Distrugerea actualei ordini mondiale este inevitabilă. Paleta de alegeri care ne rămâne este între Dezastruos și Dezagreabil. Rolul oamenilor serioși în salvarea a ceea ce se mai poate salva.

Un eseu de Jim Quinn publicat pe The Burning Platform și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews

* 

„Nebunia este o progenitura puterii” - Barbara W. Tuchman, Marșul Nebuniei – de la Troia la Vietnam.

„Un fenomen vizibil de-a lungul istoriei, indiferent de loc sau perioadă, este aplicarea de către guverne a unor politici contrare propriilor interese. Se pare că activitatea de guvernare este domeniul în care omenirea performează cel mai puțin. Aici, înțelepciunea, pe care o putem defini ca exercițiul judecății care acționează asupra experienței, bunului simț și informațiilor  disponibile, este mai puțin operantă și mai frustrată decât ar trebui. De ce ocupanții funcțiilor înalte acționează atât de frecvent împotriva a ceea ce sugerează rațiunea și interesul personal luminat? De ce procesul mintal inteligent pare atât de des să nu funcționeze?” – Barbara W. Tuchman, Marșul Nebuniei – de la Troia la Vietnam.

Termenul „nebunie” este cel mai potrivit pentru actualul stadiu de declin al marelui imperiu american.

Nebunia este definită ca: „gesturi sau comportamente criminale sau dramatic ilogice; o acțiune excesiv de costisitoare sau nerentabilă”.

Dacă un cuvânt poate descrie acțiunile liderilor politici americani în secolul XXI și poate reflecta prăbușirea tragică a unui imperiu născut din cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci acest cuvânt este „nebunie”.

În ultimele două decenii, am fost derutat de nebunia absurdă a conducătorilor noștri, care au împins națiunea într-o prăpastie fără fund a datoriilor într-un ritm uimitor și ridicol, au declanșat conflicte militare în toată lumea și, în ultimii trei ani, au lansat politici anti-umane cu efect garantat de distrugere a sistemului nostru economic, de depopulare a planetei și de transformare a lumii într-un tehno-gulag în care nu vom deține nimic, vom mânca insecte și ne vom prosterna în fața ordinelor seniorilor globaliști.

Nimic din ce ni s-a băgat pe gât în această perioadă nu se bazează pe rațiune, realitate sau bun simț.

De ce guvernanții inițiază politici menite să distrugă națiunile care le-au acordat încrederea de a le administra? Este doar incompetență și prostie pură sau totul este intenționat și are un scop malefic?

Când am auzit termenul „nebunie” săptămâna trecută, acesta mi-a amintit de lectura cărții Barbarei Tuchman din 1984 -  The March of Folly: From Troy to Vietnam.

După ce i-am citit lucrarea laureată cu premiul Pulitzer despre zilele de început ale Primului Război Mondial – The Guns of August – am devenit imediat un mare admirator al operei sale.

Avea capacitatea de a da viață faptelor seci și plictisitoare ale istoriei cu descrieri alerte ale evenimentelor și să le facă interesante pentru persoanele obișnuite.

Simțul său narativ era fără egal. Te făcea să simți că faci parte din istorie.

Am citit apoi celălalt volum al său laureat cu Pulitzer – Stillwell and the American Experience in China, precum și Zimmermann Telegram, The Proud Tower – A Portrait of the World Before the War -1890-1914 și A Distant Mirror: The Calamitous Fourteenth Century.

Însă cartea ei, Marșul Nebuniei, este cea care surprinde absurditatea lumii noastre în actuala perioadă a istoriei.

Tuchman abordează patru cazuri din istorie când, în mod paradoxal, guvernele au urmat politici evident contrare propriilor interese.

Primele trei sunt: decizia troienilor de a aduce calul grecilor în cetate, eșecul papilor în timpul Renașterii de a contracara factorii care vor duce la Reforma protestantă de la începutul secolului XIV, și politica Angliei privind coloniile americane în timpul domniei regelui George III.

Însă Tuchman dedică jumătate din carte ei din 1984 celei mai recente nebunii a guvernului american: Războiul din Vietnam.

Vietamul continua să fie atunci o rană deschisă pentru americani, după moartea a 58.000 de soldați americani, mai bine de 150.000 răniți în luptă și starea emoțională și fizică a celor care s-au întors acasă bântuiți de ce au văzut și au fost nevoiți să facă pentru a supraviețui.

