ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În decembrie 2022, urmare a manifestațiilor de protest (linc) în care s-a ajuns să se strige și lozinci împotriva tovarășului Xi Jinping (linc), cel proaspăt reales la congresul Partidului Comunist Chinez, Republica Populară Chineză a hotărît eliminarea restricțiilor legate de covid.
 
 
 Brusc, conducerea chineză a trecut de la politica „zero covid” cu norme drastice de izolare socială, la ridicarea restricțiilor (asemănător cum domnul Ciucă, în România, a hotărît să renunțe brusc la starea de alertă și să ridice astfel marea majoritate a restricțiilor, odată cu venirea valului de refugiați din Ucraina).

Am susținut de multă vreme (linc): Primul lucru pentru rezolvarea problemei covid este conștientizarea faptului că problema covid nu este o problemă medicală, ci una politică, psihologică și sociologică. Tovarășul Xi Jinping a avut nevoie de covid în 2019 pentru a rezolva problema pe care o punea conducerii chineze sfidarea populației din Wuhan și Hong Kong, care ieșise la mari manifestări de protest în stradă:


Schema a funcționat perfect, mișcările de protest din 2019 au fost potolite, populației i s-a dat o lecție. În regiunea autonomă Hong Kong controlul puterii centrale de la Pekin a ajuns mai ferm ca niciodată:
– 53 de arestări politice în Hong Kong. C0vidul și-a făcut datoria (video)
– Covidul și-a făcut datoria. Cel mai mare ziar pro-democrație din Hong Kong se închide

A urmat o perioadă de relaxare, în care Partidul Comunist Chinez trîmbița izbînda în fața bolii:
– „Chinejii rîd în hohote de proștii care au luat în serios teatrul din Wuhan”
– Wuhan, China. Distracție de revelion (video)

Dar mereu în această perioadă, covidul a fost considerat un bun mijloc de control al populației. În 2022, cînd era în pregătire congresul Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping a avut de luptat (pe ascuns, cum se dau luptele politice în regimuri comuniste) cu o facțiune a partidului care avea ca membri marcanți pe fostul președinte chinez Jiang Zemin. Impunerea de restricții sub pretext covid în zonele unde facțiunea rivală avea susținere a fost una din metodele folosite:
– C0vidul și-a făcut din nou datoria: Gașca din Șanhai care contesta autoritatea lui Xi Jinping pusă cu botul pe labe (video)

A trecut congresul, Xi Jinping a fost reales, nu mai e nevoie de covid. De fapt, continuarea restricțiilor covid a devenit contraproductivă pentru conducerea Chinei, fiindcă poporul chinez a început să-și piardă răbdarea și manifestații de protest cu acest subiect au început să apară. Ăsta e motivul pentru care restricțiile au fost ridicate și brusc, Partidul Comunist Chinez a renunțat la politica „zero covid” de care era atît de mîndru. Să nu ne facem iluzii: pretutindeni în lume protestele populației sînt singura cale de a face guvernele covidiste să dea înapoi.

Restul guvernelor implicate în escrocheria covid au privit cu îngrijorare acțiunea Chinei. Ridicarea restricțiilor din această țară le-a lăsat în ofsaid. De aceea, propaganda a lansat o nouă temă: dezastrul care, chipurile, a apărut în China după ridicarea restricțiilor. „Statele membre ale Uniunii Europene s-au întrunit joi cu Comisia Europeană pentru a discuta despre eventuale măsuri de precauție contra Covid ce ar trebui luate față de turiștii venind din China”, scrie Evenimentul Zilei din 30 decembrie 2022 (linc), și precizează: „Mai multe țări, ca Statele Unite, Italia, Japonia sau Coreea de Sud au anunțat deja că vor cere un test Covid negativ la intrarea turiștilor chinezi pe teritoriul lor”. Alt articol, din „Evenimentul Zilei” din 13 ianuarie 2023, critică OMS și Uniunea Europeană: „OMS și UE n-au luat, din nou, nicio măsură, iar variantele de Covid-19 din China s-au răspîndit în Europa. Acum „recomandă” masca” (linc).

Toate guvernele din lume încearcă să arunce vina pentru problemele lor pe seama altora, asta e o regulă de bază în politică. În paralel, se pretinde în presă că în China asistăm la un dezastru provocat de covid. Pentru toate țările din UE, NATO și țările aliate este foarte convenabil să dea vina pe China, fiindcă guvernele din aceste țări nu sînt dispuse să recunoască ceea ce, cu multă întîrziere și numai la presiunea protestelor de stradă, China a recunoscut: Covidul nu este mai grav decît răceala obișnuită, iar restricțiile nu se justifică.

