plecat și el dintre noi, să scriu o cronică muzicală pentru revista Academica a evenimentelor de la Brăila, căci Mariana avea, între alte multe și prestigioase titluri și distincții, și pe cea de membru de onoare al Academiei Române. Despre ce s-a întâmplat atunci, am povestit în acea cronică care se poate consulta și online.

La întoarcerea de la Brăila, apropierea ei față de mine s-a sporit într-atât -- poate pentru că aveam de scris cronica, dar prefer să cred, cu o mică trufie, că mă și simpatiza --, încât aveam să ne vedem aproape zilnic, timp de o lună și ceva cât a mai fost activă înainte de a se interna în spital. În acele zile de-a dreptul de basm, din august 2022, petrecea 6-8 ore în fiecare zi la Radio, pregătind materialul pentru difuzare a masterclass-ului ei, după care, seara, cu energia ce-i rămânea, o petrecea adeseori și cu mine. În acele clipe, chiar, eu căutam arhiva lui Paul Anghel și începusem să deslușesc unele căi prin care aș putea să și isprăvesc această întreprindere, chiar cu mari succese, pe care pe-atunci nici nu le intuiam. În fine, reușisem. Copleșit de situație, explicându-i Marianei despre toată averea spirituală peste care nimerisem, ea mi-a spus: „Niciodată să nu te lași controlat de situație. Vei birui. Și nu doar că vei birui cu un prim volum, pe care deja te însărcinez să-l pregătești spre a-ți regăsi vrednicia de a te război cu titanii culturii române, dar îți insuflu și învrednicirea de a termina cu tot ce ai pe mână, căci abia astfel te vei singulariza nu doar în lume, ci și față de tine”.

Îndemnul l-am luat cu smerenie, chiar dacă cu o oarecare sfială -- căci era greu să-i urmărești cu asiduitate discursul, fiind prea dezmierdat de gigantismul lirismului ei --, promițându-mi că proiectul va începe și, odată început, va trebui să-l și închei. Aveam să aflu mai târziu că ea însăși avusese asemenea contribuții restitutive în arta cântului și că ea a cântat în premieră, pe cele mai mari scene ale lumii, arii uitate de vremuri și de ani, fapt care transfigurează, desigur pe alt tărâm, propriul meu proiect de restituire, pe-atunci încă în fază proteică.

Din păcate, Marianei nu i-a fost dat să vadă și acest început glorios al motivației insuflate de ea, precum nu va mai putea fi de față la toate celelalte triumfuri făcute cu putință de lărgirea sinelui ei către mine. Dar ea este, cu certitudine, prezentă în duh printre noi, iar cu fiecare carte care apare din acest mare florilegiu plămădit de îndrumarea ei, un ciob din spiritul ei se află și în ființa lui.

După un an de zile, pot spune cu împăcare: Mariana Nicolesco este singura persoană care m-a făcut să trăiesc sentimentul legendarului. Absolut fiecare gest al ei insufla titanism: am văzut-o râzând, și era mare; am aflat-o, de câteva ori, înjurând, și era tot mare; am privit-o, în fine, pe scenă, în mediul ei firesc, și în acele clipe magice am simțit că-mi este dat darul de a trăi un fapt și un miracol istoric, întruchipat în ființa mesianică a acestei dive ce a binecuvântat românitatea din sală cu un strop din genialitatea ei.

Sit tibi terra levis, aș spune, dar nu este ea oare pretutindeni în ceea ce fac, atunci și acum?