Această nebunie epică a dus și la moartea a peste 2 milioane de vietnamezi.

Se pare că liderii aroganți din toate imperiile cad în capcana de a comite gesturi nebunești din orgoliu și supraestimare a capacităților lor intelectuale și politice.

În cazul imperiului născut abia în 1946, ca urmare a distrugerii Europei și Japoniei, precum și a acordului învinșilor și învingătorilor aflați aproape de faliment de a ridica Dolarul american la rangul de monedă care guvernează lumea, un torent de nebunie ne-a adus aproape în pragul ruinei.

Drumul către Imperiu a început la scurt timp după ce Jefferson ne-a avertizat să nu le lăsăm conducătorii să ne împovăreze cu o datorie perpetuă și după ce Washington ne-a avertizat să nu ne angajăm în conflicte străine și în alianțe costisitoare.

Drumul către Imperiu a început cu consolidarea puterii federale de către Lincoln, prin adâncirea țării în datorii și creând un precedent de utilizare a puterii militare pentru realizarea ambițiilor politice.

Pe măsură ce puterea noastră industrială creștea, înfloreau și tendințele imperialiste. Guvernul și presa și-au unit forțele pentru a declanșa războiul hispano-american.

După ce a fost ales pe baza unui program care promitea să nu bage Statele Unite în Primul Război Mondial, Woodrow Wilson și-a încălcat promisiunea și a trimis trupele americane să lupte într-un război în care nu aveau ce căuta.

Asta după ce încredințase deja viitorul financiar al țării noastre unei cabale bancare private și pusese în mișcare mecanismul datoriei perpetue și al impozitării, care vor crea dinamica colapsului care ne bate acum la ușă.

Mașinațiunile mondiale ale lui Wilson și implicarea sa în Tratatul revanșard de la Versaille au pus bazele celui de-Al Doilea Război Mondial, când supremația Imperiului American și-a început ascensiunea și când oameni avizi de putere au bătut un ultim cui în coșciugul ideii unei Republici Americane a poporului, conduse de popor și pentru popor.

America și-a irosit orice șansă de a fi lumina virtuoasă și morală a unei lumi care se întuneca.

În schimb, cei care au degradat și respins Constituția în ultimele decenii au pus mâna pe pârghiile puterii în sânul guvernului și își exersează intrigile lor dramatic de lipsite de sens asupra unei lumi care a înnebunit.

De când Bretton Woods, prin forță, a creat cadrul pentru ca Dolarul să domnească în lumea întreagă, Imperiul American s-a extins și a obligat și restul lumii să se alinieze.

Atunci când corupția nu a funcționat, au fost folosite bombele invaziile terestre.

Nici măcat o singură dată în cursul celor 78 de ani care s-au scurs de la Al Doilea Război Mondial, țara noastră nu a fost confruntată cu o amenințare care să necesite utilizarea armatei.

Dar, într-un fel sau altul, la cererea complexului militaro-industrial, Statele Unite au intervenit militar de peste 250 de ori în țări din lumea întreagă.

De la Al Doilea Război Mondial încoace, nici măcar un singur conflict nu a fost purtat pe baza unei declarații de război formale, așa cum impune Constituția SUA.

Războiul din Coreea, războiul din Golful Persic, din Bosnia, Libia, Afganistan și acum din Ucraina, au fost duse toate sub acoperirea rezoluțiilor ONU.

Vietnamul, Irakul și interminabilul Război împotriva Terorismului au fost toate autorizate de către Congres, fără o declarație de război formală.

Practic, președintele american poate bombarda pe cine vrea, oriunde în lume, fără a da socoteală nimănui.

Tuchman și-a concentrat cea mai mare parte a cărții sale pe cea mai mare nebunie a Imperiului American de până atunci: războiul din Vietnam.

Formele persistente ale nebuniei au jucat toate un rol în deznodământul dezastruos al acestui conflict sângeros și nebunesc.

„Cele trei atitudini esențiale ale lor – ignorarea nemulțumirii crescânde a alegătorilor, primatul auto-glorificării, iluzia unui statut invulnerabil – sunt aspecte persistente ale nebuniei” – Barbara W. Tuchman, Marșul Nebuniei.