Îndată după ce China a renunțat la restricțiile covid, David Axe scria în 5 decembrie 2022 pe Yahoo News (linc): „Planurile legate de covid ale Chinei amenință iarăși cu un dezastru”. Articolul explică că politica de „zero covid” de pînă atunci a salvat probabil milioane de vieți, dar că renunțarea la restricții va duce la dezastru. Karen Kaplan se întreabă și ea în Los Angeles Times din 6 decembrie 2022 (linc) dacă China se îndreaptă spre un dezastru covid. Articolul prezintă sloganele folosite de protestatari, care au determinat Partidul Comunist Chinez să renunțe la politica de „zero covid”: „Ridicați restricțiile, refuzăm să fim testați”, „Nu teste PCR, ci libertate!”, sînt unele din aceste lozinci. Protestatarii chineji au înțeles ceea ce blogul lui Marius Mioc a scris din martie 2020: Covidul este o epidemie de teste de laborator (video – linc). Foreign Policy scrie în 8 ianuarie 2023 (linc): „Cu covidul împrăștiindu-se ca o furtună de nisip asupra Chinei, umplînd crematoriile și golind prăvăliile și spitalele de medicamente, Beijingul nu mai pare un cîștigător (în bătălia cu covidul). Estimările numărului de morți din următoarele 6 luni sînt între 1 și 2 milioane”. New York Post din 22 decembrie 2022 publică un articol de Marco Rubio (linc) în care se afirmă: „China se luptă cu o masivă creștere în cazurile de coronavirus, vaccinurile ei proprii „fantastice” se dovedesc un eșec. Spitalele sînt supraaglomerate. Personalul medical se infectează. Cetățenii sînt traumatizați. Și răspunsul guvernamental – cel puțin acum – este să spună oamenilor infectați să meargă la lucru”.

Asta cu oamenii infectați care trebuie să meargă la lucru coincide cu ceea ce ceream în petiția mea din septembrie 2020 (linc), la punctul 5: „Covidul trebuie tratat la fel cum în trecut era tratată gripa sezonieră. Doar oamenii care se simt bolnavi și cer ei înșiși ajutor medical trebuie tratați. Asimptomaticii (care sînt 98-99% dintre cei infectați cu covid) trebuie considerați ceea ce în medicină se numește „purtător sănătos de virus”, adică oameni sănătoși, care nu au nevoie de internare ori de carantinare și nici măcar de concediu medical”. Remarc că tovarășul Xi Jinping a ajuns să gîndească la fel ca mine!

De fapt, toată presa internațională a cîntat partitura dezastrului covid din China, după ridicarea restricțiilor. CNN anunța în 23 decembrie 2022 (linc) că demnitarii sistemului de sănătate din China estimează că se va ajunge la 250 de milioane de infectări cu covid în decembrie. „The Guardian” scria în 1 ianuarie 2023 (linc) că reputația lui Xi Jinping e în primejdie: „Într-un răstimp scurt, poporului chinez i s-a cerut să uite că amenințarea covid a justificat măsuri drastice de izolare socială, pierderi de averi și libertate. Acum poporul trebuie să creadă că (covidul) nu este mai rău decît răceala obișnuită, că medicina tradițională chineză e eficace și că rata mortalității e neglijabilă. În ciuda schimburilor duble la crematorii și experienței trăite de milioane de oameni, demnitarii chineji pretind că totul e bine”. Reputația lui Xi Jinping poate chiar e primejduită, fiindcă a ajuns să clipească în fața mișcărilor de protest, dar cînd spune că covidul nu e mai rău decît o răceală obișnuită în sfîrșit spune adevărul. Epoch Times scrie în 21 ianuarie 2023 (linc): „Criză la o scară nemaivăzută. Experții atrag atenția că numărul morților în China poate ajunge la milioane”.

Agenția Reuters (care are ca director o persoană care e și în consiliul director al Pfizer – linc) anunță în 21 ianuarie: China spune că 80% din populație s-a infectat cu covid (linc). Adică nu ei, agenția Reuters, ci însăși China a anunțat asta, ei doar consemnează. „Aproape 60000 de chineji cu covid au murit în spitale pînă în 12 ianuarie, aproximativ o lună de cînd China a renunțat brusc la politica sa de zero-covid, conform datelor guvernamentale”, mai scrie Reuters, și adaugă „Unii experți spun că acest număr e probabil mult subevaluat pentru că îi exclude pe cei care au murit acasă și pentru că mulți doctori au spus că sînt descurajați să declare covid drept pricină a morții”.

