Vedem că nu doar istoria ne este răstălmăcită, mistificată și manipulată împotriva celor care au înfăptuit-o cu jertfă de sânge, ci și prezentul e supus acelorași tratamente. Nu doar că nu mai avem voie să ne cinstim eroii, dar eroii noștri sunt uciși, în mod simbolic, din nou.

Etichetele sunt aceleași, fiind lipite de urmașii kominterniștilor, asigurând continuitatea urii. Sunt unii care parcă și-au pierdut rațiunea, stârnind, prin lipsa măsurii, antisemitismul (brusc, corifeii culturii naționale și marii duhovnici ai ortodoxiei românești sunt condamnați ca antisemiți, eroii rezistenței armate anticomuniste sunt considerați fasciști, într-un noian de acuzații care seamănă izbitor cu cele din anii ’50). Sau poate asta se urmărește, reinventarea antisemitismului, alimentând buzunarele unor neica-nimeni.

Marota legionară este scoasă iar la înaintare. Luptătorul anticomunist Traian Golea, un bun cunoscător al rețelelor des-ființării naționale, descifra mecanismele acestei mașinării, aducându-ne aminte de modul în care, în anul 1990, a fost instrumentată o uriașă minciună. Atunci, primul-ministru Petre Roman, odrasla bolșevicului Valter Roman, declara că „manifeste ale Gărzii de Fier și a organizației patronale (sic!) Legiunea Arhanghelului Mihail au fost apariții comune în ultimele luni în acestă regiune”.

În studiul „Cum se regizează condamnarea unui popor”(apărut la Editura Studii Istorice Românești, Miami Beach, 1992), Traian Golea spunea: „Conflictul etnic de la Târgu-Mureș a servit doar ca pretext ca dl Roman să poată face marea revelație, a pretinsei reapariții a Gărzii de Fier, care la acea dată nu exista decât în imaginația sa. Apoi a venit dl Iliescu, cu mineriada sa din 13-15 iunie 1990, motivată cu pretinsa acuzație că legionarii ar vrea să dea o lovitură de stat”.

Scopul: să se poată demonstra că în România „are loc o recrudescență a legionarismului și în consecință și a anti-semitismului”, fapt care a dus la pierderi incalculabile (geopolitice, economice, financiare etc) pentru România. Teza a fost puternic amplificată de rabinul Moses Rosen, colaborator al regimului comunist, iar în mass-media din România a fost vânturată în mod special de revista Grupului pentru Dialog Social, "22”.

Preluând afirmațiile tandemului comunist Iliescu-Roman, Elie Wiesel începea, prin intermediul revistei New York Times, presiunile asupra României, culminând cu obținerea unei Rezoluții din partea Senatului American, care condamna „resurecția anti-semitismului și a intoleranței etnice în România”, "întrucât laureatul Premiului Nobel și scriitorul umanist Elie Wiesel recent a vizitat România, țara sa de naștere, pentru a vedea și a mărturisi asupra acestor tendințe anti-semite” (extras din textul Rezoluției Senatului American, 11 iulie 1991).