Lyndon Johnson, un politician arogant și avid de putere l-a ascultat pe secretarul său de stat, Robert McNamara, un neoconservator lipsit de suflet și belicos, și pe înfumurații și incompetenții săi generali pentru a folosi falsul atac din Golful Tonkin drept pretext pentru a extinde războiul din Vietnam.

Johnson vedea Statele Unite ca pe ultimul bastion în fața expansiunii comunismului Uniunii Sovietice și Chinei.

El și complexul militaro-industrial, deși avertizați de Eisenhower, se credeau invulnerabili și capabili să învingă orice inamic.

Găseau comic faptul că un puternic imperiu militar ar putea fi înfrânt de niște țărani modești de pe orezării.

Johnson era atât de arogant  încât credea că poate sfida până și legea economiei, care zice că trebuie să alegi între arme și unt. El a ales și armele, și untul și statul providențial numit Great Society.

Aceste alegeri nebunești au declanșat un tsunami de inflație, au dus la acumularea de datorii și la o nesfârșită operațiune de camuflaj pentru a da imperiului aparența continuă a stabilității și puterii.

În timp ce Johnson lansa tone de bombe, împroșca satele cu napalm, pulveriza agent Oranj pentru a desfrunzi jungla, otrăvindu-și în același timp propriii soldați, și trimitea 550.000 de tineri în mlaștinile iadului pe pământ, opinia publică americană a început să realizeze că nu exista nici un interes strategic vital în Vietnam.

Dar el a ignorat protestele violente și nemulțumirea care creștea în toată țara, sub conducerea tinerilor.

McNamara a înțeles că războiul nu putea fi câștigat și a demisionat în 1968.

Johnson i-a urmat exemplul, luând decizia de a nu candida din nou în alegerile din 1968.

Însă, una dintre caracteristicile nebuniei este că, odată ce a fost pusă în mișcare, merge până la capăt.

Deși știau din 1967 că războiul nu poate fi câștigat, politicienii, funcționarii și generalii au sacrificat viețile a 38.000 de copii americani trimiși pe front, între 1968 și 1975, când războiul s-a sfârșit oficial.

Acești copii au fost carne de tun pentru ca liderii lor să își salveze onoarea și să nu recunoască faptul că au luat o decizie îngrozitoare purtând acest război.

Oamenii slabi preferă să lase îngrozitorul elan ucigaș să meargă mai departe în loc să pună capăt nebuniei.

O lipsă de gândire inteligentă, de utilizare a rațiunii, de înțelegere a realității din teren, o doză mare de orgoliu, de disonanță cognitivă și de lașitate, refuzând să recunoască faptul că au greșit au distrus pentru totdeauna reputația Statelor Unite ca bastion al dreptății și integrității în lume.

Ca de obicei, singura lecție învățată din istorie este că liderii imperiilor nu învață nimic din prăbușirea imperiilor de mai înainte.

După cum notează Tuchman, persistența în greșeală este nebunia supremă.

„Nebunia a constat nu în urmărirea unui scop prin ignorarea obstacolelor, ci în persistența în urmărirea scopului, în ciuda acumulării dovezilor că scopul nu poate fi atins, iar efectul disproporționat în raport cu interesul american și, în cele din urmă, prejudiciabil pentru societatea americană, pentru reputația sa și entru puterea exercitată în lume” – Barbara W. Tuchman: Marșul Nebuniei.

De când Tuchman și-a scris cartea, în 1984, cei care iau deciziile în acest imperiu al datoriei au comis acte mult mai îngrozitoare de nebunie, pe măsură ce ne apropiem de deznodământ și de prăbușirea acestui regat militar cu viață efemeră.

Iar frecvența acestor gesturi nebunești nu a făcut decât să crească, deoarece fiecare acțiune nebunească duce la reacții și mai nebunești, în încercarea de a ascunde nebuniile precedente.

Lecțiile din Vietnam nu au fost învățate, de vreme ce am intervenit în războiul dintre Irak și Iran de partea lui Saddam, deoarece Iranul își răsturnase dictatorul instalat printr-o lovitură de stat a CIA în 1953.

Tot CIA l-a înarmat și pe Ossama Bin Laden și grupările sale mujahedine pentru a lupta împotriva URSS în timpul războiului sovieto-afgan.

Câțiva ani mai târziu, Saddam a devenit inamicul nostru de moarte pentru că a invadat Kuweitul din cauza unui diferend frontalier.