Știrea Reuters a fost prezentată, integral ori parțial, și în articole din presa românească: Digi24 (linc), Hotnews (linc), Agerpres (linc) și multe altele. Nu e neapărat o conspirație cînd o știre Reuters e preluată de multe alte mijloace de informare, pur și simplu așa funcționează presa – copiază unii de la alții, iar la Reuters sînt abonate multe publicații. „Libertatea” (linc) mai înflorește cele scrise de Reuters și Agerpres: „Autoritățile de la Beijing au anunțat în urmă cu o săptămână că între 8 decembrie și 12 ianuarie, adică imediat după renunțarea la restricții, aproape 60.000 de oameni au murit în spitale din cauza COVID-19. Organizația Airfinity estima însă recent că peste 600.000 de persoane au decedat în China de cînd restricțiile „zero COVID” au fost ridicate, adică de 10 ori mai mult decît bilanțul oficial transmis de autorități”. Știrea Reuters originală nu specifica că ăia 60000 de morți sînt între 8 și 12 ianuarie. Observ și o altă diferență între știrea originală Reuters și ce s-a preluat în România din ea: Știrea Reuters spune că „un om de știință guvernamental important” din China a spus că 80% din populația chineză a fost infectată cu virus, și într-un al doilea paragraf e citat Wu Zunyou care spune că nu crede că va veni un nou val de covid, lăsînd ambiguitate cu privire la faptul dacă și afirmațiile din primul paragraf aparțin tot lui Wu Zunyou ori e vorba de un anonim despre care însă Reuters ne asigură că e important. În presa românească și afirmațiile din primul paragraf îi aparțin fără îndoială lui Wu Zunyou.

Știrea Reuters citează autoritățile chineze, „date guvernamentale”. Păi cum să te mai îndoiești cînd însăși autoritățile chineze au recunoscut?

Dar ce au recunoscut autoritățile chineze? Ne uităm pe worldmeters (linc): de la începutul pandemiei (2020) pînă  în 22 ianuarie 2023 China a raportat în total 503302 infectați cu covid și 5272 de morți. Pe 31 decembrie 2022 numărul morților era 5248, deci în perioada 1-22 ianuarie 2023 au fost raportați 24 de morți de covid. În medie 1 mort pe zi, adică neglijabil la populația de 1,45 miliarde locuitori a Chinei.
 
 

Putem discuta dacă autoritățile din China mint, dar Reuters și alte surse care vorbeau despre dezastrul covid din China anume „date guvernamentale” din China pretindeau că citează. „Libertatea” explica cum au recunoscut autoritățile chineze 60000 de morți dar că numărul real e de zece ori mai mare, fiindcă comuniștii ăia sînt mincinoși. Or fi comuniștii chineji mincinoși, dar sigur e că numărul acela de morți covid nu l-au declarat niciodată, deci presa care citează „date guvernamentale” chineze minte cu nerușinare. Nu e cu nimic mai bună decît presa Partidului Comunist Chinez. Dacă ne uităm pe graficul morților covid din China de pe worldometers, observăm că după morții din 2020, cînd s-a lansat isteria, că trebuia potolită populația din Wuhan și Hong Kong, doar în primăvara lui 2022 a mai anunțat China un număr semnificativ de morți, că atunci se pregătea congresul Partidului Comunist Chinez și facțiunile rivale din partid trebuiau reduse la tăcere. Iar după ridicarea completă a restricțiilor (ceea ce consider că e în sfîrșit o hotărîre corectă) nici un fel de dezastru nu a apărut. Cînd e vorba de numărul de infectări worldometers ne arată într-adevăr o creștere în China după ridicarea restricțiilor, dar e vorba de vreo 120000 de cazuri, nicidecum de 250 de milioane, ori de 80% din populație (care ar însemna peste 1 miliard). Numărul mare de infectări arată de fapt primejdiozitatea mică a virusului. Pare mai primejdios să treci strada decît să te infectezi cu covid. Să ne amintim ce spunea profesorul Sucharit Bhakdi, încă de la începutul plandemiei: „În infecțiologie a fost mereu o deosebire elementară între infecție și boală” (video – linc).

Așa-zisul dezastru covid din China de acum îmi amintește de un alt dezastru născocit, din India lui aprilie 2021, cînd presa internațională deplîngea numărul mare de morți covid din India, de nu mai ajungeau crematoriile să facă față, dar în aceeași perioadă în țările de unde era acea presă, raportat la populație, erau de cîteva ori mai mulți morți decît în India. De pildă, în România, numărul morților covid raportat la populație era de 3 ori mai mare în acele zile decît cel din India, dar presa românească era preocupată de dezastrul din india. Revedeți articolul: Explozie de cazuri de covid în India scurt timp după renunțarea la ivermectină și începerea campaniei de vaxinare anticovid (linc).

Capacitatea de a minți a propagandei covidiste este fără limite. Frînturi de adevăr pot apărea în mijloacele de propagandă (că nu le pot numi presă) doar cînd e absolut necesar să se obțină puțină credibilitate. Asta este ceea ce trebuie să reținem.