Mărțișorul e legitimația noastră că suntem fiii Primăverii

Mărțișorul nu este un obiect ci o stare de spirit.
Una dintre expresiile cele mai dragi sufletului meu e una surprinsă într-un cântec haiducesc:
„Primăvară, mama noastră…”
N-am mai întâlnit-o nicăieri în toată literatura universală. E exclamația noastră că avem cea mai frumoasă, cea mai înflorită, cea mai aducătoare de bine mamă, Primăvara.
Mărțișorul e legitimația noastră că suntem fiii Primăverii.
Așa minuscul cum e, din numai două culori, Mărțișorul e nesfârșit în înțelesurile lui, pentru că el ne exprimă pe noi în tot ce avem mai frumos: iubire, luminozitate, dorința de a fi împreună.
Ne vine de demult, de dinaintea istoriei, din Primăvara Timpului.
În anul 45 î.H., Iuliu Cezar a reformat calendarul și a adus Anul Nou de la 1 martie la 1 ianuarie. Obiceiurile moștenite erau însă atunci atât de temeinic fixate în tradiția populară și veneau dintr-o atât de mare străvechime încât reforma calendaristică nu le-a mai putut influența deloc. Deși urmau a nu se mai manifesta în martie ci la sfârșitul lui decembrie, colindele, urăturile, Plugușorul, semănatul cu boabe de grâu nu și-au abandonat atmosfera primăvăratică și nu s-au adaptat la cea de iarnă. Și astfel, vreme de două milenii, asistăm la acest paradox că, la Crăciun, în tradițiile autentice nu vom întâlni nici o aluzie la ger sau zăpezi, în schimb ne va aștepta o atmosferă de primăvară însorită.
Aceste obiceiuri au o vechime de zeci de milenii, sute de secole! Afirmația scandalizează dar ea se bazează pe dovezi incontestabile.
Există un capitol al colindelor vechi intitulat „Voinicul și Leul”. Or, după cronologia stabilită de paleontologi, leul a trăit pe teritoriul României în musterian (120.000-100.000 î.H.), perioadă în care oamenii de aici l-au vânat și au compus cântece despre el.
De atunci ne vine și Mărțișorul, numai că el nu s-a supus decretului împărătesc și nu s-a deplasat la Anul Nou cel nou. Mărțișorul înflorește tot la străvechiul nostru An Nou, cel de dinainte de Iuliu Cezar, cel de la 1 Martie.
Căci are în el și ceva haiducesc: „Primăvară, mama noastră…”
El înflorește pe piepturile noastre, în dreptul inimilor noastre.
PRIMĂVARĂ, MUMA NOASTRĂ:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mădălin Pribu: Nu te lua de persoanele peste 50 de ani

Profeția lui Petrache Lupu despre vremurile de azi: Țara o să fie trădată de cei care o conduc iar banul o să fie singura religie. Hoții or să fie domni și curvele, doamne! Războiul o să ne bată la ușă și disperarea își va găsi sălaș în sufletul românilor

”Ce folos, ce folos, o viață fără de Hristos?” - Imagini extraordinare cu Sfânta Maică Elisabeta, pustnica din Rarău, născută pe 29 iulie 1970 și plecată la Domnul pe 5 iunie 2014, și mărturiile colaboratorului ActiveNews, comandorul Ștefan Popa. VIDEO

Ce i-a spus Gheorghe Piperea comisarei-șefe Ursula von der Leyen în Parlamentul European - VIDEO și TRANSCRIERE

Av. Gheorghe Piperea: Am calculat exact. Ieri, la dezbaterea moțiunii de cenzură s-au devoalat ipocrizii și ideologii totalitare și au căzut măști

MINUTUL LIPSĂ: Trump a vrut să îngroape Dosarul Epstein dar a căzut singur în groapă!... (VIDEO)
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Opinii
Persoane: Miron Scorobete
Locații: România Mare
Subiecte: Mărțișor Tradiție românească
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)