Iar combatanții Al-Qaeda au devenit inamicul nr. 1 după ce au fost etichetați ca autori au atacurilor de la 11 septembrie, declanșând nebunia războiului împotriva terorismului.

Apoi, Bush Jr. și păpușarii săi neo-conservatori Cheney și Rumsfeld au înscenat amenințarea armelor de distrugere în masă ale lui Saddam ca pretext pentru dezastruosul război din Irak, în care mii de soldați americani au fost uciși sau răniți de pomană.

În schimb au fost create generații de noi inamici musulmani prin masacrele asupra irakienilor.

Lecția imperiului sovietic muribund în Afganistan nu a fost luată în seamă de psihopații egoiști care, în următoarele două decenii, au sacrificat și mai mulți tineri în lupta cu talibanii.

Pentru a se retrage apoi într-un eșec rușinos și a lăsa țara în mâinile talibanilor, care au torturat și ucis pe toți cei care au colaborat cu Statele Unite și au anulat din nou toate drepturile femeilor.

Misiune îndeplinită, cum ar spune Bush Jr.

Dar actele de nebunie au atins un nou nivel de minciună și creare de haos în timpul domniei laureatului Nobel pentru Pace, Obama.

Siria și Libia erau amândouă conduse de dictatori care conduceau după propriile lor interese și au refuzat să se încline în fața Imperiului American.

Aveau venituri mari din petrol, orașe moderne și societăți destul de seculare, cu puține influențe de terorism sau islamism radical.

Obama, consilierii lui neo-conservatori și complexul militaro-industrial aveau însă nevoie de haos și de război pentru a-și duce mai departe escrocheria.

Un imperiu care se clatină și se confruntă cu un declin economic fără soluție are nevoie de inamici străini pentru a distrage atenția maselor și a umple vistieria Statului Paralel, în timp ce situația internă se înrăutățește galopant.

Obama și abjecta sa secretară de stat Clinton au creat ISIS din cenușa războiului din Irak, ca mijloc pentru a-l răsturna pe Assad în Siria.

De asemenea, au finanțat forțele pentru răsturnarea și uciderea lui Gaddafi, pretinzând în același timp că în Yemen nu există nici o criză umanitară.

Aceste acțiuni nebunești au avut ca rezultat un recul inevitabil, o scădere a încrederii de care se bucură Statele Unite în lume, moartea a milioane de oameni și distrugerea unor țări cândva înfloritoare, lăsând în loc doar ruine și suferință, ca urmare a eșecurilor imperiale.

Cel mai mare act de nebunie din timpul administrației Obama a fost declanșarea de către CIA și Virginia „Fuck the EU” Nuland a loviturii de stat din Ucraina 2014, răsturnându-l pe președintele ales democratic Viktor Ianukovici și înlocuindu-l cu o marionetă americană, Petro Poroșenko, și cu aliații săi neo-naziști.

Lovitura de stat a fost dată cu intenția precisă de a diminua influența lui Putin în Ucraina, dar a pregătit terenul pentru tragedia la care asistăm astăzi și care poate duce la Al Treilea Război Mondial.

Reacția lui Putin la lovitura de stat a fost să anexeze Crimeea, pentru ca marina rusă să își păstreze portul la Marea Neagră, și i-a susținut pe rebelii rusofoni din Donbass.

Obama și-a dat pe față firea lașă, refuzând o confruntare directă cu Putin, dar a folosit vechile și inutilele sancțiuni pentru a putea pretinde că lovește Rusia.

Propaganda de război nu a încetat, cu naziștii ucraineni doborând un avion comercial de linie și încercând să arunce vina pe ruși.

(Nota Traducătorului: Pe 7 noiembrie 2022, la zece luni după începerea războiului din Ucraina, un tribunal din Olanda i-a găsit vinovați de doborârea, în 2014, a zborului MH17 pe rebelii rusofoni sprijiniți de Rusia. Moscova a susținut că a fost vorba de o decizie politică.)

Timp de opt ani, naziștii i-au bombardat și masacrat pe rusofonii civili din Estul Ucrainei.

Între timp, famiglia Biden a profitat de cea mai coruptă țară din lume, mulgând-o ca pe o vacă de lapte.

