Marius Mioc: O nouă direcție a propagandei Covid: „oamenii care poartă mască facială sînt mai atrăgători”

Pînă acum li s-a spus oamenilor că trebuie purtată mască pe față ca să nu se infecteze cu viruși. Hotnews.ro, unul dintre saiturile de presă deontoloagă importante, oferă cititorilor o nouă motivație pentru a purta mască:
„Veste bună pentru purtătorii de mască :). Un studiu arată că oamenii care poartă mască facială sînt mai atrăgători”, este titlul unui articol recent (linc), în care ni se relatează, citîndu-se din presa britanică (The Guardian – linc), noua descoperire a cercetătorilor britanici de la Universitatea din Cardiff: „atît bărbații, cît și femeile au fost apreciați că arată mai bine atunci cînd au partea inferioară a feței acoperită”. Studiul a fost coordonat de „Dr. Michael Lewis, de la școala de psihologie a Universității Cardiff, un expert în fețe”, ne spune hotnews. „Patruzeci și trei de femei au fost rugate să evalueze pe o scară de la 1 la 10 atractivitatea imaginilor cu fețe masculine fără mască, purtînd o mască de pînză simplă, o mască medicală albastră sau ținînd o carte neagră simplă care acoperă zona din față care ar putea fi acoperită de o mască. Participanții au spus că cei care poartă o mască din pînză sînt semnificativ mai atractivi decît cei fără măști sau ale căror fețe au fost parțial ascunse de carte. Dar masca chirurgicală – de unică folosință – îl făcea pe purtător să arate și mai bine”, aflăm din articol.
La adunările de protest legate de problema covid care s-au desfășurat în Timișoara aveam obiceiul să le spun jandarmerițelor ori reporterițelor pe care le vedeam acolo purtînd mască că obligația de a purta mască este valabilă numai pentru persoanele urîte. Aștept ca cercetătorii britanici să evalueze și această afirmație.
Observ că în întreaga lume a fost Ordin de Zi pe Unitate al presei „quality” să lanseze noua temă de propagandă „masca te face mai frumos”. Acest studiu al experților britanici desfășurat pe un număr de 43 de persoane, a fost de îndată popularizat în multe locuri. Am căutat în limba engleză cu motorul de căutare google, care e cunoscut pentru faptul că orientează cititorii doar către saituri de înalt nivel științific și îi ferește de știri false. Căutînd expresia „Face masks make people look more attractive”, am găsit 32900 rezultate (linc), cînd expresia e pusă între ghilimele, adică se cere ca această expresie să existe exact așa în articol. Dacă se caută expresia fără ghilimele se ajunge la 383 milioane rezultate (linc). Pe lîngă „The Guardian”, printre mijloacele de informare în masă care au prezentat concluzia experților despre cum masca te face să pari mai frumos sînt: „Independent” (linc), Sky News (linc), USA Today (linc), ABC Australia (linc), Microsoft News (linc), Cognitive Research Journal (linc), Futurism (linc), Express & Star (linc), 10 News (San Diego, SUA – linc) – aici se pune deontologește întrebarea o fi fapt sau ficțiune?, cu răspunsul că e adevărat -, Medical Express (linc), Chanell News Asia (linc), Daily Mail (linc), The Asean Post (linc). Și pe youtube a apărut filmuleț cu această nouă descoperire științifică. Păi dacă atîtea surse diferite spun că cei care poartă mască sînt mai atrăgători, musai să fie adevărat, numai niște conspiraționiști ar putea pune la îndoială lucrul ăsta. În țări musulmane de mult se știe că femeile sînt mai atrăgătoare dacă își acoperă fața, bine că ne-am lămurit că același lucru e valabil și la bărbați.
Se pare că purtarea permanentă a măștilor pe față e tendința în Noul Normal și oamenii trebuie convinși că ăsta e un lucru bun și trebuie să le placă. Și se pare că mulți vor fi convinși, fiindcă propaganda se adresează exact nivelului lor de inteligență.
Lui Michael Lewis, cercetătorul britanic care a coordonat studiul atît de repede popularizat în întreaga lume, îi prevăd o carieră academică strălucită.
Îmi pare rău doar de saitul Times New Roman (linc), „cotidian independent de umor voluntar”, care e amenințat cu falimentul în urma concurenței acerbe pe care i-o face hotnews. VIDEO:
Sursa: Marius Mioc Wordpress. Mai citește:
– articole despre problema coronavirusului la pagina covid-19.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Michael Lewis
Locații: România
Subiecte: Controlul populației libertatea presei Libertatea Presei Masca obligatorie Minciuna Covid minciuni pseudoștiințifice propagandă mincinoasă pseudoștiință
Organizații: Hotnews
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)