Zelenski, un actoraș de sitcom de doi bani, a fost instalat în 2019  ca președinte de către oligarhii ucraineni corupți și a primit misiunea de a provoca războiul cu Rusia, dezlănțuind legiunile naziste Azov asupra Donbassului, masacrând femei, copii și alți necombatanți.

A funcționat.

Invazia lui Putin din februarie 2022 a urmărit salvarea provinciilor răsăritene de un măcel nebunesc și stabilirea unei noi frontiere între Ucraina și Rusia.

Cele două tabere se aflau la masa negocierilor în martie 2022, când, într-un gest de nebunie supremă, Statele Unite i-au ordonat lacheului lor britanic, Boris Johnson, să-l amenințe/cumpere pe Zelenski, pentru ca acesta să transforme sute de mii de ucraineni în carne de tun, pentru a îmbogăți și mai mult complexul militaro-industrial imperial și a încerca să-l atragă pe Putin într-un război mai mare, care să ducă la răsturnarea sa.

Evident, Putin joacă șah în timp ce pacientul nostru șef pedo-dement joacă dame, dar vrea o înghețată și să i se schimbe scutecul.

Un singur lucru e sigur. Gesturi nebunești, intervenții nebunești și politici nebunești au fost adoptate de niște imbecili și sprijinite de alți imbecili.

Istoria nebuniei guvernamentale capătă sens când înțelegi că niște inși mediocri cu minți înguste și ahtiați după putere sunt atrași de politică și își exersează idioția pe spinarea maselor prea stupide și apatice pentru a se interesa pe cine aleg pentru a le conduce.

Un pacient bolnav de demență cu accese de furie, ascuns într-un subsol, căruia îi place să pipăie copii, să își colecteze cei 10% (din afacerile puse la cale de Hunter Biden – n.tr.) și să mănânce înghețată a fost instalat ca președinte de Statul Paralel, pentru a distruge ce a mai rămas din societatea noastră, ca parte a programului globalist Marea Resetare.

Aceeași strategie a fost folosită pentru a face să fie ales un nătâng cu creierul afectat, al cărui IQ era sub 100 înainte de AVC, ca senator de Pennsylvania, în ciuda incapacității sale de a rosti o propoziție coerentă sau de a înțelege o întrebare elementară (John Fetterman – n.tr.)

Acestea sunt „mințile înguste” care conduc marile imperii. Merităm ce primim, și o să primim cu vârf și îndesat.

Citatele de mai jos descriu perfect ce s-a petrecut din 2020 încoace.

„Nebunia a constat nu în urmărirea unui scop prin ignorarea obstacolelor, ci în persistența în urmărirea scopului, în ciuda acumulării dovezilor că scopul nu poate fi atins, iar efectul disproporționat în raport cu interesul american și, în cele din urmă, prejudiciabil pentru societatea americană, pentru reputația sa și entru puterea exercitată în lume” – Barbara W. Tuchman: Marșul Nebuniei.

„Nebunia a constat nu în urmărirea unui scop prin ignorarea obstacolelor, ci în persistența în urmărirea scopului, în ciuda acumulării dovezilor că scopul nu poate fi atins, iar efectul disproporționat în raport cu interesul american și, în cele din urmă, prejudiciabil pentru societatea americană, pentru reputația sa și entru puterea exercitată în lume” – Barbara W. Tuchman: Marșul Nebuniei.

Acțiunile nebunești, deciziile, obligativitățile ilegale, risipirea banilor contribuabililor cu scopul a îmbogăți coloșii farmaceutici și vânzătorii de arme pentru a combate gripa sezoniere și a declanșa un război nedeclarat împotriva Rusiei sunt actele unui nebun sau ale cuiva care este prizonierul unor mercenari malefici și ascultă de ordinele lor de teama consecințelor asupra sa și a familiei sale.

Biden a fost un incompetent, un mincinos și o mașină de gafe de-a lungul celor patru decenii de politică. Dar demența l-a transformat într-un găgăuță perfect pentru Statul Paralel și pentru interesele bancherilor globaliști.

Revenind la definiția nebuniei - „gesturi sau comportamente criminale sau dramatic ilogice” – gesturile și comportamentele lui Biden se potrivesc cu siguranță definiției.

Pare că nici un eșec sau dezastru nu este suficient de mare pentru a-l deturna pe Biden și pe  acoliții săi de pe calea distrugerii economiei și a temeliei culturale a societății, în timp ce provoacă o conflagrație mondială împotriva celor mai mari două puteri nucleare, simultan.

Cred ei cu adevărat în ridicolul program Marea Resetare, bazat pe minciuna schimbării climatice, pe depopulare,  pe dominarea mondială asupra țăranilor de către un grupuscul de oligarhi miliardari și pe Inteligența Artificială care să conducă lumea?

Ideologia lor i-a făcut să fie orbi la realitate, la rațiune și la o cale care să fie mai benefică pentru omenire?

Sau e vorba de niște gesturi disperate ale unor indivizi prizonieri ai nebuniei predecesorilor lor, care se simt obligați să dea brânci lumii de pe faleză în abis doar pentru că nu sunt în stare să ofere răspunsuri?

Este o realitate că datoria națională este de 31.500 de miliarde de dolari și că pasivele necapitalizate totalizează peste 200.000 de miliarde de dolari și nu vor putea fi niciodată onorate.

Dar lumea întreagă este în aceeași barcă, cu o datorie mondială care depășește 300.000 de miliarde de dolari și o rată din PIB de 350%, față de 278%, înainte de Marea Criză financiară din 2008.

Povestea cu „Secolul chinezesc” se va dovedi și ea falsă, de vreme ce China deține o treime din datoria globală.

Nu există cale de scăpare din fața acestui tsunami al datoriilor imposibil de plătit.

Băncile centrale, încercând să combată hiperinflația, au majorat dobânzile cu 2 până la 4%, ceea ce a mărit cheltuielile cu dobânda asupra datoriei cu 3 trilioane de dolari, și se preconizează că vor ajunge la 8 trilioane.

În fața acestei situații dezastruoase, politicienii din toată lumea au mărit nebunește cheltuielile guvernamentale, accelerând goana spre abis, fără a ține cont de consecințele oribile care îi așteaptă pe cetățenii pe care ar trebui să îi reprezinte.

Escrocheria COVID, vaccinarea obligatorie, intervențiile străine, bazaconia OZN, absurditatea identității de gen, prostia progresismului și minciuna crizei climatice – toate sunt doar diversiuni care să permită autorilor acestei demolări artificiale să își continue operațiunea de jaf asupra bogățiilor până în ultimul moment?

În realitate, nimeni nu va supraviețui acestei nebunii provocate de datorie, dacă aceasta declanșează Armageddonul nuclear, deoarece nivelul lor psihopatic de orgoliu îi orbește în privința destinației în care este dusă lumea.

Așa cum pricepe oricine a devenit conștient de escrocheria partidelor politice și a presei, concepută pentru a distrage atenția și a provoca frica, nu veți putea ieși prin vot din această capcană creată în urmă cu 110 ani.

Opțiunile sunt puține, deoarece o prăbușire este inevitabilă.

Adepți globaliști ai Marii Resetări își doresc un colaps prin care să rămână cu bogățiile lor, cu puterea și controlul asupra noastră, a celorlalți. Iar noi să nu deținem nimic, să mâncăm insecte, să trăim într-o capsulă și să ascultăm de stăpânii noștri.

Însă, odată ce prăbușirea va începe, nimeni nu știe cum se va termina. Vor pierde controlul asupra narațiunii și a modului în care se vor derula evenimentele.

Acesta este momentul în care grupurile de patrioți raționali vor avea ocazia de a anula unele dintre nebuniile care au fost aplicate asupra lor în ultimul secol, a recâștiga unele dintre drepturile și libertățile care le-au fost confiscate și de a le aplica timp pedepsele cuvenite celor vinovați de trădare.

Oameni serioși vor trebui să întreprindă acțiuni serioase pentru a putea stăpâni crizele ce vor veni.

Paleta de alegeri va fi între dezastruos și dezagreabil. Nu mai există alegeri bune.

Un viitor cu guvern puțin sau deloc, cu comunități locale împărtășind aceleași idei, muncind împreună pentru a duce o viață folositoare – acesta ar trebui să fie obiectivul!

Însă, așa cum spunea Platon acum peste două mii de ani, masele vor rămâne ignorante și distrase de gadgeturile lor tehnologice, incapabile să vadă dincolo de umbre și de minciunile unei culturi manipulate astfel încât să le împiedice să gândească sau să înțeleagă în ce măsură au fost exploatate și oprimate de conducătorii lor nebuni.

Marșul Nebuniei este fără sfârșit.